Totul a pornit dimineața, după o noapte toridă în care căldura nu m-a lăsat să dorm. Pe la ora 6:00 eram deja în picioare, iar o jumătate de oră mai târziu încolțea ideea: i-am lăsat un mesaj lui Flavius, întrebându-l dacă nu are chef de o tură matinală – o ieșire care, în cel mai bun scenariu, s-ar fi putut lăsa și cu mâncat de cireșe. Nu aveam nicio garanție după torențialele din ziua precedentă, era doar un gând liber. I-am lăsat mesajul convins că la ora aceea încă doarme dus și că voi aștepta ore bune ca să primesc un semn. Însă magia dimineții a funcționat: era deja treaz, și a acceptat instant, urmând să mă sune când pornește spre mine. Am pornit la drum cu traversarea Pădurii Verzi, urmată de porțiunea lină de pistă până la Giarmata Mare. Când pista s-a terminat, am intrat pe drumul județean și am apăsat în pedale până la Pișchia, de unde am virat la stânga, lăsând în urmă traficul pentru a ne îndrepta spre Murani. Cele două ploi torențiale din ziua precedentă își lăsaseră seri...
O cățărare ce te va impresiona cu peisajele pe care le parcurge, este șoseaua ce ajunge pe Muntele Mic, masivul din munții Retezat - Godeanu, ce are o înălțime de 1802 m alt, poziționat la poalele versantului sudic al Munților Țarcu. Drumul nu te va duce până la aceea înaltime, ci se opreste la aproape 1600 m. Pentru a ajunge pe Muntele Mic cu o bicicleta, trebuie să pleci din Caransebeș pe drumul judetean 608A, ce trece prin satele Zervesti - Turnu Ruieni si Borlova (ultima localitate de pe traseu) aproximativ 14 km, iar de la ieșirea din sat încă aproximativ 11 km pe o pantă domoală până la telescaunul din Valea Craiului (altitudine 773m). De aici călătoria până pe Muntele Mic continuă cu ajutorul telescaunului (dacă funcționează) care parcurge pe cel mai lung traseu din tară 3492 m începând din Valea Craiului, fie pedalând pe asfalt pe o adevărată cățărare cu 18 serpentine strâns legate ce are o lungime de 14,5 km. Tura nostra pe biciclete a fost una doar de asfalt care s-a desfasurat pe următoarea rută: Caransebeș - Zervești - Turnul Ruieni - Borlova - Șaua Jigorea (1242m alt.), stațiunea Muntele Mic (1525m alt) și retur, pe același traseu. Din Caransebeș până la Muntele Mic sunt 37km.
Călătorim cu trenul din gara Timișoara Nord până la Caransebeș. Alegerea vagonului a fost ca de fiecare dată la ultimul vagon. Aici stăm "liniștiti" stiind că nu blocăm accesul călătorilor pe culoarul vagonului, dar se mai găsește câte un rătăcit care ar dori să fumeze aici.
Urcăm bicicletele în tren și ocupăm un colţişor al vagonului.
Destinația finală, gara Caransebeș unde trebuie să coborâm.
Încolonați ne îndreptăm spre centrul orașului Caransebeș.
Către drumul de Muntele Mic
Încă din prima parte a traseului, drumul către Borlova, Muntele Mic, este într-o continuă urcare, lejeră.
Nu toți puteam tine ritmul impus de cei care erau în față, fapt pentru care s-au creeat distanțe intre noi.
Uneori sunt ultimul, alte ori pe la mijloc, depinde în mare măsură de ritmul cu care se merge.
Momentele liniștite în care pasc văcuțele, doar clinchetul talăngilor din preajmă şi zumzetul muştelor aferente lor se auzea.
Aici am făcut o scurta pauză. Era impusă de starea de sănătate a Roxanei, iar acest lucru era cât pe ce să ne întoarcă înapoi la Caransebeș. Chiar dacă acest lucru poate să difere de la o pesoană la alta, simtomele erau asemănătoare de glicemie scăzută. posibil să fi fost provocat de la efortul depus încă din prima parte. Un baton, și o gustare a rezolvat problema.
Imediat după ce starea Roxanei a început sa fie mai bună am continuat urcarea spre Muntele Mic.
Urcăm pe o pantă relativ constantă, gâfâind ușor.
Cabana Aventura și Pensiunea Ioana. Locul unde se bifurcă două văi: la stânga, Valea Craiului iar la dreapta Valea Sebeşel.
Stația de teleferic din Valea Craiului (alt 773m ). Aici un mijloc de transport prin cablu, tip telescaun, permite o urcare rapidă pe Muntele Mic
O cățărarea accesibilă oricărui ciclist, cu o pantă medie de 6%, însă peisajul este cel care face această ascensiune specială.
După cum puteți vedea în fotografie, urcăm constant.
Nori care prevestesc ploaia. Nu de mult era aproape senin cu mult soare.
Șaua Jigorea (1242 m alt)
Un vânt puternic a făcut ca starea vremii să se schimbe rapid, soarele dispărând în spatele norilor ce își făceau apariția tot mai mult.
