Weekend-ul ăsta se prefigurează ceva frumos. Dimineața la 5 suntem treji. La 6:30 plecăm din oraș. Traseul e o idee mai veche, la fel ca și cel de pe Semenic de săptămana trecută. Fără nici un fel de îngâmfare, de data asta ne-am limitat doar la persoane cu rachete, zăpada fiind mare, e foarte greu de mers fară ele. Deplasarea am făcut-o cu un microbuz limitat la doar 8 locuri, fără alte soluții de transport pentru acest traseu. Desigur, ca să nu ne întoarcem pe acelaşi drum, am ales o variantă faină doar de urcat, drumul dus întors ar fi fost mult prea lung. De la Caransebeş până la Borlova, străbatem drumul european E70. Parcurgem cei 13 km de şosea pe DJ608A, trecând prin satele Zărveşti, Turnu Ruieni - lângă care se văd şi azi ruinele unui turn (acolo va trebui să mai planificăm o drumeție), şi ajungem la Borlova, localitate aşezată la poalele Muntelui Mic.
De la Borlova începe urcuşul nostru către Complexul turistic Muntele Mic. Debarcăm la capătul de sus al comunei, la primul drum ce face către stânga. Ne echipam apoi urmăm drumul spre sud-est. Un drum ce trece printre livezi de pomi fructiferi. După câteva cotituri, drumul se alătură Pârâului Sebeşul Mic (Sebeşelul), pe care îl însoţeşte pe parcursul a câtorva sute de metri.
Suim uşor pe versantul stîng al văii, pe un drum de cărută acoperit cu un strat gros de zăpadă. Acesta străbate poalele Culmii Ursului şi ale Vârfului Cucuiul lui Mateş. Pe nesimţite, drumul se afundă în pădure şi coteşte la dreapta, prin Valea Rugului. Traversăm un podeț și continuăm ușor prin vale pe o urmă de mașină. Ar fi trebuit să ne întoarcem spre stânga cu mai bine de 90° (ulterior am văzut şi pe gps), şi să urcăm prin pădurea deasă câteva serpentine, apoi mai departe sub numele de „Plaiul Mare al Borlovei". Poteca ne-ar fi fost un bun tovarăş de drum, până aproape de cabanele Complexului turistic.
Deşi acest picior de munte pe care urcă drumul este împădurit, un culoar de poiană însoţeşte plaiul până în zona pajiştilor înalte, oferind din loc în loc vederi încântătoare către Câmpia Caransebeşului şi către Munţii Semenicului.
BORLOVA - COMPLEXUL TURISTIC MUNTELE MIC
Marcaj bandă roşie de la Borlova
Unii văd iarna ca pe un anotimp, alții ca pe o stare. Pe primii căldura îi mai poate salva
Pe meleaguri Cărăşene, unde iarna se vădeşte în toată splendoarea sa, ştiut fiind că zăpada e mare de obicei în prima lună din an. Scurt popas la Borlova, şi maşina care deszăpezeşte drumul până sus la muntele mic.
La locul cu pricina am dat peste căţelandru curios dar și foarte fricos. Dimineaţa ne-a găsit înfriguraţi, dar repede repede ne-am făcut încălzirea.
Aici suntem la capătul de sus a comunei Borlova, la intrarea pe traseu. Cândva la intrarea pe acest drum era o barieră care limita accesul. Revenind pentru a "n-spea" oară pe Muntele Mic, și pentru a doua oară pe acest traseu, aura de înțelept mi se spulberă de la sine. Rămane doar să dovedesc...
Suntem pe fugă. Trebuia să ne mişcăm mai repejor de dimineaţă ca să nu ne grăbim apoi. Drumul din Timișoara până aici ne-a sporit pofta de a urca pe munte. Cum se spune: "nu trebuie să fi nebun ca să umbli pe toți munții, dar ar putea folosi..."
Livezile cu pomi fructiferi ne însoțesc o parte din drum.
Pornim pe un traseu cunoscut, pe care am mai fost primăvara. Am tot făcut trasee în special cu bicicletele în zonă. Vă invit să citiți aventurile din zonă despre care deja am scris aici.
Valea Sebeşului - începem cu o uşoară urcare, numai bună pentru încălzire.
