Munții Zărandului unde totul pare superb azi ( și nu doar azi).

Azi, de pilda, suntem liberi.

Profitând de faptul că aveam la dispoziţie cinci zile libere legate de paste, reconstruim șirul aventurilor și explorărilor cu bicicleta de data asta în Munţii Zărand. Deși am mai fost în zona Debelagora de mai multe ori, în ture pe care le-am organizat grupului de prieteni (Video youtube), am simțit nevoia să revin cu un scop precis, să facem amintiri frumoase. Teoretic, diversitatea traseelor în Munţii Zărand este mare. Plecarea din Timișoara se face cu mașina, pe la ora 08.30, şi ne oprim după 85 de km în satul Conop, mai exact la Halta Debelagora. Drumul ne ia destul de mult, bucata de drum naţional nu e grozavă. Traseul ales pentru drumeție: halta Nadăș, - Valea Nadășul - Varful Debelagora (557m) - Sălașe - Nadăș - Valea Cigher, Valea Tilodia - Cioaca Popii (467 m) - fosta cabană Debela Gora (483 m) - Valea Nadășul. Am început dimineata cu două pene la roata din față după ce în seara de dinaintea turei am mai remediat alte două. Posibil spini acumulați din tura anterioară din tura de la Gurasada. Curios că la verificare nu am găsit decât un singur spin.

Sper ca rândurile de mai jos să vă inspire...

După cum se observă, am făcut echipă doar cu Roxana. Parcăm mașina undeva la marginea drumului în apropierea unui țarc, împrejmuit cu gard de sârmă și în care se aflau plin de ciute. Schimb rapid camera la bicicletă deoarece era din nou moale, punem rucsacii în spate, pornesc GPS-ul şi, plecăm cât mai repede din zonă. Săgeata indicatoare spune că marcajul e banda galbenă cum apare pe harta şi că până la vârful Debelagora avem cca 8 km. Teoretic trebuie să facem un circuit cu plecare şi sosire în acest loc. 

Aruncăm o privire dincolo de gard...

Intrăm pe drumul forestier unde mergem pe un marcaj bandă galbenă. Practic, urmând acest traseu, vom găsi adevăratul spirit al acestor munţi: pădure, poteci, drumuri şi potecuţe. 

Am lăsat în urmă tot ce e zgomot pentru a asculta liniștea pădurii și a crestelor și pentru a admira spectacolul florilor care brodează poalele muntelui. 

 Prin faţa noastră trece o căprioară speriată poate de roțile bicicletelor noastre și oprim.

Momentul de magie este stricat repede la urcarea noastră pe biciclete. Acestea o ia la fugă înainte ca eu să apuc să-i mai fac vreo poză din apropiere.

Traseul se desfăşoară de-a lungul pârâului Nadăș. Din păcate debitul acestuia este destul de scăzut...

În pauzele scurte de odihnă luăm și câte o imagine pentru a ne aminti peste ani de aceste locuri

Continuăm o urcare continuă, dar lejeră, care  aproape că nu o simți câştigând repede înălţime pe un drum în general bun 

O caracteristică aparte a acestei zone de munte sunt văile adânci de pe care urcă poteci și drumeaguri spre vârful muntelui, acolo unde se găsesc așezările 

După patru serpentine și 8 km ne oprim în Şaua Debela Gora unde unde există şi o intersecţie spre mai multe directii. 

În șa există şi săgeţi indicatoare. De aici încolo vom urma marcajul de creastă bandă gallbenă, dar până să ajungem în vârful dealului o să facem un popas la fosta cabană Debelagora.

După câteva minute ajumgem la cabana situată în creasta munților Zărandului și amplasată la intersecția unor trasee turistice ce fac legătura între partea de sud și nord a munților Zărandului.

Cabana se află undeva la dreapta. Acest loc l-am descoperit cu multi ani în urmă împreună cu Roxana și Cristi (copii mei). Pe atunci era tren din Timișoara până la Radna (Video youtube ) 

Harta cu traseele spre/dinspre zona „cabanei” Debela Gora (undeva în fundal) este parte din Harta muntilor Zarand. Debela Gora este tot mai afectata de nepasare, din partea celor care raspund de turismul montan arădean. Cabana de altadata fiind acum aproape o ruina. Din cele doua anexe, una este daramata complect iar cealalta a deveint salas pentru animale.

Oprim şi studiem potenţialul traseu spre Nadăș. Cred că e foarte important să alegi tura după felul în care dorești să îți petreci timpul. Până la urmă hotărâm să facem traseul invers decât l-am mai făcut.

Ne întoarcem până la locul de intersecție din șaua Debelagora

Dintre cele 4 trasee pornim pe banda galbena, lungime traseu aprox. 23 km pțnă la Nadăș 

Și chiar dacă nu e foarte vizibil, de aici panta a fost mai abruptă spre vârful Debelagora, și am simțit urcarea mai bine.

Aici drumul se desparte..

Stânga banda roșie iar la dreapta banda galbenă, pe care continuăm...

Vârful Debelagora nu oferă nici un fel de privelişte însă aici ne facem mai comozi, pozăm, filmăm și ne bucurăm pe îndelete.

Facem câteva poze pentru amintire.

Revenim la drum. După vârf, normal, urmează coborâre. Traversăm muntele către Nadăș pe circuitul sălaşelor, într-un decor de poveste.

Coborâm cu prudenţă pe lângă o casă aşteptând ca din moment în moment să apară un câine. Din fericire nu e cazul, nu e nimeni prin zonă. 

Când tocmai am zis gata. E greu de spus de ce ne place tura asta și am tot face-o. Piesajul pe la Sălașe seamănă izbitor cu cel de săptămâna trecută de la Boiu de Sus ori cu cel din Petriș. 

