Rusca - Pietrele Albe

Pe creste muntoase, prin văi și ogașe.

Sâmbătă dimineaţa pornim la drum "pe plaiuri gugulane", pentru un circuit în jurul vârfului Cozia, din extremitatea vestică a Munţilor Cernei.  Putin cam matinală alegerea orei de plecat în tură, dar avem nevoie de o marjă cât mai largă de timp pentru a reuși să terminăm tura pe lumină. Înainte de Teregova, părăsim Valea Timişului, E70 și cotim spre Rusca (DN608). Lăsăm maşinile în sat, ne facem ultimile cumpărături de la magazinul din apropiere, și grăbim plecarea. Circuitul începe de la Rusca, pe malul lacului Poiana Ruscă şi ne duce pe drumuri forestiere şi poteci dure chiar pe sub Vârful Cozia spre satele Obița, Arsuri, Gruni, Pogara de Sus, Cornereva, pe Lunca Zaicii, Zanogi şi Zmogotin de unde urcăm către vârful Pietrele Albe la 1404 metri  alt. și Lacul Poiana Ruscă. Ploaia de asta-noapte a răcorit bine aerul, așa că presimt o vreme frumoasă. Săptămâna în curs am petrecut jumătate din timpul zilei desenând în Google Earth traseul. Asa că hai să vedem ce a ieșit. 

                     

Ceea ce voi vedeți în acest video, este doar efectul final, urmând să deducem mai jos cum s-au petrect lucrurile, urmărind pozele și filmul final.

                                       

  Povești și impresii
Îndată ce „ploaia“ se pornea, picăturile se adunau în şuviţe subţiri, care săpau ogaşe, acestea se uneau, curgeau formând pârâiaşe cu văi mai mari şi mai adânci, despărţite de culmi. Priveai cum vin șuvoaie de ape ca într-un film dat pe repede înainte. 

La intrare în Rusca... Puțin cam umed pe jos, dovada că a plouat recent.

Aici am lăsat mașinile

 O luăm pe defileul Râului Rece (Hideg) în amonte, aproximativ 8 km până se ajunge la o bifurcație.

Drumul este betonat, într-o stare acceptabilă.

Ajunși la o intersecție de drum înainte de baraj, oprim pentru o regrupare. Spre stânga drumul urcă pe valea Hidegului și urmăreşte conturul drept lacului de acumulare spre aparent singura pensiune din zonă (Wittmann) și spre Carpates Adventures, până la capătul din amonte, iar spre dreapta drumul trece un pod și continuă pe deasupra malului stîng al lacului spre satul Cornereva, dar și spre Valea Hidegului. Se poate ieși și spre Plugova, la E70.

Barajul poate fi zărit de pe ambele drumuri de la bifurcație de la o oarecare înălțime, fiind mult mai jos decât drumul (circulația pe el este interzisă ).

Ajungem la Baraj și rămân uimit cât de frumos este. 

Spre deosibire de multe alte baraje din țară, nu poate fi traversat cu mașina, soseaua fiind cu 20 m mai sus decât coronamentul barajului

Admiram o construcție frumoasă, zveltă, care se integrează perfect între Munții Țarcului și Cernei, formând un peisaj de neuitat. Una dintre cele mai frumoase și mai izolate zone ale României.

Harta satelit 

Pozitionare satelit

O vreme urmăm drumul de contur al lacului, către Cornereva.

Așadar mă las ghidat de navigatorul de la Garmin. De la baraj urcăm spre primul cătun Obița până în Șaua Arsuri, de unde coborâm scurt vre-o 10 km pe valea Ohabei până apoape de centrul Cornerevei unde facem o pauză. 

Primele case care apar,  fac parte din cătunul Obiţa

Din stânga noastră ne priveşte de sus vârful Cozia cu cei 1.450 de metri ai săi. În dreapta se ridica culmea Poiana Mare sau Culmea Cănicei (1.364 m) care flanchează partea vestică a depresiunii Cornereva. 

La vaaaaale

Începem încetişor coborârea spre centrul comunei Cornereva. 

Arsuri -  Casele apar răsfirate în stânga şi în dreapta noastră, cocoţate pe coastele dealurilor.

Noi ne continuăm drumul mergând înainte. Pe tot parcursul drumului, în dreapta şi-n stânga, răsar case mai mari sau mai mici.

Cornereva

Urcăm rapid pe drumul comunal, asfalt până la valea Zmogotinului din care se desprinde drumul forestier până la Șaua Pietrele Albe

Ajunși în Zmogotin, părăsim asfaltul și urcăm drumul forestier ce șerpuiește superb pe valea Zmogotinului, pe un urcuș susținut până la Șaua Pietrele Albe. Până aici am venit într-o viteză doar pe drum betonat sau asfaltat.

