Be different - Borlova, Muntele Mic | Tur de forta

“Nimic nu valorează mai mult decât ziua de azi.”
„Fascinația noastră pentru munte a devenit o obsesie.” Hai să urcăm pe munte pieptiș, că doar ce se poate întâmpla ?
Am mai fost ( aici )... Astea îmi erau gândurile înainte de a planifica această tură. Din nou desenele făcute de acasă ne-au  purtat prin locuri minunate, prin locuri unice și încă sălbatice pe unde nu găsești picior de om. Doar urmele lăsate de motoare confirmă faptul că aceste locuri sunt totuși umblate. Dar, a meritat și e ceea ce mi-am dorit! Încet, încet începem să cunoaștem fiecare deal, fiecare potecă, la pas sau pe bicicletă. Se formează o "memorie a locurilor".
Nu am vrut să urc pe acest traseu singur, așa că am pornit la drum împreună cu Alida și Caius. Defapt au fost singurii care au confirmat, deși am avut lansată o invitație și pe pagina de grup. Știam deja de câteva zile că vor participa, așa că nu se punea problema vreunei renunțări. Oamenilor li se poate tăia cheful dacă aud de push bike, ideea de a împinge câteva ore bicicleta la deal nu cred că e pe gustul multora, însă pe mine nu mă deranjează atât timp cât merg pe un traseu nou și văd locuri noi. Am reușit să o conving și pe Roxana - e mai greu cu ea în această perioadă din cauza examenelor pe care le are, dar a spus da și astfel simțeam cum se înfiripă o nouă aventură în patru. Ajungem la Borlova (un sat situat la poalele Muntelui Mic, pe albia râului Sebeș) mai târziu cu o oră față de cum ne-am planificat. Uneori se întâmplă chestii ciudate (ți se face rău din nimic, ori nu te simți bine), fapt pentru care eram foarte aproape să renunț la această tură. Privind satul din orice direcție, te impresionează frumusețile văilor, urcând pantele împădurite în șopotul pâraielor până în culmea muntelui. Drumul urcă încă de la start iar urcarea devine din ce în ce mai susținută. Am plecat cu gândul de a vedea locul numit "La Blide" și Pietrele lui Scorilo, sau cel puțin să ajungem pe platou de pe Muntele Mic, pe un traseu mult mai greu accesibil decât cel știut. Pentru asta, aveam de urcat o diferență de nivel de aproape 1500 m din punctul de start (plecarea din Borlova este la aproximativ la 338m).

Plimbări printre idei și emoții.

Reacționez, gândesc și simt. Atunci când cineva scrie despre munți, apare tentația de-ai și vedea, cel puțin pe unii dintre ei, chiar dacă numai prin intermediul memoriei vizuale. Nici eu nu mă pot sustrage acestei tentații și, iată-mă pe un nou traseu, care, fără îndoială va rămâne o amintirea plăcută. Munții „ne provoacă aroganța, ne redau uimirea”. Mai mult ca niciodată avem nevoie de sălbăticia lor.

Nu plecăm până nu ne aprovizionăm cu apă și pâine de la magazinul din sat (restul avem). Traseul începe după ce se trece podețul peste râul Sebeș de la intrare în Borlova, la circa 300 m după prima curbă la dreapta. Se urcă prin stânga pe un drum forestier prin valea Borlovei.

Pornim la drum pe traseul desenat. După ce am pregătit 2 zile tura, aproape că era să plec fără camerele de filmat și GPS. M-am întors după ele după ce Roxana și-a dat seama că-i lipsește casca. Tipic. Nici nu mă miră, mi se întâmplă în diminețile mai proate. Astăzi a fost întradevăr una proastă...

Drumul începe destul de bine, pe un forestier bun, dar nu vă lăsați păcălit, devine destul de solicitant. (numai bun și în caz de ploaie)

Prima baltă, așa de intimidare...

Începem aventura noastă cu o oprire. Nu puteam să continuăm fără să nu gustăm din delicioasele mure de pe marginea drumului.

Traseul se îndreaptă spre păduri de poveste. Se poate urca destul de bine pe bicicletă dacă ai picioare și plămâni. Viteza de înaintare era una ca de urcare. 

Se urcă continuu și din ce în ce tot mai abrupt. Drumul forestier, este cu macadam și plăcut la urcare iar cei 900m diferenta de nivel îi parcurgem destul de bine. Nu e ușor deloc, dar se poate face pe bicicletă.

