Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr
Pornim cu rucsacul în spate pentru un nou traseu de două zile spre unul dintre cele mai atractive vârfuri montane de peste 2000 de metri din Munții Godeanu. Plecând de la Gura Apelor cu mașina, traseul marcat cu semn cruce roșie începe de la bariera rutieră de la Casa de Vânătoare Zlata și urmează drumul ce șerpuiește în jurul barajului până la podul peste Lăpușnicu Mare, unde se bifurcă cu traseul spre Poiana Pelegii. La acest pod se face la dreapta și se urmează în continuare drumul care se întoarce la lacul Gura Apei, dar pe cealaltă parte, spre pârâul Lăpușnicu Mic (Branu). La un moment dat se ajunge la albia pârâului, iar aici se trece apa prin vad. Este important de menționat că până aici s-e poate ajunge cu mașina, însă înainte de a porni la drum trebuie avut în vedere dacă accesul auto este permis dincolo de barieră și trebuie ținut cont de starea drumului până la pârâul Lăpușnicu Mic, dar și de nivelul pârâului datorită faptului că trebuie trecut prin vad. La ploi abundente sau furtuni de mare intensitate nivelul pârâului poate crește semnificativ și poate deveni chiar imposibil de trecut. Oricum ar fi starea drumului, dincolo de albia Lăpușnicului Mic nu se poate trece cu mașina. Există porțiuni unde căderile de pietre de pe versanți au adus pietre foarte mari pe drum, fiind imposibil de înaintat. Dacă NU ai posibilitatea de a ajunge cu mașina până la trecerea pârâului Lăpușnicu Mic, atunci trebuie să ai în vedere că distanța de la bariera și până la trecerea prin vad este de 8 km, o distanță destul de mare totuși. Prin urmare trebuie avut în vedere și acest aspect și posibilitatea de a înnopta pentru o noapte la refugiu sau la cort, acolo unde există și izvor. Odată trecut pârâul traseul nostru se continuă prin stânga pe o potecă nemarcată cca 2,5 km pe malul apei Lapușnicu Mic, urcă apoi abrupt printr-o pădure de fagi și ajunge în golul alpin exact unde este amplasat refugiu Branu. Cu toate că există numeroase surse de informare care indică marcajul roz către Refugiul Gugu (Branu), trebuie subliniat faptul că acest traseu nu este omologat de către cei de la Salvamont datorită faptului că este considerat nesigur. Aceste poteci sunt însă doar cărări făcute de ciobani, unele dintre ele mai puțin umblate și este foarte ușor să te rătăcești plecând la drum neinformat. Traseul până pe Vf. Gugu nu este nici uşor, nici scurt, şi pe urmă mai trebuia să şi coborâm la maşină. Având în vedere faptul că fiecare avea rucsacul cu toate cele necesare pentru dormit la cort, a fost ceva mai greu de urcat prin pădure, panta fiind destul de mare, dar ne-am descurcat.
Lacul Gura Apei unește în oglinda apei Masivul Retezat, Munții Godeanu și Masivul Țarcu. Tot trei râuri s-au încumetat să le desparta: Lapusnicul Mare, Lapusnicul Mic si Raul Ses.
Mai multe panouri informative ne întâmpină deja de la intrarea în parc
După ce plătim taxa de intrare în Parcul Național Retezat, plecăm cu mașina până la Lapusnicu Mic. Traseul este circuit și se poate face în ambele sensuri. Eu recomand varianta acelor de ceasornic (cum l-am făcut și noi) chiar dacă majoritatea îl fac invers.
Dimineața era măreață și ne vestea o adevărată zi de August. După ce trecem de piciorul cu care se sprijină muntele în Lac, ajungem la pârâul care coboară furtunos din munte (din stânga), care se numește Lăpușnicu Mic și se varsă în Lăpusnicul Mare. Aici se trece apă prin vad. Este locul de unde părăsim drumul forestier pentru a continua traseul spre Gugu.
Fără să știm dacă am apucat bine sau rău, pornim pe malul pârâului Branul, încercând să găsim un loc pe unde să traversăm.
Norocul însă ține cu drumețul: aceasta este prima parte a traseului, așadar, care determină cum se ajunge pe potecă până la punctul de urcare prin pădure.
Cum nu am trecut apa pe la podul de tuburi (fiind peste el), încercăm pe aici, dar și aici e la fel de mare! Am trecut doar patru, restul s-au întors sperând că tot pe acolo e mai bine.
Aici am traversat pârâul
Există un marcaj care apare în câteva locuri (cerc roz) pe pietre și copaci... Nu este însă suficient de des realizat astfel încât să te poți orienta cu ajutorul lui. În prima parte se merge pe albia Lapușnicului Mic, după care se intră prin pădure, pe partea dreaptă ce urcă sus în culmea Branului.
