Vârful Petreanu 🌨

Pe potecă către Nori

Planuri, vreme frumoasă, alte planuri, vreme şi mai frumoasă...până la urmă mergem în masivul Ţarcu, pe Vârful Petreanu. Traseu pornește din partea de nord-est la limita dintre masivele Țarcu și Retezat, din valea Râul Mare. Vale ce oferă acces la numeroase trasee nu numai în Țarcu și Retezat, ci și în Munții Godeanu.
De acest traseu am aflat de mult timp şi de atunci tot am dorit să îl fac, dar până în iarna asta, nu am reuşit să ajung. Cu ocazia asta, mulțumesc, trupei, că au acceptat să urcăm împreună.
Acest traseu, deşi nemarcat, începe de pe valea Râului Mare de la o altitudine de 750m şi urmează un drum forestier pe o bucată de drum prin pădure, după care se intră pe cărarea ciobanilor până la stâna de la Nisipoasa unde se iasă în golul alpin.
Suntem 7 și am plecat în două mașini. Pornim la drum din Timișoara până la Clopotiva, apoi pe drumul județean (DJ685) şi mergem pe şosea, către sud, paralel cu Râul Mare până în zona cabanei Iris (pe dreapta). Urcarea se face pe un drum forestier care pleacă din locul în care şoseaua face la dreapta (lăsând în stânga Tabăra Creștină Brădățel) și trece pe stânga râului. Avem noroc de zăpadă mică și o luăm prin dreapta trecând de o barieră pe drumul care urcă pe Valea Mare și după doar 2km de drum forestier lăsăm mașina și plecăm pe jos, atât s-a putut urca fără lanțuri
 La început acesta merge pe versantul stâng al văii, şi, după circa 500 m, traversează pârâul de două ori printr-o curbă. Mergând prin pădure, drumul forestier mai descrie numeroase serpentine şi urcă pe versantul drept al Văii Mari. La ultima curbă a drumului o luăm la stânga, prin pădure (după ce un altul se înfundă), în lungul versantului, către vest-nord-vest. Treptat ne apropiem de firul văii, iar pe la circa 1300 m altitudine traversăm apa pe stânga şi urcăm prin pădure, paralel cu pârâul. Sunetul apei reci, care trecea grăbită, m-a rupt instantaneu de lumea agitată din care veneam. La gura unui afluent mai însemnat trecem pentru scurt timp pe dreapta şi apoi din nou pe stânga, apoi traversăm din nou apa pentru ultima oară. Prin pădurea de molid urcăm susţinut către nord şi ieşim la golul alpin, în preajma unei stâne, unde ajungem după aproximativ 3 ½ ore de la plecare.
 La circa 1850 m altitudine, ajungem pe un platou pe care îl străbatem în continuare şi apoi urcăm uşor, încercând să dibuim punctul culminant. După circa 6 ore de mers din Valea Rîului Mare, poposim pe vârful Petreanu (1895 m) pentru câteva poze apoi reluam aceeași potecă până la stână, și de acolo la frontale spre mașini. În înserarea rece, numai vocile noastre și pașii care frământau zăpada amestecată cu frunze se auzeau. În rest liniște. Un lătrat de câine, lup nici într-un caz (cu toate că am găsit urme mai sus), a rupt această liniște creând panică în cărare. Eugen şi Sorin erau puşi pe glume!!! Au venit de pe un alt traseu în întâmpinarea noastră şi au hotărât să ne "sperie" un pic, aşa în beznă, apoi ne-am cufundat în poveștile lor despre felul în care au pus la cale gluma, coborând împreună la maşini. 
Vîrful Petreanu oferă o largă cuprindere a împrejurimilor, însă ceața care a pus stăpânire pe vârf ne-a împiedicat să vedem prea departe.

Notă: Povestea traseului consemnează doar timpul necesar la dus.

...toată trupa: eu, Ovidiu, Mely, Bogdi, Ion, Liviu și Daciana. Suntem deja la o oarecare altitudine, ceea ce e bine fiindcă nu mai trebuie să mergem pe jos pe drumul forestier. Zăpada nu e mare! 

După câțiva pași, am ajuns la o curbă spre stânga, apoi la dreapta şi tot aşa câteva serpentine.

Am privit de jur împrejur. Munții ne înconjurau, masivi. Am urcat drumul ce duce spre Vârful Petreanu cu gândul la dragul nostru Retezat.

Plecăm şi de data asta fără rachete

Porțiuni mai alunecoase, dar nu ne facem probleme pentru că avem colțari. 

Drumul urca mai lejer la început, apoi tot mai hotărât, şi deşi ne place zăpada, suntem încântați că nu e mare.

Drumul nostru se termină la o galerie de captare a apei.

Aruncăm o privire în tunelul prin care curge apa, apoi plecăm.

Bălăurim puţin cu GPS pe aici până când reușim să găsim intrarea în pădure. Deşi găşim câteva urme de bocanc ce urcau în sus prin vale, nu mergem pe acolo, era prea abrupt. 

Priveam văi, înghețate şi creste înzăpezite –  Retezatul în faţă, de parcă era chiar acolo, lângă noi, cât să întind mâna și să îl ating.

Drumul se pare că este pe deasupra și ne întoarcem până la ultima curbă, nu departe.

Urcăm pe aici

Aici dăm de un drum ce urcă prin stânga, iar un altul care merge drept.

