Iarna prin Cheile Carasului

Cheile Caraşului, o altă minune a naturii din Banatul Montan. Am revenit în Chei alături de prieteni și, după cum se va vedea, împreună am format o echipă atât de bună, încât pe traseu toți eram în frunte. Suntem nouă persoane și tot atâția rucsaci de tură în maşină. Grupul, ca de obicei, l-am strâns pe facebook, sunt oameni care au mai participat la turele pe care le organizez. Unii au doar câteva ture la activ cu mine, alţii au trecut de 20 de ture sau chiar de 200. Şi cu ei am urcat în această zi pe potecile din munţii Aninei. Nu plecăm noi chiar la prima oră din Timișoara (adică ora unu din noapte), ci pe la ora șase și jumătate, cu un microbuz. Între timp a început să se lumineze şi am ajuns la Pensiunea Perla Carașului, alături de care se află o parcare largă. Lăsăm mașina în parcarea motelului. Locul de unde se pleacă de obicei pe Cheile Carașului este viaductul care se află la intrarea în comuna Carașova. Abordarea cheilor o facem din aval spre amonte în întregime pe uscat, mergând pe marginea și deasupra cheilor, pe o cărare îngustă de jumătate de metru, în dreapta înălțându-se peretele abrupt al muntelui, iar în stânga, în hău, curge apa râului. Eu le-am străbătut până în prezent, în trei drumeții, dintre care o dată fiind și cu bicicleta. Ieșirea Carașului din chei se petrece sub podul rutier de pe DN 58 Reșița - Anina, aflat la 12 km de Reșița și 22 km de Anina, în dreptul localității Carașova. De lângă capătul podului dinspre pensiune coborâm la nivelul Carașului, și intrăm imediat pe traseul cheilor, marcat cu triunghi albastru (apar și benzile albastre ale marcajului mai vechi) - care însoțește, exclusiv, malul stâng. Poteca de pe marginea râului te duce inevitabil la poiana Prolaz şi la aşa-zisele canioane ale Caraşului, care aşteaptă să fie descoperite. Luăm la pas, pentru a vedea minunile naturii ce se deschid în faţa noastră. 

Traseul are 3 porţiuni (sectoare) de călătorie distincte ca dificultate:

• Caraşova - Poiana Prolaz (7 km cu potecă pe stânga) - cca 2 ore de mers la pas.

• Poiana Prolaz - Peştera Ţolosu (2,5 km cu potecă ) - cca 1 oră de mers la pas.

• Peştera Ţolosu - Gura Comarnicului (cca 5 km fără potecă) - cca 6 ore de mers la pas.

„Marea Hoinăreală”. Imaginea cu titlul în Cheile Carașului

Aceasta este povestea a ceea ce înseamnă sălbăticia din Cheile Caraşului. 

Carașova - pozat din mașină

Strângem rândurile în preajma indicatorului și coborâm prin stânga, pe la capătul podului...

Punctul de plecare pe traseu este foarte ușor de găsit. Probabil că v-aţi prins, Cheile Carașului le-am făcut coborând pe aici.

Intrarea în Chei începe cu o coborâre pe lângă pensiunea Perla Carașului

Pe malul drep al râului, zărim o moară de apă.

Odinioară era și un podeț din lemn pe care se putea traversa de pe celalalt mal, dar unii spun că l-ar fi luat apa. Zărim doi câini, dincolo de apă. Păreau să ne aştepte, foarte bucuroşi la prezenţa noastră în chei.

Aici ne-am întâlnit cu vedeta noastră canină, care ne întâmpină cum o face de fiecare dată când vin drumeți prin zonă. Este unul dintre cei doi câini de pe malul celălalt! Cum a ajuns aici, pe unde a traversat apa ?  Nu am idee!

Cobor pe la capătul podului, urc zidul şi gata, am ajuns. Asta așa, ca să îmi intru în mână.

Frumusețea peisajelor acestei zone, de o sălbăticie impresionantă, poate fi descoperită doar urmând la pas cărările și traseele marcate.

Este un loc pe unde se poate trece de pe celălalt mal. Am trecul la o altă drumeţie! Cred că şi căţelul a trecut prin acest loc. 

Poteca e umblată de animale, dar găsim și urme de bocanc, mai vechi, lăsate de alți drumeți.

Caraşul e curat de poţi să-l bei.

Iarna toate par mai sălbatice. Crengile sunt mult mai groase cu haina albă pe ele, par să fie atrase în mod deosebit de pământ, blocând poteca.

O cădere de apă cu un aspect destul de sălbatic.

Poteca e înecată într-un hățiș de lăstărișuri, boschete foarte greu de trecut. Iau urma cățelului și continuăm pe marginea râului. Pare să cunoască foarte bine traseul cheilor până în prezent. 

După ce mă îmboschetăresc bine şi mă înzăpesesc peste tot, inclusiv la ceafă şi pe spate, ajungem iar în potecă.

