La doar o săptămâna de la urcarea pe Gugu, pornim spre o nouă aventură. Traseul pleacă de la baraj Gura Apelor - Culmea Zlata - Vârful Lăpușnicu Mic 1852m - Vârful Zlata 2142m - Platoul Radeș-Zlata - Lacul Zănoaga Mare (refugiul Zănoaga) marcaj: cruce albastra.
Nu am fost niciodată la lacul Zănoaga şi ne gândeam că ar fi momentul să lucrăm în direcţia asta, după ce am mai avut o încercare în Martie, atunci pe la Gura Zlata (aici). Am reușit să urcăm doar foarte puțin, cca 1/2 din traseu, copaci căzuți și gheața pe potecă ne-au determinat să renunțăm.
Pornim așa deci de dimineață către zările îndepărtate (Gura Apelor), eu, Mely, Liviu și Daciana. Trecem barajul propriu-zis pe drum, îndretându-ne spre intrarea în Parcul Național Retezat (drumul care duce spre Poiana Pelegii). Se poate ajunge fără probleme cu mașini mici. Lăsăm mașina la bariera Parcului National Retezat și mai mergem circa 600 m amonte pe drumul forestier, până când apare în dreapta drumului un indicator spre Lacul Zănoaga (pe el scrie 4 ore, cruce albastra). Cerul ne da speranta unei zile frumoase de vară. Faptul că suntem în August ne ajută să ne bazăm pe o vreme mai puțin schimbătoare și să sperăm și mai mult într-o excursie reușită.
În contrast cu agitația de weekend de la Poiana Pelegii, urcarea spre Zănoaga e o oaza de liniște, de verde și de natură încă neatinsă de mâna omului.
Indicatoru spre Lacul Zănoaga Mare (4 h - 4+1/2h) Atenție - adevărul este că timpii nu corespund cu realitatea. Toată lumea vorbea de acest lucru. Noi, fără să ne grăbim am urcat în șapte ore și am coborât în patru ore pe la Gura Zlata (dacă tot se poate diversifica...de ce nu?).
Am pornit la răcoarea pădurii şi a fost bine. Intrăm, așadar, în pădurea din stânga (în dreapta e lacul Gura Apei) și începem urcarea, încărcați cu bagaje (cort, sac de dormit, saltea, mâncare pentru 2 zile), încercând să găsim cel mai bun ritm. Urmează un traseu mai lung și nu vrem să obosim prematur. După ce mușchii se încălzesc, hike-ul acesta forțat, nu mai pare atât de rău.
Marcajul de pe copaci este vizibil chiar dacă pe alocuri vegetaţia face poteca aproape să dispară. Această pantă prin pădure se cam păstrează pe toată durata zilei, care ba șerpuiește, ba o ia fără ocolișuri pieptiș.
Urcăm pe un picior vestic al Masivului Retezat. Prima parte a traseului șerpuiește prin pădure până la ieșire în golul alpin câștigând repejor în altitudine.
Urcând din partea aceasta avem ocazia să vedem încă de la ieșirea din pădure câteva grupe de munți (parțial) din același loc: Retezatul, Godeanu, Țarcul și chiar Retezatul Mic.
Dar, până să ajungem acolo, am găsit o pădure frumoasă, liniștită, și din loc în loc, trunchiuri de copaci ce bloca poteca... Deocamdată nu avem deschideri să vedem crestele, dar ăsta este și un lucru bun, pentru că ne permite să ne mișcăm mai cu talent, să nu pierdem prea mult timp căscând gura la peisaje.
Înainte să începeți urcarea, asigurați-vă că aveți apă la voi (veți găsi doar după ce se traversează vârful Zlata și ajungeți la Platoul Radeș-Zlata, la finalul traseului.
Începem să băgăm de seamă că traseul nu o fi foarte tranzitat de turişti... Să fie bine? Să fie rău? Până una alta ne bucurăm de linişte, răcoare şi pădure.
În continuare găseam câte un copac sau mai mulți căzuți peste drumul traseului nostru. Au căzut și ei cum mai cad copacii când le vine vremea.
Pădure, pădure, dar la un moment dat trebuie să mai și ieșim din pădure. Aici traversăm rapid o poieniță.
Atentie !!! în pădure la un moment dat se pierd marcajele, sunt mulți copaci pe potecă, sunt cazuri când îi ocolim după cum ne duce o nouă potecă.
Mai mergem puțin prin pădure, iar câțiva stropi ne cam pune pe gânduri că ar putea să plouă
Afară avem noroc de răcoare, nu e zăbuşeală, aerul e fresh şi asta ne antrenează cu spor apropiindu-ne încet, încet spre liziera pădurii.
Exact cum se ghicea şi de pe hartă, prima parte a urcuşului prin pădure este abruptă, iar serpentinele strânse, rucsacii grei scot untul din noi până ieşim la golul alpin, imediat sub Vârful Zlata. Am citit pe undeva că locul e fregventat de urși. Vă daţi seama cum suna asta în capetele noastre. Acolo unde sunt stâne, se știe că umblă ursul şi s-au şi înmulţit mai mult decât în trecut. Momentan nu s-au raportat cazuri de turişti atacaţi de urs dar e bine să fim totuși precauți.