Valea Lapusnicului Mic, cunoscut mai de mult și ca Valea Branului
Ajungem, așadar, la locul de unde începem urcarea prin pădure. Poteca părăsește malul și urcă șerpuind prin pădure. Diferența de nivel care trebuie urcată până la refugiul Gugu este de cca 600 m iar distanța de 3 km și durează cca. 1½ - 2 h până la refugiu.
Traseul prin pădure este intuitiv de urmat. Cărarea este lată, uneori este o potecă în toată regula. Pe unele porțiuni nu se distinge neapărat o cărare, dar zona pe unde să se meargă este evidentă.
Am prins o vreme buna, pentru acestă zi. Din când în când norii ascundeau soarele dogoritor, ca niște îngeri albi trimiși parcă special, să ne ajute în drumul nostru.
În curând ajungem într-o poiană unde lăsăm în dreapta (în sensul de urcare) refugiul.
La intrarea în golul alpin pe rămășițele vechii stâne (stana Bran), a fost construit refugiul Gugu, accesibil tuturor iubitorilor de munte.
Refugiul Gugu (Branu), amplasat pe dreapta cum urcăm la 1678 m altitudine. Atenție! Refugiul nu este în direcția traseului spre Vf. Gugu, dacă urcarea se face pe traseul marcat cruce roșie, tocmai de aceea pe vreme cu ceață este important de reținut acest aspect, fiind câțiva zeci de metri în partea stângă la urcarea spre vârful Gugu.
Aici avem o pauza mai lungă, unde și mâncăm ceva înainte de a porni mai departe.
Din zona refugiului traseul continuă cu un urcuș foarte abrupt (marcaj cruce roșie) până într-o înșeuare, iar de acolo o perspectivă asupra unui platou întins numit „Altarul Dacilor”. Noi nu urcăm pe acel traseu și continuăm înspre stânga pe o potecă nemarcată urmând să ajungem la Lacul Gugu unde vom instala corturile.
Pe cărare se află și un izvor care țâșnește chiar din stâncă, pe partea dreaptă (a sensului de mers în urcare) de unde ne reumplem bidoanele. Apa este pură aici.
Mai mergem puțin și ieșim din pădure. Până acum traseul a fost special.
După ieșirea în zona subalpină peisajul se schimbă radical și avem deja perspectiva crestelor montane din Munții Godeanu. Avem priveliști spre platoul și vârful Borăscu Mare 2158 m alt.
Continuând pe o curbă de nivel spre sud-est, avem priveliști și către vârful Galbena 2201 m, vârful Micușa 2162 m, vârful Piatra Scărișoarei 2256 m, și vârful Moraru 2279 m. Acestea rămân în permanență în stânga drumului spre Gugu.
La ieșirea din pădure
Poteca este deacum mai vizibilă și ne duce spre Lacul Gugu, trecând pe lângă o stână.
Ieșind la liziera pădurii și mergând pe potecă, putem observa Cascada Scurtele. Este cea mai înaltă cascadă din Romania (270 m), în ciuda numelui său. Ea alimentează valea Mâțului care, împreună cu apele de pe valea Borăscu, formează Lăpușnicul Mic.
Se aud niște glasuri în fața noastră. Or fi ciobanii?! Cam prea guralivi și mai distingem și voci feminine printre. Lasă că ne-om lămuri când o să ajungem acolo, căci par a fi în drumul nostru. Înaintăm, și într-un final am prins vocile. Au fost ale unui un grup de 5 persoane care veneau dinspre Gugu.
Stânele îndepărtate de pe valea Mâțului ne fac să medităm la viața grea și izolarea în care încă trăiesc ciobanii.
Pasul cu pricina, undeva acolo sus trebuie sa ajungem si noi. Mergem de câteva ore bune, însă abia acum am ajuns să vedem Vârful. Muntele Gugu în prim-plan! Este, cu cei 2.291 m ai săi, cel mai înalt vârf al masivului Godeanu, situat între munții Țarcu la vest, munții Retezat la nord și est și munții Cernei la sud și sud-vest.
În plan îndepărtat Vârful Moraru 2279 m, iar la dreapta, Vârful Gugu. În cadrul acestui masiv, Gugu este foarte izolat, fiind accesibil doar pe creastă, dinspre Vârful Godeanu sau pe una din văile râului Lăpușnicul Mare.
Pe cărare se mai află pârâuri, pe partea dreapta (a sensului de mers) pe care le traversăm și din care ne mai luăm apă. Urcând spre culme ai sentimentul că apa vine din neant.
Dintr-o neatenție am apucat și pe un drum greșit dar descoperim repede acest lucru.
Circul glaciar spre care ne îndreptăm devine tot mai evident și aproape că pierdem traseul, defapt pierdem poteca, dar track-ul de pe gps ne zice clar că trebuie să mergem în sus. Păi așa și facem, continuăm cu traseul spre creastă. Cel puțin în track-ul ăsta am mai multă încredere, având în vedere că am analizat vreo 3 surse diferite și se cam suprapuneau pe bucata asta.
