Varfurile Gugu si Branu, munții Godeanu

Masivul Godeanu și cărările Vârfului Gugu

Pornim cu rucsacul în spate într-un nou traseu de două zile spre unul dintre cele mai atractive vârfuri montane de peste 2000 de metri din Munții Godeanu. Plecând de la Gura Apelor cu mașina, traseul marcat cu cruce roșie începe de la bariera rutieră de la Casa de Vânătoare Zlata și urmează drumul ce șerpuiește în jurul barajului până la podul peste Lăpușnicu Mare, unde se bifurcă cu traseul spre Poiana Pelegii. La acest pod se face dreapta și se urmează în continuare drumul care se întoarce la lacul Gura Apei, dar pe cealaltă parte, spre pârâul Lăpușnicu Mic (Branu). La n moment dat se ajunge la albia pârâului, unde apa se trece prin vad. Este important de menționat că până aici se poate ajunge cu mașina. Totuși, înainte de a porni la drum, trebuie verificat dacă accesul auto este permis dincolo de barieră. De asemenea, trebuie ținut cont de starea drumului până la pârâul Lăpușnicu Mic, dar și de debitul apei, deoarece trecerea se face prin vad. În caz de ploi abundente sau furtuni de mare intensitate, nivelul pârâului poate crește semnificativ, devenind imposibil de traversat. Oricum ar fi starea drumului, dincolo de albia Lăpușnicului Mic nu se mai poate înainta cu mașina; există porțiuni unde căderile de pietre de pe versanți au blocat drumul cu stânci masive. Dacă NU aveți posibilitatea de a ajunge cu mașina până la pârâul Lăpușnicu Mic, trebuie să aveți în vedere că distanța de la barieră și până la vad este de 8 km — o distanță destul de mare pentru mersul pe jos. Prin urmare, trebuie luat în calcul și acest aspect, precum și posibilitatea de a înnopta la refugiu sau la cort, în zona unde există și un izvor. Odată trecut pârâul, traseul nostru continuă spre stânga pe o potecă nemarcată, preț de aproximativ 2,5 km, pe malul Lăpușnicului Mic. Drumul urcă apoi abrupt printr-o pădure de fagi și ajunge în golul alpin, exact unde este amplasat Refugiul Branu. Cu toate că există numeroase surse de informare care indică un marcaj roz către Refugiul Gugu (Branu), trebuie subliniat faptul că acest traseu nu este omologat de către Salvamont, fiind considerat nesigur. Aceste poteci sunt, de fapt, doar cărări făcute de ciobani, unele dintre ele mai puțin umblate, așa că este foarte ușor să vă rătăciți dacă plecați la drum neinformați. Traseul până pe Vf. Gugu nu este nici ușor, nici scurt, iar la final trebuia să mai și coborâm înapoi la mașină. Având în vedere faptul că fiecare dintre noi avea în spate rucsacul cu toate cele necesare pentru dormitul la cort, urcușul prin pădure a fost destul de greu din cauza pantei înclinate, dar ne-am descurcat de minune.

Lacul Gura Apei unește în oglinda apei Masivul Retezat, Munții Godeanu și Masivul Țarcu. Tot trei râuri s-au încumetat să le despartă: Lăpușnicul Mare, Lăpușnicul Mic și Râul Șes.

Mai multe panouri informative ne întâmpină deja de la intrarea în parc. Pornim cu rucsacul în spate într-un nou traseu de două zile spre unul dintre cele mai atractive vârfuri montane de peste 2000 de metri din Munții Godeanu.

După ce plătim taxa de acces în Parcul Național Retezat, ne continuăm drumul cu mașina până la Lăpușnicu Mic. Traseul este de tip circuit și poate fi parcurs în ambele sensuri. Personal, recomand varianta în sensul acelor de ceasornic - așa cum l-am făcut și noi -, chiar dacă majoritatea drumeților aleg să îl străbată invers.

Dimineața era măreață și ne vestea o adevărată zi de august. După ce trecem de piciorul de munte care plonjează direct în lac, ajungem la Lăpușnicu Mic — un pârâu ce coboară furtunos din stânga și se varsă în Lăpușnicul Mare. Aici, apa se trece prin vad. Este exact locul în care părăsim drumul forestier pentru a ne continua traseul spre Gugu.

