Lolaia - Munții Retezat

Iarna cu frumusețile ei...

A fost odată ca-n povești o preafrumoasă idee de tură. Cum încă nu am fost pe Lolaia, voiam să îi străbatem creasta solzoasă și mi-aș fi dorit să o încerc iarna asta cu zăpadă pe ea, pentru că traseul inspiră o tură foarte frumoasă! Am urcat iarna în Șaua Lolaia și în Șaua Ciurilă (și dinspre cabana Pietrele și pe traseul Curioșilor), astea au fost singura interacţiune cu această creastă… până acum🙂 Eram curios cum arată această porţiune a Retezatului. Deși de mai multe ori am fost la baza acestor vârfuri, de fiecare dată fie timpul pentru a urca pe vârf nu era suficient, fie vremea s-a schimbat și s-a renunțat. Plimbările prin zona văii Stevia nu au cum să nu vă atragă atenția la măreața creastă care stă în fața văii Ștevia. Pentru a urca pe creasta Lolaia dinspre Șaua Lolaia și nu din Șaua Ciurilă, se pornește de la Râușor pe traseul marcat cu bandă roșie spre Lacul Ștevia, înaintarea constând în urcarea unei pante lungi şi înclinate. Astfel, dis de dimineață am plecat spre Râușor, iar de acolo pe pe traseul descris mai sus. Am luat la noi, colțari și tot ce ne mai trebuia pentru orice situație în care iarna ar stăpâni încă Munții Retezat. În rucsac aveam un termos cu ceai cald ceva de mâncare și un polar de schimb. Iarna și-a intrat în drepturi în Retezat și… uneori și-a depășit atribuțiile, aducând adevărate valuri de ger.

O zi frumoasă pe munte, ceață, soare nu cred că o să-l vedem astăzi

Ne echipăm în câteva minute și respir adânc… Am plecat la ora opt din Râușor, zona pârtiei, cu un mers leneş, dar constant. Frigul era tare înţepător şi nu prea favoriza pauzele de căscat gura, nici nu aveai la ce, la ce ceață era. 

...am mers pe firul principal al Văii Ștevia. Aveam în față o pantă lungă cu zăpadă. Zăpadă nu era aşa de multă prin pădure dar crescuse în nivel de la ultima vizită. Pe alocuri poteca mai era poleită cu gheaţă

Poteca era acoperită de zăpadă nouă, pudră, astfel încât nu am fost surprinşi că nu mai găsim urme... 

Cu cât am urcat zăpada a fost tot mai maleabilă şi mai prietenoasă dar tot a trebuit să pun colțarii

Poate sunt un pic mai aproape de acel moment în care mă simt în largul meu cu colţari.

Regrupare o facem în apropierea refugiului Condor, numai bun pentru a ne permite să răsuflăm puțin.

Ieșim în golul alpin

...am avut parte de o constantă ceață. Ohh și ce mai ceață! Nu părea să mai avem șanse la soare în următoarele ore așa cum speram din informatii

Vremea parcă se înrăutățea iar orientarea în traseu și vizibilitate fiind de câteva zeci de metrii. Cu o senzaţie înşelătoare păşim parcă într-o altă lume, şi fără experienţă şi cunoaşterea zonei, uşor poţi să te pierzi. Nici o urma nu se mai zăreau în această zonă… bine aerisită. Atenţia ne-a fost atrasă de doi câini și doi tinerei care ne-au ajuns din urmă. Câinii știau foarte bine pe unde urcă poteca, astfel că ne-am luat după ei

De aici începe o urcare mai hotărâtă cu o pantă foarte mare. Datorită faptului că prezintă o pantă abruptă, se câștigă rapid în altitudine.

Faţă în faţă cu panta. Traseul de la Lacul Stevia spre Șaua Lolaia începe printr-o urcare destul de agresivă, zone cu lespezi mari de pietre și alternând cu porțiuni printre jneapăn.

Această porțiune nu pune dificultăți mari, dar consistența zăpezii era foarte capricioasă, pufoasă & nouă…nu te ținea dacă ai călcat în ea. Tot ce poti dori ca sa nu ai spor.

Când totuși ne-am mișcat, ne-am orientat în sus... 

După aproximativ 40-50 de minute de la plecare de la Lacul Ștevia se ajunge la un stâlp de marcaj ce indică urcarea înspre Vârful Retezat. Aici traseul marcat banda roșie întâlnește traseul de creastă marcaj bandă galbenă care merge spre Vârful Retezat (2482 metri). De aici începe porțiunea cea mai abruptă și cu o pantă foarte mare

După cele aproximativ 3 ore si jumătate de urcare până la Șaua Lolaia, urcarea spre Vf. Lolaia Sud începe de la indicatoarele care semnalizează bifurcația traseelor marcate cu banda galbenă. Porțiunea de traseu de până la Lacul Stevia a fost în cea mai mare parte prin pădure, ceea ce a făcut să nu simțim frigul atât de intens, însă odată ce am ieșit din zona de pădure în zona subalpină, ceata vântul care adia, uneori chiar hotărât… a fost suficient cât să ne amintim că este iarnă și frigul se simțea tot mai tare dacă stăteai mult în loc, deși era doar în jurul orei 11:50.

Odată ce am ajuns în șa am făcut o scurtă pauză pentru relaxare, dar am și admirat peisajul limitat care se deschide înaintea ochilor. Aici chochetăm cu ideea dacă să mai continuăm sau nu, deoarece timpul nu era deloc favorabil iar acest lucru a mai descurajat ambiția unora. Totuși, trebuie punctat faptul că ne mişcăm greu. De aici înaintarea constând într-o urcare a unei pante care urmează baza piramidală a vârfului Lolaia. Pe prima porțiune am întâlnit numeroși bolovani care se ocoleau ușor, iar zăpada se opunea la fiecare pas, ne afundam până pe la genunchi chiar şi în urmele bătute de cel din faţă. Am continuat totuși până aproape de vf Lolaia Sud și ne-am dat seama că nu aveam nici cea mai mică șansă să înaintăm. Decizia de grup a fost să coborâm. Ar fi fost o zi pierdută, nu ne puteam orienta în trasee. Am coborât rapid, însă urmează să revenim… poate într-un peisaj mai înzăpezit🙂 Asta este, data viitoare…Muntele va fi acolo și în alte zile.

Chiar dacă mersul pe munte sau ideea de a ajunge pe un vârf de munte este întotdeauna atractivă, ideea de a urca sau coboara pe lespezi nu a fost foarte atractivă. Pe măsură ce urcam ne afundam la fiecare pas iar vizibilitatea facea imposibil de urmărit traseul. Astfel că riscul devine prea mare și am făcut cale întoarsă. Cu cât traseele devin mai dificile, cu atât suntem mai dependenți de generozitatea munților…Ne oprim la o gustare. Vântul era năzbâtios, aşa că ne-am ascuns după niște bolovani ca să luăm un mic-dejun târziu. Frigul se făcea deja simțit, dar am mâncat repede și ne-am pus în mișcare.

Ce lăsam în urmă…Retezatul nu prea a fost ospitalier de data aceasta…

Planuri ruinate de schimbarea de vreme și de vânturile năprasnice care biciuiau creasta sâmbătă. Am cam alergat/mers la pas grăbit pe poteca dintre Lacul Ștevia – Râușor. La ora 4 eram la pârtie în Râușor, ceea ce însemnă că toată experienţa a durat 8 ore… de la punctul în care am coborât din mașină până am revenit în Râușor. Am avut timp suficient de un ceai ieftin și cald (la barul de la pârtie), să nu-mi înghețe sufletul cât aștept să ajungă si restul.