Avem parte de câteva puncte de belvedere. De la o zi la alta natura-i tot mai verde, mai frumoasă. În condiții de vreme frumoasă de pe platourile întinse se deschid panorame superbe.

Trecem de dealul Vârfuția apoi traseul trece prin pășuni alpine, o porține de creastă, expusă vântului dintr-o parte sau alta. 

De multe ori mă întreb ce caut eu pe munte?! Răspunsul este simplu, îmi place natura, liniștea, aerul, dar mai ales mă simt bine.

Noi ţinem culmea şi ajungem destul de repede la un panou. Îl studiem şi în jurul lui găsim şi marcaje turistice.

Continuăm spre pădure iar peisajul se deschide în toate părţile. În timp ce încercăm să identificăm cel mai înalt vârf al Munților Zărand, Vârful Highiș 799 m. suntem întâmpinaţi de un lătrat de câine. Venea de undeva de jos... 

Aici încotro ?

Privire în spate... Dealul Vârfuția, pe lângă care tocmai am trecut pe o curbă de nivel. Am adus cerul mai aproape de noi, prin propria urcare.

În timp ce înaintăm ne apropiem de vârful Cracuri. Nu s-a legat deoarece poteca era spre stânga. 

Case izolate sunt din loc în loc, rar se mai aude câte un lătrat de câine

Poposim pe un loc înalt deschis de unde putem admira peisajul de jur-împrejur. 

Mai departe coborâm pe un culoar înierbat, unde chiar în potecă la intrare în pădure mai trece o căprioară prin fața nostră speriată poate de gălăgia provocata de noi. A văzut-o doar Roxana. 

Pregătirea mea fizică din mijlocul pădurii. Pe dealul Hotarul Bușteni, singurele zgomote adevărate sunt foșnetul de frunze și cântecul păsărilor. 

Eram puţin dezamăgiţi că tot trebuia sa coborâm de pe biciclete dar ne-a trecut rapid. Pădurea e plină de mărăcini și copaci culcați pe drum. 

Toate pauzele noastre au fost scurte. Am oprit în pădure doar ca să gustăm o felie-doua de cozonac...

Se aud zgomote ritmate înfundate. E semn că ne apropiem de aşa-zisa civilizaţie.

Punctul de belvedere este chiar spectaculos. Cum să nu adori aceste peisaje mirobolante?

Într-un final coborâm în Nadăș, un loc retras la poalele munţilor Zărand, unde poţi să te odihneşti sau să pleci pe cărări.

Ținem drumul de asfalt până în locul unde trebuie să ne întoarcem. Un detaliu important pentru cei care doresc sa parcurgă acest traseu, este lipsa unui izvor, de aceea ar fi bine sa vă aprovizionați cu necesarul de apă.

Găsim şi apă la un localnic. Magazinele (am identificat 3), au avut program mai scurt în ziua învierii. Umplem toate recipientele, și ne bucuram de puțină pauză de odihnă, dar nu am zăbovit prea mult. Până la Nadăș am făcut cca 3 ore.

Ieșim din Nadăș...

Putem ține asfaltul drept până la lacul Tăuț dar am convenit cu Roxana să nu mai mergem și am cotit la dreapta spre Bârzava.

Fundal care captează atenția...

E util să menţionez şi drumul parcurs la întoarcere: urmăm marcajul bulină rosie prin valea Cigher-Văsoaia care este într-o continuă urcare...

Traseul este prietenos chiar și pentru începători. Urcuşul îl facem lejer fără să ne grăbim. Timp avem suficient...

Case izolate sunt din loc în loc. Nu par a fi locuite, rar se mai aude câte un lătrat de câine

Drumul păstrează același aspect de pământ și griblură, ușor prăfuit. Un traseu turistic care se poate face tot timpul anului.

Urcuşul îl facem lejer fără să ne grăbim. Timp avem suficient...Și, uite așa, avem si companie.

Marcajele nu sunt foarte bune peste tot, dar și cu Google Maps sau un GPS te poți descurca ușor. 

Ascensiunea prin Valea Tilodia spre Creasta Principală a fost de cca 13 km, apoi am avut o coborâre scurtă fumoasă cca 800m urmată de o nouă urcare cca 2 km de unde am schimbat direcţia la dreapta prin pădure. Parcă ceva mai domoală decât ce-a de la Debelagora

Totusi, drumul continua până la Bârzava dar nu mergem mai departe. Aici schimbăm direcţia la dreapta pe marcaj banda roșie, relativ aproape de Vf Cioaca Popii. Alegerea acestei variante ne duce din nou la Debelagora

Un forestier foarte bun...

...și uite așa s-a mai dus o zi în munți. A fost un weekend de sărbătoare trăit altfel - la înălțime, departe de agitația cotidiană, în liniștea aceea rară pe care doar muntele o știe. Uneori, nu vârful contează cel mai mult, ci drumul, și momentele pe care le trăiești. Am avut parte de vreme foarte bună și de o plimbare agreabilă. Era soare și cald, dar și puțin obositor, mai ales pe la final când deja mai aveam puțin până la Debelagora. De acolo și până la mașină pe același traseu pe care am urcat de dimineață. Am ales așa ca să evit porțiunea de asfalt dintre Bârzava și halta Debelagora, unde era mașina. Drumul de întoarcere arată mereu altfel, chiar dacă te întorci pe unde ai venit. Încheiem incursiunea în Munţii Zărand după cca 5 ore, 49 km și o diferntă de 987m. Rămânem cu o zi minunată petrecută împreună, și poze care să ne rămână ca amintiri...