Fără să știm sigur dacă am apucat-o pe drumul cel bun, pornim de-a lungul pârâului Branu, cu ochii în patru după un loc potrivit pentru a traversa apa.

Norocul este de partea noastră, iar orientarea devine mai ușoară. Această primă parte a traseului este esențială, deoarece ea definește linia potecii până la baza versantului, unde începe urcușul prin pădure

Cum nu am putut traversa apa pe la podul de tuburi, acesta fiind complet inundat, ne încercăm norocul prin alt loc, însă și aici debitul este la fel de mare. Până la urmă, doar patru dintre noi am reușit să trecem; ceilalți s-au întors din drum, sperând că varianta inițială de la pod este totuși mai sigură.

Acesta a fost locul în care am reușit, în cele din urmă, să traversăm pârâul.

Deși pe stânci și pe trunchiurile copacilor se zărește uneori un cerc roz, marcajul este mult prea rar pentru a fi considerat o sursă sigură de orientare. După o primă porțiune parcursă de-a lungul albiei Lăpușnicului Mic, traseul părăsește apa și cotește la dreapta, prin pădure, pe un urcuș ce scoate direct în culme.

În prima parte, poteca urmărește albia Văii Lăpușnicului Mic, cunoscută mai demult și ca Valea Branului. Ulterior, traseul părăsește apa, virează spre dreapta și pătrunde în pădure, urcând abrupt spre Culmea Branu...

Ajungem, așadar, la locul în care părăsim firul apei și începem ascensiunea prin pădure, pe o potecă ce șerpuiește printre copaci. Diferența de nivel pe care o avem de înfruntat până la Refugiul Branu este de aproximativ 600 de metri, pe o distanță de 3 km. Acest urcuș solicitant durează în jur de o oră și jumătate sau două ore.

Deși suntem pe un segment nemarcat, drumul prin pădure este intuitiv. Mergem pe o potecă bine conturată și lată. Acolo unde ea dispare temporar printre frunze sau pământ, configurația terenului te ghidează de la sine, zona de urcare fiind clară.

Am prins o vreme excelentă pentru această zi de vară. Din când în când, norii ascundeau soarele dogoritor, ca niște îngeri albi trimiși parcă special să ne aline efortul și să ne ajute în drumul nostru.

În scurt timp, pădurea se rărește și ieșim într-o poiană largă din golul alpin, unde lăsăm în partea dreaptă clădirea refugiului.

Aflăm că exact aici, la liziera golului alpin, pe ruinele fostei Stâne Branu, a fost ridicat actualul Refugiu Gugu. Este un punct de reper important și un refugiu primitor, lăsat la dispoziția tuturor celor care iubesc muntele.

Amplasat la 1678 m altitudine, Refugiul Gugu (Branu) necesită atenție sporită din partea drumeților. Acesta nu este poziționat direct în calea de urcare spre Vârful Gugu, ci la o distanță de câteva zeci de metri de poteca marcată cu cruce roșie. Mențiunea este crucială în caz de orientare pe timp de ceață, când riscul de a trece pe lângă el fără să-l observați este foarte mare.

Aici facem o pauză ceva mai lungă și profităm de moment pentru a mânca, strângându-ne forțele înainte de a porni mai departe.

Din zona refugiului, traseul oficial marcat cu cruce roșie continuă cu un urcuș foarte abrupt până într-o șa, de unde se deschide o perspectivă spectaculoasă asupra unui platou întins, cunoscut sub numele de „Altarul Dacilor”. Noi însă nu urmăm acea cale, ci continuăm spre stânga, pe o potecă nemarcată, cu scopul de a ajunge la Lacul Gugu, unde urmează să instalăm corturile.

Pe această cărare întâlnim și un izvor care țâșnește direct din stâncă, pe partea dreaptă a sensului de mers. Profităm de ocazie pentru a ne reumple bidoanele, deoarece apa de aici este de o puritate absolută.

Mai mergem puțin, lăsăm în urmă ultimele pâlcuri de vegetație și ieșim definitiv în golul alpin înalt. Privind înapoi, realizăm că până în acest punct traseul a fost cu adevărat special.

Odată ieșiți în zona subalpină, peisajul se schimbă radical, deschizându-se o perspectivă spectaculoasă asupra crestelor semetee din Munții Godeanu. De aici, ni se dezvăluie privirii platoul întins și Vârful Borăscu Mare, care domină orizontul la o altitudine de 2158 de metri.

