O cățărare ce te va impresiona cu peisajele pe care le parcurge, este șoseaua ce ajunge pe Muntele Mic, masivul din munții Retezat - Godeanu, ce are o înălțime de 1802 m alt, poziționat la poalele versantului sudic al Munților Țarcu. Drumul nu te va duce până la aceea înaltime, ci se opreste la aproape 1600 m. Pentru a ajunge pe Muntele Mic cu o bicicleta, trebuie să pleci din Caransebeș pe drumul judetean 608A, ce trece prin satele Zervesti - Turnu Ruieni si Borlova (ultima localitate de pe traseu) aproximativ 14 km, iar de la ieșirea din sat încă aproximativ 11 km pe o pantă domoală până la telescaunul din Valea Craiului (altitudine 773m). De aici călătoria până pe Muntele Mic continuă cu ajutorul telescaunului (dacă funcționează) care parcurge pe cel mai lung traseu din tară 3492 m începând din Valea Craiului, fie pedalând pe asfalt pe o adevărată cățărare cu 18 serpentine strâns legate ce are o lungime de 14,5 km. Tura nostra pe biciclete a fost una doar de asfalt care s-a desfasurat pe următoarea rută: Caransebeș - Zervești - Turnul Ruieni - Borlova - Șaua Jigorea (1242m alt.), stațiunea Muntele Mic (1525m alt) și retur, pe același traseu. Din Caransebeș până la Muntele Mic sunt 37km.
Călătorim cu trenul din gara Timișoara Nord până la Caransebeș. Alegerea vagonului a fost ca de fiecare dată la ultimul vagon. Aici stăm "liniștiti" stiind că nu blocăm accesul călătorilor pe culoarul vagonului, dar se mai găsește câte un rătăcit care ar dori să fumeze aici.
Urcăm bicicletele în tren și ocupăm un colţişor al vagonului.
Destinația finală, gara Caransebeș unde trebuie să coborâm.
Încolonați ne îndreptăm spre centrul orașului Caransebeș.
Către drumul de Muntele Mic
Încă din prima parte a traseului, drumul către Borlova, Muntele Mic, este într-o continuă urcare, lejeră.
Nu toți puteam tine ritmul impus de cei care erau în față, fapt pentru care s-au creeat distanțe intre noi.
Uneori sunt ultimul, alte ori pe la mijloc, depinde în mare măsură de ritmul cu care se merge.
Momentele liniștite în care pasc văcuțele, doar clinchetul talăngilor din preajmă şi zumzetul muştelor aferente lor se auzea.
Aici am făcut o scurta pauză. Era impusă de starea de sănătate a Roxanei, iar acest lucru era cât pe ce să ne întoarcă înapoi la Caransebeș. Chiar dacă acest lucru poate să difere de la o pesoană la alta, simtomele erau asemănătoare de glicemie scăzută. posibil să fi fost provocat de la efortul depus încă din prima parte. Un baton, și o gustare a rezolvat problema.
Imediat după ce starea Roxanei a început sa fie mai bună am continuat urcarea spre Muntele Mic.
Urcăm pe o pantă relativ constantă, gâfâind ușor.
Cabana Aventura și Pensiunea Ioana. Locul unde se bifurcă două văi: la stânga, Valea Craiului iar la dreapta Valea Sebeşel.
Stația de teleferic din Valea Craiului (alt 773m ). Aici un mijloc de transport prin cablu, tip telescaun, permite o urcare rapidă pe Muntele Mic
O cățărarea accesibilă oricărui ciclist, cu o pantă medie de 6%, însă peisajul este cel care face această ascensiune specială.
După cum puteți vedea în fotografie, urcăm constant.
Nori care prevestesc ploaia. Nu de mult era aproape senin cu mult soare.
Șaua Jigorea (1242 m alt)
Un vânt puternic a făcut ca starea vremii să se schimbe rapid, soarele dispărând în spatele norilor ce își făceau apariția tot mai mult.
Ne aflăm la o răscruce de drumuri. Aici avem drumul forestier ce duce spre Cuntu și Tarcu. Un alt drum forestier coboară la stânga spre stațiunea Poiana Mărului. Al nostru continuă tot pe asfalt spre stațiunea Muntele Mic.
După odihna de la Jigorea ne continuam drumul, urcand mai departe pe ultimile serpentine.
Peisajul mi se părea fenomenal şi încă nu ajunsesem la partea cea mai spectaculoasă. Apar și câțiva stropi de ploaie - nu am avut unde sa ne ascundem.
Ieșind în pajiștea alpină, în față se zărește piscul semeț al vf. Muntele Mic
Efortul până aici ne este răsplătit de o privelişte magnifică.
