Pe Drumul De Marmură – Prin Ținutul Pădurenilor

 Această tură prin Ținutul Pădurenilor era o planificare mai veche, de anul trecut, iar acest început de primăvară s-a dovedit momentul ideal pentru a o parcurge pe bicicletă. Aventura a început din parcarea Kaufland Hunedoara, unde 54 de bicicliști am pornit în șir indian pe asfalt. Am traversat satele Teliucul Inferior și Teliucul Superior până la Barajul Cinciș, unde am făcut un prim popas. De acolo, drumul ne-a purtat în urcare spre Ghelari, unde am oprit pentru masa de prânz la Pensiunea Panorama. În acest punct, grupul s-a separat: băieții de la MTB Hunedoara au pornit pe un alt traseu, iar noi, rămași în formula de 35 de bicicliști, ne-am continuat drumul spre inima Pădurenilor. După o urcare scurtă, am lăsat în urmă Ruda și am ajuns în Poienița Voinii. Chiar înainte de intrarea în sat, de pe Dealul Cornetului, privirile ne-au fost furate de o imagine spectaculoasă: în dreapta, o vale adâncă prin care șerpuia un drum complet alb. Era legendarul drum de marmură care cobora din satul Alun. Am oprit scurt pentru câteva fotografii, savurând peisajele superbe, molcome și pastorale din jur. Apoi am coborât abrupt în serpentine, pe o distanță de 1,5 km, până la intersecția cu Drumul Marmurei. Construit prin anii 1963-1964 pentru a transporta blocurile de piatră către fabrica din Simeria, acest drum unic de 10 kilometri este pavat integral cu marmură. Ghidoanele ne-au fost zdruncinate serios de vibrații, dar farmecul locului ne-a făcut să uităm instant de disconfort. Alun este un sat mistic, care pare complet părăsit. Ulițele erau pustii, porțile închise, și n-am găsit nici măcar un localnic căruia să-i dăm „bună ziua” sau care să ne poată oferi o cană cu apă. Totul aici este făcut din marmură exploatată din cariera locală, aceeași care a livrat materiale pentru Casa Poporului. De la temeliile caselor și zidurile grajdurilor, până la ulițele pe care călcam, piatra albă domnea peste tot. Am vizitat impunătoarea Biserică de Marmură, o construcție unică în țară, iar apoi, ascunsă discret în spatele unei gospodări, vechea Biserică de Lemn „Adormirea Maicii Domnului”, un monument istoric valoros ce datează din secolul al XVII-lea. Din păcate, starea ei de degradare este avansată, acoperișul din șindrilă deteriorat expunând interiorul la infiltrații severe. După un ultim popas la imensa carieră de marmură de la marginea satului, am început coborârea. Traseul nostru a continuat în circuit. Am coborât pe o vale superbă, pavată la început cu marmură albă, transformată apoi într-un drum forestier sălbatic. După un scurt sector de chei spectaculoase, am intrat în Valea Govăjdiei, unde am vizitat Furnalul de la Govăjdia, monument de arhitectură industrială declarat în anul 2000. Panourile locale amintesc de legenda conform căreia aici s-ar fi turnat piese din fontă pentru Turnul Eiffel din Paris, deși sursele moderne tind să infirme acest mit. De la furnal, aventura a devenit și mai tehnică. Am părăsit asfaltul și am urcat pe terasamentul vechii căi ferate miniere dezafectate. Trecând pe lângă un fost canton feroviar sub privirile unor câini gălăgioși dar inofensivi, am ajuns la piesa de rezistență a traseului: Tunelul Cățănaș. Am aprins luminile și am traversat muntele prin tunelul lung de aproape 747 de metri, păstrat într-o stare excelentă. Ieșiți în Valea Zlaștiului, am rulat întins până la mărețul Castel al Corvinilor pentru un ultim popas vizual, înainte de a încheia circuitul în parcarea de unde am plecat. Ziua s-a încheiat perfect cu o cină caldă și binemeritată la Restaurantul Rustic din Hunedoara, după care ne-am întors în aceeași seară înapoi acasă, la Timișoara. Vă las să vă delectați cu galeria foto completă din această frumoasă tură.

 Imaginea care definește esența acestei aventuri: o incursiune pe două roți prin inima Pădurenilor, pe drumuri albe pline de istorie și peisaje sălbatice.

