Carnic - vf Peleaga dus-intors

 Acest început de an ne-a adus și pe vf Peleaga. 

Eu și coechipierul meu Mely ne aflăm în Retezat, la Cârnic și petrecem weekendul singuri aventurând, explorând munții. Prognozele pentru astăzi sunt foarte bune, asemănătoare unui început de primăvară. O să avem zece ore de soare cu un vânt blând, și toate parcă erau făcute pentru Retezat... Am mai prins așa o astfel de zi frumoasă și pe vârful Retezat (Vezi aici). La finalul săptămânii trecute nu am reușit să facem mare lucru, pe o vreme cu ceață (Vezi aici), așa că week-end-ul acesta ne-am orientat spre Peleaga. Este unul dintre munții cu altitudini de peste 2500 de metri în care încă nu am ajuns. Cu planul deja făcut, doar vremea mai reprezenta un impediment, anul ăsta nu voiam să-l ratez.  Distanța și accesul greoi în masiv îl face mai scump la vedere, mai ales pe timp de iarnă, și cred că întregul traseu dus-întors o să ne ia în jur a 10 ore, sper... Astfel, pentru a avea întreaga zi la dispoziție, am ales să pornim de dimineața. După un drum de aproximativ trei ore de la Timișoara, un drum care a schimbat peisajele, ajungem la Cârnic, iar pe la ora opt dimineața reușim să ne punem în mișcare pentru a doua oară în această iarnă. Primul impact când cobori din mașină este temperatura mult mai scăzută comparativ cu zona de câmpie din vestul țării.

Intrarea în Parcul Național Retezat. Odată ajunși la Cârnic, ne echipăm de munte, ne luăm rucsacii în spate și începem urcușul către vârful Peleaga. Credeam că noi suntem singurii nebuni care au ajuns așa devreme dar tocmai când am ajuns plecau un grup din Arad. Cu siguranță somnul nu avea să fie unul bun când trebuie să te trezești la ora patru. În cazul meu nici nu am reușit să dorm.

Temperaturi foarte mici pentru această dimineață de weekend. 

Drumul pitoresc de munte urcă prin pădure. Traseul până la Lacul Pietrele îl știu bine, abia ce am fost pe el în această iarnă. Pană la lac o să fie doar încălzirea, pentru că de acolo o să fie partea ce-a mai tehnică.

Încă de când parcurgi primii 800 m poți observa indicatorul spre cascada Lolaia (1074 m). Este o cădere de apă impresionantă pe care o vizitează foarte multă lume, fiind accesibilă direct de la drum.

Din Poiana Cârnic se urmărește marcajul Bandă Albastră care urmează o potecă largă, cu aspect de drum forestier.

Locul în care părăsim marcajul BA și alegem ruta directa fără a mai trece pe la Cabana Pietrele, închisă pe timp de iarnă. Punem colțarii în picioare pentru a nu patina în pantă și urcăm iute spre cabana Gențiana. Uneori nici nu observi că este gheață, dacă nu privești cu atenție poteca prin pădure.

Este și un pârâu care intersectează traseul, locul numit ”La două poduri”.

Al doilea pod

Intrăm adânc în bezna pădurii pe zăpada bătătorită. Cea de-a doua cascadă la care am ajuns și nu am oprit a fost Maria Magdalena. Și aceasta este aproape de poteca pe care mergem. Este o cascadă nu la fel de înaltă precum Lolaia.

Nu mai avem mult și ajungem la Cabana Gențiana. Se pare că ninsese ceva în ultimile zile, având totuși urme bune până la cabană, chiar gheață în unele locuri.

