Iarna în Munții Țarcu 🌞

Valea Sebeșului, Cuntu, Șeroni, Culmea Văratica, Podul Craiului...
În plin sezon de iarnă, Munții  Țarcu reprezintă o zonă perfectă pentru plimbări și drumeții. Ne purtăm pașii pe potecile care duc către Cabana Cuntu, și mereu încercăm și trasee pe care, deși e aproape de casă, nu am fost niciodată. În ultimii ani am descoperit că traseele montane pe timp de iarnă pot fi de multe ori mult mai frumoase decât atunci când nu e zăpadă.
Așa am devenit foarte activi când e zăpadă la munte și am învățat că echipamentul contează foarte mult în atingerea obiectivului - trebuie să avem colțari, rachete de zăpadă, parazăpezi și nelipsitele bete de trekking!  Asta e ziua în care îmi voi testa noii bocanci pe care mi i’am cumpărat acum ceva vreme. Și nu oriunde, ci în Munții Țarcu... YEEEEEE!
Am plecat din Timişoara la primele ore ale dimineții, înainte de răsăritul soarelui, pe la ora 6:30. Eram doar 4 turiști dornici să facă mișcare pe cărări de munte. Răsăritul l-am prins pe drum, uitându-mă cu fața lipită de geam și făcând fotografii cu cerul roșiatic. După un drum de circa 2 ore cu mașina din Timișoara până la Pensiunile Aventura şi Ioana, la jumătatea drumului între Borlova și telescaunul de la Muntele Mic, pornim pe un traseu spre Cuntu pe care l-am ochit de mult, dar abia acum îl descoperim - voiam de mai multe ori sa-l parcurgem cu bicicleta dar de fiecare dată a intervenit altceva.
Parcarea din faţa pensiunii Aventura era aglomerată cu mașini, aşa că lăsăm mașina la marginea drumului lângă Podul Craiului unde văile se bifurcă (la stânga în amonte este Valea Craiului iar la dreapta este valea Sebeșel) Echipați cu bocanci, parazăpezi, bețe de trekking și căciuli pe frunte, am pornit monom la drum prin stânga pârâului Sebeș până acolo unde se unesc pârâurile.
Urcăm prin pădure cu brazi și fagi, un drum de exploatare și după un urcuș mai susținut ajungem la marginea ei unde vedem pentru prima dată creasta Munților Țarcu, cam la patru ore și jumătate de la pornire.
Zăpada nu ne dă bătăi de cap, chiar dacă ne mai afundăm uneori acolo unde s-a adunat mai multă, aici în pădure nu e mare.

Pe cărări de munte în plin sezon de iarnă

Dacă merge totul bine, o ne purtăm pașii pe potecile care duc la înălțimi. Oricum va fi – va fi bine!

Pe aici am venit

Iar aici am lăsat mașina!!! 😎 Dimineața a venit cu soarele după ea! Ei bine, dimineața asta o fi senin și se așteaptă soare, dar era rece de ferească sfinții! 

În preajma podului se auzea gălăgia râului Sebeș. 

Aventură direct spre culmea Văratica, am mai avut tot într-o iarnă! Atunci am urcat puțin mai încolo, dincolo de acest pod, prin curtea cabanei Aventura. Am fost fascinați încă de atunci de acest loc. 

Ne-am echipat și am plecat. Accesul pe Vale este controlat de o barieră. Ei bine, avem noroc că pe aici au trecut mașini și zăpada este călcată altfel am fi plâns tot drumul după rachete. Deși drumul este destul de greu și lung, nu vom regreta când vom ajunge sus.

 Lupta continuă încă de la început, ba cu răcoarea dimineții, ba cu gheața de pe drum. Pe alocuri, poteca era acoperită de gheață, iar înaintarea era dificilă. Am preferat să merg pe marginea potecii pentru că bocancii se fixau foarte bine pe zăpada pufoasă. 

Cabana Cuntu din Valea Sebeșului

Ne-am echipat corespunzător și am pornit spre înălțimi în șir indian.

Nimeni nu a mai fost pe aici dintre noi.

Privind în urmă. Prin vale vom merge până la Cuntu, de unde ne vom întoarce pe culmea Vărateca. 

Mergeam paralel cu râul Sebeș. 

Dincolo de urcare şi de mişcare cel mai mult îmi place sunetul apelor.

Această etapa este cea mai ușoară, am mers mai mult orizontal.

Încet, încet ajungem la confluenta a două pârâuri.

Oprim la un ceai

Am început să urcăm un drum de taf, ușurel, delicat, fără nici un fel de grabă. Avem timp destul de mers, de povestit și admirat. Așa că mergeam, cu ochii la peisaj, povestind de detoate. Pentru că vrem și putem 🙂Traseul ce l-am ales părăsește drumul forestier și urcă prin pădure. Ei bine, ! Evident, poteca nu era umblată. Mai multe urme de pași duceau prin valea din stânga, dar am preferat să nu le urmăm.

