Căldura din zilele astea se tratează cu o tura la munte.
A călători nu înseamnă întotdeauna o vacanță lungă și costisitoare. Poate fi un weekend cu cortul undeva în apropiere sau vizitarea unor locuri noi din împrejurimi. Înseamnă beneficiile de a pleca undeva alături de prieteni. Dacă acum o săptămână am luat-o la explorat cu piciorul prin Brașov (vezi aici), sâmbătă am schimbat macazul și-am trecut cu toții la roti, câte două de fiecare căciulă. Povestea de azi nu este despre un simplu loc de campare, despre un lac cu o apă incredibil de albastră cu munți, ci o destinație pe gustul nostru, în care te poți bucura în tihnă de frumusețea lui și cred că dacă aș fi avut mai multe zile la dispoziție, tot asta aș fi ales să fac. Principalul obiectiv al călătoriei a fost Castelul Corvinilor, drumul de marmură și Lacul Cinciș.
Dacă ai ajuns până aici cu lectura, sunt convins că nu îi vei mai da drumul până la final!
Dimineața era măreață și ne vestea o adevărată zi de august. La nici 3 kilometri de unde ne-am lăsat mașina se află, poate, unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din România, Castelul Corvinilor sau Castelul Huniazilor sau Castelul Hunedoarei: trei nume - un singur monument de arhitectura gotica din Romania - probabil cel mai reprezentativ.
Imediat lângă castel, cât vezi cu ochii, chioșcuri, tonete, unde îți poți ostoi foamea, shaorma, langoși, acadele, înghețată, socată, baloane, șosete, căciuli de blană, pistoale cu apă și, dacă te gândeai la ceva și mi-a scăpat, este vina mea, sigur vei găsi pe acolo.
Pe podul de la intrare era plin de lume. Dar era deschis publicului. Noi l-am admirat doar de afară, și ne-am continuat drumul spre tunel pe drumul mocăniței. Este, într-adevăr, foarte atractiv și instagramabil, însă este de cumpănit dacă merită să te calci în picioare cu zecile de persoane care se înghesuie la intrare.
Traseul de astăzi este un circuit ce pornește și se încheie în Hunedoara, și poate fi parcurs, desigur, și în sens invers. Nu este unul dificil, însă poate deveni obositor din cauza lungimii și din cauza diferenței de nivel. VEZI (aici) drumul de marmură din primăvara anului 2017. Atunci am fost prima dată. Traseele din cele 2 călătorii au fost, într-adevăr, foarte diferite și nu aș putea spune care mi-a plăcut mai mult (cel de atunci sau cel pe care l-am parcurs acum). Ce pot spune însă, cu siguranță, atunci am urcat pe la Ghelari cu un grup de peste 30 de bicicliști, iar acum pe la Găvășdia, în grup restrâns din trei. Privire spre Zlaști.
Din valea Zlaști am început treptat să urcăm drumul mocăniței ce duce la tunel
După o oră de la plecare, ajungem la tunel - viteza medie era undeva la 7 km/h, deci foarte puțin.
Tunelul are o lungime de 747m, o adevărată plăcere să-l străbati la lumina frontalei în cealaltă parte.
La ieșire din tunel
Ținem drumul prin Valea Nădrab, urmând drumul de pietriș. Creșterea în altitudine se face ușor, deoarece pantele nu sunt foarte susținute.
Natura este la fel de primitoare astfel că urmam liniștiți Drumul Marmurei.
Căldura miezului de august era covărșitoare și ar fi fost cam greu de înfruntat, dacă umbra pădurilor n-ar fi stâmpărat-o puțin.
Drumul pavat cu marmură!! De aici și numele acestei plimbări.