Până în Poiana Lilieci poteca e: când înghesuită de râu la baza peretelui, când o alee de luncă.

Poteca se tine aproape de râu și suie doar pe alocuri, pe unde peretele se înalță abrupt și stâncos, la 2-3 m deasupra firului apei.

Am găsit mai multe vizuini. Aici se poate distinge clar că-i locuită.

Nu degeaba ne însoțește cățelul pe tot drumul, știe el că primește nu neapărat ceva pentru burtă, cât acea afecțiune și mângâieri din partea tuturora.

Parcurgem lejer, porţiunea cea mai largă a cheilor, până în Poiana Lilieci.

Marcajul e destul de evident pe tot traseul până în poiana Prolaz.

Râul se pierde într-un sunet înfundat.

Poiana Liliecilor şi gura Peşterii Liliecilor. 

Gura de intrare în această peșteră se află la o înălţime de 4-5 metri, iar pentru a o vizita este necesară traversarea Carașului prin apă și cățărarea riscantă unui perete de stâncă, care nu este deloc la îndemâna oricui.

Întâlnim atât copaci îmbrăcați, cât și stânci acoperite cu iederă.

Nu doar crengile lăsate, dar şi foarte multi copaci căzuți de la greutatea zăpezii, blocau poteca. 

Marcajul traseului este triunghi albastru.

Mă da asta-i fantastic. Îmi opresc privirea la crengile căzute peste poteca încărcată de zăpadă. Trag una cu băţul, nu să rup ceva ci numa să dau jos albeaţa .

Urc şi urc, mai scapă piciorul pe calcarul înghetat, dar în 4 picioare e mai usor să mă echilibrez.

Urcăm imperceptibil, Caraşul rămânând tot mai jos, însă revenim, pe alocuri, la doar puţin deasupra albiei sale

Spre pestera de sub Cetate

Din Poiana Lilieci până în Poiana Prolaz, timp de aproape două ore, poteca e, pe porţiuni repetate, o terasă îngustă, tăiată în peretele de calcar şi aflată la câţiva metri deasupra apei.

Traseul are multe zone neasigurate prin corzi, cu risc ridicat de cadere, dar si zone neprotejate cu risc de accidentare.

Străbatem, cu dificultate, porţiunile, extrem de sălbatice a cheilor, trecând prin și pe dedesuptul copacilor căzuţi de-a curmezișul.

Atenţia ne este solicitată, în egală măsură, de îngustimea potecii, de unele rupturi de pantă dar şi de căteva mici trene de grohotiş. Era o suprafata îngustă deasupra apei peste care am trecut cu ceva emoţii.

Peștera din drumul Prolazului.

Pereţii închingaţi de iedera atotstăpânitoare.

Privirea ne este atrasă inevitabil de turnuleţele şi stâncile verticale înalte de peste 200 de metri,

Cărarea ne-a adus din nou la nivelul apei.

Aici facem o pauză de masă, "ciugulisem" câte ceva, apoi mai continuăm prin următorul sector al cheilor.

Din Poiana Prolaz, traseul prin chei, în amonte, este lipsit de marcaj. Rămânem pe malul stâng al Carașului și, imediat ce ieșim din Poiană pătrundem în cea mai frumoasa zonă a cheilor.

Poteca este însă suficient de bine conturată, nepunând probleme de orientare.

Apele Caraşului, tulburător de liniştite, întunecate şi adânci traversează astfel un canion îngust în care lumina soarelui pare mai puţină.

Traseul zburdă pe o potecuță deasupra apei prin cea mai îngustă parte a cheilor, şi formează canioane. Peisajul este tot mai spectaculos însă minunile nu se sfârşesc aici.

Natura a sculptat cu măiestrie adevărate monumente. Un culoar cu pereți abrupți, tăiați parcă special pentru a face loc apei să treacă într-o tihnă adâncă tare.

„Cea mai frumoasă imagine Cheilor Caraşului, este zona canionului ”

Frumuseţea naturii nu poate fi descrisă în cuvinte, la fel cum nu poate fi descrisă nici senzaţia pe care o trăim atunci când străbatem poteca pe lângă stâncile semeţe.

Curând, liniştea apei se pierde, cheile se lărgesc, iar poteca suie pe versant. Mai mergem puţin, apoi hotărân să ne întoarcem.

Puntea veche peste râul Caraş, este într-o starea avansată de uzură, peste care nu se mai poate trece, dar există alta nouă.

Nu se poate trece nici peste puntea ce-a nouă fără ajutor pentru că este amplasată destul de sus și nu are trepte, dar la câțiva metri în aval există două cabluri de oţel, ancorate de copaci şi întinse peste Caraş, pe care, de asemenea, putem trece apa fără prea mult efort.