Oricum, de unde s-a traversat pârâul şi am început să urcăm mai intens, avem doar 1.5 maxim 2 km să traversăm pădurea.

Pe alocuri era greu de înaintat din cauza câtorva copaci căzuţi pe care nu i-am putut traversa şi tot a tot trebuit sa-i ocolim, dar am deviat, luând-o ba prin stânga, ba prin dreapta, iar răbdarea noastră era pusă la încercare... 

Admirăm spectaculoasa culme Văratica de pe partea opusă, pe care o să ne întoarcem.

Poteca este destul de clară dar neumblata. Cred însă că pe ceață ar putea fi ceva probleme.

E adevărat că de multe ori poteca era numai a mea. Urcarea prin pădure a fost foarte interesantă. E o liniște de mormânt.

Ni se pare că urcarea prin pădure nu se mai termină însă totuși după aproape 2 ore de la pornire ieșim din pădure, aici. În continuare cotim către stânga

Dar mai întâi ne trăgeam sufletul după multele ore de mers. Băieții au hotărât că ar fi locul perfect pentru... "bushcraft" o binemeritată pauză de masă înainte sa mai continuam.

Și picioarele sunt ok, întregi, bocancii se comporta exemplar.

Ne bucurăm de multă liniște – pentru că suntem singurii de pe acest traseu. Și uneori este atât de bine să fii doar tu cu muntele, cu partenerul de drum și cu gândurile tale! Te conectezi mai bine la natură, la moment. Este minunat 😀

Ni se deschide și peisaje absolut geniale spre creasta munților. Avem în faţă vârful Culmea Pleaşa Mare! Un fundal ideal pentru o plimbare maiestuoasă.

Am stat cam un ceas în acest loc, timp suficient pentru a prinde la puteri cu un cârnaţ fript la jar. După ce am mâncat şi ne-am făcut câteva fotografii, îi dăm mai departe. Am plecat spre Cabana Meteo Cuntu, situată la o altitudine de 1440 de metri alt, deci mai avem de urcat

 Norocul e că poteca e bătută ceea ce ne-a scutit de un efort considerabil. Ăsta e avantajul de a merge pe un traseu foarte circulat. Aproape tot timpul poteca e bătută! 😋

Soarele bate tare acum şi mi se face cald. Urcarea pare că este şi mai pieptişă decât cea din pădure.

Norocul e că poteca e bătută ceea ce ne-a scutit de un efort considerabil. Ăsta e avantajul de a merge pe un traseu foarte circulat. Aproape tot timpul poteca e bătută! 😋

Dacă ieșim cumva de pe urmele deja bătute ne afundăm destul de mult. Niște rachete de zăpadă ar fi fost excelente dar... le-am lasat acasa!

Sadovanu

În fundal Pleșa Mare 1414 m

În prim plan Sadovanu 1996 m

Mă obsedează încontinuu și nu cred că trec zece metri fără să îmi spun că sigur nu l-am fotografiat și din acel unghi 😀 Sadovanu iar în spatele lui Vârful Țarcu (2190 m).

Drumul până la cabană a fost ușor de parcurs și am avut parte de o plimbare liniștită printre brazi.

O imagine superbă! Poate mai expresivă decât cea de pe vârf 🙂

Aveam uneori senzația că greutatea rucsacului se dublează și mă dureau umerii, aşa că mai oprim, stăm preț de câteva minute, bem câte o gură de ceai apoi pornim. Vremea era superbă!!

Vedem stația meteo care se află acolo dar cotim spre stânga înainte de a ajunge la ea. 

Cabana se află într-un loc pitoresc, cu vederi spre Țarcu. Drumul șerpuit a continuat spre vârfuri, iar noi am continuat prin stânga. Din direcția stației meteo, se auzea gălăgie, erau mai mulți turişti.

Și vedem Stația Meteo Cuntu și Cabana Cuntu, poarta spre înălțimi. Era deschisă! Era trecut de ora 15 și am decis să nu oprim aici de data asta. Sunt mulți oameni în zonă. Am zărit scutere, atv-uri de zăpadă… și vaaaai, manele, gălăgie, țipete. Poate am ales bine să ocolim cabana.

Nu tot timpul e urcare grea, dar te cam solicită. Am făcut pauze destul de dese pentru a ne reveni cât de cât. Iarna ziua e scurtă și nu voiam să ne prindă întunericul.

Cel mai frecventat traseu, marcaj   (bandă roșie)pe care l-am urmat și noi, pana la Seroni, pornește din Șaua Jigoriei de pe drumul DJ 608A care duce pe Muntele Mic. 

Din câte am remarcat, ruta preferată de cei mai mulți turiști este cea care urcă din Șaua Jigoria către Cuntu. Eu am ales să urc dinspre valea Sebeșului, mai precis de la Podul Craiului.

