Prin Parcul National Semenic

O tură prin sud-vestul României

Turele prin Banatul Montan te fac uneori să laşi PC-ul, TV-ul, telefonul dar şi internetul, ca măcar pentru o zi să redescoperi iubirea de natură alături de prieteni. Un circuit care porneste din Reșita, către Clocotici - Goruia - Ciudanovița - Gârliște - Carașova - Reșița, preponderent pe drumuri de pământ, forestier, poteci dar și asfalt, având un total de 65 km și o diferență de nivel 1573 m. Cum se întâmplă înainte de fiecare tură, în săptămâna de dinaintea wekeendu-lui, pregătesc tura - de data asta nu am pregătit-o foarte minuțios deoarece cunosteam traseul. Potențialul și specificul zonei este fantastic pentru ture MTB, cu o puzderie de poteci și drumuri forestiere sau de tractor/căruță care sunt numai bune de parcurs cu bicicleta.

ÎMPREUNĂ DESCOPERIM LOCURI MINUNATE

SE SPUNE CĂ O IMAGINE FACE CÂT 1000 DE CUVINTE
Sper ca toate aceste imagini, nu doar una, să facă cât 1000 de cuvinte 

Eliminând veșnica problemă a locurilor (cum se întâmplă atunci când deplasările sunt făcute cu mașina),  de data asta deplasarea o facem cu trenul. Ne întâlnim în dimineța zilei de 18 iunie 2016 în gara de nord si luăm trenul de Reşiţa la 7:33  

 O dată cu sosirea  căldurii, mai exact venirea verii, scad numărul bicicliștilor prezenți la ture. Să fie oare căldura mult prea mare...? în fine, acest lucru pe noi nu ne împiedică să nu ieșim. Din gara Timișoara au mai urcat în tren încă două grupuri care mergeau în locații diferite, aveau tura lor, iar noi a noastră.

La Reșița coborâm din tren apoi ne întâlnim cu Eugen în parcare (a venit cu mașina), dar și cu alți 3 băieți din Reșița. Încet încet ne strângem pentru o tură chiar dacă din Timișoara am plecat doar 7.

 La insistența lui Eugen plecăm către calea Domanului, în parcare la Lidl. Acolo ne așteptau alţi patru bicicliști ce doreau să pedaleze impreună cu noi. Puteau şi ei să-și lase mașina în parcarea gării, astfel nu mai eram nevoiţi să pierdem timp până acolo, însă mă gândesc și la variata că au fost îndrumați greșit într-acolo de către Eugen, neștiind încotro vom pleca de la gară. Atunci când te deplasezi cu altceva decât cu mașina ( în cazul nostru cu trenul), trebuie să iei în calcul toate variantele și să ți cont doar de cea care te aduce la timp înapoi pentru că uneori fiecare minut contează, trenul nu așteaptă.

Până cei 4 au reușit să se pună în mișcare, am intrat în supermarket. Am mai cumpăra câte ceva pentru drum, inclusiv apă pentru că nu aveam. La numărătoare am fost 15, astfel că planurile s-au mai schimbat puțin în parcarea supermarket-ului. Deoarece asfaltul (asa cum era plănuit pentru prima parte a traseului ) nu a fost agreată de toți, am stabilit să începem tura printr-un alt loc: intrăm pe str. Murelor, o stradă mărginașă a Reșiței care ne-a scos repede pe offroad. Toate modificarile de traseu ce nu au fost luate în calcul, puteau duce și la posibilitatea de a pierde trenul de întoarcere la Timișoara.

Ți-ai imaginat cum ar fi să urci pe bicicletă și să pedalezi pe strada Murelor ? uite, cam așa...

La plecare a fost deja destul de cald și speram că odată intrați în pădure să predomine răcoarea. După scurt timp îndemnul a fost să rătăcim la pas prin locuri mai puțin cunoscute "de unii" și de a trăi o experiența unică cum o facem de fiecare dată.

 Cum asfalt nu s-a dorit, unica opţiune free a fost cam așa!  fără grija mașinilor pe o cățărare istovitoare spre dealul Ciorii, al naibi de frumoasă și spectaculoasă. Acest urcuș prin zona de enduro nu a fost și pe placul celor (trei băieți și o fată),
 pentru care am asteptat in parcare la Lidl. Nu cunosc motivul lor însă au spus că vor urca prin altă parte și că ne vom întâlni sus. Nu păreau genul nostru și acest lucru îmi dădea de la început presentimentul că nu vor termina tura alături de noi.

Greu, însă pentru asta am și venit, să ardem cât mai multe calorii și să ne bucurăm de tot ce ne oferă natura.

Printre reprize de urcat, am strecurat și etape de odihnă "forțată".

