Drumeție în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului

Momentul mult așteptat s-a întâmplat. 

De fiecare dată când aduceam în discuție sau propuneam acest traseu, mă alegeam cu următoarele răspunsuri: lasă că vom merge și acolo, hai mai bine să facem un traseu cu bicicleta, lasă altădată și tot așa au trecut vre-o 3 ani. După ce-am văzut Cheile Gârliștei (aici) în toamna lui 2017, trebuia obligatoriu să ajungem şi în Cheile Carașului. Aşadar, zis şi făcut - astăzi 19  mai 2018, eu în postura de ghid, pe alocuri și fotogaf, împreună cu alți 13 drumeți ne-am bucurat de frumusețea și diversitatea peisajului, o drumeție de cca 4,5 ore în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului. Distanţa se poate parcurge mult mai repede însă noi am mers cu timp, poze și fără pretenții de depășit recorduri. Mi-ar fi surâs un weekend poate ceva mai însorit, dar bucuria ce-a mare a venit pe final, atunci când ne-a ocolit norul, scăpând astfel de o torențială. Tot drumul care l-am parcurs ne-a dus pe jos prin chei pe o cărare îngustă, mărginită de iedera (care a năpădit solul, copacii, chiar și stâncile), în dreapta fiind abruptul carstic al muntelui, iar în stânga apele repezi ale râului Caraș. Nu a fost atât de solicitant pe cât se credea, iar rezultatele finale între Carașova - Poiana Prolaz, au fost cca 6 km în 2 ore mers la pas, după care ne-am întors. Dar revenind la traseu, el porneşte imediat de la podul de peste Caraș, înainte de intrarea în Carașova (unde lăsăm și mașina) și se coboară abruptul până la nivelul apei, de unde se merge în amonte pe malul stâng al râului Caraș până la o punte pe care am traversat-o ajungând în poiana Prolaz. Continuarea mai departe prin chei ne-ar fi dus spre Peștera Țolosu, prin așa zisul Canion, cea mai frumoasă porțiune și cea mai îngustă parte a cheilor printr-un culoar cu pereți abrupți, tăiați parcă special pentru a face loc apei să treacă. Poiana Prolaz - pestera Tolosu (2 km) - 1 ora mers la pas. Din păcate nu am mai continuat prin chei, lăsând această opotunitate pentru o altă aventură, care... sper să vină cât mai curând. Cheile se continuă până la cantonul Comarnic, însă zona e lipsită complet de poteci.  Continuarea o facem în sus pe coastă, spre podișul Iabalcei (marcaj triunghi rosu), mergând practic pe marginea şi deasupra cheilor. Urcarea este lină iar în partea stângă avem o panoramă foarte frumoasă spre Caraşova.

Here hike

Carașova

Spre punctul de informare turistică.

Suntem la intrarea în parc, pe podul rutier de lângă satul Carașova, pe DN 58 Reșița - Anina, aflat la 12 km de Reșița. La capătul dinspre Anina al podului se află Pensiunea Perla Carașului, alături de care se află o parcare largă unde se pot lăsa mașinile. 

  Hai la drum! Pornim așadar din dreptul localităţii Caraşova și coborâm sub pod la nivelul apei, pe care o traversăm pe un zid de beton (un fel de stăvilar), unde intram în natura sălbatică a Carașului 

 Intrăm în Cheile Carașului în șir indian pe la ieșirea Carașului din Chei

 Traversăm apa pe malul stâng, pe un zid de beton, undeva puțin mai sus de picioarele viaductului.

Imediat cum am început plimbarea am întâlnit un panou care ne informa că ne aflăm în Parcul Național Semenic- Cheile Carașului și un panou în care erau prezentate acvila de munte și șoimul călător.

 Uite că încă de la intrarea în chei, Carașul își dezvăluie sălbăticia. Pornim prin valea ce se îngustează treptat, marcat cu triunghi albastru, care însoţeşte exclusiv, malul stâng. 

Drumul continuă cu mici obstacole și ne bucurăm în liniște de peisajele frumoase din chei.

Zona de lângă viaduct este mai joasă așa că aici am găsit poteca puțin inundată și ne-am strecurat mai greu dar în continuare poteca este mai sus decât râul și nu am mai avut problema asta.

 În scurt timp observăm un indicator. Nici nu  traversăm bine apa, că vedem o grota, dinaia cu tavanul spart. Am ajuns la peștera Văleaga. Zona e bogată în astfel de relief carstic.

Băieţii decid, să intrăm în ea dacă am ajuns totuși până aici, numai că nu am vazut mare lucru.