Odată cu iesirea din pădure, urcuşul îşi îndulceşte panta şi rămâne aşa până la primul vârf care se zărește în direcția de mers. Trebuie să fie Zlata (2142), apogeul Culmii cu acelaș nume.
Până acum traseul a fost special. Au fost câteva încercări de ploaie însă doar încercări, cerul a rămăs în continuare înorat. A fost bine așa pentru că nu avem apă, bidoanele sunt goale, și nu pentru că băusem apa din ele, ci pentru că am plecat fără apă sperând să găsesc izvoare pe traseu
Începe o zona de pășune cu jnepenis din loc în loc. Nu la mult timp am dat de primii oameni! Wow! We are not alone! Erau niște tineri care au fost doar până pe vărful Zlata și s-au întors posibil speriați de stropii de ploaie.
Dacă tot am ieșit din pădure începem să vedem și noi puțin mai departe și vedem Vîrfuul Gugu pe care tocmai am fost acum o săptămână.
Și acum să încercăm să identificăm și restul vârfurilor din Godeanu. De la dreapta spre stânga: vf. Branu în spatele căruia se află vf Gugu, apoi vf. Scărișoara și vf. Borăscu Mare. Cu priveliştea din jur am mai uitat parcă de povestea cu ursul.
Începe o zona de pășune cu jnepenis din loc în loc.
La un moment dat și foamea ne loveşte şi facem o scurtă pauză cât să mâncăm rapid ceva cu calorii. Este un loc numai bun de o pauză înainte de a începe urcarea mai spectaculoasă, spre creastă.
Odată cu depăşirea mai multor pâlcuri de jnepeni, urcuşul îşi asprește din nou panta şi rămâne aşa până ajungem pe vârful Zlata.
O urcare îndrăzneață așa din scurt cu un strop de grohotiș și pietre căzute, care ne duce prin jnepeniș în apropiere de o stână. Am plecat mai departe cu urechile ciulite şi pulsul crescut. Până nu am ieşit din jnepeniş panica a fost la cote semnificative.
După ceva zig-zaguri dăm nas în nas cu stâna de sub vârful Zlata - adapost în caz de vreme nefavorabilă. Și ce mai așteptam? Hai să îi dăm către el! Și așa ne abatem noi de la traseu și facem un mic ocol până la stână și pe vârf. Poteca lasă în stânga stâna construită din piatră şi se înscrie într-un urcuş moderat către est.
Într-adevăr, am ajuns foarte bine sus, ținând cont ca nu am avut nici o picătură de apă, insă nici aici nu găsim.
Vârful Zlata 2142 m (semnalizat doar cu o momâie), deși nu atât de celebru ca alte vârfuri oferă niște panorame spectaculoase spre vârfuri, platouri și văi desenate așa cum știe numai Creatorul. Mie mi-a plăcut deosebit de mult - un loc în care m-aș întoarce. Am făcut câteva fotografii și ne-am așezat iar la admirat creste. E fascinant, nu mă pot opri.
De pe vârf continuăm spre un alt reper din zare - lăsăm acest vârf și stâna de la baza lui, și continuăm pe poteca ce ține același marcaj, cruce albastră spre platoul Radeș-Zlata, de unde se deschid în dreapta priveliști impresionante cu Munții Godeanu și Retezatul Mic.
Urmărim poteca spre cel ce bănuim că este vârful Radesul Mare pe lângă care trecem. Norocul nostru că vremea a fost bună şi am văzut încotro trebuie să mergem, căci după ce ieşi din pădure marcajul se află aproape numai pe pietre, iar dacă ar fi ceaţă ar fi tare greu de găsit.
Platoul Rades-Zlata lasă în partea dreapta o căldare, chiar înainte de cea a Zănoagei, unde zărim tăurile: Zănoguța Mică și Tăul Spurcat.
Tăul Zănoguța Mică
Unele grupuri urcau la ore destul de târzii după părerea mea.
Depășind și acest platou, ajungem aproape de vârful Radeșu Mare (2259). Chiar înainte să trecem pe lângă acest vârf, ajungem la o bifurcație.
Intersectia traseelor triunghi roșu și cruce albastră. E important aici să păstrăm traseul cu cruce albastră, lăsând Radeșu în stânga. Celălalt traseu duce la Gura Zlata.
Am întâlnit pe ultima porțiune și câteva fire de apă care se duceau spre Zănoguța.
Ajungem în sfârșit deasupra lacului Zănoaga, având de jur împrejur un peisaj excepțional și cu un view absolut fantastic spre căldare și spre lac
În spatele lacului Culmea Sesele Mici si Sesele Mari
Dincolo de aceste creste se află rezervatia stiințifică Gemenele.
Încet, încet am ajuns la lac. Ajungem la Zănoaga, punct salvamount Ranger A.P.N.R...
