Azi ne rezumam la un traseu mai scurt
Sus la munte, jos la vale și... peste arbori răsfiraţi, un Zărand de neuitat.
Mereu am neglijat Zărandul deoarece posibilitățile de-a ajunge până aici, dacă nu ai o mașină, sunt tot mai dificile de când s-au scos/anulat trenurile pe ruta Timișoara - Radna. Atunci când existau posibilități de deplasare cu mașina, am căutat să fac trasee prin munți mai impunători și mai maiestuoși, lăsând munții Zărandului ca variante mai ușoare pentru alte ocazii. Munții Zărandului îmi seamănă mai degrabă cu niște dealuri mai răsărite, acoperite de păduri cu cărări înguste, cu urcări enervante și pe coborâri geniale, dar care se pretează mountain biking-ului. Drumețiile prin munții Zărandului nu sunt atât de ușoare cum pare la prima vedere. Cunoscând un pic zona, mă orientez rapid pentru o tură nu foarte lungă, lăsând și obtiuni de-a lungii dacă e cazul.
Așadar nu stau pe gânduri și fac o chemare pe grup, mai anunț doi trei prieteni și aștept ziua de sâmbătă. Planul a fost unul simplu. Plecăm din Valea Radnei spre un traseu de creastă - vârfurile, Izvorul Iovului, Crucea Țiganului (546m) și Livorscu (558m). Înapoi spre Cetatea Șoimoș. Pădurea deasă este unul dintre motivele pentru care am ales să facem acest traseu. După cum veți vedea și în poze, pădurea oferă un spectacol minunat și o răcoare mai ales în această perioadă călduroasă. Pornirea către Radna se face dis-de-dimineață din parcare de la Galeria 1, Timisoara, asta însemnând ora 7:30. La întâlnire eram deja întâmpinat de doi dintre coechipieri. În urma unui telefon aflu că tocmai mașina cu care ar fi trebuit să mergem, eu și Cristi, nu mai vine. Sincer, aveam emoții și nu mă gândeam o clipă că se pot întâmpla și dinastea și să rămân acasă. Nu îmi place să ratez o tură astfel. Din fericire, am reușit să ne strecurăm în celelalte două mașini, și iată-ne porniți în formație de 4 spre Radna. Eugen și Sorin au mers direct și urma să ne întâlnim acolo.
Pe culmile munților Zărandului
Poteca trecea drept prin mijlocul acestei frumuseți de verdeață și crengile creșteau pe de margine încât atârnau chiar pe locul bătătorit, pe care noi am trecut.
Plecăm din acest loc, pe lângă mănăstirea franciscană, pe Valea Radnei, spre Creasta Radnei (marcaj punct albastru).
Urmăm un drum forestier ce urcă ușor de-a lungul văii Radna. După ce trecem de carieră, ajungem o bifurcație de drumuri, și continuăn spre nord, la stânga.
Trecem de mai multe poieni și porțiuni de pădure, ocolim obârșia pârâului Radna și ajungem în vârful Iovului.
Pe Creasta Principală (marcaj punct albastru). De aici ne îndreptăm spre nord, până ajungem la vf Crucea Țiganului.
De aici ne îndreptăm spre est, până ajungem la vf Livorscu.
Stâlpii cu indicatoare sunt instalaţi la intrările în trasee, cât şi în intersecţiile de pe parcursul acestora. Noi însă la intrarea pe acest traseu nu am întâlnit.
Indicatoarele conţin informaţii despre direcţia de mers, distanţă şi timpul necesar parcurgerii acestora. De asemenea pe indicatoare sunt incluse şi pictograme cu recomandări pentru drumeţie, mountainbike şi parapantism. Traseul pe care urmează să ne întoarcem către Șoimoș, este banda albastă și este temporat închis.
Așa începe distracția mai departe pe Creasta Principală (marcaj bandă albastră). Din păcate natura s-a dezlănțuit și a doborât păduri întregi prin Zărand. Pe scurt, vom depune efort susținut doar pe unele porțiuni ale acestui traseu.
Vârful Livorscu (558m)
De aici ne asteaptă o zonă foarte sălbatică, unde pe măsură ce înaintam, desluseam cu greu marcajul.
Am văzut că și în alte părți s-a întâmplat același lucru, poate mai puțin drastic ca aici! În continuare trecem de vf. Cioaca Dugheriu.
Mai departe îmi evaluez opțiunile, nu ajungem până la vf. Burdiz, înaintarea pe creasta principală spre cetate, este tot mai dificilă și pierdem foarte mult timp ocolind copacii cazuti/smulsi în urma furtunii de anul trecut, și propun să părăsim marcajul spre dreapta și... dăm o coborâre în cap ... nu există marcaj. Nici urmă de drum sau potecă, sălbăticie deja de kilometrii buni.
Coborâm pe firul unei văi spre valea Șoimoș. Nu asta ne doream însă așa merge treaba când întâlnești indicatorul cu traseu închis iar tu îl ignori cu desăvârșire. La început înconjurat de bălării, mărăcini, tufe spinoase și nici urma de drum. Ajungem rapid și la un drum ce duce pe firul văii.
În căutarea drumului: YUHU... am rezolvat problema, traversând de pe un versant pe celălalt. Era o hoinăreală care într-un sfârșit ne-a epuizat.
Când ne-am văzut din nou pe drum... o frumusețe de drum forestier croit frumos pe firul văii, pofta ne revine pe loc. După o porţiune printre ierburi, intrăm într-o zonă unde după miros şi aspect este raiul porcilor, aşa că încercăm să ne menţinem cât mai grupaţi. Așadar și coborâm rapid pe el, nu de alta dar suntem cam însetați (apa era pe terminate), și ne doream să ajungem la Șoimș unde aveam posibilitatea să ne stingem setea cu o bere receee.
Merită străbătute aceste poteci când în alte zone temperaturile nu permit o tură de bike. Zărandul rămâne o frumoasă provocare în continuare (așa cum spunea și Carol), pentru că îți oferă condiții diferite, de la sezon la sezon. Drumurile forestiere sunt de vis... dar cum totuși suntem ancorați în realitate... trebuie să mărturisesc că pe drumurile Zărandului, am inspirat și ceva noxe de motoare enduro, ce-i drept, la sfarsit, dar ele veneau în urma noastra de sus, iar traseul era tăbăcit de urmele lăsate.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.