Urcăm pe cel din stânga, dar într-un final revenim la cel care mergea drept

Aici coborâm la drumul pe care ar fi trebuit sa mergem drept. El se termină undeva la 1500m altitudine aproape de o stână. Până aici era tot răvășit de lama unui buldozer.

Ieșim din pădure, după un urcuș destul de greu. Între timp, ni se deschide o panoramă ce ne duce în golul alpin la cea mai de sus stână din Petreanu (Nisipoasa) și ne îndreptăm spre ea. Părea părăsită de mai mulţi ani.

 Aici am pus virgulă, ne-am oprit la pozat şi filmat. View-ul este excelent, iar locul este extraordinar ca să facem o pauză de prânz. E un loc bun pentru stat şi pe vreme rea, iar cei care au mai trecut pe aici nu au lăsat destul de curat în urma lor.

Imediat după acest refugiu, începem urcarea prin gol alpin.

De la stână (1550 m) străbatem cu o curbă mai largă păşunea acoperită de zăpadă şi prindem creasta secundară care urmează să ne conducă către vârful Petreanu.

Chiar dacă a nins foarte putin sezonul asta, porțiunea din golul alpin avea ceva mai multă zăpadă prin porțiunea de jneapăn.

De aici am plecat și acolo vrem să ajungem, în culmea principală. Se poate continua prin stânga văii în sus, pe acolo presupun că este poteca.

Poteca pe care ne-o croim noi, şerpuieşte prin zăpadă pe coasta golaşă, mergând paralel cu traseul de pe gps. 

Vârfurile semețe ale Retezatului ne vor însoți permanent pentru a ne odihni privirile.

Adevăratele perspective fotografice sunt spre minunatul Retezat. Zona Retezat te provoacă la drumeţii, de la o plimbare scurtă, până la aventuri în mijlocul naturii de mai multe zile. Nimic nu se compară cu o drumeție în aer liber.

Urcăm din greu! Lupta continuă cu zăpada adâncă care ne-a epuizat și nu numai atât, dar ne-a și făcut să pierdem mult timp. Nu-mi place dar continuăm. Am bătut atâta cale ca să renunţăm ? Nu !

Trecem pe deasupra altei stâne (stânga), aflată ceva mai jos, acolo unde una din obârşiile Văii Mari se adînceşte puternic, formînd o ravenă.

Începe o zonă deosebită, deloc umblată, nu am găsit urme decât cele lăsate de urs. Le-am găsit și mai jos, până să ajungem la stână 

În faţa noastră se înalţă vîrful Petreanu, cu creştetul său teşit. Cu fiecare pas pe care puneam piciorul în zăpadă, cu fiecare respirație, cu fiecare privire în sus pentru a vedea cât mai am, creștea distanța dintre mine și lumea din care veneam.

Iar din spate vârfurile semețe ale Retezatului. Plecând de la mașini la ora 10, am ajuns pe creasta principală la 16:00. Mers lejer pana pe Vf. Petreanu.

Si am intrat în ceață. Mai urcăm ceva. Nu se mai vede mare lucru. Vârful Petreanu (1895 m), aflat în partea de nord-est a masivului Țarcu, oferă o panoramă incredibilă în toate direcțiile. Am ales să urcăm în speranța că, deși aici avem ceață, vom putea vedea cât mai mult pe partea cealată a Masivului, locuri unde am fost recent.

Din vîrful Petreanu, situat pe culmea principală a Munţilor Ţarcu, facem racordul cu traseul către stânga (sud-vest) ce duce în Şaua lepei (am fost recent), trecând pe câteva vârfuri ce oferă o panoramă impresionantă: Vârful Scărișoara (1880 m) Dealul Negru sau chiar Vârful Pietrii (2192), flancat de două tăuri ce poartă numele arhaic de „iezere”: Iezerul Bistrei (de unde izvorăște de altfel Râul Bistra) și Iezerul Netișului, iar în dreapta (sud-est) la Sarmizegetusa sau la Clopotiva.

....toată trupa, mai puțin Liviu care a hotărât sa nu mai urce până în creastă și a rămas ceva mai jos. Tragem o poză de vârf, nu ca s-ar vedea ceva și coborâm la stână.

Eram atât de aproape și, totuși, atât de departe. De o frumuseţe aparte este imaginea asupra Munţilor Retezat (aflaţi către est).

Încercam să prind lumina apusului pentru poze.

Notă: Traseul prezentat nu implică dificultăţi deosebite pentru a fi parcurs în timpul verii şi pe vreme bună. Însă pe vreme nefavorabilă şi în condiţii de iarnă, (mai ales în golul alpin) poate deveni periculoase şi dificil/imposibil de urmat în siguranţă. Atenție, așadar, la cum vă planificați o ieșire pe aici. Înainte de a porni într-o drumeţie informaţi-vă asupra condiţiilor meteo şi asiguraţi- vă că aveţi echipamentul şi experienţa necesară pentru parcurgerea traseului propus. Întunericul ne-a prins pe ultima porțiune a traseului, dar noi eram „foarte pregătiți”: aveam frontalele la noi! O tură serioasă începe pe întuneric și se termină la frontală. 
Cam asa a fost pe Petreanu:  GPS Track: Strava

Concluzia pentru tura asta am să v-o spun tura viitoare căci e mult prea frumos să nu ne întoarcem!

Pe parcursul zilei am avut și câteva filmări, asa că am pregătit filmulețul de mai jos....