La 7:50 am ajuns la Râușor și am început să ne echipăm. Am fost o trupă mică compusă din două persoane care am ales să mergem. Ca să escaladezi Retezatul și să te și bucuri de asta, este ușor, dar tot trebuie să ai o condiție fizică peste medie. Urcarea nu e însă o plimbare.
Mai erau drumeți care tocmai plecau când am ajuns noi. Terminăm echiparea, ne luăm bețele de drumeție, facem poza de before și pe la 8:00 pornim la drum... Să prindem coborârea pe lumină...
Vremea e superbă dar cam rece. Cerul era era senin și soarele încă nu răsărise complet. Traseul pe care mergem pleacă de lângă pârtia de schi care are o super priveliște. Un loc de schi și săniuș, micuț și drăguț
Prima partea traseului este prin pădure. Trecem peste și pe lângă câțiva copaci căzuți pe traseu. Ritmul de mers este bun, suntem în formă. Pornesc deci pe bandă roșie spre vf Retezat. Nu era zăpadă deloc jos, dar nu aveam să știu ce e pe sus, așa că aveam colțarii la mine.
Marcajul este pe pomi, uneori și pe pietre. Panta este abruptă și urcarea mă solicită destul de mult. Urc pe pământ înghetat, înconjurat de iarbă uscată și pietre. Panta-i tot abruptă. În poze nu se poate vedea cât de abruptă este, dar crede-mă, dacă ajungi acolo… o vei simți bine.
Nu știu de ce, dar urc bine azi. Mă simt în formă. După 50 de minute de mers facem primul popas. Nu ne dăm rucsacii jos. O pauza de doua minute... Ne relaxăm.
Încheiem pauza și ne punem în mișcare pe potecă.
Suntem înconjurați de copaci desenați de natură în culori de iarnă și merg pe covoare de zăpadă pe jos, pozând creasta care se vede pentru prima dată.
Este ceva zăpadă, dar nu foarte mare.
În 30 de minute ajungem la două indicatoare turistice din care nu mai înțelegeai mare lucru.
La alte 5 minute de urcat ieșim din pădure și primim prima recompensă a zilei... Se vede creasta și imediat și vârful Retezat.
Mergem printr-o zonă mai plată. Soarele luminează excelent creasta. Când ajung suficient de sus, mă mai opresc o dată ca să o imortalizez
Vârful Retezat
Vârful Prelucele. Cred că putem ajunge și acolo în drumeția de astăzi.
Mai urc o bună bucată de timp și pe direcția față-stânga începe să apară Saua Lolaia. Mamă, ce peisaj este în jur.
Continuăm urcarea spre creastă. Poteca este străjuită de jnepeni verzi. Daca nu ar fi ger, ai zice că este o zi de primăvară.
La 10:00 ajungem la lacul Stevia. Spre deosebire de alte dăți când am fost pe aici, de data aceasta am ajuns foarte repede. Ne-am întâlnit cu două persoane: un el și o ea care au pornit cu intenția de a urca pe horn. Vedem urmele ce urcă spre Șaua Lolaia și pornim pe ele. Din fericire nu a trebuit să mai batem noi potecă spre creastă, așa că am înaintat relativ repede.
Despre panta asta este vorba. Bețele de drumeție ne ajută mult aici. Ne ținem echilibru cu ajutorul lor și urcăm în siguranță.
Ajungem în șa... la 10:44. “Fiecare șa pe munte înseamnă o veste bună și una proastă. Vestea bună este că ai ajuns în ea. Vestea proastă este că începe o urcare.”Am urcat până aici 1003 m în 2:44 ore. Super ritm de mers. Suntem bine pregătiți fizic, așa că nu prea am făcut pauze. Pauzele pe care le facem pentru poze sunt suficiente.
Odată ce am ajuns în șa am făcut o scurtă pauză pentru relaxare, dar am și admirat peisajul superb care se deschide înaintea ochilor. Prin poziția acestei creste montane, poți admira întreg Retezatul. În stânga vedem Vârful Lolaia Sud. Aici traseul marcaj banda roșie întâlnește traseul de creastă marcaj bandă galbenă care merge la dreapta, în sensul de urcare.
În dreapta, cum te uiți se vede zona prin care trebuie să urcăm spre vârf. Ca să continui traseul spre Vârful Retezat nu ai altă variantă decât să urci spre baza vârfului în formă de piramidă, zone cu lespezi mari de pietre. Urcare este printre stânci, într-un relief montan 100%.
În dreapta se vede vârful Prelucele. Este și el destul de impunător
Tot de aici se poate admira culmea Stănișoara, iar în spatele ei vârful și culmea Pietrele. Îmi place cum arată, așa că îi pozez.
Vârful Lolaia Sud
Ne delectăm cu priveliștea de la belvedere.
