Cătunele dintre nori (Platoul Luncanilor)

 UNDE MAI FUGIM DE-ACASĂ

Tot la Hunedoara. Ne-am hotărât să facem o excursie pe tărâmul de poveste al dacilor... un platou muntos spectaculos al văii Luncanilor din munții Șureanu. Până nu de mult, a fost considerat cea mai izolată așezare din județ. Acum beneficiem de un drum asfaltat ce facilitează accesul în zonă. Pedalatul înseamnă libertate, o cale extrem de simplă de a ajunge în natură. Analizând înainte harta, am decis că cel mai bun punct de plecare e dinspre dealul Mlaca, imediat la ieșirea din localitatea Boșorod. Alegerea este, bineînțeles, a fiecăruia. Satele Târșa și Prihodiște sunt situate în munții Șureanu, la o mie de metri altitudine între cetățile Dacice Sarmizegetusa Regia, Blidaru și Piatra Roșie, iar ascensiunea pe platou poate fi făcută din mai multe direcții. 

Am povestit, am descoperit zona, și ne-am distrat, dar vom lăsa pozele să vorbească de la sine.

Așa a început dimineața la final de vară 2021. Cine se trezește de dimineață departe ajunge… O, da, tocmai în Hunedoara. La 6:30 fix Mely era la mine în fata blocului petru pentru a mă lua în mașină și pornim la drum. Eram patru, cu Daciana și Mircea. Ieșind de pe E79 la Călan, trecem podul peste Strei apoi cotim la dreapta și mai mergem până la o carieră.

Abandonăm mașina într-o parcare la Streisângeorgiu, și urmăm drumul comunal 55 până la o intersecție. Aici facem dreapta, şi intrăm pe drumul judeţean 668A, apoi la stânga spre Ohaba Streiului, Chitid, Boşorod.

Urmând șoseaua ajungem Boșorod. Mircea este cel mai puțin pregătit fizic din grup, așa că el va stabili ritmul nostru de mers.

Se apropie toamna! Mai este atât de puțin! Vremea e superbă chiar dacă totul este învăluit în gri. Singura chestie care mă îngrijorează este faptul că s-au anunțat și ceva precipitații. Deja încrucișasem degetele ca să avem noroc și când ajungem sus să nu mai fie norișorul pe acolo. 

Prima parte a drumeției a fost drăguță și lină.

Indicatoare spre alte obiective turistice

În drumul nostru am ajuns din urmă un bătrânel pe bicicletă.

Odată ieșiți din Bosorod, drumul principal duce spre Luncani și, deodată, pe stânga se desprinde un drum ce duce la Târsa, destinația noastră pentru acea zi.

Discuția merge bine, dar aici ne despărțim de bătrânelul care ne-a fost companie o bucata de drum. Era de prin partea locului și șe lăuda cu frumoasa vârstă de 86 de ani, iar mersul pe bicicleta îl menținea în formă, fiind suferind de boala Alzheimer. Din spusele lui, cunoștea bine împrejurimile și mergea aproape zilnic pe bicicletă fapt ce a reușit să adune peste 3000 de km de la începutul anului până în prezent, ajungând chiar să depăsească 5 000 de km într-un singur an.

Continuam pe drumul de asfalt pe o pantă lină până la pădure, la capătul căruia facem dreapta și începem urcarea pe la poalele vârfului Mlăcii 618 m -Vf. Scaiuiului. În dreapta avem dealul Mlaca iar în stânga Chicera 777m.

Ajungem în zona în care începe urcarea serioasă. De aici vom începe treptat să urcăm drumul de munte ce duce pe platoul Luncanilor și mai departe în Poiana Omului, urcând șerpuit prin păduri și luminișuri și ajungând în final deasupra într-o zonă de o frumusețe rară! 

Vederea este destul de umilitoare - un puternic memento la cât de mici suntem în sfera planetei. Dar, în același timp, ne permite să apreciem cât de conectați suntem la toate. Când urci muntele, devii o parte din ceva mai mare decât tine.

Drumul urca, tot urca și nu se mai termina și scoatea ușor-ușor tot untul din mine. După vreo 20 de minute de urcat, la fiecare curbă îmi venea să mă întorc dar îmi tot spuneam că la cât am urcat, n-are cum să mai fie așa mult. Bineînțeles că n-aveam  dreptate dar așa am reușit să încalec culmea și să mă delectez cu priveliștea de sus. 

Cu fiecare curbă suntem şi mai sus, iar priveliştea care se arată sub noi e nemaipomenită. Aici, natură de natură,"Departe de lumea dezlanțuită"

În afară de niște vaci ce pășunau fără vre-o grijă și o mierla gulerantă nu am văzut nimic

Drumul pare a fi agățat în nori si parca pe masura ce urcam tot mai sus, ceata era si mai deasă și inevitabil gândul că cerul e destinația îți conferă bucurie. De fapt aveam parte deja de un fenomen tare interesant – dar periculos uneori. Când cerul și pământul se unesc și se confundă, totul în jur e alb si nu mai poți să-ți dai seama nici care e linia orizontului. E tare ușor să te rătăcești, mai ales dacă nu știi foarte bine traseul.