Ajungem la cabana ceva mai devreme decât estimam noi. Am făcut în jur de o oră și jumătate și am depășit cam trei grupuri până aici

Gențiana este mereu o cabană primitoare unde se poate face popas pentru un ceai cald și niște informații solicitate de la cabanier. Este adesea punct de plecare pentru traseele și vârfurile montane; Bucura, Peleaga, Păpușa etc. Accesul se face ușor din localitatea Ohaba de sub Piatră, iar drumul până la Cârnic, intrarea în traseu oferă priveliști pitorești asupra satului și împrejurimilor. Până aici se urcă aproximativ 670 m, iar de la aceasta până pe Vf. Peleaga încă 837  m.

Pe acest vârf de munte nu am urcat încă...Diferența de altitudine dintre Poiana Cârnic și Vf. Peleaga este destul mare, aprox. 1500 m.

Pe aici mai dam de un pârâu care intersectează traseul. 

După 15-20 min de la cabană se ajunge la golul alpin. De aici perspectivele spre cele două culmi care străjuiesc Valea Pietrele nu mai sunt obturate. Efortul de a urca era răsplătit. În dreapta vedem crestăturile Culmii Stânișoara, iar în stânga versantul vestic al culmii Pietrele. 

Valea pietrele...

Răsăritul surprins de pe valea glaciară Pietrele este unul dintre cele mai frumoase din câte am surprins. Mușchii sunt încinși, și ne odihnim puțin. Este prima pauză să mâncăm ceva dulce, și să bem o gură de ceai, pe care o facem la Bordul Tomii.

Valea glaciară de sub Lacul Pietrele spre amonte. Ultima treaptă înainte de Lacul Pietrele.

Razele soarelui deja încălzeau. Temperaturile erau mult mai confortabile și peisajul era spectaculos. Avem zăpadă bună, avem și urme pe care înaintăm ușor. Probabil era una dintre iernile cu cele mai puține precipitații, crestele fiind mai mult dezgolite.

Lacul Pietrele, acoperit de zăpadă. Traseul până la lac este unul accesibil pentru toate categoriile de turiști, fără a pune probleme majore prin prisma terenului. Unul dintre motivele pentru care multă lume alege acest traseu până aici.

De la uriașul bolovan Bordul Tomii până la Lacul pietrele se fac 25-30 min.  Pentru că am fost de mai multe ori la acest lac, am decis ca de această dată să nu mai oprim, abia dacă îți dai seama unde este. Iarna nu-l putem vedea ci doar intui, noroc cu indicatorul.

Imediat după lac, varianta de iarnă a potecii se orientează spre sud-est, urcând cu spatele spre lac și culmea Stânișoarei. Urcăm pe sub un picior nordic al Vârfului Custura Bucurei pe care îl lăsăm în dreapta. 

 Mă uit în sus și muntele pare un zid de netrecut și neclintit. De aici începe partea mai grea a traseului pentru că o să fie un pic mai abrupt dar zăpada este bună. Cărarea cu ajutorul căreia o să-l dobândim urcă abrupt spre dreapta chiar sub acel ”picior”, așa că îi dăm bocanc. Avem nici mai mult nici mai puțin de 200 de metri până în Șaua Custurii. Zăpada avea din ce în ce mai mulți centimetri, dar înaintăm bine pentru că era încă tare și aveam urme.

Vârful Custura Bucurei 2369m pe fundal. Ajungem repede în șaua Custura Bucurei care ne permite o priveliște asupra Lacului Bucura. Dedicăm efortului și mușchiilor solicitați la urcare, vreo cinci minute de pauză. 

Lacul Bucura îngheţat şi acoperit de un strat de zăpadă, și mai departe Vf. Judele. 

Nu am stat foarte mult aici. Mna după o scurtă pauză pentru poze, o iei la stânga, tot pe urcare. Banda roșie va fi noul reper. 

Continuăm însă tot cu privire în spate. Din urmă ne ajung alți trei timișoreni cu care speram să ne întâlnim la Cârnic sau undeva pe urcare. 

Ne aflam pe o coamă de munte care oferea o priveliște deosebită asupra vârfurilor: Custura Bucurei, Bucura I, Bucura II și Retezat.