Punctul de întâlnire în parcare la Kaufland din Hunedoara. Un scurt moment de organizare înainte de a porni la drum

Ultimele ajustări în parcare:  atmosfera devine plină de energie înainte de prima pedală.

Ne îndreptăm pe asfalt spre satele cocoţate pe crestele munţilor...

Opriţi de semafor:  54 de bicicliști traversând orașul într-o armonie perfectă pe două roți.

Urmează să traversăm satele Teliucul Inferior și Teliucul Superior până la Barajul Cinciș.

O primă oprire binemeritată la baza construcției masive de la Cinciș, un punct de reper impresionant în această regiune.

Regrupare la Cincis. Rămânem pe poziții până când plutonul se reîntregește. Nimeni nu este lăsat în urmă.

Printre case bătrânești și garduri de piatră. Satul ne primește într-o liniște totală, dar ulițele încep deja să se încline discret sub roți.

Răsplata primelor eforturi: luciul apei se ivește discret printre crengile desfrunzite, oferindu-ne o perspectivă de ansamblu asupra văii.

Menținem o cadență excelentă în urcare. Distanțele se micșorează, iar pantele ne oferă exact doza de adrenalină de care aveam nevoie.

Drumul continuă să șerpuiască prin pădure, oferindu-ne momente excelente de concentrare și o înaintare lină, în deplină libertate.

Abordăm cu energie o curbă strânsă în urcare, menținând plutonul compact și un ritm excelent de pedalat.

O binemeritată pauză de regrupare la intrarea în Ghelari, un moment excelent pentru a ne aduna forțele și a savura aerul curat de munte.

O curbă lină ne poartă spre inima așezării, oferindu-ne o perspectivă deosebită asupra întregii zone.

O oprire plină de admirație în fața impunătoarei Catedrale a Pădurenilor, o construcție monumentală ce domină întreaga zonă prin detaliile sale albe.

O scurtă oprire vizuală la intersecția ce marchează punctele de atracție din așezare, înainte de a continua înaintarea.

Rămânem pe poziții în fața monumentului alb până când întreaga echipă este completă. Un moment excelent de respiro la umbra catedralei din Ghelari

Reluăm înaintarea în formulă completă, pedalând în ritm susținut printre livezile molcome de pe marginea drumului.

Concentrare maximă pe respirație și cadență. În momentele astea, singura filozofie valabilă e să nu te uiți la vârful dealului, ci doar la roata din față.

Momentul ăla în care ochii văd doar hăuri și dealuri golașe, iar tu, ca organizator și tată, încerci să pari extrem de sigur pe traseu. Roxana și Cristi analizând critic relieful ascuțit din față – o imagine care spune totul despre spiritul de aventură pe care l-au moștenit.

Un popas strategic și intens negociat. După atâta urcare, poarta de lemn din față nu era doar un simplu indicator, ci promisiunea unei pauze de masă binemeritate, cu vedere panoramică asupra crestelor.

Roxana și Cristi, aliniați fix la granița dintre natură și reperele locale. În timp ce în stânga ne cheamă pensiunea, în dreapta veghează silueta unică a observatorului turistic Măstăcaneț.

Ultimul asalt înainte de pauza mare. Peisajul se deschide larg în stânga, aerul e curat, iar drumul ne poartă lin către una dintre cele mai frumoase panorame din Ghelari.

Roxana lângă o sculptură simbolică ce spune totul despre Ținutul Pădurenilor. Aer curat, natură neatinsă și plămâni care respiră libertate după zeci de kilometri de pedalat intens.

Liniște, peisaj larg și o bicicletă pregătită oricând de aventură. Când ai echipamentul potrivit și track-ul bine desenat, nicio destinație nu este de neatins.

Traseul a fost dur până aici, dar logistica a funcționat perfect. Nimic nu se compară cu satisfacția de a-ți vedea echipa adăpostită la umbră, savurând pauza mare pe culmile Ghelariului.

Gazda patrupedă de la Ghelari, nelipsită de la momentele de popas ale bicicliștilor. Acest prieten loial a venit la fix pentru a destinde atmosfera și a ne ține companie înainte de repornire.

După refacerea forțelor la Pensiunea Panorama, am reluat înaintarea spre Alun într-o cadență lejeră, ideală pentru a surprinde instantanee direct din șa, fără a mai întrerupe ritmul pedalatului din cinci în cinci metri.