Intersecția cu cruce albastră. Aici avem varianta de întoarcere pe Culmea Văratica, o potecă călcată prin zăpadă pe care ar fi fost bine să mergem. Probabil că ne-ar mai fi scurtat vreo jumătate de ceas, dar am vrut să ajungem în poiana Șeroni pentru o poză.  

Am întâlnit și alți drumeți - multă, multă lume. Toți profită de ziua asta superbă să dea o fuga în zonă. Unii deja coboară, alții urcă spre cabana Cuntu.

Poiana Seroni, 1399 m alt

Povestea s-a schimbat când am ajuns în poiana Șeroni. Vedem perfecțiunea! Vedem vârfurile care se află acolo: excelent loc de belvedere pe vreme bună spre Brusturu-Căleanu-Bodea-Țarcu-Sadovanu și căldarea Olteana. Vedem cerul albastru și zăpada albă. E minunat! Exact pentru asta am venit aici! Pentru asta urc, pentru asta fac trasee de ore bune – pentru toată frumusețea pe care o regăsesc aici, în creierii munților.

...privind în urmă - de aici se desprinde spre vest traseu banda albastră spre Podul Craiului, traversând Poiana Văratica

Totul e ok, putem să continuăm - o luăm spre Văratica. 

Bifurcație: înapoi spre Poiana Seroni, în sus spre Vărateca, ținând banda albastră

După o nouă intrare într-o pădure, urmează ultimii pași către Vârful Văratica.

Se deschide zările spre crestele munților. La circa o oră din Poiana Șeroni, ajungem la singurul loc de belvedere de pe traseu (imaginea de mai sus)... Culmea Văratica 1366 m. Coborâm pe același traseu banda albastră  prin pădure pe care am urcat și în 2017 ( aici). 

Cu ochii în toate părțile, mă bucurăm şi admirăm spectaculoasa panoramă. Se vede pân hăăt, hăăăt departe! Waaaaa, minunaaaat!

 În fața noastră vizibilitatea era mare, vedeam vârful Plesa Mare parcă mai aproape. Urmează o porțiune de fals - plat, de fapt o coborare apoi o urcare foarte, foarte domoală. 

Această bucată până în pădure e înzăpezită dar de rachete nici nu avea rost să vorbim. E bine că nu le-am luat cu noi pentru că le căram degeaba.

Soarele se retrăgea! O mare de nori curgea de nicăieri iar văile se umbriseră, dar muntele ne drege dezamăgirea cu imaginea crestelor sale în razele apusului. Am fost mulțumit că am apucat să văd parțial grandoarea locului. 

Cel din față spărgea zăpada cu bocancul pentru a ușura mersul celorlalţi. Am urcat peste 1100 de metri azi, și a durat destul de mult iar acum se apropie ora înserării. Probabil am fi stat mai mult dar ne-am îndepărtat uşor de vârful Vărateca 1386 m și am luat-o pe un traseu pe lângă brazi, lăsând în dreapta o stână părăsită, apoi intrăm în pădure. Poteca ne poartă printre copaci din ce în ce mai înalți. 😊 un traseu turistic care nu prea este circulat.

În faţă se vede o stână

Pe-aici în jos! Coborârea o vom face prin pădure destul de direct, însă ar fi bine să ne mişcăm mai hotarâți dacă vrem să ajungem înainte de lăsarea nopţii însă oboseala își spunea cuvântul. 

Pare lungă calea de întoarcere. Cele mai mari emoții legate de acest traseu l-am avut pe coborârea de la final. Au fost circa 500 m ceva mai abrupt, oarecum identic cu coborârera pe la Cracu Pipului de data trecută. Mergeam cu maximă atenție pentru că poteca era înghețată. Alunecam de multe ori, ne țineam de arborii tineri sau de tulpinele plantelor uscate, eram foarte atent să nu o iau la vale! Căzut, ridicat, treaba asta s-a repetat de câteva ori. Grea tură, urcat mult, dar o tură pe cinste în care s-au adunat aproape 25 km! 🌲

Mergeam cu maximă atenție pentru că poteca avea multe serpentine puternic înclinate, acoperită cu zăpdă, sau de frunze uscate. Pe alocuri, pământul moale ne aluneca sub picioare. Alunecam şi ne țineam de arborii tineri sau de tulpinele plantelor uscate, foarte atent să nu o iau la vale! Căzut, ridicat, treaba asta s-a cam repetat de câteva ori. 

La șosea am luat-o uşor spre masină.

Grea tură pe final, urcat mult, dar o tură pe cinste în care s-au adunat aproape 25 km! 🌲 Eu mi-am dus visul la bun sfârșit urmând unul din cele mai interesante trasee. Nu ne-am grăbit absolut deloc de dimineață și iată că am ajuns cu bine și cu două ceasuri peste timpul pe care mi l-am propus. Poate dacă am fi întins pasul uneori, cu siguranță ajungeam pe lumină.