Discovery Tour

Încă o sâmbătă perfectă, petrecută pe bicicletă.

După o săptămână în care prognoza nu era deloc pe placul biciclistului, planurile pentru wekeend erau în "standby".  Prefer să fiu pe-afară când e soare şi frumos, nu când plouă. Desigur, doar pentru că s-au anunțat averse nu înseamnă că trebuie sa-ți anulezi planurile. O tură cu bicicleta prin ploaie poate fi o aventură plăcută. Abia pe vineri am revenit hotărât să ne încercăm norocul, asta după ce prognoza se arăta a fi mai blândă, existând chiar posibilitatea să avem o zi fără ploaie. Sperând să mai găsesc parteneri, am lansat un anunț însă fără prea mare succes. O tură MTB pe ploaie, este coşmarul multor pasionaţi, mai ales dacă există și noroi. Echipa am format-o cu Mely și cu Ion, și uite așa am reușit să formăm un grup de șapte persoane: Eu cu copii, Roxana și Cristi, Mely cu Bogdi, băiatul lui de doar 10 ani și Ion cu Gheorghită. Cel mai important lucru când vorbim de o ieşire pe ploaie este alegerea traseului pe care urmează să mergem. În astfel de cazuri, este bine de evitat terenurile argiloase cu mult pământ unde roțile se încarcă, îngreunând foarte mult deplasarea. La munte traseele sunt diferite. Solul este mult mai nisipos şi pietros iar potecile şi drumurile în general nu au noroi adânc, iar dacă acesta există, nu este de genul lipicios. Există şi excepţii în care, din cauza defrișărilor să întâlnim drumuri forestiere distruse de taf sau camioane. Părerea mea este că multă lume dintre cei ce sunt îngroziţi de perspectiva unei ture pe ploaie, au avut parte de o experienţă traumatizantă înainte, de aceea preferă să evite astfel de ture. 

Din Timișoara am plecat setați să înfruntăm ploaia, așa că nu mai există nici un stres din acest punt de vedere. Totuși am avut și emoții destul de mari când ne-a prins o torențială în drumul către Bocșa. Propunerea venită din parte lui Ion și a lui Mely de a merge cu mașinile până la Bocșa, și nu cu trenul așa cum plănuisem, a fost foarte bună, evitând să stăm uzi (în cazul unei ploi) și așteptând trenului la întoarcere.

"plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o zi" decisi sa infruntăm ploaia.

Bocsa Montana.

Undeva prin centru pregătiți de plecare.

Plecăm şi sosim undeva... 

Plecam catre lacul Medres, traversand linia ferata pe undeva prin apropierea garii.

 Lacul Medres

De la lac am facut cale întoarsă către Bocșa. O plecare de prin preajma lui era exlus la cât de mult a plouat în timpul noptii și până spre dimineață. 

Ne îndreptăm spre cartierul țigănesc, iar de acolo pe drumul forestier ce urcă și coboară pe valea Smida.

Pe o vreme ploioasă și pe astfel de drumuri esti în căutarea aderenţei, atât la urcare cât şi la coborâre. Intrăm pe un traseu destul de bun chiar dacă imaginea lasă să se inteleagă altceva.

Pedalăm constant şi nu ne oprim decăt pe culme, înainte de coborâre. Urcările pe aici nu sut foarte lungi.

Străbatem munții Dognecei prin vale, pe un drum de pietriș în stare foarte bună către Culmea Cazărmii, iar de acolo tot pe vale în coborâre spre cantonul Smida.

Culmea Cazărmii, unde întâlnim un adăpost. Este binevenit mai ales atunci când trebuie să te adapostești de ploaie, dar și dacă vrei să faci un popas.

În continuare coborâm pe Valea Stâmbă către Cabana Turistică Smida

Acel drum perfect de care aminteam mai sus, începe să ia sfârșit odată cu zona unde se defrișează, așa cum se poate vedea și din imagine.

Cabana Turistică Smida, Ramna, judetul Caraș-Severin.

Nu am piedut prea mult timp în acest loc, doar câteva poze și ne-am văzut mai departe de drum. Majoritatea pauzelor au fost foarte scurte, strict pentru orientare.

Plecăm tot pe vale după ce inițial am vrut să urcăm drumul din dreapta cabanei.

Cabana zărită din vale.

Imediat vom da de o bifurcație. Cotim la dreapta pe o alta vale, până la o altă bifurcație. În lipsa unui track, nu aveam certitudine că suntem pe drumul cel bun. 

GPS-ul îmi dădea un posibil drum, însă la o distanta mult prea mare, asa că am plecat în recunoastere lăsând grupul să se odihnească putin.

M-am depărtat suficient de mult încât strigătele mele nu au mai fost auzite de cei rămași în spate. Lipsa stațiilor și a semnalului GSM, m-a obligat să mă întorc înapoi după ei. Încă o dată realizez cât de util mi-ar fi fost o stație.

Vom continua pe drumul ce face stanga, ocolind un pom care blocheaza accesul curiosilor in aceea directie, fara nici o problema pentru noi. Un urcus lejer la inceput dar plin de pietre si inundat de un pârâu.

Urcam destul de chinuit pe drumul moale ( distrus de taf ), catre Tâlva Spânzului.

Cele mai alunecoase suprafeţe pe ploaie sunt rădăcinile de copaci şi pietrele ude. Evident ca nu le-am putut evita pe toate, asa ca pe undeva pe aici, poate ceva mai in colo am cazut (din greseala mea evident), lovinduma la genunchiul stang, acelasi genunchi la care m-am lovit si cu o saptamana in urma.

Portiunea mai grea de aici incepe, aproximativ 2 km de impins bicicleta

Aici avem o schimbare de directie. Ma intorc in ajutorul celor din spate pentru a ne putea regrupa mai repede.

Traversam printr-o poienita frumoasa pe o urma de tractor destul de recenta din ce s-a putut vedea. La inceput nu stiam unde duce (ulterior s-a dovedit a fi bun) asa ca ne-am intors in padure, insa prin padure nu mai era practicabil.

Iesiti din padure, undeva pe la marginea ei (destul de aproape de satul Barbosu) tinem aceeasi urma de tractor, intalnind un cires, defapt am intalnit mai multi insa acesta era singurul din care am reusit sa mancam cirese.

Mai există din păcate zone cu lut lipicios şi pe traseele montane sau cele de deal, cum de exemplu am intalnit si aici pe Dl. Cârpănoasa, chiar la marginea satului Barbosu, dar si o prin sat. 

Intalnim si prima casa, semn ca am ajuns la Barbosu. Pentru mine este pentru a doua oara cand ajung in acest sat, insa de data asta pe un alt traseu mult mai spectaculos si mai frumos 

Barbosul
La intrarea in sat ne oprim  pentru a fotografia primele case undeva pe pe deal. Barbosu este departe de civilizatie, situat la poalele Muntilor Dognecei, care apartine administrativ de comuna Ramna si la aproximativ 5 - 6  Km de Valeapai.  Sunt case frumoase, asezate pe valea unui pârâiaş pana pe deal, dar datorită căilor de comunicaţii deficitare, majoritatea locuitorilor au plecat din sat.  Astăzi mai sunt doar câteva familii care mai locuiesc în sat.

Vizualizati satul Barbosu pe o harta mai mare.

Inaintam usor pe langa biciclete din cauza pamantului lipicios, dupa ce tocmai ne-am curatat rotile . Un caine ne-a simtit prezenta incepand rapid sa latre. Imediat a aparut si un localnic curios si bucuros ca poate socializa.

Cei care doresc clipe de relaxare şi de izolare, ar trebui să ştie că Bărbosu este locul ideal, exact cum ne-a povestit domnul din imagine, unul dintre localnicii al acestui sat. Foarte ospitalier, ne-a condus aratandu-ne un cires dintr-o livada.

Dupa ce ne-am umplut burtile cu cirese, am mai primit si la pachet de la sotia domnului, continuam calatoria mai departe pe ulitele acestui sat.

Personal am constatat că este mai eficientă trecerea acestei zone pe jos, eventual cu bicicleta ridicată acolo unde este necesar. Pierderea de timp fiind mai mare daca forţăm trecera pe bicicletă şi apoi trebuie să o curăţim.

Majoritatea caselor sunt părăsite şi în stare avansată de degradare.

Descidem poarta si intram in curte. Nu e nimeni, decat o casa parasita de mult care sta sa se prabuseasca

Satul are tot mai mult aspectul unui sat fantomă (gost town), dar zona este foarte frumoasă şi sălbatecă. Poate din această cauza mai sunt persoane care au investit bani în aceste locuri, reparând câteva locuinţe, păstrând astfel specificul lor.

Aici am poposit pentru o perioada mai lunga de timp in care am luat masa. Singurul loc unde stiam ca este o fantana cu apa potabila.

Biserica

Parohia Bărbosu aparţine parohiei Valeapai. Preotul din Valeapai,  mai vine din cand in cand şi ţine slujba sau când mai este necesar (înmormântări). Am remarcat ca biserica are acoperis destul de nou si arata foarte bine pe exterior, doar ca nu mai are clopote. 

Centrul satului undeva in preajma bisericii si a scolii.

Şcoala

 De pe internet am aflat ca datorită lipsei de copii, şcoala a fost închisă încă din anii 1970. Clădirea şcolii, datorită nefolosinţei, ajungând si ea într-o stare avansată de degradare.

Satul se intande pana sus pe deal. Dupa ce am dat un tur pe strazile din vale, urcam si pana pe deal.

Multe dintre casele de pe deal sunt renovate.

Multe mai au un pic si pica...posibil pana la urmatoarea tura sa nu mai gasim aceasta casa in picioare.

Drumul comunal nu este impracticabil, ci cu mult peste asteptari.

Ne îndreptăm spre Valeapai. Deodată niște nori apăruți de nicăieri aveau să prevestească ploaia. 

Valeapai De aici avem posibilitaea sa scurtam tura cotand la stanga pe DJ585 catre Ramna si Bocsa Romana si astfel sa evitam ploaia care se apropia tot mai tare, sau sa cotim la dreapta catre Duleu, Valea Mare pana la Fârliug si pe asfalt pana la Ezeris. De la Ezeris pe DJ583, inca o traversare pana la Bocsa Montana pe un drum identic unui foretier. Norii care se tot apropiau ne indemnau sa mergem la masini, dar ar fi fost o tura mult prea scurta. Mai era o problema pentru care nu puteam lungi tura... aveam un copil de 10 ani printre noi care nu a avut o tura usoara pana aici. Dar dupa ce Bogdi sustinea ca nu este obosit si ca mai doreste sa pedaleze plecam catre Ezeris.

Scăpăm de ploaie, doar doi trei stropi.

Fârliug

Ne-a ocolit ploaia cât ne-a ocolit, însă tot ne-a prins într-un final. E ploaie, e apă care cade din cer şi nimic mai mult. Ploaia te udă, dar nu te omoară.

Pentru o tură reușită pe ploaie, trebuie să avem grijă și de noi nu doar de biciclete. Bine, să fim clari, cel mai important lucru de care ai nevoie pentru confortul tău este echipamentul potrivit (haine și apărători).

Drumul umed schimbă datele problemei atunci când vrei să frânezi. Mergi un pic mai încet atunci când plouă. Așa vei avea suficient timp să frânezi în caz de nevoie și nu te stropești

                       

Harta traseului