Aici găsim pe firul unui pârâu o moară de apă. Ne oprim și  traversăm o bârnă pentru a ajunge la ea.

Un stăvilar de unde dirijează apa către moară 

Încă o moară la o distanță destul de mică de cealaltă, însă nu ne-am mai oprit.

Canton Smogotin Bujoru

Pofta de pedalat i-a facut pe unii să mearga mult înainte greșind drumul. 

Curând ajungem sub creasta Cernei, la Dosul Zmogotinului, de unde drumul se bifurca în două direcții: spre stânga se urcă spre stâna Pietrele Albe, iar spre dreapta e drumul ce ține pe curba de nivel pe sub creastă și face legătura cu valea Frasincea și cu stânele de sub Vlascu. Noi vom merge pe prima varianta către vf Pietrele Albe.

Drumul urcă vârtos în altitudine cu serpentine frumos desenate în coasta muntelui.

Soarele încearcă să răzbată și el aici jos printre nori.

O binevenită pauză după o urcare susținută în care am luat masa. 

Și am ajuns pe culme. Vremea a devenit puțin ciudată aici sus! norii se cam fugăresc pe cer, așa că plimbarea de azi ne prinde bine cu ploica care dă semne că vine. 

Avem o privire spre Vf Babei (1825 m alt)

Pietrele Albe la 1400m. 

Până la urmă ajungem la ținta noastră. Una din probleme pe care le ridică traseul acesta este faptul că depinde enorm de condițiile meteo. Este bine să fie evitat atunci când sunt ploi cu descărcări electrice.

Puțin înainte și ușor la stânga ajungem la o stână.

Suntem sus la 1404 de metri în golul alpin unde peisajul se deschide uimitor către toate vârfurile din Munţii Ţarcu şi Cernei. 

Aruncăm o privire către stâna după care revenim întorcându-ne înapoi la drum.

Inevitabilul s-a produs, ploaia s-a pornit până la urmă. De aici începe o coborâre tehinică, pe poteci şi drumuri forestiere până la coada lacului.

Destul de dificilă coborârea chiar și pentru cei cu experienţă. Panta mare, ploaia și drumul plin de bolovani, ne-a obligat la pushbike.

O altă stână întâlnim puțin mai jos. Aci drumul ține tot înainte, noi însă trebuia să cotim dreapta. Fără nici un marcaj destul de greu am reușit să dăm de o potecă prin vegetația cam mare. 

Ploaia torentială și tunetele ne creea o oarecare spaimă grăbindu-ne ritmul spre coborâre.

Am ajun la un vad. 

Ups, aici Roxana alunecă pe piciorul stâng dar se redresează rapid. Mai târziu acest lucru avea să recidiveze după încă două întâmplări asemănătoare.  

O porţiune se merge chiar prin ogas, deci un „pushbike” destul de enervant care s-a lăsat și cu o accidentare.

O văd pe Roxana nemiscată! clar ceva s-a întâmplat îmi repetam. M-am grăbit să ajung la ea dar până să ajung deja a plecat încet.

Vremea se îndreapta, ploaia și ea s-a oprit, iar soarele încearcă să răzbată și el aici jos 

O văd pe Roxana pentru a doua oară ghemuită și nemișcată. Ajung la ea, și constat că problema este destul de gravă. Se pare că a recidivat, provocând-ui mari dureri în zona genunchiului. În timp ce i-am aministrat un calmant și mă sfătuian cu Eugen cum voi face ca să o cobor până jos în vale, apare și salvarea mea. Un taf apărut de nicăieri, parcă a căzut din cer, venea agale, trăgând după el trei bușteni seculari.

Opresc taful și explic cele întâmplate, iar unul dintre muncitori amabil coboară din taf, luând el bicicleta. O urc pe Roxana sus în taf, și continui să cobor în spatele lui.

O metodă de a nu te uda la picioare e să calci pe bolovanii de la suprafața apei

În curând totul se transformă brusc într-un drum de pietriș, uşor de străbătut. 

În coada lacului drumul trece prin Pârâul Rece.

Se pare că există un pod mai în dreapta care duce printr-un teren privat unde accesul nu este permis. 

Imagine de pe valea Hidegului, malul drept al lacului Poiana Ruscă, undeva aproape de coada lacului.

Rusca, final de tură. 

Mai multe poze puteți urmări AICI

filmul final

 

Acuma, uitându-mă pe ce am desenat acasă și comparând cu traseul pe care am mers, mi-e mai clar ca niciodată: sub nici o formă nu trebuie renunțat chiar dacă situația la fața locului pare alta, și trebuie mers milimetric pe track.

Circuitul de dificultate medie se recomandă a fi parcurs în sensul prezentat aici.