Lacul Zanoaga situat la 2000 de metri altitudine, este cel mai adânc lac de acest tip din țară, adâncimea lui maximă fiind de 29 m!
Facem o pauză pe veranda refugiului gol, lăsându-ne ochii să hoinărească prin frumoasele locuri care ne înconjoară.
Refugiul este curat, îngrijit, și așa l-am lăsat :) Noi doar am intrat pentru a vedem condițiile iar la plecare, Mely și Liviu, au dat puțin cu mătura pe interior lăsând și mai curat.
Aici am mâncat
Pornim spre locul de campare pentru a monta cortul
Apăi acolo dromim cu cortul.
Trasee de la Zănoaga
De la Zanoaga (unde se poate sta cu cortul), se poate continua spre Lacul Bucura, urcand pe creasta care continua Sesele Mari (stanga lacului Zanoaga.
Am mai gasit două corturi!
Montăm cortul cât putem de repede şi ne ducem să mâncăm la refugiu.
Spre WC cum arata și săgeata
Duminică ne trezim devreme şi toţi în afară de mine se duc să mănânce la refugiu.
Mă agit pe lângă primus, fac un ceai și pregătesc câteva feli de pâine cu pateu - e micul dejun perfect, și desigur o cafea pe care o beau la malul lacului. Nu ai să știi cum este să te bucuri de o singură zi… chiar una… dacă toate ar fi la fel...
Diferența dintre o cafea proastă și una bună o faci atunci când nu îi amesteci amarul natural cu nimic sintetic ce ar putea să te mintă că este bună.
Răsărit de soare.
Afară s-a încălzit cu repeziciune. Era plin de țânțari peste tot! Cea mai bună metodă de a ține micii dușmani la distanță este folosirea cremelor sau altor produse împotriva insectelor. Am avut noroc că Mely avea o cremă care ne-a protejat.
Și nu... nu era nici pe departe cea mai bună cafea pe care am baut’o... dar culmea... a fost una dintre cele mai dulci, având în ea amintiri ale unor momente pe care mi le’am oferit fără a ține cont decât de ceia ce îmi doream și simțeam... ATUNCI!
Locul unde îți vei oferi câteva minute de liniște, în compania unei cești de cafea neagra în fundul căreia speri să vezi ceva ce să îți aline dorurile.
Îmi strâng calabalacul și pornim la drum. Dimineața cu cafea și povești ne-a scos în traseul de întoarcere pe la ora zece. Există și opțiunea spre Crucea Trăznitului, Lunga Bernina, Rotunda, Gura Apei (unde o parte însemnată este drum forestier).
Plecam până la urmă pe același drum pe care am venit până la intersecția traseelor cruce albastra și triunghi roșu, mai departe urmând să decidem când ajungem acolo...
Astfel că pe la ora 10:00 îi dăm bătaie în sus spre platoul Radeș-Zlata (triunghiul roşu). Am insistat să coborâm spre Gura Zlata, ceea ce s-a și întâmplat.
Ne mai oprim la nişte poze căci e splendid aici.
Aruncăm o ultimă privire asupra locului apoi pornim coborând spre Gura Zlata unde, se ajunge la circa 10 km depărtare în aval față de mașini.
Coborârea o facem în ritm mai alert un pic (atât cât este plăcută genunchilor) pe marcaj triunghi roșu, încântați la maxim de o zi foarte liniștită.
Continuam pe Valea Radeșu Mare. Pe traseu găsim copaci căzuți peste drumul traseului nostru. Dar cineva a tăiat drum printre ei, păstrând cărarea neatinsă. Bucățile tăiate stau acolo să numere timpul alături de trunchiul din care au fost, cândva, un copac falnic.
Aici găsim și o punte nouă, data trecută tare ne-am mai chinuit travesând prin vad. Tare nehotărât traseul ăsta pe final: ba pe o parte ba pe alta a râului - Radeşul Mare. Ba chiar fain căci la un moment dat trecem peste un pod natural. Minunat!
Traversăm și apa pârâului Zlata pe un podeț, lăsând spre spre dreapta poteca care duce în rezervație și ajungem la punctul de Control Gura Zlata (Casa Oamenilor de Știință)
Cabana Academiei, punctul de control Gura Zlata.
Am avut parte de peisaje deosebite. Bun astea fiind spuse, per ansamblu traseul este ușor din punct de vedere tehnic dar este destul de lung și asta mă face să spun că ai nevoie de un strop de condiție fizică pentru asta. Sentimentul pe care l-am avut în acest munte a fost că timpul se măsoara altfel. În rest, cam atât - am povestit tot drumul, am pierdut și un pariu și am ajuns la punctul de control Gura Zlata. De la șosea am făcut autostopul ca se ne recuperăm mașina. Obiectiv îndeplinit din două încercări. Alimentează cu apă la plecare, nu sunt surse până la Platoul Radeș-Zlata.
Munții sunt cu adevărat speciali - unul dintre locurile emblematice ale României căruia cu greu reziști să i te împotrivești. Aici traseul
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.