Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Căderea frunzelor - O escapadă relaxantă de toamnă

Imagine
 Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr

De la Resita Pân'la Bocsa / 2

Am avut o zi de martie superbă, al naibii de cald, în care am finalizat una din traversările frumoase de la Reșita la Dognecea! Reprogramarea acestui traseu din toamna anului trecut având aceeași chemare ,,de la Reșița pân'la Bocșa"(fară succes la aceea dată), a fost ce-a mai inspirată decizie după mult timp! Nimic nu poate fi mai plăcut decât o plimbare pe dealurile din apropierea Reşiţei. Incredibil de frumoasă zona chiar și în această perioadă când vegetația lipsește! Pe mine m-a captivat, ce mai. Ar fi fost păcat să nu mai revin asupra acestui traseu. Cu fiecare călătorie pe bicicletă pe care o iniţiez, simt că aduc munții mai aproape de oameni!  Asta înseamnă că turele făcute de noi/cu noi, chiar au trezit în oameni dorința de-a descoperii natura: fie pe bicicletă, fie la pas. În albumul de mai jos puteți vedea imagini spectaculoase, trasee și locuri superbe din această tură. Este o drumeție relativ ușoară și accesibilă multor iubitori de drumeție. (evenimentul aici)

De la Reșița pân'la Bocșa
La început de primăvară ne îndreptăm din nou către împrejurimile Reșiței, în zona dealurilor cu belvederi deosebite. Este o  tură excelentă de mountain biking peste înălțimi mici, una din frumoasele ture ce le oferă Munții Banatului (Carpații Occidentali) fiind situați în vestul României. Tura pleacă de la Reșița și ne poartă pe poteci și drumuri forestiere către Dognecea, iar mai departe pe asfalt spre Ocna de Fier și Bocșa. Întrucât traseul chiar dacă nu depășește o altitudine de 575 metri, adună prin cei 43 de km ai săi, o diferența de nivel de 1129 metri și ne poartă prin văi și culmi, între lacurile din Munții Dognecei:  Lacul Mare, Lacul Mic ( numit și Lacul cu Nuferi ce se găsesc pe valea Dognecei),  Lacul Dănilă (valea Moraviței), Lacul Vârtoape (valea Ferendia). Popasul de la Ocna de Fier este obligatoriu pentru a-ţi potoli setea cu o bere, dar şi pentru o vizită la muzeul de Mineralogie estetică a fierului Constantin Gruescu (aici poze)   (www.constantingruescu.ro). Noi de data asta nu am mai făcut acest popas deoarece eram foarte grăbiți să prindem trenul de la ora 17:14 din Bocșa spre Timisoara.

Gara Reșița Nord! Până aici călătoria noastră a fost cu trenul.

Coborâm din tren.


 Plecăm de la gară spre partea sudică a Reșiței, către Lidl-ul din Valea Domanului, unde urma să ne întâlnim şi cu alți participanți.


Traversăm Reşiţa de la nord la sud.




Lidl din Valea Domanului.  Aici întâlnim colegii din Reșița ( Daniel, Luci și Irinel Ciuru ) care asteptau să ni se alăture. 

Începem călătoria ieşind din localitate în direcţia Anina, pe şoseaua naţională 68, prin Valea Domanului, urcând uşor spre bifurcaţia cu drumul pietruit ce duce la Hanul, La Boieru.


Trecem lăsând în dreapta stadionul Mircea Chivu, dar şi pe lăngă ruine ale exploatărilor în carieră din Valea Domanului, situate în stânga.




Nu apucăm să ne depărtăm foarte mult de Reșița, şi auzim în stație... avem o "pană" în spate. În numai câteva minute ajungem la confluenţa pârâurilor Stârnic şi Doman, loc în care îi aşteptăm.

Din şoseaua principală se bifurcă la dreapta un drum pietruit către izvoarele Stârnicului, loc unde intâlnim monumentul Jandarmului. Aici părăsim asfaltul și cotim spre Hanul "La Boieru" imediat la sosirea celor din spate.

Urcăm lejer pe un drum de piatră însoţind Valea Stârnicului, către Hanul "La Boieru" spre versantul nordic al Dealului Ghica până pe culmea Dealului Bucitu.


Spre versantul din dreapta drumului se desprind mai multe poteci, şi vre-o două drumuri care duc la o carieră dezactivată.


Hanul La Boieru



Trecem şi de o barieră şi vom continua de aici pe acest drum ce escaladează versantul nordic al Dealului Ghica.




O altă pană, deja a doua care ne tine în loc.  În lipsa unui chit de reparație sau a unei camere de schimb, băiatul  în cauyăa fost nevoit să se întoarcă! Deja... am stat mult prea mult încercând să-l ajutăm cumva.

Ne reluăm urcușul spre creştetul golaş al Dealului Ghica, spre primul punct veritabil de belvedere asupra împrejurimilor.










Am ajuns în zona cu porţiuni de push-bike

Urcușul care este pe alocuri mai solicitant, cu unele porțiuni de pantă accentuată, ne poartă printr-o superbă pădure de stejar cu carpen, apoi prin fâneţe.




Din loc în loc, scurte popasuri devin obligatorii.



Prin codrii...

Ieşim într-un captivant loc de belvedere, de unde se deschide o superbă perspectivă asupra locului în care ne îndreptăm

Peisajele care se deschid în toate direcţiile sunt tot mai impozante. Scurte popasuri devin obligatorii pentru admirarea zărilor.


























Continuăm să coborâm dinspre livadă spre Valea Clocotici așa cum se vede, destul de greu.


Clocotici un sat prin care am mai fost













Din capătul satului, traseul urcă și se tine o poteca de culme până aproape de Dognecea.


















































Dognecea








Finalul a fost pe asfalt spre Ocna de fier până la Bocșa.






Lacul Mare Dognecea!
Unde mai vedem nuferi? se zvoneste că la coada acestui lac au început să apară nuferi. Oare așa o fi ? 

Continuăm pe Valea Domanului spre Ocna de Fier, fără a ne mai opri la Lacul Mic, situat imediat în stânga la cca 200 - 300 de metri.





Traversăm și Ocna de Fier fără să ne mai oprim.





Pizza by Arena Pub
Dacă ajungeti în Bocșa Română, aici se poate mânca o pizza bună




În încheiere vă invit pe toți să vă împărtășiți aici părerile, gândurile sau dorinţele vizavi de această tură.
F i l m u l


Aici traseul. 
                                                   



Comentarii

< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner


AM FOST ȘI AICI

Cleantul Ilovei

Pe poteci inzapezite spre Varfurile, Babei si Boldoveni