Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr
După câteva ture în locuri „clasice”, vine parcă vremea şi de o incursiune MTB, într-un punct nebănuit de pe hartă.
Reorganizare! Revenim deci la o săptămână tot prin chei, tot prin aceste locuri! Frumuseţile acestor meleaguri mă încântă, dar mă şi provoacă în acelaşi timp la aventură şi dorinţa de cunoaştere. Am revenit la sfârșitul acestei săptămâni, de data asta pentru o tură MTB împreună cu alți 10 aventurieri, pentru o continuare în amonte din poiana Prolaz, după ce în urmă cu o săptămână am parcurs cheile la pas, din Caraşova până în acest loc. Drumul până în Reşiţa l-am făcut cu trenul ce pleacă din Timisoara Nord la 7:23. Agitaţie mare la urcarea în tren. Ne-am nimerit trei grupuri de biciclişti să călătorim pe aceeaşi rută, cu acelaşi tren. La limită s-a reușit aranjarea bicicletelor. Ajungem în Reşita, ajungem şi pe Calea Domanului până la Lidl - aici ne regrupăm cu alţi trei biciclişt (reusim să ne strângem 11) de unde... şoseaua ne poartă spre Anina în serpentine (printre dealuri) circa o oră. Ajungem la locul numit „Crucea Iabalcei”, de unde se desprinde drumul spre Iabalcea. Drum ce traverseaza satul si merge în continuare până la cantonul Padina Seacă. Pornim pe soseaua spre satul Iabalcea și după circa 1000 m părăsim șoseaua spre dreapta și urmăm un drum de căruță spre platourile Iabalcei. După mai bine de o oră de mers ajungem în poiana Prolaz. Majoritatea hărţilor turistice indică traseul prin chei ca şi punct de plecare din Caraşova până în acest loc iar continuarea traseului în sus pe coastă, spre podişul Iabalcei. Acum o săptămână am făcut la pas acest traseu dinspre Caraşova până în poiana Prolaz. Cheile Caraşului ne îndemnă la aventură şi dorinta de cunoaştere, aşa că vom continua în amonte prin Canioanele Caraşului. În primii 100 metri, străbatem o porţiune de chei parcă din junglă, apoi a urmat o porţiune extrem de îngustă, 6-7 m lăţime, pereţii stâncilor au înălţimi peste 30 m, iar cărarea e săpată în stâncă pe anumite porţiuni. Traseul are multe zone neasigurate prin corzi, cu risc ridicat de cădere, dar şi zone neprotejate cu risc de accidentare.
Sălbatic dar frumos
Plecare din din Reşiţa - Calea Domanului de la Lidl
Regrupare după ce ne-am dat puţin la vale
Aici părăsim drumul naţional 58 şi continuăm spre Iabalcea încă 1 km, apoi pe un drum de căruţă cotim la dreapta
Pornim pe șoseaua spre satul Iabalcea și după aproximatim 1000 m părăsim șoseaua spre dreapta.
După ce părăsim şoseaua, drumul pe care trebuie sa-l urmăm este în urcare abruptă pe urme de căruță și trece pe sub liniile de curent. Inainte de acest loc, cu 50 m, vine o poteca din stânga, de pe dealul Patesan, ce strabate podisul calcaros al Iabalcei.
Drumul nostru urcă ușor spre dealul Pasec (592m) și după aproximativ 10 minute de la șosea vom alege drumul la dreapta, în coborare, spre primul sălaș.
La sălaș, traseul nostru se întâlnește cu traseul ce vine de la Cetatea Carașului (triunghi rosu), din partea dreapta, pe deasupra Cheilor Carașului. Această combinație de poteci, drumuri, obiective face ca Parcul Natural să fie unul din locurile noastre preferate de biciclit.
Aici poposim o vreme pentru a ne bucura de gustoasele cireșe
De la sălaș, prin spatele acestuia, urmăm poteca marcată și începem să coborâm spre Poaiana Prolaz.
Trecem și pe lângă "Copita Dracului", poziționată în stânga potecii, în fața unui perete calcaros și lângă o cruce, iar în cca o oră (cu tot cu pauze) de la asfalt suntem în Poiana Prolaz.
Din loc in loc, natura ne oferă o priveliște deosebită asupra cheilor, dar și spre Poiana Prolaz.
Poiana Prolaz este un loc de odihnă şi recreere, cu fâneţe parfumate, lângă o apă limpede şi în mijlocul unor frumuseţi naturale deosebite.
Poiana Prolaz este împodobită cu livezi de pruni între care mai apare şi câte o odaie două – toate însă par a fi părăsite, probabil locuite doar în timpul verii.