Poteca urmează o curbă de nivel orientată spre sud-est, oferindu-ne un adevărat spectacol al crestelor înalte. Pe tot parcursul acestui segment, lăsăm în partea stângă o succesiune impresionantă de piscuri: Galbena (2201 m), Micușa (2162 m), Piatra Scărișoarei (2256 m) și Moraru (2279 m), toate profilându-se mândre pe cer.

Ieșind din pădure și intrând adânc în inima golului alpin..

În stânga liniei noastre de mers spre Gugu, rămân în permanență vizibile vârfurile semețe ale Godeanului: Vârful Galbena (2201 m), Vârful Micușa (2162 m), Piatra Scărișoarei (2256 m) și Vârful Moraru (2279 m). 

Ieșind la liziera pădurii și urmând poteca, putem observa în depărtare impunătoarea Cascada Scurtele. În ciuda numelui ei, este recunoscută drept cea mai înaltă cascadă din România, având o cădere spectaculoasă de 293 de metri. Apele ei alimentează pârâul Scurtele care, adunând și izvoarele de pe Valea Borăscu, se varsă direct în Lăpușnicul Mic. De acum, poteca devine mult mai vizibilă și bine conturată. Ea ne ghidează direct spre Lacul Gugu, șerpuind pe lângă o stână...

Deodată, în fața noastră se aud niște glasuri. Să fie oare ciobanii? Par cam prea guralivi, iar printre ei începem să distingem și voci feminine. Par a fi exact în drumul nostru. Înaintăm și, într-un final, descâlcim misterul: vocile aparțin unui grup de cinci turiști care veneau dispre Vârful Gugu.

Stânele zărite în depărtare pe Valea Mâțului ne fac să ne oprim involuntar și să medităm la viața grea, dar plină de izolare, în care își duc traiul acești ciobani.

Pasul cu pricina... undeva acolo sus trebuie să ajungem și noi. Deși mergem de câteva ore bune, abia acum reușim să vedem vârful însuși. Vârful Gugu se înalță măreț în prim-plan! Cu cei 2291 de metri ai săi, este cel mai înalt punct al acestei creste din Masivul Godeanu, o fortăreață de piatră situată strategic între Munții Țarcu la vest, Retezat la nord și est, și Munții Cernei la sud și sud-vest.

În plan îndepărtat se profilează Vârful Moraru (2279 m), iar spre dreapta, Vârful Gugu însuși. În cadrul acestui masiv, Gugu este un munte extrem de izolat; el rămâne accesibil doar pe creastă, venind dinspre Vârful Godeanu, sau direct de jos, pe una dintre văile adânci ale Lăpușnicului Mare.

De-a lungul cărării, mici fire de apă ne taie calea dinspre dreapta. Ne oprim din nou să ne potolim setea, uimiți de relieful din jur. Pe măsură ce ne apropiem de creastă, ai trăirea profundă că aceste pârâuri izvorăsc direct din cer, venind parca din neant.

Dintr-o mică neatenție, apucăm pe o ramificație greșită, însă realizăm rapid eroarea și ne întoarcem imediat la traseul corect.

Circul glaciar spre care ne îndreptăm devine tot mai evident. În ciuda reliefului clar, pierdem pentru scurt timp poteca, însă aplicația GPS ne indică fără echivoc că trebuie să continuăm în sus, spre creastă. Zis și făcut: urmăm cu strictețe indicațiile de pe ecran. În această variantă de traseu avem cea mai mare încredere, mai ales că am analizat trei surse diferite înainte de a pleca, iar toate hărțile se suprapuneau perfect pe această porțiune.

Se simte deja răcoarea specifică altitudinii la care am ajuns; ne apropiem cu pași repezi de cota 2000.

O zi lungă se încheie glorios căutând un loc de cort chiar în căldarea de sub Vârful Gugu. Bucuria este imensă, mai ales că suntem pentru prima dată în aceste locuri, iar până aici am navigat mai mult intuitiv. Ne-am atins, așadar, destinația pentru astăzi. Fiind deja târziu, decidem să nu mai urcăm până la lac, peisajul fiind oricum mult prea încântător ca să nu rămânem pe loc. Vom instala corturile direct pe fundul căldării glaciare, unde vom înnopta. Avem o sursă de apă curată în apropiere, ba chiar și câteva lemne, așa că... avem în față locul perfect.