Locul în care lăsăm în urmă asfaltul, însă macadamul rămâne excelent pentru rulare. Traseul ne poartă lin pe o creastă blândă a Munților Poiana Ruscă, oferindu-ne o perspectivă superbă de la înălțime.

Concentrare maximă la abordarea curbei. Deși pietrișul mărunțit ne solicită atenția, unghiul larg al drumului ne lasă să menținem o viteză excelentă de rulare.

Peisajele sunt superbe, molcome, pastorale. O liniște incredibilă ne înconjoară pe aceste culmi, oferindu-ne exact acel sentiment de libertate pentru care am lăsat civilizația în urmă.

O scurtă oprire pe marginea drumului pentru o sesiune rapidă de orientare în spațiu.

Secunda aceea de liniște deplină în care te oprești pe buza versantului doar ca să asculți vântul și să cuprinzi cu privirea întreaga măreție a Munților Poiana Ruscă.

Intrăm oficial în vatra satului Poienița Voinii. Drumul alb continuă să taie relieful accidentat, oferindu-ne repere istorice inedite la fiecare curbă abordată.

Rulăm pe ulițele umbrite din Poienița Voinii, flancați de garduri vechi din lemn. Farmecul acestei așezări rurale ne face să savurăm fiecare pedală, simțind că am pășit într-o altă lume.

Inima comunității din Poienița Voinii. Gospodăriile ridicate pe pantele abrupte și ulița flancată de garduri lungi din lemn dau un aer de cetate ascunsă în munți acestei vetre pădurenești.

Orizontul larg ne dezvăluie circuitul perfect. Valea adâncă din fața noastră ascunde poteca de piatră albă pe unde roțile noastre vor rula la întoarcere, într-o coborâre de poveste.

„Da, pe acolo coborâm!” – Secunda aceea de liniște în care îți fixezi privirea pe traseul de retur și realizezi că nicio hartă de acasă nu se compară cu realitatea din teren.

O binemeritată regrupare pe drumul de pământ. Ne tragem sufletul la umbra dealului și ne bucurăm de soare, în timp ce plănuim abordarea următoarei porțiuni de coborâre.

Umbrele noastre se lungesc frumos pe drumul pietruit, într-un moment de libertate deplină, vegheați doar de versantul înverzit.

Se coboară abrupt, în serpentine, de pe drumul „principal” dintre Poienița Voinii și Bunila, preț de 1,5 kilometri de concentrare maximă până la intersecția cu Drumul Marmurei. Degetele stau pregătite pe frâne, iar suspensiile își încep treaba!

Punctul de joncțiune din vale. Cotim la stânga direct pe faimosul pavaj alb care ne va ghida, de-a lungul ultimului kilometru și jumătate, către vatra mistică a satului de piatră.

Drumul de marmură este, de fapt, calea principală de acces către satul Alun. Citim pe panoul informativ că această rută este unică în România: se întinde pe 10 kilometri și a fost amenajată integral cu piatră extrasă din cariera locală, material folosit dealtfel la ridicarea tuturor caselor și a bisericii din așezare.

Drumul de Marmură – considerat pe bună dreptate cel mai scump drum rural din țară. A fost realizat de pădurenii din satul Alun prin anii 1963-1964, cu scopul de a transporta blocurile masive din cariera locală direct către fabrica de prelucrare din Simeria.

Înaintăm pe acest sector pavat, iar vibrațiile ne zdruncină serios ghidoanele. Însă satisfacția locului schimbă complet starea de spirit: mai avem foarte puțin și ajungem la destinație.

Alun, o așezare din comuna Bunilă cu doar câteva suflete, ne întâmpină cu o atmosferă mistică de loc părăsit. Supranumit „satul de marmură”, ascunde în spate povestea carierei locale din care s-au extras blocurile masive destinate odinioară șantierului uriaș de la Casa Poporului.

Fascinația satului Alun: casele și grajdurile pentru animale sunt ridicate în totalitate sau până la jumătate din marmură brută, extrasă local. Chiar și cele mai modeste gospodării au temeliile trainice cioplite din aceeași piatră albă, un detaliu rar întâlnit în alte zone rurale.

Ulițele sunt complet pustii, iar porțile rămân închise. Dacă te duc pașii prin aceste locuri ascunse, trebuie să vii bine pregătit de acasă: o cană cu apă nu găsești în tot satul din cauza depopulării.