Ne aflăm la o răscruce de drumuri. Aici avem drumul forestier ce duce spre Cuntu și Tarcu. Un alt drum forestier coboară la stânga spre stațiunea Poiana Mărului. Al nostru continuă tot pe asfalt spre stațiunea Muntele Mic.
După odihna de la Jigorea ne continuam drumul, urcand mai departe pe ultimile serpentine.
Peisajul mi se părea fenomenal şi încă nu ajunsesem la partea cea mai spectaculoasă. Apar și câțiva stropi de ploaie - nu am avut unde sa ne ascundem.
Ieșind în pajiștea alpină, în față se zărește piscul semeț al vf. Muntele Mic
Efortul până aici ne este răsplătit de o privelişte magnifică.
Ne aclimatizam ușurel, pe măsură ce ne pierdeam în ceață. Nu foarte rece, dar multă umezeală
Trecem cu o oarecare spaimă sa nu ne atace câinii.
Am luat apă însă nu era bună, foarte poluată din cauza stânelor ce sunt sus pe munte.
Am ajuns la un moment dat pana sus. Vremea foarte schimbătoare aici.
Am ajuns în stațiunea Muntele Mic. Nu poți să urci până aici și să te întorci imediat, așa că ne-am picat de acord sa facem un popas la restaurantul din interiorul cabanei Cerbul. Cred că era singurul deschis în această perioada unde puteam manca o ciorba caldă.
Bicicletele au stat în siguranță în interiorul cabanei, un loc chiar la intrare parcă special amenajat pentru asa ceva.
Aici au stat bicicletele.
Un personal foarte amabil care ne-a servit foarte repede! Nu aveau foarte multe în meniu, însă o ciorba caldă era tot ce ne interesa.
Berea la sticlă nu aveau, doar la doză. Hmmm, ce să facem, am băut și la doză chiar dacă nu-mi place.
Terasa localului ne-a oferit o priveliste minunată, practic de aici am putut admira toată stațiunea în timp ce serveam masa.
Stăm la masa rotundă, un colț minunat.
Plecarea noastră de pe munte era grăbită de trenul pe care trebuia să il luam din Cransebes la Timisoara, nu aveam voie sa-l pierdem.
Dincolo de peisajele spectaculose, de drumeții montane, la Muntele Mic se poate vizita câteva obiective istorice printre care, Crucea de pe Muntele Mic, monument închinat Eroilor Bănățeni, inaugurat în anul 1936. O ultimă privire înapoi care spune cccă ne vom reintoarce cât mai curând.
Întoarcerea va fi doar la valeee...
Întoarcerea la Timișoara. Ziua s-a terminat frumos, cu apusul vazut din tren. O tură frumoasă, solicitantă (pe urcare), de mare senzație (pe coborâre)
Zi de vineri, evident însorită pentru a face în ciudă celor care se duc la muncă... Mely vine și de data asta cu ideea să mergem cu cortu peste noapte, că știe el un loc frumos și liniștit unde a mai fost. Printre aceste locuri se găsește și Poiana Mărului, locul unde se spune că se respiră cel mai curat aer. Eu am preferat mereu locurile liniștite în care mă pot bucura cu adevărat de timpul petrecut acolo, iar ideea unei excursii cu cortul, în aer liber, este întotdeauna binevenită, pentru că vreau să mă bucur de vremea de afară, de soare. Vreau să mă bucur de lucrurile spontane și nu programate. Nu te-ntâlnești prea des cu șansa să te poți deconecta de freamătul cotidianității. Nu toata lumea se dă în vânt după contactul apropiat cu natura. Mulți nu și le permit. Iar și mai mulți nu le considera o prioritate, sau nu le vad ca pe un obiectiv de bifat pe lista lucrurilor de făcut până la o anumită vârstă. Alteori, motivele sunt dintre cele mai neașteptate. Toate se concentrează în...
Cum am transformat o zi toridă într-o aventură pe bicicletă prin pădurile Banatului Toate aventurile mari încep cu o alarmă care sună prea devreme și cu un plan bine pus la punct. Pentru noi, destinația de weekend a fost clară: potecile umbroase și provocatoare din Banatul Montan. Însă, până la prima pedală în Bocșa Română, drumul echipei noastre s-a împărțit în două strategii complet diferite de deplasare. În timp ce ceilalți doi coechipieri, Marius și Zoli, au ales spiritul clasic de vagabondaj al bicicliștilor și s-au îmbarcat în trenul spre Bocșa, eu și fiica mea, Roxana, am optat pentru varianta pe patru roți. Am încărcat bicicletele pe mașină și am părăsit Timișoara dis-de-dimineață, lăsând în urmă agitația orașului. Planul era simplu: ne întâlnim cu toții în gara din Bocșa Română, facem joncțiunea echipei și dăm startul aventurii. Drumul cu mașina ne-a dat timp să ne încărcăm cu entuziasm pentru ceea ce avea să urmeze: o zi lungă de pedalat, pante solicitante și promi...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.