Ne aclimatizam ușurel, pe măsură ce ne pierdeam în ceață. Nu foarte rece, dar multă umezeală
Trecem cu o oarecare spaimă sa nu ne atace câinii.
Am luat apă însă nu era bună, foarte poluată din cauza stânelor ce sunt sus pe munte.
Am ajuns la un moment dat pana sus. Vremea foarte schimbătoare aici.
Am ajuns în stațiunea Muntele Mic. Nu poți să urci până aici și să te întorci imediat, așa că ne-am picat de acord sa facem un popas la restaurantul din interiorul cabanei Cerbul. Cred că era singurul deschis în această perioada unde puteam manca o ciorba caldă.
Bicicletele au stat în siguranță în interiorul cabanei, un loc chiar la intrare parcă special amenajat pentru asa ceva.
Aici au stat bicicletele.
Un personal foarte amabil care ne-a servit foarte repede! Nu aveau foarte multe în meniu, însă o ciorba caldă era tot ce ne interesa.
Berea la sticlă nu aveau, doar la doză. Hmmm, ce să facem, am băut și la doză chiar dacă nu-mi place.
Terasa localului ne-a oferit o priveliste minunată, practic de aici am putut admira toată stațiunea în timp ce serveam masa.
Stăm la masa rotundă, un colț minunat.
Plecarea noastră de pe munte era grăbită de trenul pe care trebuia să il luam din Cransebes la Timisoara, nu aveam voie sa-l pierdem.
Dincolo de peisajele spectaculose, de drumeții montane, la Muntele Mic se poate vizita câteva obiective istorice printre care, Crucea de pe Muntele Mic, monument închinat Eroilor Bănățeni, inaugurat în anul 1936. O ultimă privire înapoi care spune cccă ne vom reintoarce cât mai curând.
Întoarcerea va fi doar la valeee...
Întoarcerea la Timișoara. Ziua s-a terminat frumos, cu apusul vazut din tren. O tură frumoasă, solicitantă (pe urcare), de mare senzație (pe coborâre)
Toamna se numără kilometrii în șa și dovlecii! Pe 19 septembrie 2026, am lăsat mașina în parcarea Lidl din Jimbolia și am pornit pe biciclete, împreună cu fiica mea, Roxana, spre Festivalul Dovleacului de la Kikinda. Deși planul inițial era să plecăm mai devreme alături de un grup mai mare de prieteni, o mică întârziere ne-am obligat să pedalăm pe cont propriu până la graniță. La vama Lunga am fentat rapid coada de mașini, ne-am intersectat cu alți bicicliști timișoreni și am format un pluton de cinci pe pista excelentă spre Serbia. Prima oprire obligatorie la intrarea în oraș a fost pe celebra stradă cu boltă naturală. Este un loc absolut magic, unde coroanele copacilor se întâlnesc deasupra șoselei și formează un tunel vegetal spectaculos, perfect pictat în nuanțe timpurii de toamnă. Nu am putut rezista fără să tragem pe dreapta pentru o scurtă sesiune de poze. De acolo, am plonjat direct în atmosfera vibrantă a festivalului din centrul orașului, printre meșteșugari, arome irezi...
Există ture de bicicletă care îți rămân întipărite în minte nu doar pentru kilometrii parcurși, ci pentru atmosfera lor specială. Exact așa a fost tura de vineri, pe care nu o pot numi altfel decât „Octombrie Magic”. A fost o aventură de toamnă veritabilă în Munții Poiana Ruscă, trăită în formulă de trei: eu, fiica mea Roxana și soțul ei, Flavius. Pentru ei doi, o bună parte din acest traseu a fost o premieră absolută, iar cifrele înregistrate la final pe GPS au confirmat că nu ne-am jucat: 73 de kilometri și 1264 de metri diferență de nivel. Planul inițial era simplu: să nu plecăm cu noaptea-n cap, dar nici mai târziu de ora opt din Timișoara. Însă, cum socoteala de acasă nu se potrivește mereu cu cea din teren, am reușit să pornim abia în jur de ora nouă. O întârziere care avea să ne coste mai târziu, având în vedere că trecerea recentă la ora de iarnă scurta considerabil ziua. Am prevăzut de la bun început că ne va prinde noaptea pe drumul de întoarcere, și exact așa s-a și întâmpla...
