Din nou la... Gurasada

Ţinutul Hunedoarei a fost întotdeauna o provocare pentru mine. O sursă inepuizabilă de inspirație. Traseele sunt variate ca dificultate, în funcție de pregătirea fizică pot varia între ușor și dificil. Trecând ceva vreme de la ultima noastră tură, ne-am reîntors pe aceste meleaguri cu gândul de a bifa ceea ce data trecută ratasem. Cum a fost atunci, ce am vizitat atunci şi cum am perceput frumuseţile acestor locuri, v-am povestit pe larg aici. Așadar, e timpul să vă povestesc cum am regăsit dar şi ce locuri noi am mai descoperit în plimbarea noastră din munții Apuseni de acum. Dis de dimineaţă am plecat spre Gurasada, iar de acolo într-un circuit pașnic ce oferă un traseu captivant ce măsoară 47 de kilometri, în aceeasi echipa de săptămâna trecută: eu, Roxana și Flavius. Principalele puncte de interes, sunt pestera Boiu și peștera de la Podul Natural Cărămăzinești, dar și satele tradiționale care împânzesc peisajul: Gurasada-Boiu de Jos-Boiu de Sus-Dănulești-Cărămăzinești-Coaja-Bacea-Cuieș-Ulieș-Gurasada Park-Gothatea, din care vom culege numai amintiri frumoase. Pe teritoriul rezervației se găsesc 27 de peșteri, iar printre elementele de faună ocrotite se află liliecii, vegetația termofilă precum și o serie de reptile specifice zonei submediteraneene.

Ia-ți bicicleta și pornește într-o călătorie unde fiecare pedală te apropie mai mult de natură!

La Gurasada găsiți o conexiune profundă cu natura, prin viața simplă a localnicilor, aerul curat, și peisajele montane superbe. Localitatea este situată la confluența provinciilor Transilvania și Banat, în partea de nord-vest a județului Hunedoara pe cursul central al râului Mureș, la o distanță de 120 km de Timișoara, și se învecinează cu comunele Zam, Ilia Dobra, Burjuc.

La marginea satului, dăinuie de secole o bisericuţă din cele mai vechi şi interesante biserici ortodoxe transilvănene (Biserica Sfântul Arhanghel Mihail). Citeam undeva ca ar fi fost ridicată pe la mijlocul secolului al XIII-lea din piatră de râu şi piatră de carieră, legată cu mortar de var, după o tehnică pe care nu o mai ştie nimeni.

Pentru perioada de primăvară, Munții Apuseni oferă un avantaj major: accesibilitate timpurie, climă mai blândă și condiții foarte bune de pedalat. Punctul de pornire este chiar din sat.

Calatoria se desfasura atat pe asfalt, cât și pe drumuri de pământ, așa că ai nevoie de o bicicleta care să se descurce cu succes pe ambele tipuri de teren. Drumul urmează inițial valea râului Gurasada, iar după numai cinci kilometri cotim la stânga pe drumul comunal 157 urcând treptat la poalele dealurilor și apoi urcând mai sus peste dealuri și văi, urmând culmi de deal și văi de ape, sau drumuri ce legau satele în Evul Mediu. 

Când primele raze ale soarelui încep să îmbrățișeze văile Apusenilor, ajungem în Boiu de Jos, un sat micuț pe care îl lăsăm destul de repede în urmă. Traseul continua pe drum asfaltat, drumul ce leaga satul Boiu de Jos si Boiu de Sus. 

Soarele își face tot mai simțită prezența, anunțându-se și mai generos pentru următoarele ore...

Frigul încă prezent prin toată țara, deși suntem în prag de frumoasă primăvară. Oricum ar fi, noi așteptăm cu sufletul la gură renașterea naturii. 

Ne apropiem în curând de oiu de Sus

Traseul de Gurasada vă oferă liniște, autenticitate și o legătură mai profundă cu peisajul. Nu este doar un drum, ci o experiență completă, care combină aventura, cultura și relaxarea într-un cadru natural excepțional. 

Fiecare sat ascunde atracții locale, trasee de drumeție și rezervații naturale. 

Unele sate au rămas aproape neschimbate. Traseul se parcurge lejer, bucurându-te de fumusețile naturii.

Oamenii locului reușesc și astăzi să își muncească terenurile, deși ca principale ocupații rămân păstoritul și creșterea animalelor. 

Boiu de Sus, strajuita de o parte si de alta cu calcarele ce se ivesc din depărtare.

Peisajul spectaculos, cu stânci impunătoare, și vegetație luxuriantă, oferă oportunități perfecte de a surprinde imagini de colecție.