După circa 5 km, iată-ne la o răscruce, unde se unesc două văi şi se îmbină două pâraie. Acum... încotro?  Plecăm pe drumul din dreapta, pe valea Borlovei pentru că vrem să ajungem pe Muntele Mic. La stânga avem valea Borlovița, iar între cele două văi avem un urcuș pieptiș pe un forestier către culme, spre Cioca Orlei 1271 m (trebuie o atenție sporită pentru că e mai greu vizibil)  Am urcat acest forestier în urmă cu un an, în tura...( aici ). A fost o tură plină de peripeții în care am pierdut toate trenurile de întoarcere la Timișoara. Atunci am ratat urcarea din valea Borlovei de care aminteam că este necesară o atenție sporită, urcând pe una lăturalnică dinspre Valea Borloviței (imediat din preajma barierei) printr-un ogaș, pârâu aproape sec (acum având un debit de apă surprinzător de mare), apoi a urmat "rătăcirea". Am urmat fidel un drum de exploatare împingând la biciclete o buna perioadă... panta varia de la 30 de greade la 45 până ce am reintrat pe traseu. Am fost tari și aici țin să îi felicit pe cei care au fost super cu moralul.

Pârâul traversează drumul pe care mergem. Privire înapoi.

Același pârâu cu apă foarte limpede.

Peisajul e frumos - aș zice că e urcarea perfectă de început de tură.

Ce asteptăm ? bănuiesc că ne tragem puțin sufletul.

 TAF-urile au creeat drumuri noi spre culme, drumuri pe unde trag lemnul jos. Am reușit să asistăm la un astfel de moment, chiar dacă este o zi liberă de sâmbătă pentru noi, aici se lucrează flux continu.

Un excavator pe butuci cu șenila ruptă. Trecând de el ieșim de pe drumul principal - una din multele răscruci la care a trebuit să stăm cu nasul în GPS.

Tăieri masive de copaci. Speram să nu vedem asta măcar aici! N-am habar dacă sunt legale sau nu, cert e că dispar pădurile mai repede decât ne imaginăm. Aici am discutat putin despre ce avem de făcut. Poposim și mâncăm rapid ceva.

După ce am măncat, ne întoarcem la ceea ce nu ne prea încântă. După 9 km de distracție pe drumul forestier în care am urcat continu 900m diferență de nivel, gps-ul ne dă pe noul drum. De aici va trebui să găsim printr-un hățis de drumuri forestiere abandonate. Uurcarea devine abruptă la care trebuie să muncim. 

Parcă îmi era dor, ceva îmi lipsea și nu știam ce. 
Urmăm traseul dat de GPS pe așa zis-ul drum și ne luptăm cu muntele, cu piatra dură, cu bucățile de stâncă. Urmează urcarea către versantul nordic al masivului - 800m diferență de nivel până pe Muntele Mic. Cea mai mare parte din ei sunt pe lângă bicicletă, de făcut push bike. Pe bicicletă doar dacă ești bine antrenat și ai ceva tehnică însă nici atunci pe prima parte a urcării...foarte greu și pe jos. 

Zis și făcut, am mers ca disperații pe acel drum nenorocit până s-a pierdut și el... de acolo am luat-o de-a dreptul prin pădure spre celalalt drum de exploatare.

Urcarea începe abrupt și câștigăm repede altitudine... dar la ce altitudine avem de urcat parcă nici nu mai contează... asta e. Am mers înainte. De la bun început știam ca această etapă urmează să fie cea mai grea.

Și am intrat în pădure. Și e abrupt, și îi dăm așa încă circa 10 km. Rădăcini, roci și câteva secțiuni curgătoare sunt ordinea zilei. Traseul nu este greu însă nu e recomandat pentru bicicliști decât dacă vrei să te chinuiești și să faci mult pushbike. Când există voință, există soluții.

Această plimbare tehnică nu este pentru cei slabi de inimă. Dacă sunteți persoana care iubește trasee provocatoare, atunci această plimbare categorizată este una pe care o veți dori să o înscrieți în lista dvs. de plimbări epice.

Avem ceva de muncă și aici...Am urcat în continuare pe un drum crunt de rău și foarte înclinat...

Sărăcuța broscuță, de frica noastră s-a suit în copac.