O scurtă pauză în fața panoului turistic de la intrare. Detaliile scrise ne confirmă că ne aflăm în fața unui monument unic în România, o construcție titanică realizată prin efortul colectiv al pădurenilor din Alun.

Biserica locală, cu ziduri ridicate în totalitate din piatră albă, este o bijuterie arhitecturală unică în țară. Fiind încuiată, ne-am mulțumit să explorăm doar exteriorul și anexele sale gospodărești, realizate dealtfel din același material prețios.

Oameni faini uniți de aceeași pasiune. Am cucerit drumul greu și zdruncinat, iar acum ne bucurăm împreună de reușită pe cel mai spectaculos fundal din întregul circuit.

Vreo 60 de gospodării numără satul Alun, toate având temeliile trainice cioplite din piatră de marmură. Localnicii au apelat la acest material dintr-o necesitate simplă, aspră: în acest colț izolat de munte nu au avut la dispoziție nici cărămidă și nici piatră de râu.

Contrastul perfect din satul Alun. Zidul alb de piatră brută și gardul din uluci de lemn încadrează superb silueta catedralei de pe culme, ghidându-ne privirea spre secretele ascunse ale așezării.

Ajungem la cel de-al doilea panou informativ din sat, dedicat unui alt monument deosebit: Biserica de Lemn „Adormirea Maicii Domnului”. O scurtă lectură direct din șa ne dezvăluie detalii despre această structură rară, ridicată pe culmi încă din secolul al XVII-lea.

Contrastul dureros dintre măreția catedralei albe vizitate anterior și starea fragilă a lăcașului de lemn din secolul al XVII-lea. Ascunsă în spatele unei gospodării, structura își poartă rănile sub cerul liber, acoperită provizoriu.

Trecutul și amprenta sa asupra locului. Crucile vechi din piatră stau mărturie pentru generațiile de pădureni care au trăit aici, vegheate din zare de versantul tăiat al exploatării de marmură.

Popas prelungit în vatra veche a așezării. Să privești lăcașul de cult înconjurat de cruci cioplite, în timp ce zările Pădurenilor se deschid în stânga ta, îți dă sentimentul unei călătorii autentice în timp.

Printre crengile pinilor bătrâni, se dezvăluie biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Cocoțat mândru în vârful unui delușor, acest monument istoric valoros datează încă din secolul al XVII-lea și veghează întreaga vale.

Roxana ne arată de aproape contrastul izbitor al locului. Ascunsă discret în spatele unei gospodării, această veche structură din bârne se află într-o stare avansată de degradare, fiind părăsită și năpădită de vegetație sălbatică.

Intrarea arcuită în lăcașul de cult, păstrată intactă sub bătăile vremii. Îmbinările perfecte ale bârnelor din lemn și feroneria veche dau un aer mistic acestui monument de secol al XVII-lea.

Ocolim bătrânul monument istoric pentru a-i studia detaliile constructive. Îmbinările în „coadă de rândunică” ale bârnelor masive atrag privirile întregii echipe, transformând acest popas într-o veritabilă lecție de istorie populară.

O privire rară în interiorul lăcașului medieval. Iconostasul vechi din bârne cioplite, stranele simple aliniate pe perete și fragmentele de pictură care încă rezistă pe bolta de lemn creează o atmosferă profundă, încărcată de istorie. Deși degradarea exterioară amenință structura, interiorul încă păstrează neatins spiritul credinței pădurenilor de altădată.

O imagine care surprinde perfect curiozitatea echipei noastre. Să vezi bicicliștii poposind în liniște pe această coastă de deal, absorbiți de poveștile trecutului rural, dă un sens profund întregului nostru circuit prin Pădureni.

Cruci vechi de piatră și de lemn, aproape complet îngropate în vegetație sălbatică. Timpul și intemperiile au măcinat atât de mult suprafețele încât datele și numele celor care s-au stins aici se mai pot citi doar cu mare greutate.

Acolo unde pământul și memoria se contopesc. O cruce din lemn extrem de degradată, își găsește sprijinul final direct pe tulpina unui brad masiv, în colțul umbrit al cimitirului.

Privind și mai de aproape, se observă orificiul rotund lăsat în bârna verticală a acestei cruci simple, mărturie a tehnicii vechi de îmbinare cu cepi de lemn. Temelia masivă din piatră de carieră completează imaginea unui loc unde până și somnul de veci poartă amprenta resurselor aspre ale muntelui.