Stăm pentru o scurtă pauză, apoi traseul nostru coboară până în chei.
"Traseu pentru drumeţii cu mountainbike", oferă posibilitatea de a te deplasa în etape. Prolazul este şi un nod al traseelor turistice, de aici putându-se urca pe Platoul Iabalcei și spre Pestera Comarnic, sau se poate continua spre Carașova prin chei în aval, pe marcajul triunghi albastru sau în amonte spre Peștera Tolosu ( cca 40 minute)
Drumul prin chei merge pe malul stâng al apei, pe o cărare pitorească, dar pentru acest lucru e nevoie să traversăm Caraşul pe celalălt mal. Hai că se poate.
Unii traversează aceiaşi punte șubredă, alții prin apă, la fel şi eu, aleg calea prin apă. Nu întreba de ce.....nimeni nu știe!!! -
Deci, se trece puntea cu mare grijă, căci unele uluci sunt putrezite, altele rupte şi nu e greu să ghiceşti că era un picior sprijinit pe ele când au cedat.
În poiană, valea se deschide şi oferă un loc foarte bun de campare.
De aici începe zona cea mai spectaculoasă a cheilor, dar din păcate, vremea capricioasă ne-a pus în dificultate! Tocmai a început să plouă.
Mai departe dush hike
Aerul miroase a apă, pământ umed şi stânci răcoroase.
Cheile Carașului este visul oricărui turist iubitor de natură.
Valea devine tot mai îngustă şi începe să semene tot mai mult cu un canion. Coastele muntelui împădurit coboară direct în albie.
Stânci abrupte se înalţă pe ambele maluri ale râului şi uneori se apropie mult, iar alteori se depărtează larg, lăsând apa să se relaxeze şi să se calmeze.
Descoperim un canion de toată frumusețea: apele de culoare albastră ale Carașului, stâncile acoperite de mușchi, sau de iederă,
Deosebit de spectaculos şi unic. Potecuța merge pe deasupra apei, ne duce prin cea mai îngustă parte a cheilor care este într-adevăr spectaculoasă.
A început să plouă iar poteca se înnămoleşte şi alunecă sub frunzele veştede, devine mult mai accidentată, pietre mai mari sau mai mici te obligă la traversări mai grele sau mai uşoare.
Nu trebuie uitat că ne aflăm pe tărâmul viperelor. Ele îşi fac simţită prezenţa din luna aprilie până prin septembrie, şi pot fi întâlnite fie pe stâncile lipsite de vegetaţie, fie prin smocurile de iarbă, stând în bătaia soarelui. Cred că ploaia a fost un avantaj pentru noi că nu am întâlnit nici măcar una. Chiar dacă se află lângă potecă, nu sunt probleme dacă nu le deranjăm.
Este cam greu ca din mers să te bucuri de peisaj pentru că în majoritatea timpului trebuie să fii atent unde calci.
Natura lucrează permanent, trunchiuri mari de copaci ne barează drumul.
Vezi că e cam....prăpăstios! Ne continuăm pas cu pas drumul care se înalţă şi se depărtează uşor faţă de apă
Și...și ...e gataaaaa!!! apare şi soarele. Caraşul curge repede şi cu vârtejuri, dar constat.
Cheile se continuă până la cantonul Comarnic, iar noi voiam să ajungem doar până la peştera Tolosu, lângă ea o mare cascadă, dar din păcate, aşa zboară timpul, că acu' trebuie să ne întoarcem.
Fiind primăvară am descoperit pe marginea potecii o sumedenie de flori de toate culorile, ce ne incântă privirea. Ce sa fie oare???
La întoarcere am reluat același traseu, de chei până în poiană. Am avut printre altele norocul să ne întoarcem și pe aceeași potecă de noroi fresh care care alunecă la fel!
Iată-ne la finalul călătoriei noastre prin chei, drumul de aici încolo este foarte dificil, motivul principal este ploaia care s-a abătut peste noi. Ne asteaptă un drum de patru ore înapoi la Reşiţa.
Înapoi la ieșirea din Chei facem aceeaşi figură prin apă. Tot eram uzi de la ploie, chiar nu mai conta. A plouat doar atât cât am înaintat prin chei şi cât să ne încurce nouă socotelile.