 Peștera are două intrări și o lungime de 1300 metri. În vremuri pe aici ieșeau apele. Din păcate nu am găsit intrarea, fiind o surpare ce a blocat intrarea

Admirăm și pozăm tot ce ni se pare mai spectaculos și mai frumos

Din loc în loc avem puncte de belvedere către creste sau poienile superbe ale râului Caraș.

Parcurgem astfel, lejer, porțiunea cea mai largă a cheilor, până în Poiana Lilieci. 

  Ieșim într-o poiană foarte mare. Primul loc mai deschis de când am intrat în chei.  Avem circa 10-15 minute de mers până acum. Aici facem un scurt popas, și admirăm peisajul. 

 Poiana este împânzită de urzici, scaieți, frunze uriașe de brusture, dar întâlnim și un cort. Probabil alți drumeți rămași peste noapte. 

Zărim de la distanță Gura Peșterii Liliecilor suspendată în perete. Peștera adăpostește un număr mare de lilieci și pentru a o vizita e necesară traversarea prin apă pe malul opus, dar și la o cățărare riscantă pe un perete vertical înalt de 4-5 metri, imposibilă pentru cei neinițiați. După cum se vede și în poză în prima parte a peșterii galeria este largă și înalta, fiind ușor de străbătut.

 Râul Caraș se iuțește și se învolburează, iar noi ne uităm de pe malurile acestuia înalte de 2 metri.

 Înaintăm pe potecă și descoperim un alt indicator. Acesta ne anunță că avem de mers 10-15 minute până la Peștera de sub Cetate. Pentru a ajunge la pestera trebuie să traversăm râul, dar nu ne încumetăm să mergem.

Înaintăm și mergem mult mai încet. Traseul devine accidentat și periculos de traversat în unele zone.  

 Poteca ne surprinde cu foarte multe locuri, sau dispare pe alocuri din cauza căderilor de pietre, câteva mici trene de grohotiș,
și dacă nu ești atent pe unde calci riști să te accidentezi.

 Cheile sunt ceva mai înguste, apa Carașului fiind mai tumultoasă aici, stâncile acoperite de mușchi, copacii spânzurați de iederă, ciripitul păsărilor și foșnete stranii care se aud de la mică distanță, ne dau o senzatie plăcută. 

Din Poiana Lilieci până în Poiana Prolaz, poteca e, pe porțiuni repetate, o terasă îngustă, tăiată în peretele vertical de calcar și aflată la câțiva metri deasupra apei.

Unii dintre noi cu drag descopereau la fiecare pas câte o mică surpriză pe care natura o ascunsese cu grijă tocmai pentru a fi găsită! 

 Ajungem peste zece minute la o altă peșteră, situată chiar pe traseu. Este vorba despre Peștera din drumul Prolazului. Citesc panoul de informare situat la intrarea în peșteră și aflu că a fost reabilitată de o agenție pentru protecția mediului din Timișoara. Sunt și câteva sfaturi adresate turiștilor pentru a proteja habitatul peșterilor: 

• Aprinderea focului la intrarea în peșteri poate ucide lilieci și alte viețuitoare din peșteri și afectează pereții galeriilor, stalactitele și stalagmitele.

• Aruncarea animalelor moarte și a deșeurilor poluează grav, pe termen lung, apele subterane, pânza freatică și izvoarele.

• Obturarea intrărilor de peșteri reduce numărul de lilieci.

  Intrarea în peșteră este inaccesibilă.

Ajungem foarte repede la punctul final al drumeției noastre, Prolaz. În amonte de Prolaz încep aşa-numitele „chei ale Prolazului”, iar poteca mai poate fi identificată aproape 1 km, până la baza Peşterii Ţolosu.

Aici întâlnim și puntea ce ne traversează pe malul opus al Carașului în Poiana Prolaz, de unde începem propriu-zis cale întoarsă.

 Pe măsură ce ne apropiem constatăm că puntea este şubredă bine iar doi oameni meșteresc de zor în încercarea de-a trece. Pentru început nu riscă nimeni să o traverseze pentru că se află într-o stare avansată de degradare, dar și așa subredă, niste încercari tot au existat și încet dar cu grijă au trecut vre-o câteva persoane.

 Și cum bâjbâiam pe acolo, pe lângă, am zis, de ce să te accidentezi când poți foarte ușor să treci râul în picioarele goale?! Așa cum și Mircea a trecut, sau la câțiva metri în aval există două cabluri de oțel, ancorate de copaci și întinse peste Caraș, pe care, de asemenea, putem trece apa - cu putin curaj, se trece foarte bine. Continuarea înseamnă să trecem râul. Am trecut unul câte unul cu un pic de emoție după ce Alida a fost curajoasa care a deschis drumul. 