În prima parte a traseului am urcat ușor până la cota 359 pe drumul de asfalt, am abordat cu "blăndețe" traseul, panta nu este foarte abruptă și se poate urca pe biciclete. Din sat traseul continuă într-o urcare ușoară pe un drum de pământ care trece prin fața unor gospodări nelocuite.

Pedalăm ușor cu pauze dese, câteva poze și ne continuam aventura către zona calcarelor.

Case părăsite, construcții din lemn, unele folosite ca depozite pentru animale, altele ca locuinte, mărginesc drumul, în rest toată traversarea fiind prin pădure.

Trecem de ultimile case, apoi urmează coborârea la peșteră. 

 De la capătul drumului asfaltat, am abordat cu "blândețe" traseul, panta nu este foarte abruptă și se poate urca pe biciclete tot drumul. 

Drumul până la peșteră e fără marcaje, iar intrarea este mascată de vegetație, foarte greu de găsit. Ajungem la baza unui perete vertical după o scurtă deplasare spre vale, fiind nevoiți să trecem printr-un loc neumblat fără potecă unde se deschid cele două intrări ale Peşterii de Sus de la Boiu. Am făcut cca 45 de minute. 

Peştera este situată la capătul sudic al Văii Peşterii, la 2,5 km spre nord de localitatea Boiu de Sus, la altitudinea de 450 m. Am descoperit această peșteră într-o tură anterioara (Vezi aici). 

Intrarea vestica constituie intrarea principală pe unde se pătrunde în spaţioasa galerie cu planşeu orizontal.

Peştera se deschide larg şi ne permite să admirăm câteva frumuseţi: portalul de intrare este foarte larg şi în general galeriile şi sălile se întind pe o suprafaţă mare. 

Ocolind un pilier larg, la 50 m de la intrare, galeria se termină brusc în faţa unui perete transversal. Spre slânga se ramifică o scurtă galerie ascendentă cu două mici trepte pozitive. Pe dreapta, urcând un tobogan alunecos, se poate pătrunde într-o galerie din ce în ce mai îngustă, ce se inchide şi ea după câteva coturi. Începem să le explorăm cu răbdare, pe rând. Pereţii sunt acoperiţii de o substanţă păstoasă care sclipeşte în lumina frontalelor. 

Coloniile de lilieci folosesc acest loc ca adăpost. Este recomandat să aveți o frontală ori o sursa bună de iluminat. Urmează o şedinţă foto la care participăm cu toţii şi în care ne lăsăm fețele luminate de lanterne. Rezultatul e cât se poate de interesant.  

 Peștera este lăsată acum în stăpânirea liliecilor inofensivi dacă îi lași în pace și le explorezi discret casa...

Mai explorăm și alte culoare.

Ne întoarcem spre ieşire din peşteră pe un alt culoar.

În cele din urmă ne desprindem de acest loc și pornim "pe poteci neștiute" în directia de nord. Următoarea secțiune ascendentă duce către culmile cele mai spectaculoase ale munților. Am ales un traseu pe la Dănulești, astfel vom admira mai mult din zona de sate românești de munte, și ne vom bucura de amintirile de pe traseu cât și de fotografiile făcute...

Este o zonă umedă unde bicicleta se afunda sau aluneca. Chiar dacă azi era vreme frumoasă, în timpul nopții a plouat, nu foarte mult, însă suficient cât să ne mai ingreuneze ascensiunea. 

E greuț urcușul la picior și nici nu te stimulează peisajul.

Întâlneam adevărate capcane cu copaci căzuți, aceste fiind făcute mai ales de-a curmezișul drumului. 

Pe măsură ce se ia în altitudine, e nevoie de puțin push-bike. 

Ieșim în gol alpin 

Senin de primăvară...Nori mari și grei atât de aproape de pământ, de parcă ar fi avut dorința să înghită acele crenguțe ce își ridicau înălțimile semețe spre ei…

În urcușul către ţinta noastră, Dealul Zănoaga. Cu cât urcăm, aerul părea mai „subțire” tăindu-ți adeseori respirația.

Munții Apuseni nu sunt foarte înalți, semănând mai degrabă cu niște dealuri semețe decât cu niște munți în adevăratul sens al cuvântului, dar au și ei zone cu păduri dese, vârfuri stâncoase ăi poienițe inverzite, iar cărările care serpuiesc printre văile și culmile munților, te invită să-i explorezi și să te bucuri de spectacolul naturii.

Drumul urcă și coboară dramatic, cu mai multe puncte de vedere iar efortul este considerabil, dar peisajul te va ține motivat pe tot parcursul.

Ne-am continuat tura în modul cel mai turistic luând la pas și dealul Gruiu Mărului. Natura e de o mare simplitate, de aceea e și de o mare frumusețe.

