Descoperă Preveciori, satul cu un singur locuitor.
Sărbătorile de iarnă vin, aproape pentru toată lumea, cu o nestăvilită poftă de drumeție. Frumusețea acestui sport e că te poartă prin locuri extrem de frumoase, pe poteci, pe drumuri inaccesibile mașinilor și, în plus, adrenalina este la cote ridicate 🙂 Nu voiam sub nicio formă să se încheie anul fără să mai respir o dată munte, fără să mai fac un pic de mișcare și să mă bucur de peisaje.
Dacă cineva s-a gândit cumva ca vremea rece și nasurile roșii au vreo șansă, s-a înșelat cum nu se putea. În Munții Poiana Ruscă este încă toamnă, iar noi revenim cu o zi înainte de debutul iernii astronomice, pe un traseu pe care am mai urcat și în 2018 în aceeași perioadă( vezi aici ). Deși iarna meteorologică sosește încă de la 1 decembrie, începutul iernii este marcat de un moment precis, cel al solstițiului de iarnă care este pe 22 decembrie.
Cu o zi înainte de debutul iernii astronomice
Aici este finalul drumului cu maşina și mai departe începe poteca.
Şi uite aşa am mers cu maşina până până în locul unde începem să urcăm. Până aici parcurseserăm 4,5 km din Cornișoru, kilometri pe care altă dată i-am parcurs pe jos.
Ne pregătim bagajele pentru urcare să „atacăm” creasta. În principiu, traseul n-ar trebui să fie greu, poate doar acolo unde bagaju e mai greu.
Pe aici nu prea ajung turiști, nimeni nu prea vine să facă trasee pe jos pe aici, eu unul n-aș înnopta cu cortul prin pădurile astea sălbatice.
Arunc o privire spre locul pe care ne vom întoarce doar că acest lucru nu se știa încă...Regiunea îți oferă o adevărată aventură printre foioase, de data asta fără zăpadă. Nici în aventura din 2017 nu a fost zăpadă. Atunci am continuat urcarea prin vale pe pârâu, iar la capătul lui începea ascensiunea (povestea aici)
Picioarele ne vor duce pe același traseu (nemarcat) de acum un an, pe care evident, am mai fost, istoria se repetă.
Imediat ce am pornit pe potecă am şi păşit în lumea aurie şi arămie a toamnei. Intrăm direct într-o zonă spectaculoasă
Pornim de la 570 m altitudine și ne așteptă o urcare cu diferență de nivel de +465 m în 3 km.
Urcăm destul de lejer, poate prea lejer, deşi Preveciori-ul este la 1035 m, traseul este unul acceptabil, mai mult o plimbare.
Drumul este în mare parte de pământ acoperit de frunze și vegetație uscată
Mergem destul de relaxați pe acest drum perfect și de biciclit. Majoritatea traseului e prin pădure așa că în timpul verii când vegetația e în plin sezon, rare sunt locurile unde poți vedea câte un pic 🙂
După ce urcăm câteva serpentine, zările ni se deschid. Începem să avem priveliști incredibile din Munții Țarcu.
Privelişte despre care deja am scris cu ce am făcut în weekendul trecut.
Se poate urca și pe aici
Devine din ce în ce mai fain cu fiecare metru pe care îl urcăm 🙂 Ne oprim destul de des în special pentru a admira spectacolul naturii.
De aici se vede superb şi retezatul, chiar dacă mai în depărtare, priveliștea e superbă spre ei. Mai mult decât atât, acești munți garantează priveliști care îți taie răsuflare.
Cea mai abruptă parte a urcării e fix înainte să ieșim pe culme.
Avem vedere spre câteva vârfuri din Muntii Țarcu: Petreanu (1895 M), Mătania (2150 m), Brusturu (2116 m)
E cel mai fain când depui efort și ea, natura te răsplătește cu astfel de panorame 🙂 Imaginile vorbesc de la sine.
La o oră și jumătate după ce am plecat de la mașini ajungem la Preveciori. Totuși am venit destul de bine, cu destul de puține pauze.
Drumul te conduce fără greş chiar și fără marcaj. „You can’t go wrong” 🙂
Foarte pitoresc și foarte generos peisajul și spre partea Hunedoreană
Aici este un mic loc de veci!
Găsim grajdiul reparat, cu un acoperiș nou.
De data asta am făcut o pauză mai lungă și am admirat priveliștea spre satul părăsit.