Ne reluăm drumul în urcuş susţinut spre dreapta pe marcajul (tot triunghi albastru) pe Cracul Ciobanului. Urcușul e dificil si alunecos în urma ploii, dar în 15-20 minute am fi putut fi pe Podișul Iabalcei, de unde putem ajunge la Pestera Comarnic sau spre Cantonul Padina Seacă, dar abandonăm rapid şi revenim la triunghi roşu o perioadă scurtă
Urcăm un deal abrupt (după ce am renunţat ascensiunea spre Cracul Ciobanului.) transpirând la greu. Poteca ne scoate pe vârful Pasec.
După o perioadă de drum forestier şi după atât efort,într-un urcuş aspru şi prin hăţişul unui drum arareori umblat, traseul iese în gol alpin. În vârful dealului ești răsplătit cu o superbă priveliște a cheilor, şi nu numai. Ultima parte a urcuşului este cea mai frumoasă.
În dreapta (Vârful Pasec – 592 m)
Din vârful platoului, imaginea ni se deschide largă în toate direcţiile, spre pădurile sălbatice care le împodobesc pe cele mai înalte varfuri de peste Caraş, dar ceea ce ne atrage privirea sunt tot Cheile Carasului
Poteca noastră continuă pe o curbă de nivel, apoi urcă doar foarte puţin până pe vârful Pasec. Noi cotim la stânga printr-o şa, şi nu după mult timp, ajungem la o arenă de fotbal.
Arena de fotbal Iabalcea
Iabalcea! Trversăm satul şi ajungem până la cantonul Padina Seacă, în drumul de Comarnic.
Cantonul silvic Padina Seacă. Drumul principal spre Reşiţa urmează o parte frumoasă prin pădure într-o uşoară urcare, urmat de o coborâre până la cantonul Minda, traseu pe care il parcurgem în aprox 45 min, fiind plin de bălţi
Un zâmbet la final de tură
Cantonul Minda la drumul DJ582. De aici viteză până la gară.
Ajungem la capăt, 51 km de aventură: Cheile Caraşului- Vârful Pasec. Ceva dat cu bicla, ceva cărat în cârcă, ceva împins, ceva pedalat la deal, pe alocuri ceva boschetăreală. Prima parte a traseului e marcată apoi ....totul e relativ. Adventure MTB.
Plecare in tură la 9.45 din Reşiţa, întroarcere în Reşiţa la 19.30 iar 19:45 la gară. Suntem morți de oboseală, dar fericiți pentru că am făcut-o și pe asta. CONTINUARE LA PARTEA A DOUA - AICI
Unul dintre aceste locuri de vis se află la doar două ore de mers cu mașina de Timișoara, în apropiere de oraşul Anina, Caraș-Severin. Vorbim despre Cheile Gârliștei, de departe aceste chei sunt cele mai sălbatice din câte am avut privilegiul să străbat până acum. Ele impresionează datorită unor porțiuni cu Versanții foarte abrupți care se ridică din apa râului cu acelaşi nume şi au o lungime de aproximativ nouă kilometri. Încep de la ieșirea din orașul Anina, și se termină cu aproximativ un kilometru înainte de a intra în satul Gârliște. Pot fi accesate din orașul Anina sau din satul Gârliște. Cheile Gârliştei, de-o frumuseţe aparte cu locuri mirifice și peisaje unice. Mely, cel care mă pune în temă cu vreo trei-patru zile înainte că ar fi veme frumoasă de o drumeție. Întrucât nu am alte planuri iar vremea se arată a fi una frumoasă chiar şi pentru bicicletă, accept şi mă gândesc la un traseu inedit în Munții Aninei. Ce altceva poate fi mai frumos în această perioadă a anului
Zi de vineri, evident însorită pentru a face în ciudă celor care se duc la muncă... Mely vine și de data asta cu ideea să mergem cu cortu peste noapte, că știe el un loc frumos și liniștit unde a mai fost. Printre aceste locuri se găsește și Poiana Mărului, locul unde se spune că se respiră cel mai curat aer. Eu am preferat mereu locurile liniștite în care mă pot bucura cu adevărat de timpul petrecut acolo, iar ideea unei excursii cu cortul, în aer liber, este întotdeauna binevenită, pentru că vreau să mă bucur de vremea de afară, de soare. Vreau să mă bucur de lucrurile spontane și nu programate. Nu te-ntâlnești prea des cu șansa să te poți deconecta de freamătul cotidianității. Nu toata lumea se dă în vânt după contactul apropiat cu natura. Mulți nu și le permit. Iar și mai mulți nu le considera o prioritate, sau nu le vad ca pe un obiectiv de bifat pe lista lucrurilor de făcut până la o anumită vârstă. Alteori, motivele sunt dintre cele mai neașteptate. Toate se concentrează în jur
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.