Având în vedere că acoperișul din șindrilă este pe alocuri deteriorat, fără acest eșafodaj improvizat din folii, biserica ar fi complet expusă infiltrațiilor. Este un lucru foarte grav, care accelerează dramatic degradarea bârnelor din interior.

Privită din acest unghi, se vede clar cum foliile verzi încearcă să protejeze întreaga coastă a acoperișului, chiar de sub turlă. În timp ce analizăm această structură fragilă, grupul începe încet să coboare delușorul pentru a reveni la biciclete.

Liniște totală de la o margine la alta a așezării. Mergem mai departe printre casele pustii, uimiți de izolarea profundă a acestui loc unde viața pare că s-a mutat în întregime în cărțile de istorie.

O perspectivă unică ce îmbină trecutul și prezentul așezării. Zidul trainic din bârne încadrează perfect panorama caselor adormite, amintindu-ne încă o dată de izolarea fascinantă a acestui colț din Pădureni.

Un ultim popas vizual. Cele două siluete de piatră înfruntă timpul pe creastă, oferindu-ne o imagine puternică a legăturii dintre trecutul comunității și relieful din Pădureni.

Coborâm agale de la biserica de lemn, cu pași atenți printre zidurile vechi din piatră. Bicicletele ne așteptau aliniate la marginea uliței, gata de drum. Atmosfera din Alun este cu totul specială, un amestec de liniște profundă și istorie împietrită în fiecare colț de uliță.

Un scurt popas în fața panoului informativ ne dezvăluie secretele locului: am aflat că marmura de Alun a fost exploatată încă de pe vremea austriecilor și a renumiților frați italieni Roja. Căutată de sculptori pentru granulația ei fină, asemănătoare cu cea de Carrara, piatra albă de aici a trăit ultima perioadă de glorie extrasă fiind pentru proiectul gigantic al Casei Poporului, înainte ca activitatea carierei să fie abandonată definitiv după Revoluție.

Săgeata indicatoare ne confirmă că suntem pe drumul cel bun: doar un mic efort ne mai desparte de spectaculoasa carieră de marmură de la marginea satului.

Ajunși în inima acestui uriaș amfiteatru de piatră, ne simțim infimi pe bicicletele noastre în fața pereților abrupți, unde tăieturile masive în stâncă amintesc de vremurile în care utilajele dădeau viață acestui loc.

Privită de sus, cariera își dezvăluie întreaga întindere sălbatică și treptele de piatră sculptate în munte. În depărtare, turlele bisericii de marmură veghează discret deasupra întregului peisaj, amintindu-ne cât de aproape suntem încă de vatra satului înainte de a începe coborârea.

Un bloc uriaș de marmură abandonat în mijlocul carierei devine locul perfect pentru un scurt popas și o fotografie memorabilă. Privirea ni se pierde peste versanții de piatră măcinați de timp, în timp ce ne tragem sufletul și savurăm liniștea deplină a acestui loc spectaculos.

Schimbăm perspectiva și realizăm cu adevărat cât de uriaș este acest bloc de stâncă, ce aproape ne ascunde bicicletele. Urmele lăsate de utilajele de tăiere pe suprafața lui perfectă ne fac să ne imaginăm munca titanică ce se desfășura cândva în această carieră.

Lăsăm în urmă cariera și pornim din nou la drum, în șir indian, de-a lungul crestei. Ne întoarcem pe același drum pe care am venit, iar poteca pietroasă ne poartă bicicletele pe marginea unei văi adânci, oferindu-ne o panoramă superbă asupra dealurilor molcome din Ținutul Pădurenilor și deschizând calea spre următoarea etapă a aventurii noastre.

Pedalăm pe legendarul Drum de Marmură, o panglică albă și neobișnuită care șerpuiește prin vale, în paralel cu șoseaua ce duce spre comuna Bunila.

Drumul începe să coboare lin prin valea deschisă, mărginit de versanții domoli acoperiți de vegetația uscată a începutului de primăvară. Piatra albă de sub roți, deși măcinată pe alocuri de trecerea timpului, ne poartă rapid mai departe în ritmul alert al pedalării.

Peisajul se schimbă brusc și intrăm în zona sălbatică a văii, unde drumul de marmură lasă loc naturii pure. Un pârâu repezit șerpuiește chiar pe la marginea pădurii dese de conifere, iar susurul apei sparge liniștea perfectă a acestei coborâri spectaculoase.