Era o vreme însă când lucrurile se întâmplau altfel si aici locuiau oameni, acum totul e părăsit. Cătunul este foarte pitoresc, așezat într-un loc ferit de vânt în coama muntelui, având cele câteva case care îl alcătuiesc acoperite cu țiglă, dintre care doar una locuită.
Găsim și o construcție nouă, se pare că nea Gh. va avea vecini noi.
Micile bucurii pe care noi le facem venind în prag de sărbătări la nea Gheorghe sunt la fel de naturale ca și respirația?
Și ghiozdanele merită o pauză…în timp ce sunt golite, de cadourile de Craciun pentru nea Gh, ne și punem la masă să mâncăm din bunătățile tradiționale - cartofi fierți, brânză, mămăligă și ceapă. Eu mă chinuiam cu un telefon să sun acasă, iar asta mi-a luat tot timpul, și nu am mai mâncat.
Nea Gheorghe
După o pauză destul de lungă, care cred că a durat ceva mai mult de o oră la nea Gheorghe, cu mâncat, poze și relaxare, ne-am gândit noi așa că 3 km acestei urcări sunt insuficienți și că ar fi bine să mai adăugăm câțiva, adică să lungim întoarcerea spre mașini pe un alt traseu. „What goes up must come down”
Așa că această întoarcere la mașini se va transforma în urcare. Vom mai parcurge încă circa 5 km pe drum de culme. Eu cel puțin mă gândeam la asta constant :))
În curând acest loc va devini totul alb.
Așa că ne-am simțit cutezători să mai facem 7 km, la cei 3 deja urcați, deci 10 km dus-întors. Așa mai merge...
O ultimă privire către Preveciori
Ei bine, n-a durat tare mult urcarea până la poteca unde urma să coborâm! Am ținut doar un drum de culme cu suișuri și coborâșuri. Chiar este și o potecuță la dreapta să cobori (am urcat pe ea), dar din păcate am ratat-o nu mai era vizibilă 🙁
De pe pe cel mai înalt punct din acest circuit, avem doar coborâre până ajungem din nou la mașini în vale. Nu orice coborâre ci una lungă de 5 km și cu o diferență de nivel de – 500 m
Doar faptul că te bucuri de ceea ce faci poate fi un semn să ai suficientă energie pentru activitatea ta curentă.
A, şi ca să ne simţim şi mai bine, am mai luat și câte o gură de "magneziu"| de prună.
Dacă la urcare faci cardio, la coborâre faci picioare ca să mă exprim în termeni de fitness 🙂
Trecem pe lângă un nou sălaș
Coborârea e destul de solicitantă pentru picioare și de fiecare dată abia aștept coborârea (în timp ce urc), însă în timp ce cobor mi dor de urcare. Nici cum nu e bine 🙂
În cazul de față coborârea e destul de solicitantă. Nu e foarte abruptă, dar e continuă și picioarele ne sunt solicitate la maximum.
Am traversat zone împădurite sau complet rupte de civilizație, astfel că m-am putut bucura în voie de liniște și pace.
Cu o relaxare debordantă, ajungem la final de traseu.
La puțin peste 2 ore de la plecarea din Preveciori ajungem la mașini.
Acum, lăsând inventatul poveștilor, să trecem la lucruri din categoria „ce-i în mână, nu-i miniciună” mâncarea. Și știm prea bine că pentru unii nu se glumește când vine vorba de mâncare. La început credeam că e doar o glumă că nu mai oprim să mâncăm la Caransebeș, și mergem la Buchin. Nu știam din partea cui venea invitația și unde am putea mânca în Buchin, am auzit doar că suntem toți invitați de Paul.
Prezentări ale scenei gastronomie care înnebunește papilele... bun-venit în Buchin! Pe lângă mâncarea bună la ceaun și aperitivul oferit la sosire, aici putem spune că ne-am simțit foarte, foarte bine pentru că am fost înconjurați de oameni faini 🙂 multumim gazdei, multumim Paul pentru tot.
S-a traversat zone împădurite sau complet rupte de civilizație, astfel că m-am putut bucura în voie de liniște. Deci, imaginează-ți că o astfel de drumeție m-a scuturat zdravăn de orice fel de griji. Se ajunge foarte ușor și recomand oricui să facă acest traseu scurt și accesibil. Dificultăți tehnice nu există și chiar și cei în condiție fizică proastă pot ajunge lejer, mai ales că se poate face repaus de câte ori simți nevoia.
Până atunci admirați pozele, uitați-vă pe hartă și urmăriți înregistrare GPS în format video pentru acest segment de traseu 🙂
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.