Găsesc acest loc la fel de neschimbat, la fel cum era și anul trecut, dovadă că nu s-a mai lucrat nimic la aceste trasee.

Ajunși pe culme, ne procopsim și cu prima pană. Cine era fericitul? nimeni altul decât Valentin care este la prima lui tură alături de noi. În timp ce își remedia bucuria la una dintre roți, apar și "cei patru" (am sa-i numesc așa pentru că nu le cunosc numele).

Ne bucurăm și de prima coborâre nu foarte lungă, urmată de o altă urcare și tot așa pe parcursul acestui circuit

Nu departe de acest loc, undeva mai în spate am avut un drum ce urcă pe deal în sus, ocolind puțin cei drept, însă din verificările făcute ulterior acela ar fi fost drumul cel bun. GPS-ul și inspirația de moment de data asta nu prea a dat rezultate, ne-a dus prin locuri ce părea destul de umblat ( se vede și din imagine) însă la un moment dat el se înfundă în vegetație, iar orientarea devenea tot mai grea și imposibil de înaintat.

Caut să rezolv aceasta problema repede, însă această situație nu a fost pe placul majorităţii. Cât timp cautam o ieșire din acest impas, aflu de la restul grupului că cei patru bicicliști ne-au părăsit. În concepția lor eu ar fi trebuit să cunosc traseul. 

Poteca era și ea pe aici, așa că am găsit-o repede. Continuăm mai departe pe ea, am dat și de drum.

Am dat și de drum însă ceva mai sus, am remarcat altul ce venea din stânga. Probabil era cel pe care  ar fi trebuit sa mergem din start pe el.

Apare și o coborâre destul de tehnică pentru bicicletele noastre, obligându-ne să ne dăm jos din şa, sau să riscăm să mergem în cap

CATEGORIC NU puteam trece pe lângă acești pomi plini cu cireșe, fără ca să nu gustăm din ei.

Mâncăm pe săturate și plecăm mai departe, fără a pierde prea mult timp în această "fostă" livadă. 

O altă coborâre foarte tehnică care m-a dat jos din șa.

Continuăm să coborâm dinspre livadă spre Valea Clocotici așa cum se vede, pe lângă biciclete.

Traversăm și prin apă mică a unui pârâu.

Undeva la intrarea în Clocotici, una din așezările din Caraș, cu populație de origine slavă.

Satul este la circa 15 km sud de municipiul Reşiţa şi circa 5 km nord-vest de Caraşova. Este străbătut de drumul comunal DC75 care leagă drumul judeţean DJ581 de drumul naţional DN58.

Căminul cultural Clocotici

Căutăm un magazin alimentar. Cel pe care eu il știam era ceva mai în spate! Am trecut pe lângă el dar era închis. De câte ori îmi aduc aminte de Clocotici, îmi aduc aminte și de acel magazin. A fost într-o dimineață, în care noi am mai fost aici ! Am vrut să luăm micul dejun şi cumpărat biscuiți și prăjitură, dar şi o cutie cu lapte. Vânzătorul era un bărbat mai în vârstă și mi-a dat în loc de lapte, friscă. Când să plătesc mi s-a părut cam scump însă nici prin cap nu mi-a trecut ca că defapt plătesc altceva - m-am gândit că atât o fi preţul fiind la sat. Am plătit și am plecat! Abia după ce desfac dopul (nu am fost curios ce scrie pe cutie) și beau prima gură observ că nu este lapte - omul mi-a vândut frișcă lichidă nu lapte îmi zic...

Îndrumați de localnici găsim un alt magazin în apropierea căminului cultural, însă şi acesta tocmai s-a închis iar vânzătorii dădeau să plece. La rugămintea noastră, au deschis și ne-a servit. Era ora 12 iar la această oră magazinele se închid până la ora 17 în majoritatea satelor...

Prima oprire am făcut-o aici, însa nu foarte lungă, în rest au fost doar regrupări scurte, sau după caz ( la cireșe sau remediere penei).

La îndrumarea aceluiași localnic, luăm apă din această fântână, susținând că mai multă lume folosește apa și că putem bea fără probleme. La scurt timp un alt localnic ne avertiza să nu bem pentru că apa are un gust rău și nu este bună de băut. Întradevăr, apa a avut gust de petrol.

După o scurtă urcare pe dealul Țigani până la ieșirea din sat, vine și mult asteptata coborâre pe asfalt până la intersecția cu DJ581.

Aici cotim la stânga și ne îndreptăm către Goruia. 
Tentați de viteza cu care am coborât din Clocotici, ritmul pe această porțiune până în Goruia a fost unul alert.

Ajungem în Goruia (Gorony), cotim pe drum în stânga și trecem un pod peste pârâul Gelud

Aruncăm câteva priviri prin jur până apar toți cei rămași în urmă apoi plecăm.