O zi de ascensiune către un vârf cunoscut, urcat și râvnit de mulți bicicliști, dar care pentru mine a însemnat o adevărată aventură de peste 10 ore și o reușită memorabilă — revenirea pe un traseu pe care îl mai parcursesem și în primăvara anului 2014. Evocarea oricărui loc vizitat trezește inevitabil o sumedenie de amintiri: peisajele care mi-au rămas întipărite pe retină, potecile ascunse sau întâmplările trăite la fața locului( îți poți aminti și povestea turei din 2014 aici ). Nemaiavând stare acasă într-o zi frumoasă de noiembrie, am căutat coechipieri de munte și am luat legătura cu Alida și Caius. Totul s-a legat brusc și oarecum neașteptat. Odată confirmată echipa, am bătut în cuie planul zilei: plecăm de la Mănăstirea Maria Radna, intrăm pe Valea Milovița din localitatea Milova și urcăm prin pădure peste Vârful Ivanița (707 m) până pe cel mai distinctiv vârf al zonei, Vârful Highiș (799 m) . Pentru întoarcere am ales creasta principală pe marcaj bandă roși...
Curtea - Fărăşeşti -Poieni Strâmbu- Bătrâna -Valea lui Liman-Româneşti-Curtea: O poveste de toamnă cu push-bike și „suc de prune” Ne-am dat întâlnire într-o sâmbătă de toamnă, pe 24 octombrie, în parcarea hotelului Baron din Timișoara, cu un plan clar: tura Românești – Poieni Strâmbu – Bătrâna. Dar cine suntem noi, de fapt? Suntem pur și simplu bicicliști pasionați de aventură și de libertatea pe care ți-o dau cele două roți. Am pornit la drum nouăsprezece suflete până la Fărășești, un sat aflat la vreo zece kilometri de Curtea, localitatea unde ne lăsasem mașinile. Aici, traseul nostru s-a separat de trei dintre colegi, doi băieți și o fată, care au preferat să pedaleze într-un ritm mai lejer. Cum dinamica grupului nostru cerea un alt tempo, ne-am despărțit strângându-ne mâinile și asigurându-ne că se vor descurca de minune, mai ales că aveau un GPS la îndemână. Am rămas astfel șaisprezece – o singură fată și restul băieți. Ținta noastră era clară și ambițioasă: voiam să ne căț...
O dorință mai veche împlinită pe două roți „Drumurile dificile duc mereu spre destinații frumoase.” Acesta a fost motto-ul nostru pentru o nouă evadare în natură, gata să dăm multe pedale spre drumuri noi. Într-o zi de sâmbătă, pe 2 iunie 2018, conform planului stabilit de acasă, ne îndreptam spre Munții Poiana Ruscă. Aveam un obiectiv clar și ambițios: să urcăm cu bicicletele până pe Vârful Rusca (1355 m), iar la întoarcere să coborâm prin Luncanii de Jos, trecând pe la Tăul Ursului. Am ajuns la punctul de plecare, Complexul Turistic Valea lui Liman, în jurul orei 8:40. Pentru a ne bucura de o tură cât mai relaxantă la început, am pornit la drum puțin înainte de ora 9:00, chiar din parcarea complexului. Am intrat pe drumul de legătură spre Poieni-Strâmbu, traversând Valea lui Liman într-o ascensiune constantă de circa 6 kilometri. Odată ajunși la capătul acestei urcări, ni s-a deschis în față Valea Șasa. A urmat o coborâre plăcută de aproximativ 2 kilometri, până în dreptul unui podeț...
Era o primăvară ca oricare alta, dar pentru mine, acel aprilie a venit cu o schimbare neașteptată. Roxana, fiica mea, a decis că a sosit momentul să facă un pas mare și să se mute. A fost decizia ei spre o nouă etapă în viață, un drum pe care îl susțin cu toată inima, chiar dacă a lăsat un gol uriaș în casă. Odată cu ea a plecat și Maxx, cățelul „nostru”, de care eram extrem de atașat. Cum nimic nu ar mai fi fost la fel fără un blănos în familie, casa părând brusc prea liniștită, am știut că trebuie să fac ceva. Viața cu un cățel este minunată, dar presupune și asumarea unor responsabilități uriașe, așa că m-am asigurat că aleg câinele potrivit. Căutam un suflet activ, dar adaptabil, un partener loial care să iubească natura la fel de mult ca mine. Așa a început căutarea care ne-a condus la ea. Când am văzut-o prima dată — un ghemotoc de energie cu ochi inteligenți și blană sârmoasă — am știut instant că ea este piesa lipsă din puzzle-ul nostru. Am numit-o Sara. Primele zil...