Mai sus la cca 1 km de la plecare, drumul coteste usor la dreapta și trecem un podet peste pârâul Sebeşul Mic, apoi suim uşor pe versantul stâng al văii. Acesta străbate poalele Culmii Ursului şi ale Vârfului Cucuiul lui Mateş.
Pe aici la altitudinea asta destul de joasă nu avem parte de foarte multă zăpadă ceea ce ne ușurează urcușul. Oricum ne mai odihnim din loc în loc în special în rarele momente de la începutul traseului în care avem parte de priveliște.
Urcarea deocamdată este foarte blândă iar asta e clar o treabă bună.
Zăresc și marcajul pe unul dintre stâlpi. Stiam că este un drum marcat de la o tură anterioară.
Puțin mai în faţă, lîngă un copac ar trebui să se găsească o bancă de lemn și o masă destinată odihnei călătorilor.
După ce am pregătit 2 zile tura, nu verific GPS-ul, sau sau o fac superficial. Tipic. Nu mă miră, dar mă "enervează" uneori. În mod neașteptat ne-am trezit pe un drum paralel cu cel pe care trebuia să fim, ne aflam prin Valea Rugului . Mi se părea mie că mergem prea ușor, când defapt ar fi trebuit să chinuim pe urcare. Mai cu vorba mai cu neatenția am ratat urcarea spre culme (spre Priporul Rau). Urma de mașină pe care am venit din Borlova, ne-a păcălit.
Nu știam până unde vor duce urmele mașinii, ele veneau de jos și ne-au fost de mare ajutor. După ce ele au încetat să mai continue, și după ce ne-am lămurit cum stă treaba, am mai continuat putin apoi am făcut o pauză scurtă, în special ca să ne bucurăm de peisaje și de ziua asta superbă! Este mult prea frumos peisajul ca să ne mai întoarcem, și cam singura ocazie ca să putem cerceta această vale. Aveam şi o sticluţă cu ceva bun în ea, ceva din care mai trebuie gustat!
În mijlocul acestor splendori. Într-un asemenea loc cum e aici în valea asta să tot vii! 😊 frumusețea acestui loc se ridică mult peste așteptări.
Obstacolele nu au întârziat să apară, de ce îmi era frică nu am scăpat. După cum se vede întâlnim mulți pomi căzuți ori rupți de la greutatea zăpezii.
Peisajul e frumos - as zice că e urcarea perfectă spre Muntele Mic.
Din când în când, o trăsnitură umplea valea munților: erau fagii, sau brazii amețitor de înalți, care, în căderea lor prăpăstioasă, ar fi sfărâmat și doborâ tot în calea lor. O să mai înaintăm însă nu foarte mult pentru că ajungem într-un loc de unde drumul chiar este blocat din cauza copacilor căzuți.
Aici ne desprindem de vale, încercând cumva să ajungem la drumul militar. Teoretic prin vale nu se mai poate înainta, doar prin apă, și probabil că nici atunci nu era chip să ajungi pentru că sunt multi copaci căzuți. Pentru a nu abandona planul am hotărât să ne urnim din loc cumva.
Am tot bâjbâit cum să urcăm, însă foarte greu la ce urcuș avem în față. Trecem de niște bolovani, apoi continuăm spre stânga, și reluăm o urcare foarte abruptă prin pădure. Dacă nu aveam zăpadă, nu cred că reușeam.
Și am intrat în pădure. Aici începe cățărarea. Și e abrupt. Si îi dăm așa vreo 220m diferență de nivel în doar 400m lungime.
Tot timpul caut să parcurgem trasee încă neparcurse de noi, sau parcurse de către puțini drumeți, parcurse mai ales de către cei împătimiți. Urcăm pe aici în lipsa unei poteci pentru că nu doream o întoarcere la Borlova. Prin vale mi-aş fi dorit.
Momentele astea îți rămân în memorie, nu neapărat vârfurile și obiectivele atinse. Urcarea din Valea Rugului către drumul Militar a fost cea mai grea de pe tot traseul.
Îmi place să descopăr trasee noi: căutarea, rătăcirea, găsirea, au și ele farmecul lor. Mă bucur că și restul grupului gîndesc la fel. Muntele Mic poate oferi toate aceste lucruri.
Căștigăm repede altitudine.
Suntem pe fostul drum militar! Am ieşit undeva la cca 400 m înainte de Fântâna Voinii. Încet, încet începem să cunoaștem fiecare deal, fiecare picior. Se formează o "memorie a locurilor".