Azi ne-a fugit pământul de sub picioare, la propriu. Pentru că a plouat în timpul nopții, aluneca - pe bune! La cât de greu am coborât... Cu bicicleta n-am îndrăznit să merg, da’ nici pe jos nu mi-a fost ușor. Norocul meu că iubesc muntele și mă conectez bine cu el. 

Zonă spinoasă...

Urcare susținută și spre Dealul Crișu unde stabilisem că e timpul să facem o pauză ca să mâncăm. Partea abruptă este scurtă și poate fi făcută doar pe lângă bicicletă fără probleme

Eram la o treime din traseu, iar ce mai aveam de parcurs până la Gurasada păreau un fleac. Am mâncat bine m-am hidratat din belșug și am luat-o cu voie buna și entuziasm mai departe

Priveliște spre valea Prihodiștei

În punctul ăsta, pe urcări mergeam, pe plat 

Am ajuns pe culmea unui deal, de unde se vedea un peisaj absolut superb. Acolo peste vârfuri e liniștea... și bucuria !!! Vă dați seama ce de oportunități avem? Cât de norocoși suntem?

Pe lângă satisfacția fizică a pedalării prin peisaje de vis, ai ocazia să te conectezi cu natura într-un mod profund. 

Mergem prin soare și mă bucur de cerul albastru şi razele călduțe. E aprilie... E soare…

Din nou, peisajul a venit în ajutorul meu. După urcare, normal, urmează coborâre. După coborâre, vine urcare. Și tot așa, până ajungem în valeee

Cel mai comun incident care poate să apară într-o tură de bicicletă este pana.

În cazul roților cu cameră, foarte des penele apar datorită obiectelor rămase înfipte în anvelopă, de aceea mai ales după ce am reparat o pană, interiorul anvelopei trebuie pipăit bine cu mâna pentru a elimina eventuale obiecte în cazul de față, spini, etc… rămase care ar sparge imediat și camera nouă.

 Inspectăm cu mâna în interiorul anvelopei spate, pentru alte obiecte ce ar putea fi înfipte în ea.

Imediat ce prolema a fost rezolvată, plecăm cu voie bun și entuziasm spre satul Dănulești. 

Preț de câțiva kilometri ai parte de un peisaj de deal, al cărui pitoresc nu-l vei uita prea curând: case răsfirate, pajiști alungite, căpițe de fân, gardurile din bușteni de lemn specifice zonei Apusenilor.

Casele așezate pe culmi line și văi adânci, completează tabloul acestui peisaj variat. Unele sunt bine prinse în desiş, de parcă ar juca de-a v-aţi ascunselea cu tine şi cu lumea întreagă.

În mare parte drumurile le-am făcut pe bicicletă deși unele urcușuri erau chiar în pantă de 20% și îmi ridicau pulsul la maxim dar pe durate foarte scurte.

După ultima ascensiune pe Dâmbul Roșu 593, 881 m, o nouă pană ne tine în loc... acum pe roata cealaltă

Identificăm zona unde s-a produs înțepătura si trecem la aplicarea unui petic de vulcanizare. Ne asiguram ca in interiorul anvelopei nu mai exista nimic, montam camera, apoi roata si pornim la drum. 

Ne apropiem în curând de Dănulești

Coborâm în satul Dănulești, satul cu vre-o 10 locuitori din Munții Metaliferi

Unele gospodării sunt locuite, altele sunt părăsite de mulți ani. Mereu când ajung în astfel de locuri mă întreb cât timp vor mai fi locuite. 

Peisajul natural este îmbogăţit de prezenţa sălaşelor şi a clăilor de fân.

Exceptând câteva bălţi, drumul este în general uscat.

Drumurile locale și forestiere, asfaltate în ultimii ani, nu i-au scos definitiv din izolare pe puținii localnici care trăiesc în satele ascunse din Munții Metaliferi.

Experiența de la Boiu de Sus se poate continua într-o alta minune în calcare a munților Metaliferi care prezintă cam aceleași caracteristici. Calcarele de la Cărmăzănești pot fi văzute în satul care poartă același nume.

Nu putem trece cu vederea nici Podul Natural de la Cărmăzăneşti. Accesul se face din drumul principal de la Dănulești la Cărmăzănești pe partea dreaptă.

Acest tunel natural este situat la capătul nordic al localităţii Cărmăzăneşti, spre amonte pe firul văii, la altitudinea de 350 m. Deși nu este un obiectiv turistic foarte vizibil, accesul se poate realiza destul de ușor, traseul nefiind unul dificil. 

Podul Natural de la Cărmăzăneşti constituie o peșteră activă de tip insurgenţă-resurgenţă, formată dintr-o galerie principală într-un relief sculptat în timp de trecerea apei, şi câteva mici galerii laterale. Sectorul activ îndeplineşte rolul canalului de drenaj al pârâului Cărmăzăneşti, pe o lungime de peste 50 m.

