Retezat (Gentiana-Lacul Pietrele)

Iată-ne pe final de an, când pașii timpului ne duc tot mai aproape de 2025. E important să nu ne gândim doar la lista de obiective, ci și la motivele pentru care am putea fi recunoscători. Anul 2024 a fost un an productiv şi sunt recunoscător că am avut norocul de a trăi momente de neuitat pe locuri extraordinare. Ţin să mulţumesc şi colegilor din drumeţii fără care nu aş fi reuşit să ajung în atâtea locuri minunate.

Prin urmare, această ieșire este ultima din an și cuprinde un traseu frumos. Abordarea o facem dinspre Cârnic - cabana Gențiana - lacul Pietrele și retur. În drumul spre Lacul Pietrele am avea de atins alte două puncte: Cascada Lolaia și Cascada Maria Magdalena. Încercăm să transformăm această zi în una minunată iar ca acest lucru să se întâmple, trebuie să ajungem măcar la ce ne-am propus atunci când am plecat de acasă. Ce a ieșit? Vedeți mai jos în descriere!

Alături de copii și prieteni, ne urcăm în maşini şi pornim spre Retezat, pe drumul către Cârnic, mai sus cu vreo 17 kilometri de Ohaba de Sub Piatră. Ne echipăm în câteva minute și ne punem pe poziții. Iarna este un anotimp magic, plin de peisaje frumoase și activități unice.

Nici până azi nu m-am băgat pe un traseu montan considerat dificil, că am găsit destule de nivel mediu, pe care am plecat relaxat, dar mi-au dat leșin.

Am mai povestit și cu alte ocazii despre acest traseu. Urcarea nu este deloc complicată, dar necesită o formă fizică bună. Încă de când am pășit primii pași, natura era prezentă așa cum parcă nu o regăsisem în alte locuri.

Banda albastră ne călăuzește până sus. 

Ajungem la un un punct excelent de odihnă de pe traseu. Nu știu cum îi zice sau dacă are vreun nume. 

Aglomeraţie mare. După vre-o 40 minute merse, poteca era „marcată” cu oameni care se înșiruiau pe o bucată bună din traseu. Faină treabă. 

Poteca în zăpadă este îngustă și nu este convenabil să ieșim din ea, ca ne afundam, așa că mergem în fileu.... Am dat peste un grup mai numeros ce nu puteam sa-l depăsim. Cu toții aveam aceași țintă: Lacul Pietrele.

Suntem în formă, drept urmare, nu luăm pauză acum și urcăm vitejie pe marcajul dungă albastră. Începem să descindem prin pădure către Gențiana. Aproape se făcuse întuneric de la câți copaci străjuiau poteca.

Începe o zonă cu urcuș serios. Gâfâim puțin. Facem și o mică pauză ca să ne dăm jos hainele groase.

Poteca marcată ne îndrepta îmbietor și clar marcat spre Cabana Gențiana.

Poteca ne îndrepta îmbietor și clar marcat spre Cabana Gentiana

Soarele strălucea ca de primăvară

...unii cu capul prin crengi mai mult decât alţii 😛

Ajunși la cabana Gentiana, am convenit să îi dăm înainte și să poposim la întoarcere.

Faptul că temperaturile au fost mai confortabile ne-a făcut să ne bucurăm de timpul petrecut, chiar dacă înfruntam o zăpadă tot mai mare.

Pe măsură ce vedeam cum avansăm, stratul de zăpadă a început să crească...iar valea Pietrele se deschidea larg în fața noastră, presărată cu jnepeni și aparent un teren ostil drumeților, asta la ceva minute merse, de la Gențiana.

Se vede foarte frumos și înapoi, iar sentimentul de libertate era minunat...Cum să nu îți placă așa ceva?

De aici am traversat urmând o potecă sinuoasă prin jnepeni, retrăind Cartea Junglei…

Sub mângăierea blândă a Domnului Soare!