Mergem de aproape patru ore și am mai avea o oră până pe vârf, deci eram în grafic cu timpul. Ne încadrăm în cinci ore de urcat până pe vârf ceea ce e foarte bine. După primii metri se observă doar creasta alcătuită din pietre care trebuie cățărate. Urme pe zăpadă nu se mai zăreau în această zonă… bine aerisită.

Urmează o porțiune de traseu destul de anevioasă, chiar expusă pe anumite porțiuni însă cu grijă poate fi parcursă și această ultimă porțiune până pe Vf. Pelega... 

Pe acolo sus este și vârful Peleaga. Cum lucrurile bune se păstrază la final, cea mai grea urcare este chiar ultima porțiune. Am urmat un traseu care siguuur nu este recomandat iarna... Și urcă. Și urcă. Și când crezi că s-a oprit, mai urcă un pic. Zăpada era îngheţată şi mergea foarte bine la colţari. Din cauza stratului de zăpadă redus nu exista ricul de a pleca zăpada dar și așa pericolul alunecării pe versant era mare. Datorită lungimii sale, o alunecare poate fi urmată de niște accidentări grave. În condiții de zăpadă considerabilă, această pantă devine foarte periculoasă din cauza avalanșelor. Recomandat e să fi echipat(ă) corespunzător cu colțari, pioleți și cască... 

Poteca ne-o creem noi și ocolim stâncile cu atenție pe traseul de vară...și abia spre final ne repliem în creasta matematica

Începutul Colților Pelegii. Deși peisajul din creastă era unul superb, atracția de a face fotografii scădea și atenția se îndrepta înspre a pune piciorul în locuri sigure și stabile, dar și în a găsi prizele cele mai solide pentru mâini, mâinile fiind foarte mult folosite pe această porțiune de traseu.

Colții Pelegii,

Indicatorul spre Tăurile din Valea Rea și lacul Galeșu, care la fel ca și Bucura, nu se văd, fiind acoperite cu zăpadă.

Ultima porțiune de urcare până în Șaua Vârful Peleaga, dar și ultimele zeci de metri înainte de vârf sunt mai dificile prin prisma diferenței de nivel și a pantelor, respectiv prin prisma faptului că traseul este chiar pe creastă și prezintă porțiuni expuse. 

Şi iată-ne pe vârf. Cinci ore ne-a luat de la Cârnic până pe vârful Pelega, cel mai înalt punct al Retezatului. Nu au mai fost alte urme. Prin urmare am fost primii care au pășit astăzi pe vârf. Vizibilitatea era superbă, vedeam foarte departe în toate zările, sub lumina intensă a Soarelui.

O vorbă veche spune că urcăm pe munte nu ca să ne vadă lumea, ci ca să vedem lumea. A fost o adevărată aventură această ultimă porțiune: depinde de noi să trăim frumos iar ceea ce simt eu acum, e extraordinar. Nu avem decât două condiţii de îndeplinit: să ne mişcăm în continuare şi să fim sănătoşi, nevoi strâns legate între ele! 

Au ajuns și cealaltă trupă din Timișoara... Chiar și aici, suntem parte dintr-o comunitate mai mare, dintr-un grup de oameni, cunoscuți sau nu, care împărtășesc aceeași pasiune ca și noi și care își doresc să se bucure de întreaga experiență a muntelui. 

Poza de grup… A fost o senzație deosebită să fim pe cel mai înalt vârf, Peleaga 2.509 m. Chiar dacă nu suntem singuri, liniștea naturii ne provoacă să găsim bucuria în lucruri mici și la îndemână. Am petrecut aproximativ o oră pe vârf în care am mâncat și ne-am pozat din toate părțile cu vârf și fără vârf și am surprins în câteva fotografii peisajul superb înspre toate crestele și văile

Căldarea cu lacul Bucura. 