Prin pădure era foarte frumos, cum mă așteptam iar ciupercile au fost una din atracțiile excursiei ( una din multele ciuperci găsite pe traseu). 

Cu destulă greutate, am reușit să trecem de porțiunea grea. Treptat drumul se transforma în potecă și continuă prin pădurea deasă, unde fagul și bradul, se amestecă într-un echilibru misterios..

Și inevitabil mai trebuie să și coborâm, ca apoi să urcăm la loc.  Coborârea e pe măsura cățarărilor de până acuma... în cap. Noroc că nu este foarte lungă.

Urcarea e de vis! Bicicleta merge doar, împinsă.

Peste ce dăm? Ați ghicit, peste zmeurică! Și nu doar una, două ramuri, ci ditai plantația.... am mâncat pe săturate. Cert este că am mâncat cu această ocazie cea mai gustoasă zmeură din această viață. Ce aromă! Ce zeamă! Ah, parcă nu mai îmi venea să plec de acolo…Roxana si Alida, au avut un ochi special pentru ele, și ne-a atras atenția.

Privire înapoi spre poteca pe care am venit

Situatia s-a mai îmbunătățit. Aici suntem pe o porțiune cunoscută de la tura de anul trecut.

Porțiunile de push bike, alternează cu cele de mers pe bicicletă. O urcare lejeră, unde poți să relaxezi în sfârșit picioarele. Bucuria a fost însă scurtă.

Pe măsură ce urcăm mai mult și mai mult, scăderea temperaturii și semnele de civilizație devin tot mai rare, singurele urme văzute sunt cele lăsate de roțile motoarelor - dovadă că... enduriștii sunt singurii care străbat aceste trasee.

O mică neplăcere o constituie câteva bălți care te obligă să cobori sau să le ocolești. Mountain biking without mud is not proper mountain biking.

Izvor de unde mi-am umplut sticla cu apă.

Copacii parcă mai aveau puțin și cădeau, dar cam atât. În afară de aproape că, nu era nimic concret, treaba este că și copacii ăștia cad în urma unor consecințe, fie sunt uscați și vântul i rupe Cum am văzut și mai în spate, fie sunt pe o muchie și vântul suflă cu putere în ei.

Traversăm pe sub un copac doborât probabil de furtună.

Probabil porțiunea cea mai delicată a traseului privind orientarea. Se părăsește "drumul", se intră pe un single trail și astfel după circa 10 minute ieșim din pădure. Pe toată această porțiune GPS-ul este vital. Ca idee de ce zic că trebuie GPS... marcaje nu există și astfel se poate foarte ușor să ratezi intersecția.

Această porțiune este și ea foarte abruptă, dar ne descurcăm, am mai fost pe ea. 

Îmi place porțiunea asta de potecă.

Hai ca-i doar începutul la ceea ce va urma.

Oare merge ? Privirea ațintită asupra camerei de filmat.

La ieșirea din pădure simțeam o ușurare. Suntem pe versantul nordic al masivului Muntele Mic, undeva la 1330 m altitudine. Până aici avem o ascensiune de 1000 m pe o distantă de 15 km. Da, doar atât am reușit să facem până aici. 

Până la ieșirea din golul alpin e foarte greu, dar și foarte frumos totul. Începuse să sufle vântul pe munte tot mai tare și tot mai rece, parcă se chinuie să plouă! Că vântul suflă puternic aici nu ar trebui să fie cine știe ce noutate, doar să nu plouă.

Dacă până aici nu au fost probleme de orientare, de aici este imposibil să te mai rătăcești. Ultimul urcuș mai dur până pe Muntele Mic - ultimii 3 km cu 500 m diferență de nivel. 

Mai avem ceva de muncă până să ajungem. Drumul e abrupt, accidentat și îngust, bătătorit de roțile motoarelor. Uneori se transformă într-un single trail. 

Se urcă în continuu și nu e ușor deloc. Din acest loc, traseul este în gol alpin și orientarea poate fi o problemă în condiții de ceață. 

Un vânt cu aspecte de vijelie ne-a întâmpinat de aici. Suntem pe fugă. Norii aia de se văd în spate o să vină în câteva clipe peste noi - când prăpăstioși când pufoși dar noi avem încredere în prognoza care ne-a promis o zi perfectă astăzi. Dar cum veneau, așa plecau... 