Străbaterea peșterii presupune trecerea prin apă, însă, cu puțin noroc, dacă nivelul apei este mai scăzut, poți ajunge cu ușurință până în partea cealaltă.

Am parcurs în întregime peștera... 

Câinii încearcă să ne facă pedalarea mai grea, sau poate vor doar să ne salute.

Din Cărmăzănești părăsim satul pe un drum de căruta ce duce către Certeju de Jos, cotind la stânga în urcare pe la poalele vârfului Măguri, alt. 484m. Chiar dacă suprafața de rulare este o provocare nouă, după ploi întreaga zonă poate deveni inaccesibilă.

 Traseul era aproape pustiu, ne-am întâlnit doar cu o localnica care ne-a ajuns din urmă. Mergea până la primele case de pe culme. 

Acolo...

Drumul ne coboară în valea Mihăileasca unde o să găsim apă.

Deși nu speram să întâlnim pe cineva, totuși în spatele unui gard ne-a atras atenția o bătrânică. Foarte amabilă ne-a invitat în casă și ne-a servit cu apă, de care aveam mare nevoie. Ne umplem toate recipientele, îi mulțumim frumos apoi plecăm.

Deși bătrânica ne îndruma să ținem drumul prin valea Mihăileasca pentru a ajunge la Gurasada, noi aveam în fata doar un singur drum iar acela era o urcare spre Certejul de Jos

N-a mai durat mult și am intrat iar în urcarea continua, devenea din ce în ce mai abruptă și din ce în ce mai dificlă. Cu multă răbdare, am înaintat cu ritm constant...  Dealurile sunt grele și cer efort.

Urcările pe jos ne încetinesc ritmul. Parcă nu se mai terminau și ne storcea de toate resursele.

Mă surprindea mereu cât de bine merge urcarea la mine.

Am ajuns pe culmea unui deal, de unde se vedea un peisaj absolut superb.

Satele risipite pe culmi și în văi păstrează încă urmele unei lumi vechi, în care oamenii au trăit din minerit, păstorit și din pădure.

M-am oprit pentru câteva momente și am admirat priveliștea (am poze și de aici)

Cât de solicitantă a fost urcarea asta, pentru peisajul ăsta, a meritat tot efortul!”. Și-am plecat mai departe, pentru că mintea îmi era ocupată cu următoarea coborâre

Următorii km i-am parcurs în mare parte la vale.

Întoarcerea se face pe un drum agricol asfaltat într-un contrast puternic de relief foarte frumos, ce ne duce în satul Coaja, într-un ritm mai așezat

Am alergat la vale că am și uitat să cotim la dreapta. Din acest asfalt am schimbat direcția prin pădurea de foioase pe drumul forestier Bacișoara lung de cca 4 km ce ne va tine umbra o perioada bună de timp. 

Am străbătut acest drum forestier până în satul Bacea. În sat facem o pauză de o cafea la bodega din centrul COMUNEI. De aici traseul mai departe continuă către Cuieș și Ulieș. 

Drumul de la Bretea până la Ulieș are un pământ lipicios în componență, după ploi este dificil de parcurs chiar și cu bicicleta.

Pista de biciclete Ulies - Gurasada Park - Gothatea. 

Și așa sfârșitul de azi. Finalizăm pe pista de biciclete. Cam asta a fost tema generală a cursei, prin peisaje din astea m-am tot plimbat. 

 Întinsă pe mai mulți kilometri de drum amenajat, pista oferă asfalt de calitate, marcaje clare și zone de popas unde îți poți trage sufletul și admira peisajele ru­rale autentice.

Natura se trezește la viață. Copacii înmuguresc, păsările au format perechi iar iarba… e tot verde, pentru că aici nu-şi pierde culoarea. 

Ne-am propus să vedem cât mai mult și am reușit. Așadar, am încheiat ziua după 47 km și  1113 m urcați. Traseul de azi s-a desfășurat în decorul de mare frumusețe al Văilor și al crestelor care unesc trasee între ele. Zona oferă o serie de puncte panoramice cu priveliști deosebite. Indiferent dacă pedalezi într-o plimbare de weekend cu prietenii sau familia, și indiferent de traseul pe care îl alegi, vei găsi aici liniște, aer curat și un sentiment plăcut de libertate. Te îndrăgostești iremediabil de aceste ținuturi.

Mă bucur că am reușim să putem face cunoscute aceste locuri unice din zona Gurasadei. Alte două trasee le-am descoperit cu ani în urmă, și încă de atunci ne-am propus să revenim. În acest fel, se face că ne întoarcem de fiecare dată cu drag în această zonă. De scris, o să mai scriu, măcar de dragul socializării. Toate ca toate, vorbitu-i baza, sociologic spus ”schimbul de idei ”.