Prin serpentinele drumului sau pe scurtăturile marcate, ajungem în Poiana Voinii, unde orizontul se deschide larg.
Aici se află fântâna din Mijlocul Plaiului, un izvor pitulat la marginea pădurii, renumit pentru apa sa mereu rece „Fântâna Voinii" (l 240 m).
Mai avem de mers circa 1 ora. La marginea de sus a Poienii Voina, drumul face câteva serpentine, urmând panta sudică a culmii.
Marcajul pare să lipsească, nu l-am mai văzut de mult, iar de la marginea pădurii, cărarea, e una mai abruptă și ne poartă pe versantul nordic al culmii, prin pădure, apoi ne scoate într-un luminiş.
Se urcă în continuu, nu e ușor deloc. Cu ultima sforţare şi penultima suflare, părăsim drumul şi apucăm spre stînga, pe o urmă de snowboard. E ultima pantă. Până la liziera superioară a pădurii de brazi am urcat continuu 1200 m diferență de nivel.
Când ieșim în gol alpin cu panta mai domoală, suntem mângâiați de un vânt geros. De preferat să fii prieten cu vântul şi cu frigul, şi să fii echipat pentru orice situaţie, la munte e rost mereu de vreme neprielnică. Încă cca 1000 m şi ajungem la cabana Cerbul (l 530 m alt).
La marginea pădurii, în fața noastră identificăm zona de intrare - se zăresc destul de bine primele cabane, ce ne indică apropierea de complexul turistic. Pe vreme senină le putem zări de la o depărtare mai mare.
Privire în spate.
Sus spre vârf ne-a uimit întregul peisaj, păcat că ceața nu ne-a lăsat să vedem mai mult.
Cu vre-o doi ani în urmă clădirea asta neterminată arăta bine, părea o costucţie solidă, acum este plină de fisuri, gata, gata să se dărâme. La cum arată, mare lucru să o mai prindă primăvara în picioare.
Când ajungi aici…răsufli uşurat că ai ajuns, bucurie mare. Un traseu în care doar am urcat "nicidecum dificil" dar frumos şi binevenit pentru o plimbare de iarnă.
De aici puteţi închiria schiuri, sănii şi plăci de snowboard.
Din staţiune se pot parcurge numeroase trasee turistice.Posibilităţile de plimbări şi excursii prin natură sunt de altfel nenumărate, oferind cele mai variate peisaje şi privelişti superbe. Dacă nu era ceață și nici atât de frig, sau am fi ajuns puțin mai repede, se putea merge și până la vârful Muntele Mic, care se consideră că are 1.802 m înălţime, sau... chiar să coborăm pe traseul Vertical Race până la telescaunul din Valea Craiului. Era o varianta faină... poate cu altă ocazie.
Glumă glumă, dar la final de tură, te relaxezi la Cabana Cerbul, amplasată chiar în centrul staţiunii Muntele Mic, la o altitudine de 1530 de metri. Am intrat de fiecare dată, un loc minunat unde am servit masa sau am băut ceva. De data asta nu am mai intrat pentru că ne-am grăbit să ajungem la microbuz.
Eh, până una alta ne-am dat seama întrun final că suntem cam aproape de înserat, deşi aveam frontale şi toate cele nu ne doream musai să ne prindă noaptea. Parcă e mai plăcut atunci când termini pe lumină. Aerul e rece şi proaspăt, iar cele câteva minute petrecute sus, încântă privirea cu peisajul imaculat. Tot de la telescaun, accesul în staţiune se poate face şi pe un drum asfaltat, care măsoară aproximativ 13 kilometri, însă doar de maşinile pregătite de iarnă. Noi o sa coborâm pe acel drum la întoarcerea spre casă cu microbuzul care ne asteaptă deja în parcare.
PE SCURT: Conform datelor gps, traseul parcurs are o lungime de 12,68 de km cu o diferență de nivel cumulată spre 1208 m - pierdere alt 36 m. Pornește de la 387 m, urcă până la 1561
Având în vedere că am început anul ăsta bine, asta nu poate să însemne decât că anul acesta voi avea mai mulţi km pe munte, mai mulţi metri altitudine şi mai multe zile petrecute în sânul naturii.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.