Muntele Mic (Vertical Race)

Se apropie Crăciunul, cu toate bucuriile sale. Deoarece am dorit să profităm de timpul liber din weekend, dar să fim siguri că Moşul ne găseşte acasă de sărbatori, ca să ne lase cadourile, ne-am oprit la ideea unei ture de o zi la Muntele Mic. A fost un an plin de provocări, dar și de momente de neuitat petrecute, în mijlocul naturii, acolo unde inima noastră se simte cu adevărat acasă. După o săptămână incertă mergem - nu mergem, sâmbătă dimineața ne-am urnit spre Muntele Mic la clasicul loc de parcare, de la telescaunul Borlova Caransebeș. Waze arăta cam 1h 50m până la destinație. Trecem pe lângă singurul magazin deschis la Borlova și oprim să ne cumpărăm câte ceva, și să ne grupăm cu restul drumeților din cealaltă mașină. Nebunie: erau foarte multe mașini care urcau la schiat. Parcă toți românii au decis să urce azi pe Muntele Mic.

Ne-am propus un traseu de nivel mediu, ce scoate untul din tine dacă nu ești în formă, cu puțini kilometri pe orizontală și mulți pe verticală... Cea mai folosită rută de noi spre Muntele Mic pornește de la Telescaun și întreaga urcare durează cam cinci ore. Totuși Muntele Mic este un început bun pentru escalada în condiții de iarnă de cei care vor să se obișnuiască cu zăpada. Traseele din munții mici te pot pregăti pentru munții mari. 

Până aici am urcat cu mașina. Am ajuns în parcarea telescaunului Borlova urmând mai departe drumul la pas spre Muntele Mic. Iarna aduce dimineți reci, cu temperaturi ce se bat în minusuri, aducând adevărate valuri de ger, solicitându-ne să alegem un echipament mai gros... Afară erau, cel puțin -6 grade. Cu toate acestea, unii dintre noi au sfidat frigul, rămânând mai lejeri sperând la o încălzire surprinzătoare a vremii.

Pe aici am venit

Nu am zăbovit! Ne-am pus rucsacii în spinare și la 9:30, am pornit în sir indian aproximativ 15 minute de mers pe marginea drumului.

Identificăm pe partea stângă a şoselei un drum. De aici continuam tura prin pădure pe un picior de munte, intrând pe o scurtă porțiune mai sălbatică. Ca să urci pe Muntele Mic (mult mai mare decât își are numele) este traseul cel mai fregventat de noi pe care îl urcăm de mai mulți ani când vine zăpadă. Da, sunt lucruri pe care să le faci înainte de întâlnirea cu alți munți de altitudine mai mare. 

Am avansat rapid prin pădurea înzăpezită "Fie vom găsi o cale, fie vom face una."  Împreună făceam o grupă tare veselă. Pe câți oameni, pe atâtea motive de a merge la munte.

Aerul răcoros de munte fac din fiecare pas o experiență de neuitat. Era frig, dar era bine pentru că mergeam prin pădure și nu simțeam vântul.

Un urcuş lin la început, prin urmare, această regiune oferă un amestec perfect de aventură și liniște.

Zăpadă nu era aşa de multă prin pădure și era sub forma unei pojghiţe îngheţate cu urme de picături de la ploaie, pentru ca la intrarea sub telescaun să îşi îmbogăţească prezenţa.

Avem un ritm bun până acum. 

Urcăm încetişor în pădure şi admiram cât de rapid se schimba peisajul. Ningea frumos peste noi, cu fulgi aruncați în toate părțile! 😛Acum apare și zăpada, în strat mai gros, dar oricum zăpada a fost mai maleabilă şi mai prietenoasă, mersul este ușor.  

Pașii ne poartă pe o potecă care merge pe sub telescaunul de la Borlova, dar ne mai opream din când în când să ne tragem sufletul. Am regrupat la un stâlp de telescaun, acolo unde panta era pe verticală. Nu era deloc greu, dar așa se întâmplă cam pentru toată lumea la fiecare început de traseu, în special pentru cei care nu merg în mod obișnuit pe munte. Corpul suferă până se adaptează efortului.

Deși traseul foarte atractiv pentru turiști, nu sunt prea mulți care să urce pe aici. Pot spune asta pentru ca nu am gasit urme.