Drumul forestier de marmură devine tot mai sălbatic pe măsură ce înaintăm în adâncul văii, strâns de o parte și de alta de pădurea deasă. În fața noastră, primii bicicliști din grup deschid calea prin luminiș, ghidați de poteca de pământ și piatră care ne introduce în inima cheilor spectaculoase.

Valea se îngustează treptat, iar pârâul ne însoțește fidel, oferindu-ne un sentiment deplin de izolare în mijlocul naturii adormite de iarnă și trezite doar de razele blânde ale primăverii.

Drumul forestier devine cu adevărat tehnic și umed. Pereții abrupți acoperiți de frunze uscate strâng poteca, obligându-ne să ne concentrăm la fiecare trasă, în timp ce rulăm în viteză chiar pe malul pârâului ce curge zgomotos în dreapta noastră.

Covorul gros de frunze acoperă poteca sălbatică, iar grupul înaintează cu atenție în timp ce umbra muntelui ne înconjoară înainte de ieșirea spre drumul principal din valea Crăciunesei.

Înaintăm în șir strâns pe sub bolta de copaci desfrunziți, flancați în stânga de versantul abrupt și stâncos, iar în dreapta de firul apei care ne ghidează drumul prin chei.

 Un nou indicator ne confirmă ieșirea oficială de pe Drumul Marmurei și ne deschide noi opțiuni de traseu prin munte. Săgețile ne arată că suntem la doar 1,5 km de Crăciuneasa și 2,5 km de Nădrab, lăsând în urmă stâncile golașe ce străjuiesc această intersecție din inima Pădurenilor.

Un scurt popas la soare pentru a ne regrupa și a ne trage sufletul după coborârea tehnică din chei. Atmosfera este relaxată, zâmbetele sunt la locul lor, iar bicicletele odihnite pe marginea drumului forestier așteaptă semnalul de pornire spre Furnalul Govăjdia.

Reintrarea pe asfalt ne permite să mărim ritmul, iar drumul întins ne poartă rapid prin valea deschisă, străjuită de versanți calcaroși. În dreapta noastră, pârâul Nădrab curge liniștit de-a lungul șoselei, însoțindu-ne fidel în timp ce ne apropiem tot mai mult de destinația noastră industrială.

Trecem de fosta carieră de dolomită şi calcar Crăciuneasa și suntem întâmpinaţi de o pancartă mare cu ”Vă dorim drum bun, comuna Lelese”. Până aici ne-am bucurat de o porțiune scurtă de şosea asfaltată, rulând întins sub cerul senin, în timp ce peisajul industrial abandonat de pe marginea drumului ne amintește de trecutul activ al acestei zone.

Pe marginea drumului, privirile ne sunt atrase de un versant puternic erodat, unde ploaia și timpul au săpat șanțuri adânci în pământul gălbui-roșiatic. Crengile golașe ale copacilor încadrează perfect această structură naturală spectaculoasă, care seamănă cu niște piramide de pământ în miniatură, înainte de a intra în Valea Govăjdiei.

O nouă oprire scurtă pe drumul alb de piatră, ocazia perfectă pentru o fotografie în mișcare. Versantul stâncos ne păzește spatele, în timp ce poteca continuă să șerpuiască pe sub crengile împletite ale pădurii, menținând viu ritmul aventurii noastre spre următoarea destinație.

Grupul se regrupează pe drumul alb ce urmează fidel vechiul terasament istoric. Pe aici trecea linia de cale ferată îngustă folosită pentru transportul minereului de la minele din jur direct la furnalul din Govăjdia, traseu prelungit ulterior pe o distanță de 16 kilometri până la marile uzine din Hunedoara.

Pe marginea drumului, trecem pe lângă ruinele unei vechi gospodării părăsite, aproape înghițită de vegetația uscată și de trecerea nemiloasă a timpului. 

Înaintăm pe drumul ce urmărește vechiul terasament feroviar, iar în stânga noastră își face apariția silueta masivă a Furnalului de la Govăjdia. Ridicat la confluența pârâielor Nădrab și Runc, acest monument industrial impunător a transformat minereul adus pe șine în fontă timp de mai bine de un secol, până când focurile sale s-au stins definitiv în anul 1924.

Un popas l-am făcut și la panoul informativ al Furnalului din Govăjdia, locul unde istoria industrială prinde viață sub ochii noștri. Ne sprijinim bicicletele de gardul vechii porți și parcurgem rândurile ce descriu gloria de altădată a acestui monument, pregătindu-ne să-i explorăm zidurile masive încărcate de legende.