Se ivesc gospodăriile cu grajduri şi şuri cu şarpante ascuţite, în două, trei sau patru ape. Garduri din lemn, pajiști verzi, fânețe...  liniște absolută. Întreaga zonă este presărată cu gospodării risipite, situate fiecare în mijlocul propriei moşii.

Prin urmare, locul câștigă mult la capitolul autenticitate. Construcţiile tradiţionale sunt din bârne, încheiate la colţuri.

Satul este parcă rupt din povești, casele construite în golul alpin fiind surprinse chiar deasupra norilor.

Panorama din acest loc te lasă fără cuvinte.

După cei 17 de kilometri de drum asfaltat ajungi în inima satului  

Și pentru că trecusem pe lângă o bisericuță frumoasă ne-am oprit ca s-o vedem. Facem niște poze de la distanță. În tot acest timp ne-am întâlnit doar cu câteva mașini, ce urcau sau coborau..

Este vorba despre Biserica Ortodoxă Nașterea Maicii Domnului pe care o admiram de la exterior

Locul este înconjurat de păduri de fagi şi brad. Din acest loc poți porni la pas pe drumuri ce urcă domol colinele sau coboară agale în văi, căci casele sunt răsfirate așa cum îi stă bine unei comunități rurale dintr-o zonă montană.

Jucăria de weekend care m-a ținut activ. Iar pentru unii dintre noi a fost o primă aventură cu bicicleta pe munte.

Și unde mai pui că pe la mijlocul traseului (asta însemnând pe la un fag secular), poți să savurezi din bucatele locului. De la Mititei și plăcinte traditionale coapte pe lespede în stil dacic, la Balmoș și clătite. Deja sună totul prea bine.

 Anunț pauză 10 minute. Ne dăm rucsacii jos. Ne relaxăm. Nu ne-am îndurat să nu ne oprim la terasa unde am dat gata mai întâi o bere pentru rehidratare. Am și mâncat aici, chit că nu ne era așa foame: o clătită, apoi o porție de balmoș. E prima dată când am mâncat așa ceva.

Alți turiști n-am mai văzut nici la dus, nici la întors. Cu o masă delicioasă, distracția este mai frumoasă. Sătui, mai că nu ne venea să ne ridicăm de la masă dar, ne-a cam luat frigul. Prin urmare, încheiem pauza și ne punem în mișcare la pedalat.

Ne-am dus să aruncăm un ochi fagului și să-i facem o poza înainte de a pleca.

Revenind la traseu străbatem deci satul acesta sau, mai bine zis, această nesfârșită stradă, spre Prihodiște.

Este un loc excelent de campare, mai ales dacă cerul nu este acoperit de nori. Soarele luminează zona pe tot parcursul zilei, făcând-o perfectă pentru o zi de relaxare și odihnă.

Satul este învăluit în ceață

O turmă de oi si un baci care le păzea. Oile s-au întors de la păscut, sau se duc...nu știm. Le facem poze.

Un câine de oi bun face cât doi ciobani pricepuți. Dacã este educat de mic şi învăţat, e bun mai ales la întorsul oilor. Poa` să dea şi oile la strungă (să le ghideze în staul, pe intrarea îngustă) automat. Face astfel munca unui om. A fi cioban nu e o meserie uşoară. Asta înseamnă să stai cu oile în munte, bătut de ploi, ars de soare, timp de trei luni pe an. 

Ajungem la capătul drumului cu asfalt. De aici ne lăsăm ghidați spre dreapta pe un drum de pământ. Din fericire, după ce urci, mai și cobori. Iar coborârea a fost IUHUUUUUU!!!

Coborâm pe drumul forestier prin valea Alunului către Luncani și urmăm drumul 668A înapoi spre Boșorod.

Drumul coboară în pădure (marcaj triunghi roșu) dar marcaje nu se vedeau.

Valea Alunului

Traseul rătăceste de-a lungul unui pârâu, pe un drum de munte frumos.

După cum se vede în poze, drumul a fost interesant, pe alocuri fain, mai ales că într-un final am ajuns la un drum de pietris... Ai creste împădurite de-o parte și de alta, ai râul care curge neîntrerupt, verdeață peste tot.

Între timp am ajuns la Alun

Campingul și Pensiunea Dacica. După aşa o coborâre, am potolit adrenalina cu câte o poză de amintire. Era mult prea frumos ca să nu ne bucurăm de natură.

Ajungem la confluența Văii Alunului cu Valea Luncanilor. De aici continuăm prin Valea Luncanilor (668A) pe drumul spre dreapta până la punctul de pornire. Am mai fost prin această vale urcând la Ursici (vezi aici). 

Cum turele astea sunt mari consumatoare de energie, am avut grijă să ne-o refacem la magazinul din sat, lucru pe care îl facem aproape întotdeauna când ajungem în sate. Ziua a fi fost una excelentă, chiar dacă pe alocuri a fost greu iar la final am avut și o pană. Deși un munte destul de mic, cu o înălțime de numai 977 de metri, nu este chiar atât de simplu de urcat, diferența de nivel fiind de aproape 900 de metri. Mai mult, urcarea se face permanent într-o pantă accentuată (cca 7 km), 22 de kilometri de asfalt bun, prin sătuce idilice și peisaje superbe… Până acum am avut o vară superbă și sperăm că vremea să fie bună și să ne lase să strângem și mai multe povești frumoase.

 Pana una alta, cărări însorite.