Traseul continuă într-o pantă lină, printr-o pajiște, încă vreo 10 minute…
Partea grozavă e că nu ne grăbim de nici un fel și avem timp să ne bucurăm de ritmul natural al lucrurilor. Am tot făcut câteva opriri dar merită și un scurt popas, deoarece priveliștile sunt frumoase și diferite. Prima oprire a fost ca să ne alimentăm cu apă la un izvoraș… Bunăăă. Dar rece 😀
Unele obiective sunt puse în valoare de panouri cu informații și hărți, ceea ce așteptam de mult.
Ne-am oprit la un popas. Cum toată excursia noastră s-a desfășurat în același stil, adică ne-am oprit ori de câte ori ni s-a părut că drumul duce undeva. Cadru perfect pentru prânz, sau doar pentru a-ți oferi o clipă de răgaz... Satul Alun este la 2-3 km de aici cu case, cele mai multe părăsite, o biserică din marmură și una din lemn, diverse, ulițe, copaci și vegetație.
Departe de lumea satului zărim o turmă de oi și un baci care le păzea, și doi câini cărora fără să vrem, l-am întrerupt somnul. Curioși și prietenoși de cum ne-au simțit au venit la noi.
Am trecut pe lângă locuri faine de campare, pajiști ascunse și ne îndreptăm spre lacul Cinciș.
Renunțăm la un ultim efort către satul Alun, și pornim pe unul din drumurile de întoarcere pentru a căuta un loc unde să punem corturile mai repede. Am zis că suntem prea aproape de Cinciș ca să nu dăm o fugă până acolo, mai ales că nu am mai fost.
Pe alocuri, toamna a început să își facă simțită prezența în Munții Poiana Ruscă, cu toate că mai e puțin.
Sus, sus, acolo unde mulțimea de oameni e tot mai rară. Apropierea de nori ne face să simțim că avem toata lumea la picioare și nu ne mai săturam să admirăm priveliștea nesfârșită ce se întinde dincolo de zare.
De pe cealaltă parte a muntelui, după ce treci de greul urcării, vine mult așteptata coborâre, folosind doar frâna, mare parte a traseului te poartă pe drumuri noi cu asfalt, și cu pante foarte abrupte.
O întinsă priveliște se deschise ochilor noștri, sub noi. Oriunde întorceam privirea, ieșirile în gol alpin te surprind în mod plăcut, lucru care nu face decât să sporească farmecul drumeției. Muntele e bucurie. În orice anotimp. La orice oră!
Ne-am oprit de mai multe ori pe marginea drumului, în poienițe și apoi în vârful dealului. Peisajul este cu totul diferit față de cel din ascensiune. Totul în jur abundă în vegetație, iar în depărtare se zăresc crestele ale celorlate lanțuri muntoase care mă făceau să uit să clipesc.
Fiecare anotimp aduce trecătorului bucurii noi, pe culmile și văile muntilor, însă parcă nimic nu se compară cu lunile august și septembrie, când se coc delicioasele fructe de pădure. Poți culege nestingherit afine, merișoare, mure, toate naturale, proaspete și pline de gust. Foarte bune, foarte dulci.
Eram atât de grăbiți să poposim undeva la umbră, încât am oprit la un magazin care era și birtul satului și ne-am întreținut cu oamenii de acolo. Când ajungem în sate ne place să facem chestia asta și să luăm pulsul comunității.
Bine sau rău, ne stâmpărăm setea cu o bere pe care o bem la malul pârâului Cerna. Unde mai pui că la tot pasul vezi câte un obiectiv important pe care trebuie neapărat să-l imortalizezi în fotografiile tale.
Am ajuns la coada lacului Cinciș după un drum de aprox 15 km în care doar am controlat viteza din frâne. Aici zărim ruina unei foste biserici romano-catolică ridicată la sfârşitul secolului al XVIII-lea din ordinul împărătesei Maria Tereza. În urma amenajării lacului Cinciș, autoritățile au decis iundarea satelor Cinciş, Valea Ploştii, Baia lui Crai, Moara Ungurului şi Ciuleni, iar oamenii au fost nevoiţi să îşi lase în urmă casele, bisericile şi cimitirele pentru a se muta din calea apelor. Cele mai multe dintre clădiri au ajuns pe fundul lacului sau au fost dărâmate cu timpul, doar ruinele acestei biserici care se află în fostul sat Baia Craiului, înghiţit cu totul de ape şi de pădure, se numără printre puţinele construcţii vizibile și continuă să dăinuie peste ape.