 Locul de popas din Poiana Prolaz, este amenajat cu o masă și buturugi pe post de scaune, dar și un loc special pentru focul de tabără. 

Ne așezăm - ne tragem sufletul. Prima pauză de masă o facem la ora 12: 30, așa că am tăbărât pe sandwichuri și batoane. Din Poiana Prolaz se poate reveni la Caraşova sau continua spre Iabalcea prin Platoul Iabalcei.

 Puntea peste râul Caraș

Din Poiana Prolaz, traseul prin chei se continua până la cantonul Comarnic, nu departe de peștera cu același nume. Zona lipsită complet de poteci sau marcaj, dar e partea cea mai spectaculoasă a cheilor. 

Am intuit rapid traseul. Urcăm spre nord urmând ca să facem cale întoarsă pe deasupra cheilor. De pe malul drept se formează o cărare, sufocată adesea de vegetația sălbatică, care ne urcă spre cele câteva odăi de vara din poiană.  

Poiana Prolaz este mai înaltă şi vălurită, cu sălaşe şi terenuri ale localnicilor din Iabalcea. Rămânem pe malul drept al Carașului și, imediat ce ieșim din Poiana Prolaz pătrundem pe deasupra cheilor într-o altă frumoasă zonă.

Vremea e frumoasă, cu ceva prea multă umiditate în aer, iar traseul e relativ ușor, dar destul de lung dacă ești cu rucsac în spate. Avem noroc ca avem doar strictul necesar și nu sunt grele.

De aici poteca își schimbă direcția spre stânga, bifurcându-se imediat ce întâlnim un indicator. În sus duce traseul marcat cu triunghi albastru care ajunge în Poiana Comarnic. Noi continuăm spre stânga, pe marcaj triunghi rosu, pe deasupra cheilor.

Pe alocuri sfioasele frăguțe ne uimesc privirile îndemnându-ne parcă să le mâncăm. Mai presus de orice cuvinte, am rămas impresionaţi la cât de gustoase au fost!

Din Prolaz pot fi admirate cleanţurile calcaroase ale ambilor versanţi.

 

Dincolo de ultima odaie, pe lângă care trecem, poteca se desparte: spre dreapta urcă traseul triunghi albastru spre Comarnic, spre stânga, de-a coasta, triunghiul rosu, și noi cu el.

Traseul zburdă pe o potecuță deasupra apei, iar la un moment dat ne scoate în gol alpin ce deschide o panoama a cheilor care este într-adevăr spectaculoasă.

Privit de la înălțime de pe un prag stâncos spre Poiana Prolaz, ca să  nu uiți din ce loc frumos pleci   mergem către zona panoramei.

Unde ne-a suit poteca. Urcarea este destul de lină, doar câteva porțiuni este putin mai abruptă, iar în partea stângă avem priveliști uimitoare. 

Ieșim îndată din Poiana Prolaz, străbatem un pâlc de pădure, apoi urcăm pieziș spre o culme jalonată de un grup de stânci.

Poteca lată trece pe sub stânci și ne duce curând într-o zonă acoperită de fânețe, de unde avem deschideri ample spre vest și sud-vest, asupra Carașului, și spre nord și nord-vest, spre platoul vălurit al Iabalcei.

      De aici ne întoarcem la drumul național prin stânga urmărind o potecă de culme, până când, la un moment dat, vom trece pe deasupra cetății 

 Din ce în ce mai multe puncte de belvedere se întrezăresc și peisajul e din ce în ce mai spectaculos, O priveliște absolut impresionantă spre aval.

 Întoarcerea la mașini pe drumul național DN58

Popas la pizzeria Arena, din Bocșa Română. O felie de pizza şi o bere, sunt tonicul perfect pentru a începe recuperarea.

Iată-ne la finalul călătoriei noastre. Am petrecut o sâmbătă minunată în aer curat și liniște. Dacă v-am stârnit curiozitatea, haideți și voi.

Recomandări

Deşi nu sunt la fel de renumite ca şi Cheile Nerei, Cheile Craşului cu ai săi 19 km, dar și cu frumuseţea şi aspectul sălbatic a reuşit să ne încânte privirea, pe cei 6 km parcurși.

Sunt multe de văzut în zonă (Cetatea Caraș, ansamblul de mori de la Gârliște, Cheile Gârlistei, prima cale ferată din România Oravița-Anina etc.), așa că rezervă-ți timp și pentru o vizită neprevăzută. De menționat e faptul că datorită climei calde, a terenului arid și a reliefului stâncos în această zonă puteți întâlni vipere. Cu vipere sau fără vipere, merită să faceți acest traseu, peisajele de aici sunt pur și simplu de vis, de-a dreptul daramatice