Bogâltin și zona din vecinătatea Vârfului Iuții! 🌞
Pe poteci noi, munții Cernei ❄️ Au fost ceva negocieri pentru weekendul acesta - lumea dorea o nouă abordare în munţii Ţarcu, asta după ce tocmai am fost pe Petreanu. Căutând și altceva, am ajuns în munţii Cernei - cercetând puțin zona am dat de un vârf pe care nu am mai fost - Vârful Iuții. Așa se face că în acest weekend ne-am pornit spre Bogâltin (un sat în comuna Cornereva), să descoperim poteci încă neumblate și neștiute de noi. Dimineața, primul lucru când te trezești, ai acea mică emoție să vezi ce se întâmplă: o fi soare sau este înnorat? aşa că am plecat din Timișoara, cu speranța că prognoza rămâne măcar așa cum se anunțase. Am mai fost prin preajma acestui sat, însă nu am avut nici un traseu cu plecare de aici, până acum. Am ajuns la Bogâltin dimineața devreme, în jurul orei 9, după circa trei ore de drum cu mașina din Timișoara prin Plugova, apoi pe drumul spre Cornereva . La numărătoare am fost 11, o trupă frumoasă. Drumul în zona nu e prea grozav....