Ne întoarcem la locul de popas din Poiana Prolaz, aflat însă pe malul drept al Caraşului, unde ajungem trecând pe cabluri...

De pe malul drept se formează o cărare (în perioada verii sufocată de vegetaţia sălbatică) care ne va întoarce pe deasupra cheilor.

 Lunca Prolazului, loc în care versanții s-au retras parcă pentru a face loc celor câtorva sălașe și gospodării de pe malurile râului Caraș 

Mai în deal, după ce lopătez prin zăpadă spre cele câteva odăi de vară din poiană, poteca îşi schimbă direcţia spre stânga, bifurcându-se imediat după ultima gospodărie.

Mi-ar plăcea să vin cu cortul în perioada verii și să stau în acest loc minunat, vre-o câteva zile. 

Treptat, poteca urcă faţă de albie.

Sălaş în Poiana Prolaz 

Dincolo de ultima odaie, pe lângă care trecem, poteca se desparte: spre dreapta urcă traseul triunghi albastru care ajunge în Poiana Comarnic, iar noi continuăm spre stânga (spre nord), pe marcaj triunghi rosu.

Înainte de a părăsi Poiana mai arunc o privire în urmă.

Când știu că-s sus și că de aici se deschide priveliștea, mă opresc - o ultimă vedere asupra Poienii Prolaz, fac o poza şi îmi pun rachetele.

Privire dincolo de Caraş, spre Dealul Zabal, şi spre Cheile Caraşului, în aval de poiană.

Ieşim îndată din Poiana Prolaz și străbatem un pâlc de pădure atenţi să nu apucăm un drum greşit, apoi urcăm pieziş spre o culme marcată de un grup de stânci. 

Tot de pe aici urcă spre dreapta o potecă (mai greu vizibilă), către vârful Pasec 592 m.

Mai departe am mers fără rachete.

Poteca trece pe sub stânci şi ne duce curând într-o zonă de unde avem deschideri ample spre vest şi sud-vest, asupra Caraşului, dar şi spre nord şi nord-vest.

Străbatem o livadă de pomi fructiferi şi ajungem la un alt sălaş.

Mai departe se face un drum spre dreapta, prin pădure, ce duce la intersecția dintre DN 58 cu drumul comunal către satul Iabalcea. Am venit pe el într-o drumeție cu bicicletele, acum însa urcăm prin stânga.

Am ajuns pe un vârf pe care se înalță un stâlp al rețelei electrice de înaltă tensiune.

Ne îndreptăm ușor spre vest, având ca reper Gratul Carașului, care se evidențiază prin aspectul său stâncos în malul drept al Carașului, pe vârful cărui se află urmele unei vechi cetăți.

Gratul Carașului este numele vârfului mai proeminent de pe malul drept al Carașului spre ieșirea acestuia din chei (i se mai spune La Grat).

Trecem pe deasupra de Gratul Carașului. Traseul deviază spre dreapta chiar în preajma Vârfului Gratului, dirijată parcă de un șanț pietros. Ar fi fost frumoasă și o coborâre până la ruinele cetății Carașului, dar am lăsat-o pentru data viitoare când o să mai ajungem prin zonă și nu va fi zăpadă.

Coborâm prin liziera pădurii și ieșim într-o poiană intermediară unde traseul marcat pleacă spre dreapta. Traversăm păduricea și cotim imediat la stânga cu intenția, parcă, de a coborâ spre Caraș.

După ce mai mergem puțin, părăsim poteca și ne îndreptăm spre stânga. 

Între două pâlcuri de pădure, coborâm prin liziera pădurii, unde vom părăsi marcajul care urcă spre dreapta, pe la marginea altei fâșii de pădure, ce duce la intersecția dintre DN 58 cu drumul comunal către satul Iabalcea.

Coborăm vre-o 5 minute spre stânga, iar după o uşoară bâjbâială, traversăm dincolo de fâșia de pădure, de unde urcăm drept pe dealul din fața noastră.

De pe culmea dealului vedem șoseaua Reșița - Anina urmând apoi ca reper direcția liniei stâlpilor de înaltă tensiune.

Ușor, ușor ne apropiem de șoseaua Reșița - Anina, ultima porțiune până la mașină fiind pe marginea drumului.

Cheile Carasului, o destinaţie de poveste chiar şi pe timpul iernii. Ne-am întors fascinați! Acest vis frumos l-am transformat în amintire de neuitat. Lungimea cheilor este de aproximativ 18–19 km, și cu numeroase peșteri ale căror intrări sunt situate la înălțimi diferite față de vale. Obiectivele turistice din Cheile Carașului sunt: Peștera Văleaga, Peștera de după Cârsa, Peștera Liliecilor, Peștera de sub Cetate, Peștera din drumul Prolazului, Poiana Prolaz, ruinele cetății medievale a Carașului etc. Încheiem seara în drum spre Timișoara cu o oprire la pizzeria Arena din Bocșa Română