Undeva, mai sus, se ascunde Lacul Gugu, dar lăsăm această plăcere pentru mâine dimineață.

Pentru a ajunge pe Vârful Gugu ai nevoie de o condiție fizică bună, deoarece ascensiunea necesită o zi întreagă de mers pe jos. Durata traseului depinde, desigur, de ceea ce îți propui — o tură rapidă de o zi sau o aventură de două zile cu înnoptat la cort —, dar și de ritmul fiecăruia. De la intrarea în pădure și până la lac vorbim de cel puțin 5 ore de mers susținut. Noi ne-am încadrat într-un interval de 7-8 ore, având un ritm mai domol, presărat cu numeroase pauze pentru fotografii și pentru admirat peisajul. 

Ne-am calculat pașii perfect pentru a putea pune corturile pe lumină și pentru a ne bucura, la finalul zilei, de un foc de tabără.

Se așterne seara peste tabără. Locul de campare este minunat, complet izolat și cufundat într-o liniște deplină. Avem în fața noastră silueta masivă a Vârfului Gugu, cu stâncile sale impunătoare și jnepenii care îmbracă versantul, sub pragul unde se ascunde lacul. Abia acum, privind acest peisaj, realizez cât de tensionat și de concentrat am fost în ultimele ore din cauza orientării pe un traseu nemarcat.

Cam așa a fost experiența campării noastre sub stele. Dacă sacul de dormit și echipamentul montan adecvat sunt elemente obligatorii pe care trebuie să le porți în rucsac pentru o tură reușită pe munte, nici hrana consistentă nu are voie să lipsească.

Răcoarea serii începe deja să ne dea târcoale - noroc cu decizia inspirată de a aprinde un foc de tabără. Îmi pun repede o bluză de corp și trag un fâș subțire peste ea. Instantaneu, un sentiment profund de liniște și de căldură mă învăluie

Fetele par mai friguroase, iar asta se vede clar: nu doar că s-au îmbrăcat rapid cu haine groase, dar au început imediat să caute și lemne pentru foc.

Privim cum dispar și ultimele raze de soare. Ce poate fi mai frumos decât să petreci câteva zile în sălbăticie, departe de zgomotul orașelor și de luminile artificiale? Singurele sunete care ne însoțesc aici, în creastă, vin din șoaptele line ale vântului.

Complexul glaciar ni se dezvăluie în întregime. Pe lângă tăul principal, descoperim și cel de-al-doilea lac, mult mai mic ca dimensiune, care întregește peisajul sălbatic de sub Vârful Gugu.

În liniștea profundă a serii, doar vocile noastre și trosnetul vreascurilor uscate pe foc se mai aud din când în când 

Singurele lumini care ne-au vegheat au venit de la Lună, de la puzderia de stele și de la focul nostru micuț și călduros.

Acesta a fost cadrul în care ne-am desfătat de-a lungul serii — o mică parte din marea bucurie pe care am simțit-o cu toții acolo, în inima muntelui.

După o noapte vegheată de Lună, zările încep să se lumineze. Dorința de a surprinde un răsărit spectaculos deasupra crestelor ne-a scos din sacii de dormit încă de la ora cinci a dimineții.

Soarele, încă timid, colorează cerul în nuanțe magice de violet și roșu, puțin înainte de ora șase. Este din nou unul dintre acele momente în care, cu aparatul foto în mână, intru într-un fel de tranșă, încercând să surprind cât mai fidel spectacolul naturii.

Și ceilalți sunt deja pe poziții. Simt cum o energie nouă mi se trezește în corp, alimentată de peisajul mistic al soarelui care răsare. Mereu am observat cu mirare cum orele dinaintea zorilor sunt cele mai întunecate și mai reci, dar, odată ce apare soarele, corpul parcă se resetează și prinde din nou viață.

Aceasta este linia pe care urmează să o abordăm; pe aici vom urca direct spre Vârful Gugu.

După ce am trecut cu bine peste noapte, ne luăm rucsacii și pornim ascensiunea spre Lacul Gugu. De acolo, mai avem doar un ultim efort până la destinația noastră finală, Vârful Gugu, marcat simbolic cu o placă metalică.