Poarta masivă din fier și arcadele de cărămidă ale furnalului ascund povești fascinante. Pe unul dintre panouri se poate citi că aici s-au produs unele componente din fontă pentru turnul Eiffel din Paris şi fontă pentru obţinerea oţelului la Reşiţa pentru acelaşi turn. Se pare că această ”legendă” este infirmată de unele surse şi nici la turnul Eiffel nu s-au găsit dovezi în acest sens, însă misterul adăugat acestor ziduri vechi face vizita cu atât mai captivantă.

Pășim în interiorul uriașei hale abandonate, unde structura circulară și masivă a Furnalului din Govăjdia domină întreaga încăpere. Lumina zilei pătrunde dramatic prin acoperișul deteriorat, dezvăluind măreția acestei piese de arhitectură industrială sub care ne oprim uimiți. Îmi fac curaj și privesc direct în gura întunecată a cuptorului, încercând să vizualizez fluxul de fontă topită care curgea pe aici cu un secol în urmă.

Părăsim zona furnalului și pedalăm întins de-a lungul șoselei cimentate, în căutarea drumului spre vechea linie ferată. Aproape de un fost canton CFR am fost întâmpinaţi de lătratul a trei-patru câini, dar nu păreau periculoşi şi am continuat să căutăm intrarea pe terasamentul de la calea ferată ce duce spre tunelul dinspre Cățănaș.

Canton 3 - Halta Cățănaș. Clădirea veche a cantonului, ridicată pe o fundație solidă din piatră de munte, încă rezistă pe marginea terasamentului feroviar. Patrulele canine locale ne monitorizează atenți de la înălțime, oferindu-ne un decor autentic înainte de a intra în zona cea mai tehnică și spectaculoasă a fostei căi ferate miniere.

Indicatorul prins pe trunchiul copacului ne confirmă că piesa de rezistență a traseului este aproape. Am luat decizia să urcăm cei 700 metri (atât indică panoul) şi să-l traversăm, lăsând în urmă valea pentru a ne îndrepta spre aventura din inima muntelui.

Pornim spre Hunedoara părăsind asfaltul prin pădure, pe un traseu turistic de bicicletă și drumeție, amenajat pe terasamentul unei vechi căi ferate. Poteca îngustă din pământ și iarbă șerpuiește printre tufișurile sălbatice, obligându-ne să pedalam în șir indian în timp ce urcăm constant spre gura tunelului.

Terasamentul devine tot mai spectaculos pe măsură ce înaintăm pe sub coroanele golașe ale copacilor. Drumul de pământ presărat cu pietre și frunze uscate urmărește fidel linia muntelui, oferindu-ne o coborâre sau o urcare lină în care ne concentrăm la fiecare trasă a roții, savurând din plin sălbăticia acestui vechi coridor feroviar.

Am parcurs porțiunea și am ajuns la un tunel. Intrarea monumentală din piatră fasonată ne primește în pragul muntelui, deschizându-se ca o poartă spre necunoscut. Ne echipăm cu lumini și pornim rând pe rând în întunericul adânc, fascinați de starea excelentă în care s-a păstrat această lucrare inginerească de pe fosta cale ferată minieră.

Negura totală din interiorul muntelui este străpunsă doar de fasciculele puternice ale farurilor noastre. Înaintăm cu atenție sporită prin Tunelul Cățănaș, unde zgomotul roților pe pământul umed amplifică atmosfera mistică a acestei traversări de aproape 747 de metri lungime.

Lumina farurilor dezvăluie pereții neregulați de stâncă, săpați direct în măruntaiele muntelui. Rulăm în șir strâns pe poteca prăfoasă și răcoroasă din interior, ghidați de siluetele celor din față și de ecoul subtil al pedalării noastre prin întunericul adânc.

Structura masivă din blocuri de piatră fasonată se înfățișează impresionant sub lumina farurilor noastre. Linia a fost dezafectată dar tunelul s-a păstrat în stare bună, oferindu-ne o suprafață de rulare excelentă și un adăpost răcoros înainte de a zări lumina de la capătul celor aproape 750 de metri de întuneric.