Continuăm urcuşul prin pădure, până la culmea versantului stâng. Nu e chiar uşor, dar merită efortul. Astfel ajungem la „punctul de belvedere unde putem admira, o panoramă memorabilă a acestui traseu.

Tot urcând pe piciorul muntelui am ajuns la ieșirea din pădure, care avea să formeze ce-a dea doua secțiune a traseului. Eforturile ne vor fi răsplătite pentru ca locul în care ieșim este minunat.

Dacă prima parte din potecă avea zăpadă putină, cea de-a doua avea mai multă

Aici se schimbă treaba pentru că bate vântul. Nu este foarte puternic, dar este suficient ca să ne facă să ne izolăm mai bine fața. Tot traseul mai departe este în zona deschisă care a înlocuit frumuseţea de codru.

De aici traseul este “la inspirație”. Este importantă capacitatea de a te orienta în teren pe bază de repere, eventual cu o hartă mentală. Nu ne facem probleme pentru orientare, am mai fost în zona aceasta.

Tentația era să urcăm pe coama dealului pe care eram până pe vârful acestuia, un pic abruptă, dar deloc grea...

Nu ne mişcasem foarte repede. Mai exact, ne-am mişcat în regim de plimbare, cu stat mult timp şi cu aşteptat o echipa pe cealaltă.

Zăpada se opunea la fiecare pas, și ne afundam, prin urmare ne punem rachetele și continuăm spre dreapta. Avem liber să ne croim calea după cum credem de cuviință. E mare diferență să mergem cu ele, suntem echilibrați și pășim cu siguranță. 

Străbatem o porțiune cu zăpadă neatinsă - direcția generală este nord-est. Acesta ne duce în stațiunea Muntele Mic.

Minimalism natural.

Ne croim potecă prin zăpadă și printre jenepeni

Peisajul se schimbase destul de bine. De aici puteam vedea spre munții Țarcu care stă pitit după nori.

 Muntele este extrem de frumos iarna, poleit cu zăpadă, tăcut, dar maiestuos. Zăpada îl înobilează. Când ești acolo sus, după un traseu fain… ai un sentiment care crează dependență!

Era plăcut în pădure, dar aici ne bătea un vânt taaaare rrreece.

Zăpada era viscolită aici, dar pe măsură ce am urcat, aceasta era din ce în ce mai înghețată. Perfectă pentru rachete!

Muntele fumega sub bătaia vântului…

Ne oprim la o gustare și la un ceai (cald) cu o priveliște fermecătoare. Nu zăbovim prea mult și revenim pe traseu.

Avalanșe de cețuri spre vârfuri. Intram în împărăția norilor, care ne învăluiau pas cu pas. 

Acolo ne dorim să ajungem

Avem o panoramă de 360 grade asupra împrejurimilor. E ca la teatru.

Și tot mergând, am ajuns la Complexul Muntele Mic.

Nu ar fi uimitor să începi o dimineață într-un astfel de loc - privind răsăritul pictând munții aurii, sorbind o ceașcă de ceai cald și simțindu-te împăcat cu natura?

Am intrat în traseul din pârtia de schi Nordica pe care am urcat până la Crucea Eroilor.

Îți venea să pozezi în toate direcțiile și nu alta.

Panta era destul de abruptă, dar noroc că rachetele si mersul în zig-zag ne-a mai domolit puțin efort.

Aici zăbovim ca să ne încălzim, și să luăm prânzul. Nu am ajuns încă pe vârf, și nici nu avem intenția. Ne-am dat jos rucsacii, am băut ceai, am luat o mică gustărică, și după 15-20 minute de pauză pornim din nou la drum cu forțe proaspete. De data asta în sens invers. Ne întoarcem. Nu a fost timp și pentru vârf și nici vremea nu ne-a lăsat, dar sigur vom reveni.

Ajunşi pe Vf Muntele Mic ne adunăm energia şi ne pregătim să înfruntăm unul din cei mai înşelători inamici… Ceaţa și frigul. Cu ocazia acestui traseu mai învățasem ceva prețios: o geacă din puf natural poate face clar diferența între frig și cald! 

Lăsând în urmă crucea, ne-am retras repede pe urmele pe care tot noi le lăsasem. Am coborât la mașini înainte să se lase întunericul. Am pornit leneş şi cam târziu, dar ne-am încadrat excelent în orele de lumină alocate pentru finele lui Decembrie 😀 Dacă vă e dor de zăpadă, asta-i locul potrivit. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la frumusețea acestui  traseu.