După o pauză de cca. 10-15 minute în care am surprins în fotografii crestele montane ale Masivului Retezat am început urcarea spre Vf. Retezat. Deși în iernile trecute am mai avut gânduri pentru o tură aici se pare că acum chiar voi ajunge pentru prima dată pe acest vârf. Greul acum începe...Panta este abruptă, plină de stânci și de hornuri așa că mersul ca pisica este un musai uneori. Pe zona asta merg al doilea. Și urcăm și iar urcăm pe o zonă "riscantă", care a devenit din ce în ce mai faină pe măsură ce urcam. Intrau doar vârfurile bocancilor și aveam portanță pe stratul înghețat...
Și, cu-o ultimă-ncordare, la 11:45 sunt în vârf, lângă panoul de informare. Nu am avut probleme cu înălțimea. Acolo găsim lume: un grup de vreo 4 oameni care se bucurau că ajuns pe vârf.
Schimbăm impresii cu doi tineri de la Alba Iulia. Ne salutăm și îi rugăm să ne facă o poză... cu Noi aici. Alte două grupuri au mai sosit. Tot mici, ca al nostru. Toată lumea pe poze și cu zâmbetul până la urechi.
De-aici ochiul mi se pierde până-n zare, în neant… avem un orizont excelent spre vârfurile: Pietrele, Peleaga, Custura Bucurei, Bucura I, Bucura II Judele dar si multe alte vârfuri din munţii Retezat. La poalele lor distingem văile.
Înainte să plecăm de pe vârf fotografiem toate chestiile care se văd de acolo: din direcția din care am venit și noi, mai ajung și alți drumeți. Nu-i cunosc, dar din ce am înțeles de la Mely, cred că erau tot din Timișoara . Luau și ei pauză și se bucurau de peisaj. Oportunități de socializare.
O oră am stat pe vârf, cel mai mare popas al zilei. Mâncăm, ne relaxăm și povestim despre munte... Absența vântului ne-a permis să ne bucurăm de o pauză lungă la altitudine. Astfel de condiții nu-mi aduc aminte să fi prins prea des pe munte. Încet, încet toată lumea pleacă de pe vârf. Mai stăm puțin apoi reluăm parcursul și începem să coborâm. Nu vor fi probleme pe zonele care urmează însă tot trebuie mers cu atenție.. Este o pantă foarte abruptă. Ne întâlnim cu mai mulți turiști care parcurgeau traseul în sens invers. Poteca este îngustă așa că ne așteptăm unii pe alții pentru a avea loc. Parcugeau zona cu dificultate. Nu știau cum să o facă. Neinspirată alegere să coboare pe acolo pe unde am urcat noi. O zonă montană periculoasă, expusă, se urcă mult mai ușor decât se coboară.
Privire în spate. De acolo de sus am coborat. Pe traseu ne mai întâlnim și cu alte grupuri de călători care care veneau din față.
Acolo este doar un panou informativ. Coborâm în continuare. Dacă mergem bine, în 3 ore suntem jos, la masină. Pe traseu ne mai întâlnim cu un drumeț și prietena lui foarte bine echipați. Stăm puțin de vorbă. Sunt și ei tot din Timișoara .
Ajungem și pe vârful Prelucele. Ieșim în creastă. Victorie: Soarele de dimineață e tot sus. Se vedea totul clar, senin. Ne bucurăm de peisaje. Facem poze.
Zona asta de traseu între Prelucele si Șaua Muncelu este simplă. Poteca este foarte umblată acolo, așa că nu se pune problema pierderii ei, chiar dacă nu vedem tot timpul următorul marcaj.
Datorită faptului că eram foarte bine cu timpul, nu ne-am grăbit deloc la coborâre și am luat o pauză de ceai cald. Temperaturile erau undeva în jurul valorii de minus șapte grade
Ieșim din creastă. Pădurea ne întâmpină cu un covor de conuri de brad și cu veșminte ruginii. Ne bucurăm de peisaje. Facem poze.
În pădure panta e mai agresiva.
Soarele trece prin liziera de copaci dezgoliți și lasă niște umbre faine pe pământ.
Ieșim din pădure la stână.
În 40 minute terminăm traseul. Este 15:20 cand ajungem la stână. Facem poza de After. Sunt puțin obosit după coborârea din pădure.
Pe la 16:00 ajungem la mașină, în condițiile în care am grăbit pasul. Mă uit la ceas, datele tehnice ale circuitului îmi spun că am mers 14 km azi, am urcat și am coborât 1280 de metri, diferență de nivel. Grad de dificultate: Mediu spre Greu și foarte solicitant. Nu e rău pentru o singură zi. Cu pauzele incluse a luat 8 ore. 8 ore de sănătate în natură. A fost o zi minunată cu 8 ore de soare în care privirile noastre au fost încântate de tot ce se poate vedea de la înălțimea Munților Retezat. Muntele este o experiență superbă și mă bucur că am reușit să urc pe vârf pe o astfel de vreme. La 16:20 “se mișcă” roata în Râușor, cum se spune, și la 17:30 ajungem în Caransebeș și oprim la o ciorbă și o salată, abia apoi plecăm spre Timișoara. Ne promitem să ne vedem peste o săptămana la următoarea drumetie și ne despărțim. A fost o tură perfectă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.