Lacul Gugu, cuibărit în căldarea suspendată de sub Vârful Gugu, este însoțit de un al doilea tău, mai mic, în apropierea căruia ne-am instalat noi corturile. Întregul peisaj din jurul lor este unul pur glaciar, dominat de grohotișuri masive și de stânci uriașe, șlefuite cu mii de ani în urmă de forța vechilor ghețari.

Iată-l, așadar: Lacul Gugu, în toată splendoarea lui!

Privim în jur și vedem doar munți, muchii și văi care se pierd în zare, la infinit...

În spatele nostru, Lacul Gugu rămâne tot mai jos, oferindu-ne o perspectivă spectaculoasă, acum că îl privim de la înălțime.

Este un urcuș solicitant, care ne cere, din când în când, câte o pauză scurtă pentru a ne trage sufletul.

Cea mai importantă și impunătoare căldare glaciară din zonă este Căldarea Gugului. De aici, în timp ce ne odihnim, privim în dreapta-jos spre oglinda de argint a lacului. 

Un ultim efort și ajungem pe creastă. Spre surprinderea noastră, găsim o culme blândă, fără stânci golașe, acoperită de o pajiște întinsă cu multă iarbă.

Datorită perspectivelor spectaculoase pe care le deschide asupra întregului Masiv Godeanu, Vârful Gugu se confirmă ca fiind obiectivul turistic major al acestui circuit.

Ajunși sus, după o urcare grea și solicitantă, ne găsim la o altitudine de peste 2000 de metri, de unde avem o privire de ansamblu uluitoare asupra tuturor munților din jur. Cu cei 2291 de metri ai săi, Gugu se dovedește a fi cel mai înalt vârf din Masivul Godeanu, iar peisajul de aici este cu totul deosebit. Reușim să surprindem cu privirea o parte din Munții Țarcu, o mare întindere din Godeanu și o bună bucată din maiestuosul Retezat, distingând clar siluetele emblematice ale Vârfurilor Retezat (2482 m), Peleaga (2509 m) și Păpușa (2508 m)

Nu munții îi cucerim, ci pe noi înșine». E un sentiment minunat să stai pe vârf și să privești lumea de la înălțime, mai ales când prinzi o vreme atât de frumoasă. Gândul ne zboară însă și la micile plăceri de la text: parcă ar merge o bere chiar acum!

Am admirat peisajul, am făcut câteva fotografii, dar, conștienți de vechea maximă montană că «vârful este doar jumătatea drumului», am pornit înapoi. Ne bucurăm că am scăpat de urcuș, deși picioarele noastre resimt oboseala și nu sunt pe deplin pregătite pentru coborâre. Înaintăm cu grijă, profitând de faptul că alternăm în sfârșit musculatura solicitată. Urmăm poteca de pe creasta principală, coborând spre vârfurile Merila Mare (2170 m) și Merila Mică (2130 m) - repere pe care drumeții le întâlnesc chiar înainte de Vârful Gugu dacă aleg să parcurgă traseul marcat cu cruce roșie în sens invers.

Linia creastei ne poartă chiar pe deasupra Lacului Gugu. Ne oprim involuntar pentru o ultimă privire aruncată în adâncul căldării, locul care ne-a adăpostit peste noapte.

Pe direcția noastră de mers, linia de creastă ne oferă o perspectivă aeriană impresionantă: în partea stângă se cască valea adâncă a Râului Șes, dincolo de care se ridică măreți Munții Țarcu, iar în partea dreaptă ne însoțește Valea Branului.

Traseul continuă de-a lungul acestui platou, urmând cu atenție stâlpii de marcaj turistic, după care ajunge într-o vale adâncă, de tip ravenă, plină de bolovăniș instabil.

Pierdem rapid altitudine prin această ravenă, până când în fața noastră, ușor spre dreapta, se conturează clar linia crestelor. Este culmea care ne ghidează pașii direct către Vârful Branu.

Luăm o scurtă pauză de relaxare în Șaua Branu, bucurându-ne de ultimele panorame deschise asupra masivului.

Mai privim o dată în spate spre Șaua Branu, luându-ne rămas-bun de la crestele înalte ale Godeanului.

Ne continuăm urcușul pe această ultimă porțiune, până când atingem Vârful Branu.

