O cățărare ce te va impresiona cu peisajele pe care le parcurge, este șoseaua ce ajunge pe Muntele Mic, masivul din munții Retezat - Godeanu, ce are o înălțime de 1802 m alt, poziționat la poalele versantului sudic al Munților Țarcu. Drumul nu te va duce până la aceea înaltime, ci se opreste la aproape 1600 m. Pentru a ajunge pe Muntele Mic cu o bicicleta, trebuie să pleci din Caransebeș pe drumul judetean 608A, ce trece prin satele Zervesti - Turnu Ruieni si Borlova (ultima localitate de pe traseu) aproximativ 14 km, iar de la ieșirea din sat încă aproximativ 11 km pe o pantă domoală până la telescaunul din Valea Craiului (altitudine 773m). De aici călătoria până pe Muntele Mic continuă cu ajutorul telescaunului (dacă funcționează) care parcurge pe cel mai lung traseu din tară 3492 m începând din Valea Craiului, fie pedalând pe asfalt pe o adevărată cățărare cu 18 serpentine strâns legate ce are o lungime de 14,5 km. Tura nostra pe biciclete a fost una doar de asfalt care s-a desfasurat pe următoarea rută: Caransebeș - Zervești - Turnul Ruieni - Borlova - Șaua Jigorea (1242m alt.), stațiunea Muntele Mic (1525m alt) și retur, pe același traseu. Din Caransebeș până la Muntele Mic sunt 37km.
Călătorim cu trenul din gara Timișoara Nord până la Caransebeș. Alegerea vagonului a fost ca de fiecare dată la ultimul vagon. Aici stăm "liniștiti" stiind că nu blocăm accesul călătorilor pe culoarul vagonului, dar se mai găsește câte un rătăcit care ar dori să fumeze aici.
Urcăm bicicletele în tren și ocupăm un colţişor al vagonului.
Destinația finală, gara Caransebeș unde trebuie să coborâm.
Încolonați ne îndreptăm spre centrul orașului Caransebeș.
Către drumul de Muntele Mic
Încă din prima parte a traseului, drumul către Borlova, Muntele Mic, este într-o continuă urcare, lejeră.
Nu toți puteam tine ritmul impus de cei care erau în față, fapt pentru care s-au creeat distanțe intre noi.
Uneori sunt ultimul, alte ori pe la mijloc, depinde în mare măsură de ritmul cu care se merge.
Momentele liniștite în care pasc văcuțele, doar clinchetul talăngilor din preajmă şi zumzetul muştelor aferente lor se auzea.
Aici am făcut o scurta pauză. Era impusă de starea de sănătate a Roxanei, iar acest lucru era cât pe ce să ne întoarcă înapoi la Caransebeș. Chiar dacă acest lucru poate să difere de la o pesoană la alta, simtomele erau asemănătoare de glicemie scăzută. posibil să fi fost provocat de la efortul depus încă din prima parte. Un baton, și o gustare a rezolvat problema.
Imediat după ce starea Roxanei a început sa fie mai bună am continuat urcarea spre Muntele Mic.
Urcăm pe o pantă relativ constantă, gâfâind ușor.
Cabana Aventura și Pensiunea Ioana. Locul unde se bifurcă două văi: la stânga, Valea Craiului iar la dreapta Valea Sebeşel.
Stația de teleferic din Valea Craiului (alt 773m ). Aici un mijloc de transport prin cablu, tip telescaun, permite o urcare rapidă pe Muntele Mic
O cățărarea accesibilă oricărui ciclist, cu o pantă medie de 6%, însă peisajul este cel care face această ascensiune specială.
După cum puteți vedea în fotografie, urcăm constant.
Nori care prevestesc ploaia. Nu de mult era aproape senin cu mult soare.
Șaua Jigorea (1242 m alt)
Un vânt puternic a făcut ca starea vremii să se schimbe rapid, soarele dispărând în spatele norilor ce își făceau apariția tot mai mult.
Ne aflăm la o răscruce de drumuri. Aici avem drumul forestier ce duce spre Cuntu și Tarcu. Un alt drum forestier coboară la stânga spre stațiunea Poiana Mărului. Al nostru continuă tot pe asfalt spre stațiunea Muntele Mic.
După odihna de la Jigorea ne continuam drumul, urcand mai departe pe ultimile serpentine.
Peisajul mi se părea fenomenal şi încă nu ajunsesem la partea cea mai spectaculoasă. Apar și câțiva stropi de ploaie - nu am avut unde sa ne ascundem.
