Postări

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Noi începuturi

Imagine
Era o primăvară ca oricare alta dar multe s-au întâmplat.  Aprilie a venit cu o schimbare neașteptată pentru mine.   Roxana (fica mea) a decis să se mute... era decizia spre o schimbare în viața ei. Maxx cățelul "nostru", de care eram foarte atașat, urma și el să plece cu ea...Cum nimic n u ar mai fi la fel fără blănosul familiei,  am decis  să aduc un alt cățel în familie . Viața cu un cățel e minunată, dar presupune și asumarea unor responsabilități, așa că m-am asigurat că aleg câinele potrivit. A trecut ceva timp de atunci. N-am povestit până acum cum a ajuns la noi, c-am zis să apucăm să ne acomodăm și să tragem câteva concluzii odată cu povestea ei – așa că asta facem azi,  la doi ani... Este vorba despre ea, cățelușa mea, după care ne topim în fiecare zi...o minune de cățel.  Uneori, când anumite lucruri din viața ta se schimbă, o simplă schimbare de peisaj prin natură este tot ceea ce este nevoie. Așa că a m plecat la o plimbare din Timișoara, ...

Pe drumuri înghețate

Imagine
Prima ninsoare a sezonului la Gărâna, Trei Ape, Semenic - Duminică 22 Noiembrie. În weekendul acesta ne-am suit din nou în șa și am luat drumul Trans Semenicului. Si uite cum am ajuns să încep postarea cu o concluzie: mă bucur mult că am apucat să urc pe acest traseu de biciclete cu mulți ani în urmă, pe când avem 17 sau18 ani. A fost o tură all-in-all urcând dinspre Reșița și regret că nu l-am mai făcut încă odată până acum 8 ani. De atunci am fost de multe ori și mă bucur la fel de mult de mobilizarea din acest weekend - o gură de aer mai mult sau mai puțin proaspăt bine venită, fără prea mult efort și logistică. Având în vedere condițiile nefavorabile de sâmbătă acest lucru a avut loc  duminică. Am plecat din Timișoara cu gașca spre Caransebeș iar în două ore cu tot cu oprire de o cafea, am ajuns la destinație, la Slatina Timiș. Dimineța mirosea a albastru senin, peste tot, deși încă era frig si ascuns și chiciuros, ne-a întâmpinat cu un soare strălucitor și un aer rece de ...
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner