Simțeam nevoia să respirăm din nou aer proaspăt și curat de munte și să ne bucurăm privirile și sufletul cu frumoase peisaje…Sunt multe lucruri minunate pe care le întâlnim pe munte. Sezonul de iarna înseamnă și o continuitate în excursiile noastre ce au ca scop descoperirea frumosului și al zăpezii. Suntem încă în plină iarnă, dar cât o să mai țină? Ideea este că primăvara trebuie să ne găsească pregătiți de outdoor și excursii cu bicicleta, mai ales acum, după un an de izolare și suferință…Am ales pentru acest weekend o drumeție, mai ușurică credeam noi, în Munții Poiana Ruscă…o tură de o zi prin locuri prin care am mai fost, dar pe un traseu pe care nu l-am mai parcurs, și NU în luna ianuarie, așa că noutăți mi-am imaginat că o să fie din belșug. Am plecat dis-de-dimineață din Timișoara, încă era întuneric, la 7 dimineața. Și, fără să ne grăbim, la orele 8:30 eram deja în Nădrag. Colegi de tură am fost nouă! Cerul acoperit de pe drum nu indica că vom avea parte de condiții meteo prea blânde. Acest traseu se desfășoră sub forma de circuit și porneşte din dreptul podului de la confluenţa văii Nădrag cu valea Cârlențiu (locul unde am lăsat mașina) prin pădure, printr-un loc încă neștiut, înspre Vârful Daia şi Cabana Căprioru, cu revenire pe drumul forestier la intersecția unde lăsasem mașina. Contrar prognozelor, drumeția noastră pe vârful Daia ne-a așteptat cu vreme bună, cam „vijelioasă”. Chiar dacă viteza vântului depășea uneori 50-60 km în rafale nu ne-a afectat prea mult, în pădure eram protejați !!!
Ce a ieșit… povestim un pic mai jos :)
O panoramă încântătoare se deschide spre un drum ce duce până în inima munților și te invită în paradisul drumețiilor.
Cam așa arată plecarea noastră...Frigul de dimineață ne îndeamnă la drum. De la parcare ne-am îndreptat pașii un pic în spate pe drumul pe care am venit (circa 2 km) până la o punte peste pârâul Nădrag.
Puntea marchează începutul potecii spre cabană.
Nu există tablă indicatoare, dar din acest loc intrăm pe traseu.
Nu este prea simplu de trecut pe aici când râul curge cu un debit serios…
Drumul pe care îl urmărim este săpat de ape.
Am luat-o direct prin albie, pe firul unui pârâu, afluent al văii Nădrag... singura cale liberă, ba peste trunchiuri căzute, ba printre ierburi care aduceau a liane, ba pe maluri, ba înapoi
După circa 700 m ajungem la confluenta dintre două pârâuri. Poteca pare la dreapta pe lângă apă.
Aici poteca devine clară. Înfofoliți cum eram am transpirat ceva, deși nu am făcut vreun efort remarcabil…
Peisajul este unul superb de toamnă...
Poteca urcă ușor abrupt printr-o pădure de fag, de un farmec deosebit în special toamna. Multe frunze, mulți fagi tineri... Asta într-o continuă urcare!
Am pornit cu pași mai lenți de data aceasta, simțind nevoia unei pauze tot mai des. Nici nu-mi amintesc când m-am chinuit aşa pe o bucată de traseu – pur şi simplu îmi trag sufletul la fiecare cinci minute şi-mi vine să arunc rucsacul cât mai departe… Pare un urcuș serios și se dovedește curând că pe el câștigăm altitudine.
Ploaia ne ocolise în mare parte, însă vântul puternic nu ne dădea pace. Întâlnim marcajul (cam șters) cruce albastră. Continuăm pe el până în zona înaltă, apoi către nord-vest (spre stânga) încă aproape 500 m şi ajungem pe un vârf plat, împădurit, cunoscut sub denumirea de Vârful Bordaru 945m.
Și uite așa, pas după pas, poză după poză, am reușit, în final, să ajungem cu toții până sus și să ne bucurăm împreună de acel moment..
Acești munți nu au creste semețe. Mai continuăm puțin traversăm o mică șa, și un prim popas îl facem în Vârful Daia (917 m).
Punctul la cea mai mare altitudine al traseului nostru de azi. Am stat puțin, ne-am tras sufletul… unde, pentru scurt timp, ne-am eliberat de toate greutățile noastre… apoi am luat-o la vale. Nu sunt mulți kilometri până aici (doar cinci), însă toți sunt pe urare. Încă de când am urcat cu bicicletele pe vârful Braianu Mare (873m) (vezi aici) aveam de gând să ajung și pe acest vârf. Atunci am trecut prin apropierea lui. După o pauză foarte frumoasă, am pornit mai departe spre Cabana Căprioru, pe o cărare destul de lată, într-o ușoară pantă descendentă.
Pașii noștri s-au îndreptat spre şaua plată dintre Bordarului şi Dâmbul cu Fier, și astfel în scurt timp suntem la cabana „Căpriorul”.
...nu fără a observa soarele de după nori. Zăpada rămasă, desigur pe cale de dispariție.
Aici întâlnim marcajele care vin de la Nădrag, Luncani și Pades. Din acest loc un drum ne conduce la cabana „Căpriorul“, care se află la 200 m spre sud, pe o culme secundară
Cabana Caprioru care oferă un loc de popas pentru turiștii ce ajung în aceste locuri.
Masa și voia bună curg. La final, s-a lăsa cu o mare masă comună pentru toată lumea pregătită de maeștrii bucătari ai grupului întâlniți la cabană și cu momente de veselie și hohote de râs. Era nevoie… Oameni tare de treabă am întâlnit aici pentru care le multumim.
Terminăm masa și la drum. Cu alt elan, refăcuți, pornim la vale. De aici avem kilometri și kilometri de coborât. De fiecare data am urcat sau coborat aceasta portiune pe bicicleta si părea foarte lung, acum insa o facem la pas.
De aici urmăm drumul forestier prin pădurea umbroasă spre Nădrag. Zapada moale, greu accesibilă. Avem noroc că nu este mai mare.
Facem dreapta și la vale pe drumul forestier.
Pe pomi se zăreşte iar marcajul, cruce albastră care de aici înainte ne va însoţi continuu până la finalul de traseu
Am continuat în josul văii într-un ritm lent, luptându-ne cu terenul alunecos. Ar fi o variantă de coborâre la stânga ce scurta cu vre-o doi km dar majoritatea dorea sa mergem pe drum
Timpul trece și kilometrii curg fiindcă suntem la vale.
Moment în care motoarele s-au redus la maxim și am tot mers așa până am ajuns la masină…
Încet, dar sigur, ajungem la mașini. Eu, personal, abia îmi mai târăsc picioarele. A fost o zi frumoasă cu adevărat de neuitat, în care am descoperit un traseu frumos. În sfârșit o tură deschisă oricui, tocmai pentru a face și mai cunoscută zona din împrejurimile Nădragului. Drumețiile în Muntii Poiana Ruscă constituie o experiență unică - de la potecile ce pot fi luate la pas, unele mai scurte, altele mai lungi, unele mai ușoare, altele mai dificile, până la tururile pe platourile alpine mai puțin cunoscute Știu că mă repet dar… minunate locuri… Eu unu m-am bucurat foarte tare că am mai încheiat o plimbare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.