Menţinând traseul ce înconjoară lacul, aveam o deschidere vizuală tot mai mare asupra văii unde râul Cerna coteşte la stânga printre versanţi şi se revarsă în lacul de acumulare. Aproape de mal, se pot observa ruinele unei biserici impresionante, din satul Baia Craiului, dispărut sub apele Lacului Cinciş odată cu amenajarea hidrotehnică din 1962 – 1963, vechi de peste două secole, despre care se spune că ar fi fost ctitorită de împărăteasa Maria Tereza (1717 – 1780). Căutam un loc unde să punem corturile dar... fiecare bucățică de pământ până la apă este ocupata cu cu tot felul de porți, garduri sau panouri ce ne atenționează ca fiind proprietate privată. Mai aproape de coada lacului am găsit Campingul Ledo Cinciș, un loc frumos, căbănuțe, foișoare, ponton, plajă amenajata cu umbrele dar în weekend e distracție la iarbă verde, plin de mașini, corturi, umbrare de toate felurile, sfârâială de grătare și ciaune, larmă multă și aglomerație. După ce am admirat îndelung lacul și dealurile care îl înconjoară, ne-am continuat drumul la Hunedoara. Pe la jumătatea lui am început să vedem ceva, un loc frumos, dar n-am găsit nici un indicator, probabil că era o proprietate privată.
Natura este la fel de primitoare peste tot și ca să nu ne întoarcem cu mașina la Cinciș, după o inspectare a zonei, am găsit acest loc generos și foarte liniștit la malul pârâului Zlaști, undeva după Boș.
Am campat, şi pe măsură ce soarele coboară, culorile se intensifică și răcoarea se lasă, ne găsim răgazul să fim recunoscători pentru ziua ce tocmai a trecut, să luăm tot ce a fost mai bun din ea și să ne punem speranțele într-o frumoasă noapte la cort, unde nu auzi altceva decât, cântecul greierilor și al păsărilor, și bineînțeles, al țînțarilor, dar spray-ul din dotare i-a ținut la distanță.
Înserarea se lăsase, și cum nu te întâlnești zi de zi cu astfel de bonusuri, seara am petrecut-o la un foc de tabără. Și, uite așa, am trecut la a doua bere așteptând ciobanul (pe al carui teren ne-am campat), să ne aducă brânză după cum ne-a promis, desigur, contra cost. Așa că dacă îți place berea dar îți plac și povestile lângă foc, de ce să nu te bucuri de moment?! Chiar așa, de ce nu?!
Răsărit de lună plină !! Un cadru și o o atmosferă de poveste de care pur și simplu nu te poți sătura - Natura s-a jucat frumos și a făcut totul ca la carte, nu la trei stele, ci la milioane de stele scânteietoare deasupra. Deși mă lua somnul, era absolut incredibil să stai să privești!
În momentele de liniște, universul se purifică, se limpezește. 3 corturi într-o livadă de liniște.
Cu serile e simplu, dar ce spui despre dimineți ? Soarele te trage de mână (vrei nu vrei), afară din cort, să saluți universul. Totul începuse a se deștepta sub întâile raze ale zilei, dar totul era cuprins de o liniște, de o tăcere, de un fel de înmărmurire solemnă.
Cafeterapie matinală. Un altfel de răsărit și felul în care se izbesc razele. Ador momentul și locul.
Priveliști incredibile în bătaia lină a vântului care gâdilă plantele din jur, clipocitul apei, păsările şi ropotele izvorului coborât din munţi, tulbură liniştea ţinutului. Hamacul, un accesoriu foarte util pentru relaxare la umbră dar, din nefericire am uitat sa îl pun în rucsac.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.