Ies din pădure și de pe tapșanele înnierbate văd în zare lacul de acumulare de la Zervești. Ne tot miram pentru că nu știam ce lucește, dar in final imaginea de ansamblu se clarifică.

Poteca ne duce prin apropierea unui monument preistoric, sau poate antic, ocolind punctul „La Blide”

Peisajul e magnific, ești doar tu și munții cât vezi cu ochii. Ha, ha, ha, suntem si noi dar ne-am ascuns.

The best view comes after the hardest climb

Norii din imagine dispareau din orizontul vizual în maxim trei patru minute, ceea ce arata puterea vîntului în acea zi. Săream de pe un nor pe altul să ajung mai repede sus

Câte unul pe cărare.

Aici este locul de popas. E destul de rece... luăm ceva pe noi, mâncăm ceva pe fugă și plecăm mai departe. 

Privire înapoi. De aici avem o vizibilitate mai clară spre lacul de acumulare de la Zervești.

Vre-o 15 minute ne-am bucurat de acest loc și de priveliștea ce se deschide. 

La fiecare oprire aruncăm câte o privire în spate.

Putem vedea Poiana Mărului

Interminabila urcare spre Muntele Mic. E o portiune destul de lunga, unde va puteti testa abilitatile tehnice.

Mai departe urmăm un drum pe pajiștea alpină spre releul de telefonie din vârf.

Fără prea mult timp la dispoziție și aproape istoviți, am început să grăbim pasul ca să ajungem sus. Eram deja cu mușchii încordați. Tricoul îmi era leoarcă în spate și îmi simțeam inima bătând.

Foarte abruptă urcarea, mare parte e de împins - și împins susținut. În final se ajunge pe un platou întins.

O ultimă porțiune de urcare pe iarbă și mă aflu pe vf, Muntele Mic, 1800 m, punctul maxim al traseului. 

Teleskiul Dunca

Teleskiul Dunca, care, curios... îl găsim mergând. Am aflat că este în probe și până la iarnă, până la prima zăpadă va fi complect funcțional. Am mai aflat că se lucrează și la un traseu de biciclete, un traseu de downhill. Să sperăm că așa va fi.

De aici coborâm rapid la vale spre Crucea Albă de la cota 1670 m, apoi spre stațiunea Muntele Mic.  În direcția opusă, cca 5 minute de mers se poate ajunge la Pietrele lui Scorilo.

Crucea de pe Muntele Mic, monument al Eroilor Bănăţeni din lupta pentru reîntregire.

Stațiunea Muntele Mic, spre care vom începe ușor să coborâm.

După o porțiune "lungă" de creastă începe coborârea către Șaua Jigoria. O variație frumoasă (după atâta efort), pe drumul de asfalt dintre Muntele Mic și Borlova pe care am mai fost și cu alte ocazii ( aici ). Pe fundal se vede vârful Țarcu -  am fost acolo acum trei luni într-o drumeție frumoasă "Back on Țarcu" ( aici ). 
La final pot spune că a fost un weekend lung de mtb, unde push bike-ul a depășit limitele bunului simț, dar ne-am bucurat cu adevărat. De la drumul principal, de la excavator, nu recomandam drumul. E mai mult pentru drumeție. Acea urcare sigur nu o să bucure pe nimeni. Este totuși unul dintre traseele faine din zonă care ne-a testat rezistența la maxim. Este întotdeauna mai bine să încerci ceva dificil și să eșuezi decât să nu faci nimic și să iți iasă. Nouă ne-a ieșit și totuși trebuie reținut că în condițiile în care: pauzele de poze, de admirat peisajul dar și mâncat (mure-smeură) s-au înmulțit, noi nu am tras... am făcut totul într-un mod care a funcționat perfect în timpul pe care îl aveam la dispoziție. Un parc național cu peisaje deosebite și cu o mulțime de trasee variate, grele și dure, asta am găsit. Terminăm zâmbind, odihniți și ajungem pe lumină în Borlova, adică ce vrei mai mult? Am plecat spre Timișoara, doar după ce ne-am hidratat cu o bere, în cazul meu și al lui Caius. Fetele au consumat altceva. 

Dacă tu crezi în ceva, continuă să încerci.
Mai multe detalii legate de Muntele Mic - Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Caransebeș

Is it uphill?... Is it downhill?... Does it matter? . We'll call it a good Saturday.

                             

Trails make people happy. Always.

Relive 'Borlova - Muntele Mic'