Aveam o perspectivă deosebită asupra Piramidei Retezatului

Șaua Pelegii urmat de vf Păpușa 2508m, Vârful Mare 2463m și Galeș 2261m. 

Chiar dacă a fost un vânt blând, a fost destul de frig astăzi. Am prins o zi extraordinară, doar pe vârful Retezat am mai prins o zi la fel. Mai mereu avem noroc și foarte rar ni s-a întâmplat să nu avem vizibilitate pe munte. Poate și pentru că studiem atent vremea înainte de a pleca?

O ultimă privire spre Valea Rea, culmea și vf Valea Rea 2311m, după care am fugit pe traseul de coborâre. Desigur, este mult spus că am fugit, traseul fiind unul care necesita multă atenție la fiecare pas, având în vedere oboseala acumulată.

Nu ne-am simţit suficient de bine să mai prelungim puţin traseul spre Bucura, așa că facem cale întoarsă pe unde am urcat, trecem de colții Pelegii ținând creasta matematic bandă roșie (părea mai bine la colțari pe ea), apoi pe cel cu bandă albastră spre Gențiana. Coborând spre șaua Custura Bucurei, deja se aglomera. Oamenii mișunau doar în sus...am numărat vre-o 25 de drumeți.

 La coborâre ești mai neatent la frumusețile de pe drum, mai grăbit, mai dornic să ajungi mai repede jos? Nici timp de hidratare nu îți mai iei, uneori. Zăpada se dezmorțise puțin, afundându-ne bine în unele locuri, dar ajungem rapid la Lacul Pietrele unde luăm o pauză, iar de aici avem o misiune ușoară. Nu stăm mult, ne grăbim să coborâm în Cârnic înainte să ne prindă întunericul. Cum intrăm în zona copacilor, ne reîntâlnim cu Cabana Genţiana. 

Datorită faptului că eram foarte bine cu timpul, aici, merităm o pauză...Pe la 14, am început coborârea de pe vârf, iar pe la 16 am ajuns la Gențiana cu tot cu pauza de la Lacul Pietrele. A fost o coborâre faină fără evenimente

 Vom sta de povesti la un ceai. După ce ne-am hidratat și alimentat bine, pe la 16:15 ne lăsam la vale. Era evident că nu ne va prinde noaptea la cum ne-am mișcat, însă ce mai conta, eram obișnuiți și aveam frontale la noi. 

Ne-am mișcat bine și am ajuns în timp confortabil la mașini. Tura pe Vf. Peleaga a fost una foarte antrenantă și sportivă datorită faptului că vorbim despre un traseu de cca. 9 ore dus-întors, în condițiile unui ritm de mers constant... A fost de asemenea o zi perfectă cu un cer perfect senin, având șansa de a admira întreg masivul montan. Am crezut ca o sa facem undeva pe la zece ore sau mai mult, ei bine am făcut întregul traseu nouă ore... Chiar dacă cunoșteam foarte bine traseul până la Lacul Pietrele, urcarea abruptă până în șa și ultima porțiune înainte de vârf pot fi considerate ca având un grad de dificultate medie sau ridicată, în funcție de experiența avută pe munte. Atunci când te gândești să pornești la un astfel de drum iarna, este important să ai în vedere că vei avea nevoie să fi echipat corespunzător și nu ar trebui să lipsească colțarii și pioletul.

Traseul:  Poiana Cârnic-Cabana Gențiana-Lacul Pietrele - Șaua Custura Bucurii - Vârful Peleaga și retur. 

Marcaj: Bandă Albastră + Bandă Roșie, timp aproximativ: 5 h dus (9 h dus-întors, cu pauze) Diferența de altitudine dintre Poiana Cârnic și Vf. Peleaga este destul mare, aprox. 1500 m. În zilele cu vânt puternic sau ceață trebuie evaluat foarte bine riscul înainte de a porni. E bine să renunți, muntele va fi acolo și în zile cu vreme bună.