Ziua perfectă - Pestera Boiu

 Primăvara și soarele înseamnă ieșirea în aer liber.

O plimbare cu bicicleta pe la Boiu era de mult timp în plan. Ce mă chema cu adevărat era de fapt frumusețea zonei. S-a întâmplat ca abia acum să punem în aplicare această idee. Marea majoritate a celor care le plac drumețiile montane, doresc să urce în munții mai înalți ai României. Noi bicicliștii preferăm munții mai puțin înalți, pe care să-i putem urca pe bicicletă dar nu în zonele aglomerate şi frecventate de turişti, ci pe poteci mai puţin umblate... Când majoritatea bicicliștilor se gândesc la ciclism montan, se gândesc la trasee noroioase cu obstacole imposibile pe o coborâre verticală – dar nu este cazul. Ciclismul pe munte este un sport palpitant, care îți oferă un antrenament bun și adrenalină. Încet-încet ne-am adunat suficienți pentru o tură și am plecat din Timișoara în jurul orei 7:00, iar traseul cu mașina a fost pe A1 până la Gurasada, o localitate aflată pe drumul european 68, Valea Mureșului. Plimbarea a fost plănuită în așa fel încât să ajungem și la peștera de la Boiu de Sus, un traseu circuit de aproape 40 km, cu pornire din Gurasada.

O bună ocazie de relaxare, dar și șansa unor noi poze faine. Am și dovezi:(câteva imagini de la Roby și George)

Gurasada Park

Ca punct de plecare am ales Gurasada Park. Entuziasmul a fost mare deși nu ştiam ce ne aşteaptă pe traseu, este prima oară când punem piciorul aici...deci dublu entuziasm. 

Nu zăbovim prea mult cu pregătirile la maşini și după câteva poze, începem să pedalăm. Nu mult, căci după 2 km, ne oprim pentru scurt timp la magazinul din centrul localității Gurasada.

 Ajunși în centrul localității, am făcut un scurt popas pentru una mică, apă și o cafea, apoi ne-am încadrat pe drumul care merge către Cărmăzănești, având de străbătut o urcare de cca 200 m diferenţă de nivel până la Boiu de Sus..

După 6 km, am ajuns în locul unde traseul se bifurcă la stânga spre Boiu de Jos și Boiu de Sus iar la dreapta spre Cărmăzănești.

Și din vorbă în vorbă și povești despre una alta, poze la ce ne înconjura, am ajuns într-un final la Boiu de Sus... O zona carstică care se întinde de la Cărmăzănești la Glodghilești.

Ajunși la intrare în sat, putem să vedem localitatea Boiu de Sus, străjuită de o parte și de alta cu calcarele ce se ivesc. Se zvonește că în Boiu de Sus este o rezervație naturală de vipere cu corn unică în Europa.

Culegem ceva informatii pretioase de la localnicii întalniti în drumul nostru, care ulterior ne-a prins bine - nu stiam cu exactitate locatia celor doua peșteri. 

Primii 9 km de pe traseu trec repede, iar noi ajungem la capătul satului. Aici ne aşteaptă o urcare scurtă dar intensă, care te pregăteşte pentru restul traseului. 

În pași mărunți! Gâfâim pe lângă biciclete şi după 300 m, la capătul acestui urcuș, se termină și asfaltul și suntem întâmpinați de către o bătrânică. 

Dăm binețe și încercăm să intrăm în vorba cu ea, apoi abordăm un drum abrupt prin stânga, despărţindu-ne de cel pe care suntem.

Intrăm într-o zonă de pădure, pe o cărăruie spre stânga care trece pe lângă niște  gospodării, respectând cu strictețe indicațiile date de localnici.

Avem parte de o vreme bună, fiind foarte multă umezeală în pădure.

Sus la intrarea în peșteră facem o mică pauză şi ne răcorim la izvorul ce iese din interiorul ei.

Peștera de Jos de la Boiu

Intrarea în peşteră este la baza unei rupturi calcaroase, la 400 m altitudine, în extremitatea nordică a localităţii Boiu de Sus.

O scurta pauza, cateva poze și ne continuam aventura către zona calcarelor. Dacă prima parte a drumului către Boiu de Sus are doar sosea, ulterior este numai “drum” forestier. Vorba vine drum comunal, este o simplă potecă prin pădure, fără urmă de amenajare.

Ajungând în “deal”, descoperim o ALTĂ LUME, poate o adevărată lume pierdută în timp. Ici colo case și sălașe. Pastel de culori și peste tot liniște. 

Peisajele primăvăratice de pe traseu iți dădeau o senzație de bine. 

Trecând printre câteva livezi, descoperim case și sălașe ce par pierdute și părăsite în timp.

Trecem de ultimile case, apoi urmează coborârea. După o scurtă deplasare spre vale, coborâm către dreapta spre intrarea în peșteră, fiind nevoiți să trecem printr-un loc neumblat fără potecă

În această vale “descoperim” peștera pentru care am venit. Ne aflam într-un fel de acțiune de orientare. 