Cantonul 2 - Halta Cocoși. O nouă mărturie a vechii căi ferate miniere ne întâmpină la marginea potecii înverzite, unde clădirea fostului canton veghează melancolic asupra văii. Terasamentul ne poartă lin bicicletele prin peisajul deschis și plin de soare, oferindu-ne un ritm relaxant de pedalare pe sub cerul senin.

Ieșim complet în spațiul deschis din Valea Zlaștiului, unde terasamentul căii ferate se transformă într-o potecă lată de iarbă. Drumul ne poartă lin la vale pe sub cerul liber, oferindu-ne o panoramă superbă asupra dealurilor luminate de soarele blând al după-amiezii în timp ce ne îndreptăm întins spre Hunedoara.

Revenim pe asfalt în Valea Zlaștiului, unde șoseaua șerpuiește lin printre gospodăriile așezate la poalele dealurilor împădurite. Umbrele noastre lungi, proiectate pe carosabil de soarele cald al după-amiezii, arată că ne apropiem cu pași repezi de finalul acestui circuit memorabil în timp ce rulăm întins spre Hunedoara.

Rulăm întins pe asfaltul curat, profitând de ultima porțiune de coborâre lină din această zi. Drumul ne poartă rapid prin cheile înguste ale văii, flancați de versanții acoperiți de lăstăriș, în timp ce ultimele raze ale soarelui luminează crestele din față și ne ghidează spre intrarea în Hunedoara.

Mărețul Castel al Corvinilor își face apariția spectaculos după ultima curbă a drumului, scăldat în lumina caldă și aurie a apusului. Silueta lui impunătoare, cu turnuri ascuțite și ziduri masive de piatră, ne oferă cel mai frumos popas vizual al acestei zile înainte de a încheia oficial circuitul nostru pe biciclete.

Oprim preț de câteva clipe pe marginea șoselei pentru a admira în liniște această priveliște de poveste. Castelul Corvinilor se înalță mândru în fața noastră, îmbrăcat în nuanțe calde de galben și portocaliu de la razele blânde ale inserării, oferindu-ne cadrul perfect pentru a reflecta la toți kilometrii frumoși pe care i-am lăsat astăzi în urmă.

Ajunși chiar la poalele maiestuosului Castel al Corvinilor, facem ultimul popas de grup din această tură memorabilă. Cu bicicletele aliniate în fața zidurilor impunătoare și a podului de acces, savurăm atmosfera medievală și lumina perfectă a apusului, mulțumiți de fiecare kilometru parcurs prin inima Ținutului Pădurenilor.

Lăsăm în urmă atmosfera medievală a castelului și rulăm pe străzile orașului, îndreptându-ne direct spre parcare. Intrat în linie dreaptă, grupul înaintează compact pe asfalt, cu gândul la cina caldă și binemeritată care ne va pune punct acestei zile perfecte înainte de plecarea spre Timișoara.

Traversăm ultimele bulevarde din Hunedoara, pedalând relaxați în șir strâns de-a lungul parcului. Lumina caldă a serii coboară peste blocurile orașului, marcând finalul unei aventuri pe cât de intense, pe atât de spectaculoase, chiar înainte de a ajunge în parcarea Kaufland de unde am pornit de dimineață.

Această tură prin Ținutul Pădurenilor a fost mai mult decât o simplă ieșire pe două roți; a fost o incursiune fascinantă printr-un colț de țară unde istoria, unicitatea marmurei și sălbăticia naturii s-au împletit la fiecare pedală.

Conform datelor înregistrate pe Strava, bilanțul acestei zile memorabile arată cam așa:

Traseul complet: Hunedoara – Teliuc – Baraj Cinciș – Ghelari – Poienița Voinii – Alun – Valea Govăjdiei (Furnal) – Tunelul Cățănaș – Valea Zlaștiului – Castelul Corvinilor – Hunedoara.

Distanța parcursă: 63,6 km 🚴‍♂️

Diferența de nivel: 1123 m 🏔️

Am lăsat în urmă vibrațiile unice ale Drumului de Marmură, liniștea mistică din Alun, ecoul pașilor noștri prin măruntaiele Muntelui Cățănaș și măreția medievală a castelului. Ne-am testat limitele pe urcările abrupte, ne-am bucurat de coborârile tehnice și, cel mai important, am împărtășit toate aceste trăiri într-o echipă minunată de 35 de bicicliști. O zi perfectă care va rămâne cu siguranță una de referință în jurnalul nostru de aventuri!

https://www.strava.com/activities/914063852