Iată-ne și pe Vârful Branu. Deși este un vârf nemarcat oficial, relieful ni-l scoate direct în cale, invitându-ne la un ultim moment de glorie la altitudine.

Urmăm culmea descendentă în direcția nord-vest. Privind înapoi, Vârful Gugu devine tot mai dominant în peisaj, silueta lui masivă și izolată fiind extrem de ușor de recunoscut de la distanță.

Întorc capul și, prin zoom-ul aparatului foto, reușesc să îi capturez detaliile stâncoase: iată-l, Vârful Gugu, adus parca chiar lângă noi.

După ce trecem și de Vârful Branu, ne blocăm într-o zonă cu jnepeniș des, căutând cu greu continuarea potecii. 

Nu reușim să străbatem marea de jnepeni și facem cale întoarsă până în Șaua Branu, de unde coborâm spre Gura Apelor pe marcajul cruce roșie. Este același traseu pe care aveam de gând să urcăm la început, dar pe care acum doar coborâm. Prin urmare, traseul montan Barajul Gura Apelor – Refugiul Branu – Vârful Gugu este complet marcat cu cruce roșie, existând stâlpi de orientare în tot golul alpin. 

În timpul coborârii spre refugiu, liniștea este întreruptă de o întâlnire pitorească: dăm peste un cioban însoțit de vreo șapte măgăruși încărcați. Ne oprim preț de un minut să schimbăm două vorbe, o interacțiune care ne prinde bine după atâta izolare. Reluăm apoi poteca din stânga, care ne poartă pe un scurt urcuș, pentru ca apoi să plonjeze abrupt prin pădure direct spre drumul de la Gura Apelor.

Poteca ne poartă printr-o zonă densă de jneapăn și ienupăr, care face trecerea treptată până la intrarea în pădure.

Segmentul de coborâre de la refugiu, prin etajul forestier și până la baza barajului Gura Apelor, însumează un timp de mers de aproximativ 2 ore.

De-a lungul potecii am găsit toate fructele de pădure: afine, frăguțe, mure și zmeură. Roxana se tot oprea să le adune, iar în felul acesta am mâncat și eu din fiecare, bucurându-mă de gustul lor.

Odată ajunși pe drumul plat de pe Valea Lăpușnicului Mic, kilometrii par să se lungească. Deși mai aveam doar o scurtă bucată până la mașini, rucsacii mari și oboseala acumulată ne făceau să numărăm fiecare pas, dornici să ajungem cât mai repede.

Din cauza surpărilor frecvente, acest drum rămâne închis pentru toate autovehiculele, fiind păstrat exclusiv pentru drumeție.

În jur de ora 18:25 eram înapoi la mașină, aproape de zona unde am trecut Lăpușnicul Mic prin vad, iar la ora 19:00 ne aflam deja în mașini, în drum spre casă. A fost o tură pe munte cu adevărat reușită în Masivul Godeanu. Dincolo de peisajele absolut spectaculoase pe care le oferă asupra crestelor din jur și asupra vecinilor din Retezat și Țarcu, Vârful Gugu atrage și prin numeroasele legende care îl indică drept muntele sacru al dacilor.

Per total a fost o acțiune de succes, având în vedere că în cele două zile am parcurs complet traseul propus. Am avut parte și de o vreme excelentă, fără ploi, ceea ce ne-a permis să ne bucurăm de panorame deosebite. Indiferent că alegeți să mergeți iarna sau vara, nu uitați să consultați întotdeauna prognoza meteo! Chiar dacă am depus un efort considerabil pentru a căra rucsacii grei, și chiar dacă spatele sau picioarele au resimțit oboseala, bucuria reușitei este cu siguranță mult mai mare. cel puțin în cazul meu așa a fost.

Rezumatul traseului parcurs în două zile:

Ziua 1: Valea Lăpușnicului Mic – Refugiul Gugu (Branu) – Căldarea Lacului Gugu (Timp: 8 ore).

Ziua 2: Locul de campare – Lacul Gugu – Vârful Gugu – Șaua Branu – Vârful Branu – Barajul Gura Apelor (Timp: 10 ore).

Este un traseu solicitant, cu o diferență mare de nivel, dar deosebit de frumos, pe care îl recomand cu toată căldura!

Powered by Wikiloc