După ce ne-am pregătit lanternele de mână sau frontalele, am pătruns în interiorul peșterii, într-o mică sală și ne oprim pentru a face câteva poze.

Aventura în necunoscutul întunecos al galeriilor te face să îți dorești să înaintezi cât mai mult.

Am avut parte de o „explorare” a peșterii folosind propriile frontale. Poate păream nişte "intruşi" cu bicicletele noastre, pe care le-am lăsat mai sus, la drum, dar ce mai conta! Am făcut multe poze şi am fi vrut să mai stăm, dar planurile noastre erau altele. 

Cu o ultimă privire spre peșteră înainte de plecare.

Cu greu ne desprindem din acest loc - nu avem prea multe variante de mers, aşa că una dintre variante este spre nord până la Dănulești, următorul sat și ne întoarcem pe la Cărmăzănești, sau ne întoarcem până la ultimile case și urmăm drumul comunal 156 în direcția vest către Godinești. 

În cele din urmă, alegem ultima variantă, astfel că aventura continuă pe o poteca care ne scoate într-o poiană. Există o scurtă porțiune de iarbă dar încă puteai distinge liniile pentru a le urma. Era puțin mai mult decât un indiciu al unei poteci însă reperul pentru acest circuit era bineînțeles GPS-ul.

Drumul nu era bătut de nimeni de multă vreme şi buruienile erau ca la ele acasă.

Am dat de o casă mai retrasă și o anexă a acesteia care era invadată de vegetație. Părea nelocuită de mai multă vreme.

Aici nu vezi picior de om. Suntem doar noi pe biciclete şi păsările care se mai sperie la trecerea noastră şi încep să zboare din adăposturi. Fiind o potecă mai puțin umblată, accesul prin această poiană este mai dificil, dar într-un final ieșim în drumul ce coboară spre Godinești.

În cele din urmă, am ieșit pe drumul bine uzat care leagă satul până la vârfurile munților. Să pedalezi pe acest drum nu e un lucru uşor, cum pare la prima vedere. 

Este o linişte deplină pe această bucată de drum. Nu am întâlnit nici o maşină, niciun biciclist, motociclist sau altfel de aventurier. Şi din fericire, nici vreun animal sălbatic.

Încet încet, drumul începe să se strice şi se transformă dintr-o potecă ciclabilă într-un drum destul de greu de parcurs cu bicicleta: şanţuri adânci, noroaie, mici pârâuri care traversează drumul etc. 

Exceptând câteva bălţi, drumul este în general uscat.

După 2 km scăpăm de labirintul din pădure.

Ne apropiem în curând de Godinești.

Trecem pe lângă câteva case părăsite

Aici nu mai avem bălţi, drumul cu pietriș este unul foarte bun.

Ajungem și la Godinești iar priveliștea ce ne-a fost dată să o admirăm, a adus zâmbete pe fața noastră

Pentru ca pasiunea să rămână la aceleași cote, iar bucuria pedalării să nu dispară, este obligatoriu să adaptăm tura nevoilor. Încinşi în soare, am făcut o binemeritată oprire la birtul din sat, pentru a ne hidrata și a ne înfrupta din ceva mâncare. Eram la jumătatea traseului, iar cei 20 de km pe care îi mai aveam de parcurs până la Gurasada păreau un fleac. 

Pozele de rigoare cu popasul nostru. Este timpul sa ne retragem către următoarea localitate și mai departe către ale noastre mașini.

Timpul zbura! După aproape o jumătate de ceas, ne-am continuat aventura. Aici nu ai parte de trafic auto. Este locul unde vacanţa este la ea acasă.

Suntem la ieșirea din Godinești! Următorii km i-am parcurs mult mai uşor.

După o porțiune de drum cu pietriș am intrat pe asfalt, unde am putut să creştem viteza de deplasare.

Urmând drumul, ne continuăm traseul, printr-o zonă tare frumoasă. Admiram peisajul cu o satisfacție și plăcere deosebită.

Petrești.

O urcare scurtă ne încetinește puțin ritmul dar următorii km i-am parcurs în mare parte la vale.

Biserica de lemn din Brădățel

 Un vânt iţit din spate, a transformat pedalatul pe această bucată de drum într-o adevărată provocare. Întoarcerea la Gurasada a fost pe asfalt, pe drumul comunal DC78 până la Brădățel. De acolo urma să schimbăm direcția către Vica dar ne-am dat seama abia după mai mulți km, că am deviat de la traseu. Pot exista și astfel de momente când te dai la vale (furat cu adevărat de peisajul superb), așa că gândul se îndreaptă prin Valea Mureșului - finalizăm pe acolo cu o întrecere clasică “cine-ajunge primul” pentru că nu îmi doream să ne mai întoarcem. Astfel a rezultat un traseu mai lung de 54 km, cu o diferenţă de nivel de peste 700 m.

Cam asta a fost aventura montană!  Niciodată nu am știut să redau cu adevărat ce am trăit sau simțit când am cutreierat cărările/potecile munților, dar am rămas cu bucuria că am parcurs un traseu deosebit, cu peisaje superbe și oameni frumoși.