Valea Pietrele în toată splendoarea. Se cunoaște că suntem la 1672 metri altitudine. Fiecare cadru surprinde măreția naturii și sălbăticia acestor munți în cea mai pură formă a sa.

Mai greuț cu observatul. Ceața se tot aduna deasupra noastră şi nu contenea să ne amintească faptul că nu ne puteam retrage. Peisajul este fantastic în față și pe laterale uriași de piatră. Natura își spune nestingherit  povestea în tăcerea, culorile și sunetele ei neschimbate de timp, în frumusețea ei perpetuă...

Copii se țin bine și ritmul de mers este bun. Urcarea nu este deloc complicată, dar necesită o formă fizică bună.

Mai era puțin până sus! Drumetii sunt prezenți la tot pasul de jos și până la Bordul Tomii

Până la Lacul Pietrele am avut parte de o plimbare frumoasă, sub un soare prietenos şi alături de o companie pe măsură, Roxana Flaviu și Cristi, dar mai era și Marius cu Noi. Grupul era mai mare dar au rămas în urma. Poposim să ne bucurăm de peisaj, identificăm vârfurile din zonă, și întreaga creastă a Retezatului. Telefoanele au fost puse din nou la treabă și pozele de rigoare au fost făcute. 

Creste semețe și peisaje care îți taie respirația, cu vâlcele pline de zăpadă și potențial de avalanșă la o nouă ninsoare. Dar fiind o zi așa de frumoasă, aş fi avut chef să merg mult mai mult, era aşa de plăcută drumeţia. 

Ne retragem dincolo de principalul punct unde se opresc cei care urcă aici și lăsăm locul și altor persoane să se pozeze. Traseul nu se oprește imediat ce se ajunge la lacul Pietrele și se continuă către creste. În fața noastră se profila clar vârful Custura Bucurei și Bucura II. Deși poteca este clară, trebuie atenție pentru a urca că se poate aluneca ușor pe poteca foarte abruptă.

Nu a fost timp și pentru vre-un vârf de data asta, dar sigur vom reveni. După fotografiile obișnuite, am stat să ne bucurăm în briza rrrrrece și aprigă din valea Pietrele, ronțăind ceva înainte de a ne retrage. Pe vale, aglomeraţie mare, grupurile se mişcau în toate părţile. 

Peste văi și păduri…

Dacă ridicăm privirea deasupra noastră, foarte aproape, se profila creasta Pietrele.

Lăsăm în urmă Lacul Pietrele. Coborârea se face pe aceeași pantă pe care am urcat noi, astfel că ne încrucișăm cu toți cei care urcă. Am dat peste mai multe grupuri 

Coborârea devine mai confortabilă și mai rapidă decât am crezut... într-o oră ajungem la Gentiana pentru a aștepta si restul grupului, care a mers mai încet.

Ajungem înapoi la Gențiana.

O privire amplă spre vârful Pietrele... și într-un scenariu de poveste facem al doilea popas, timp în care ne-am relaxat, în care am fost la toaletă și ne-am odihnit, pornim din nou la drum. :)). 

Se pare că a fost un week-end unde traseul mi s-a părut extrem de uşor şi frumos, dar și foarte popular. Nu ne-a prins noaptea până jos, deci noi zicem că ne-am încadrat frumos într-o zi lumină. La 15:30 ne-am luat la revedere de la cabană și am plecat spre mașină. Am coborât pe același traseu și la întoarcere. Bețele ne-au ajutat să ne echilibrăm pe poteca alunecoasă. La 17:20 eram la mașină. Ne-am schimbat de hainele de munte și am pornit spre Timișoara.

Așa cum poți vedea în poze, vremea a fost darnică și cred că am obținut maxim de la munte azi. Cu fiecare drumeție ne-am îmbunătățit condiția fizică, ne-am întărit musculatura și ne-am obișnuit cu ritmul susținut, pe care l-am adus în plimbările care mă ține în priză. Treptat, am crescut durata și dificultatea drumețiilor. Dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte cu ceea ce am rămas după experiența din Retezat, pot spune că mi-a lăsat un sentiment foarte plăcut.