„Dacă nu poți zbura, fugi. Dacă nu poți fugi, mergi. Dacă nu poți merge, târăște-te. Orice ai face, trebuie să mergi înainte.” Cuvintele lui Martin Luther King par scrise special pentru zilele de toamnă târzie, când lumina e puțină, timpul e strâns, dar dorul de ducă e prea mare ca să rămâi în casă. Ziua tot mai scurtă ne îmbie la trasee blânde, prin zone mai puțin umblate, unde foșnetul pădurii devine singurul partener de drum. Însă pe bicicletă, în Munții Zărandului, termenul „blând” capătă rapid nuanțe de aventură pură. Ceea ce pornește ca o plimbare liniștită sub soarele palid de noiembrie se transformă, la prima pantă serioasă, într-un test de voință unde pushing-ul prin covorul dens de frunze uscate dă dreptate citatului: important e să înaintezi, indiferent de ritm. Filmele, pozele sau descrierile text redau doar o mică parte din experiența trăită într-o astfel de aventură. Trebuie doar să scoți bicicleta la o tură pe munte ca să te poți bucura cu adevărat de farmecul acestor m...
Clisă friptă şi pită picurată! De data aceasta revin cu o poveste de toamnă, mai exact o pedalare din 15 noiembrie 2014, pe care am organizat-o la inițiativa lui Meleag Florin (Mely). Aventura a început într-o sâmbătă, pe la jumătatea lui noiembrie. Ne-am adunat cu toții în Gara de Nord din Timișoara la ora 7:00, iar la 7:39 am luat trenul spre Radna – o călătorie care a costat doar 9,5 lei de persoană și 3 lei pentru bicicletă. Vremea a ținut cu noi și, pe o zi frumoasă de toamnă, am pornit din Lipova spre Paniova, peste dealuri și hăt departe, prin locuri mai puțin umblate. Am pedalat prin satele din jur – Șiștarovăț, Labășinț, Crivobara și Secaș – bucurându-ne de un traseu relativ ușor, fără urcări istovitoare. Singura porțiune care ne-a pus ceva mai mult la încercare a fost urcarea dintre Șiștarovăț și Secaș, însă restul drumului s-a așternut în pante line, perfecte pentru admirat peisajul. Odată ajunși în Paniova, a urmat momentul mult așteptat, tot la inițiativa lui Mely: o...
Sunt multe locuri pe hartă unde ajungem prea rar sau chiar deloc, iar Munții Șureanu s-au încăpățânat multă vreme să rămână pe această listă a datoriilor mele drumețe. Pentru mine, Șureanu era muntele învăluit în mister despre care nu știam mai nimic, în afară de faptul că adăpostește vechile cetăți dacice și acea spectaculoasă Fundătură a Ponorului unde, deși îmi propun în fiecare an, nici până acum nu am reușit să pun piciorul. Dorința de a schimba acest lucru și de a explora aceste plaiuri m-a determinat să preiau inițiativa și să organizez această drumeție. Am strâns rândurile și am pornit devreme din Timișoara pentru o călătorie de aproximativ trei ore cu mașina. Drumul a curs lin, iar după ce am trecut de Grădiștea de Munte, șoseaua s-a îngustat, șerpuind strâns dar bine întreținută până într-o parcare frumos amenajată, unde asfaltul se oprește pentru a face loc muntelui. Ceasul arăta puțin după ora 10:00 când am oprit motoarele și am făcut prima numărătoare oficială a grupului p...
Gândul de a merge cu cortul peste noapte mi-a surâs imediat, mai ales că pe listă se afla un loc frumos și liniștit, testat în trecut. Printre aceste destinații de suflet se numără și Poiana Mărului, o zonă legendară despre care se spune că ar ascunde cel mai curat aer. Propunerea a fost imediat aprobată, fără prea multe discuții. Am preferat mereu locurile retrase în care mă pot bucura cu adevărat de fiecare clipă, iar o escapadă spontană în aer liber este întotdeauna binevenită când vrei să prinzi din plin razele de soare. Îmi place să mă las purtat de lucrurile spontane, nu de cele programate la milimetru. Până la urmă, nu te întâlnești în fiecare zi cu șansa de a te deconecta complet de freamțul obositor al cotidianității. Realitatea este că nu toată lumea se dă în vânt după un contact atât de apropiat cu natura. Mulți nu își permit luxul acestui timp liber, iar și mai mulți nu văd o noapte la cort ca pe o prioritate sau ca pe un obiectiv de bifat pe lista lucrurilor de făcut până ...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Gânduri de pe traseu? Lasă un comentariu și spune-mi cum ți s-a părut această aventură sau ce alte poteci frumoase ai descoperit! Păstrăm un ton respectuos și prietenos.