Ieșind în pajiștea alpină, în față se zărește piscul semeț al vf. Muntele Mic
Efortul până aici ne este răsplătit de o privelişte magnifică.
Ne aclimatizam ușurel, pe măsură ce ne pierdeam în ceață. Nu foarte rece, dar multă umezeală
Trecem cu o oarecare spaimă sa nu ne atace câinii.
Am luat apă însă nu era bună, foarte poluată din cauza stânelor ce sunt sus pe munte.
Am ajuns la un moment dat pana sus. Vremea foarte schimbătoare aici.
Am ajuns în stațiunea Muntele Mic. Nu poți să urci până aici și să te întorci imediat, așa că ne-am picat de acord sa facem un popas la restaurantul din interiorul cabanei Cerbul. Cred că era singurul deschis în această perioada unde puteam manca o ciorba caldă.
Bicicletele au stat în siguranță în interiorul cabanei, un loc chiar la intrare parcă special amenajat pentru asa ceva.
Aici au stat bicicletele.
Un personal foarte amabil care ne-a servit foarte repede! Nu aveau foarte multe în meniu, însă o ciorba caldă era tot ce ne interesa.
Berea la sticlă nu aveau, doar la doză. Hmmm, ce să facem, am băut și la doză chiar dacă nu-mi place.
Terasa localului ne-a oferit o priveliste minunată, practic de aici am putut admira toată stațiunea în timp ce serveam masa.
Stăm la masa rotundă, un colț minunat.
Plecarea noastră de pe munte era grăbită de trenul pe care trebuia să il luam din Cransebes la Timisoara, nu aveam voie sa-l pierdem.
Dincolo de peisajele spectaculose, de drumeții montane, la Muntele Mic se poate vizita câteva obiective istorice printre care, Crucea de pe Muntele Mic, monument închinat Eroilor Bănățeni, inaugurat în anul 1936. O ultimă privire înapoi care spune cccă ne vom reintoarce cât mai curând.
Întoarcerea va fi doar la valeee...
Întoarcerea la Timișoara. Ziua s-a terminat frumos, cu apusul vazut din tren. O tură frumoasă, solicitantă (pe urcare), de mare senzație (pe coborâre)
Cum începe o zi perfectă pe două roți? Cu miros de ploaie proaspătă și pământ reavăn. Era o dimineață răcoroasă de septembrie 2012 când am pornit la drum. Planul? Un circuit amplu, ambițios și solicitant prin zona de dealuri din împrejurimile Timișoarei. Traseul, botezat de Carol „Marea Magistrală”, este o linie continuă care șerpuiește pe la liziera pădurilor, o rută ce poate fi abordată în ambele sensuri, ideală pentru o evadare intensă de o zi. Toamna își intra în drepturi, iar terenul nu s-a lăsat mai prejos. Primii stropi de ploaie au transformat rapid drumurile de pământ într-o capcană lipicioasă. Roțile începeau să adune noroi, aderența devenea o provocare, iar planurile inițiale au trebuit adaptate din mers. Sub ghidajul și coordonarea strategică a lui Carol Varga, am reconfigurat traseul din șa: aveam să cucerim „Marea Axă”. Detaliu Traseu Specificul Poveștii 📍 Localizare ...
Toamna se numără kilometrii în șa și dovlecii! Pe 19 septembrie 2026, am lăsat mașina în parcarea Lidl din Jimbolia și am pornit pe biciclete, împreună cu fiica mea, Roxana, spre Festivalul Dovleacului de la Kikinda. Deși planul inițial era să plecăm mai devreme alături de un grup mai mare de prieteni, o mică întârziere ne-am obligat să pedalăm pe cont propriu până la graniță. La vama Lunga am fentat rapid coada de mașini, ne-am intersectat cu alți bicicliști timișoreni și am format un pluton de cinci pe pista excelentă spre Serbia. Prima oprire obligatorie la intrarea în oraș a fost pe celebra stradă cu boltă naturală. Este un loc absolut magic, unde coroanele copacilor se întâlnesc deasupra șoselei și formează un tunel vegetal spectaculos, perfect pictat în nuanțe timpurii de toamnă. Nu am putut rezista fără să tragem pe dreapta pentru o scurtă sesiune de poze. De acolo, am plonjat direct în atmosfera vibrantă a festivalului din centrul orașului, printre meșteșugari, arome irezi...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Gânduri de pe traseu? Lasă un comentariu și spune-mi cum ți s-a părut această aventură sau ce alte poteci frumoase ai descoperit! Păstrăm un ton respectuos și prietenos.