Cleantul Ilovei

S-a așternut iarna și aici cu ale ei veșminte înghețate, și pline de mister. Prin urmare am luat iarăși drumul muntelui. Planul e destul de simplu, sâmbătă dimineața pornim spre Ilova, până la capătul satului (mai aproape de poalele munților). Frig aici în această dimineață -20 °. Și totuși asta nu ne-a împiedicat absolut deloc să ne bucurăm de o tură de trekking în natură. De îndată ce oprim maşina, căutăm să nu pierdem prea mult timp și să plecăm. Pornim la drum pe traseul desenat spre dealul Piatra Ilovei, situat în partea sud vestică a munților Țarcu din apropierea satului Ilova. Relieful regiunii este accidentat, vârful fiind situat la 874 m altitudine. 

Colegi de tură: Mely și Liviu

Călătorii în pandemie

Suntem la altitudinea de 490 m, la poalele vârfului Piatra Ilovei, şi suntem decişi să urcăm până în vârf.

Ilova: strada principală

Așadar, ne-am stabilit plecarea de aici

De la ieșirea din sat se cotește la stânga și se intră pe un drum posibil plin de noroi, am avut noroc că era zăpadă și înghețat. 

Frigul de dimineață ne îndeamnă la drum așa că nu prea facem pauze doar opriri scurte pentru poze. E prima dată când am nevoie de mănuși

Mergând pe drum, pe lângă firul pârâului Ilovița în sus, ajungem la o intersecţie. Drept înainte drumul merge spre pădure. Noi mergem pe drumul care coteşte spre dreapta şi începe să urce.

Ajungem repede deasupra satelor. Pe măsură ce urcăm începe să se deschidă perspectiva spre Ilova pe care tocmai am părăsit-o.

 Valea Timișului începe să se deschidă în spatele nostru.

Vremea seamănă mai degrabă cu o primăvară timpurie.

Facem o buclă mare spre stânga şi deodată apare în faţa noastră cleanţul.

Din când în când ne întoarcem să privim cleanţul Ilovei. Pe marginea stâncii se conturează o cruce.

Chiar dacă zăpada acoperă, drumul este puternic erodat şi spălat de ape în ultimii ani așa încât pe mijloc s-a format un veritabil șanț.

 Am oprit să bem un ceai și să ne tragem sufletul.

În poze arată "cald" și bine. În realitate, o vreme rece dar absolut superbă, cu razele soarelui coborând blând în liniștea deplină a locului. 

Ne continuăm ascensiunea mergând pe drumul ce ocoleşte vârful prin stânga.

„neaua” este mai mare de aici.

Din această parte vârful nu poate fi escaladat fără echipament special.

Această parte a drumului şi a muntelui este ferită de razele soarelui.

Traseele prin pădure, ori pe munții deluroși și înierbați, acum sunt cele mai recomandate. Vara, ele pot fi mai puțin atractive, însă iarna, când sunt ninse, cărările lor pot părea desprinse dintr-un basm.

Părăsim drumul şi ne întoarcem spre dreapta. Urcăm pe o cărare înzăpezită. După câteva minute și după un culoar printre pomi, ne apropiem voinicește de vârf. 

Pas cu pas am reușit să ajungem pe Varful Piatra Ilovei. Suntem în golul alpin la alitudinea de 874 m, și avem pentru prima dată în vizor culmea Munților Țarcu. Continuăm cu soarele în faţă, unde simţim din plin curenţii de aer..

Savurăm din plin spectacolul oferit de natură, oprindu-ne foarte des şi făcând multe poze.

Priveliștea încântătoare spre valea Timișului îmi întorcea mereu privirea. În dreapta nord-vest se vede Ilova, iar la vest se văd culmile Semenicului. Distingem clar unde suie drumul asfaltat dinspre Slatina-Timiş.

Din vârful Piatra Ilovei în care ne aflăm, coborâm spre celălalt capăt de stâncă alungit. De aici avem o vedere frumoasa către Sadova Noua și în față către Cleantul Ilovei unde se vede crucea

Totul este presărat cu zăpadă.

Ajungem la capătul mai scund al muntelui şi ne oprim lângă cruce metalică, ancorată cu câteva cabluri. Dincolo de ea, muntele devine abrupt şi stâncos. Se mai află și un panou cu celule fotovoltaice care ar trebui să alimenteze cu energie electrică becurile de pe cruce. Nu ştim însă dacă mai funcţionează şi dacă crucea luminează noaptea.  

Timpul a trecut pe nesimțite. După ce ne refacem puterile, i-am dat mai departe urcând înapoi spre partea mai înaltă a culmii. Din vârful ăla am coborât, și va trebui să urcăm la loc. Diferenţa de nivel este de vre-o 40-50 de metri.

Pe cât e de frumos, pe atât e de tăios vântul...am fost îndată nevoiți să ne îmbrăcăm cu hainele de vânt cât am poposit la cruce.

Ne bucurăm de mult alb și de priveliști frumoase - zărim în față poteca pe care am urcat.

De aici schimbăm direcţia: nu mai mergem pe drumul pe care am urcat, ci ținem pentru moment culmea. Am schimbat traseul urmând să ne stabilim itinerariul din mers. 

Din când în când ne întoarcem să privim in spate. Lăsăm Piatra Ilovei în urmă, alungați de soarele înșelător care s-a arătat țanțoș de dimineață, dar a adus cu sine și un vânt tăios și rece și pornim în voie prin stratul afânat de nea.

Nu era drum făcut, dar zăpada proaspăt căzută a fost tocmai bună pentru a bate potecă. Nu trece mult și ajungem la intersecția cu drumul pe care am urcat de jos. El continuă spre dreapta și cred că duce către Dosul Ilovei.

Ne-am făcut drum înapoi ușor spre stânga pe o curbă de nivel ce părea să ne scutească de încă un urcuș. 

Drumul se transformă într-o potecă mai largă.

Pentru că ne-am făcut traseul mai mult din mers, am ajuns în niște locuri minunate pe care cu siguranță le-am fi ratat dacă mergeam doar cum era plănuit.

Ajungem la o stână, sălașele scufundate pe jumătate în zăpadă

În față avem vârful Runcu 865m alt. Am ales să ne întoarcem la Ilova pe Valea Iloviței. 

Coborârea pe aici se desfășoară pe un drum forestier. Câteva urme proaspete ne făceau să credem că sunt lăsate de snowboard. Ne-a luat ceva timp să ne dăm seama că nu erau urme de snowboard ci mai degrabă cineva a tras lemn până jos în sat.

Pârâul Ilovița

O nouă pauză pentru ultima gură de ceai

A fost a plimbare care a mers ca unsă. După cinci ore de traseu, ajungem la mașină, în pas domol, nu foarte obosiți. Am intrat pe traseu în jurul orei 9:20 si am revenit în jurul orei 14:30, cu zăpada și cu aerul rece și înțepător încă proaspăt în memorie. Drumul e fix așa cum ne așteptam: perfect pentru o drumeție care s-a vrut ușoară și care să nu ne pună la încercare prea tare condiția fizică. Multe locuri frumoase sunt la noi în țară și printre lucrurile ”bune” pe care le-a adus pandemia, se numără și descoperirea acestora. Munții Țarcu abundă în frumuseți naturale deosebite, și mă bucur că ne-am făcut curaj, să explorăm zona aceasta atât de bogată turistic. 

Dacă vremea ne permite și suntem sănătoși, weekendul viitor suntem iar la munte, explorăm iar munții și pădurile și povestim apoi cum a fost.