Remarcăm și un centru informativ pe care il găsim închis. Nu se știe după ce program funcționează, important este că el există în rest nu mai contează. Închis a fost și ultima dată când am fost pe aici. Ne asteaptă o altă urcare, asa că tragem câteva poze și ne vedem de drum. 

În acest sat încă mai trăiesc oameni, încă se nasc copii, încă mai pasc animale și soarele continuă să urce pe cer chiar și aici, deși este o zona radioactivă. Un astfel de loc este Ciudanovița. 

Găsim câteva fântâni şi un afiş că apa nu este bună de băut, însă părerea localnicilor este alta!  S-au pus aceste dezinformări de către autorităţi, tocmai pentru ai obliga să se racordeze la conducta stradală.

Aruncăm o privire și prin sat, dacă tot am ajuns până aici. Stăm de vorba și cu un localnic în care încearcă să ne linișteacă  asupra zonei spunând că nu ar fi deloc periculoasă. După părerea mea şi din ce se vede, este un loc mort! Mai sunt câteva clădiri ce stau să cadă, iar oamenii sunt rari văzuți.

Astăzi, în această comună din județul Caraș-Severin, singurele activități care mai susțin zona, este agricultura, care este practicată în condiții "normale", deși aici nimic nu e normal! Animalele se adapă de la râul contaminat, pasc pe haldele de steril și ce produc ajunge pe tarabele piețelor! Cetăţeanul cu care am stat de vorba susținea că se ocupă cu apicultură iar mierea o vinde prin piețe.

Plecăm din sat către zona de blocuri, denumită colonia minieră Ciudanoviţa. Nu ajungem decât până la marginea coloniei, cotim la stânga chiar înainte de bocuri și urcăm pe un drum de pietriș traversând dealul Roșan spre Gârliște 

Colonia miniera Ciudanoviţa, multe clădiri ce stau să cadă, altele încă locuite, două rînduri de blocuri părăginite la intrarea în sat, acoperite suprarealist cu antene parabolice. Astăzi nu mai există cinematograful, nici maternitatea, nu există chioșc de ziare, sau obiective turistice, doar halde de steril ce-i înconjoară fiind o zona radiată. Ce este atât de captivant la Ciudanovița și, totuși, atât de speriat?  Este o fostă localitate minieră, unde până spre anii 2000 s-a exploatat uraniu. iar aici au trăit zeci de mii de oameni, mai bine ca și în alte părți din România. Astăzi însă mai sunt câțiva.

Gârliște.

La intrarea în Gârliște

Nu stăteam foarte bine cu timpul, așa că traversăm satul Gârliște fără a ne mai opri, înafară băieților din Reșița. Ei au fost nevoiti să se oprească pentru o problemă tehnică la bicicletă, un lanț rupt pe urcarea de la Ciudanovița către Gârliște apoi încă o pană. 

Cuntinuăm în amonte pe valea Gârliștei până la panoul informativ.

Întâlnim un panou informativ, de unde o potecă duce spre Cheile Gârliștei și o alta potecă urcă pe dealul Vânăt.

Urcăm cam greu ce-i drept pe o potecă destul de îngustă destinată drumețiilor, într-o zonă parcă ruptă dintr-o junglă, totul pare foarte sălbatic.

Mai multi copaci căzuți în urma unei furtuni, ne obligă la muncă în echipă, plimbând bicicleta din mână în mână, deasupra lor.

Traversăm și dealul Golaș coborând spre o livadă 

Urmăm o potecă găsită prin livadă, ce probabil o folosesc ciobanii pentru a ajunge la Carașova sau doar până la izvorul de care vom da ceva mai jos.

Pe alocuri poteca a fost foarte greu vizibila, chiar la un moment dat s-a despărțit, însă ne-am descurcat și am ajuns cu bine până jos.

Carașova zărită de la poalele dealului Golaș.

Poteca pe care tocmai am coborăt ne-a adus la acest izvor de care aminteam mai sus, iar de aici încă un pas până în Carașova.

Suntem la limită cu timpul, orișice oprire de pană la vre-o roată sau altă defecțiune în acest moment ar fi dus la pierderea trenului.

Traversăm Carașova dorind să ajungem cât mai repede la DN58

Am mai bifat un obiectiv

 Ca o concluzie finală, a fost o tură foarte frumoasă și extrem de solicitantă fizic. Urcările nu foarte lungi "insesizabile", în formă de valuri, au fost secretul dificultătii. Am fi avut o tura mult mai lejera pentru final dacă nu mă lăsam influențat, și am fi început tura pe asfalt. Important este că am prins trenul, la mustață dar l-am prins.

Harta