Deja se simte răcoarea specifică altitudinii la care ne aflăm, ne apropiem de cota 2000.
Sfârșit de zi cu un loc de cort în căldarea de sub vârful Gugu. Ne bucurăm, fiindcă suntem pentru prima oară aici și am venit mai mult intuitiv până aici. Deci, am ajuns la destinație. E deja târziu și nu mai urcăm la lac, dar peisajul este prea încântător ca să nu rămânem aici. Aici în valea căldării vom instala corturile, și vom înopta până a doua zi. Avem apă, avem și lemne pentru foc, deci...e locul perfect.
Undeva mai sus este Lacul Gugu, dar lăsăm acesta plăcere pentru mâine dimineață
Pentru a ajunge în Vârful Gugu ai nevoie de multă energie, se ajunge după o zi întreagă de mers pe jos. Durata traseului depinde desigur și ce îți propui: o tura de 1 zi, sau una cu înnoptat la cort dar și de ritmul fiecăruia. De la intrarea în pădure și până la lac vorbim de cel puțin 5 ore de mers susținut. Noi ne-am încadrat în intervalul de 7-8 ore într-un ritm mai puțin alert (cu pauzele de fotografii și căscat gura).
Putem spune că ne-am încadrat perfect pentru a face un foc de tabără și a pune corturile pe lumină.
Tabăra de seară. Locul de cort e foarte fain, departe de drum și extrem de liniștit în căldarea Gugu, având în fața noastră lacul și vârful Gugu cu stâncile, jnepenii pe tot versantul. Acum realizez cât de tensionat și concentrat am fost în ultimile ore.
Cam așa avea sa fie camparea. Dacă sacul de dormit și echipamentul montan sunt elemente obligatorii pe care trebuie să le ai în rucsac pentru a te bucura de o tura pe munte reușită, nici mâncarea nu poate să lipsească.
Răcoarea începea să dea târcoale, noroc în ideea de a face foc, dar mă îmbrac cu haina de corp și trag un fâș subțire peste. Un sentiment de liniște si de căldură mă învăluie.
Fetele par mai friguroase, se vede și din imagine.
Ultimele raze de soare. Ce poate fi mai frumos decât să petreci câteva zile în sălbaticie, departe de zgomote și lumini artificiale? Zgomotele pe care le-am auzit au venit de la susurul vântului.
Cel de al doilea lac, mult mai mic.
În liniștea serii doar gura noastră și trosnetul vreascurilor uscate se aude din când în când.
Singurele lumini pe care le-am văzut au venit de la lună, stele, și un foc micuț și călduros...
Acesta a fost cadrul în care ne-am desfătat pentru seară, puțin din marea plăcere pe care am simțit-o cu toții acolo.
Noaptea a venit luna a răsărit si dimineața ne-a trezit. Visam la un răsărit frumos așa că eram pe afară încă de la ora 5.
Soarele încă timid colorează cerul, în violet și roșu, puțin înainte de 6. E din nou unul din momentele în care cu aparatul în mână intri într-un fel de tranșă încercând să suprinzi cel mai bine momentul.
Și ceilalți sunt la post. Parcă încep să simt cum energia se trezește în corpul meu de la peisajul mistic al soarelui ce răsare. Mereu am observat cu mirare cum orele de dinainte de răsărit sunt cele mai negre iar cum răsare soarele corpul se resetează și se relansează.
Spre vârful Gugu urmează să urcăm pe aici
Am trecut peste noapte și începem urcușul spre lacul Gugu, pentru ca apoi să atingem capătul final al traseului nostru, vârful Gugu, marcat cu o tablă.
Lacul Gugu, aflat în căldarea suspendată de sub Vîrful Gugu, este asociat cu un alt lac mai mic (tău), în apropierea căruia ne-am pus corturile. El este înconjurat de grohotisuri şi stânci slefuite de ghețari.
Munti, muchii și vai la infinit...
În spate rămâne tot mai evident Lacul Gugu.
Urcuș, care cere și o pauză de tras sufletul!
Cea mai importantă căldare glaciară este Căldarea Gugului. De aici, în timp ce ne odihnim privim în dreapta-jos Lacul
Un ultim efort! Am ajuns pe creată, una fără stânci golașe, cu multă iarbă!
Prin priveliştile pe care le oferă Vârful Gugu constituie principalul obiectiv turistic al traseului.
Ajunsi sus, după o grea urcare, suntem deja la o altitudine de peste 2000 de metri și avem o privire de ansamblu a Munților de jur împrejur. Cu cei 2291 metri ai săi, Gugu este cel mai înalt vârf din masivul Godeanu.Peisajul de pe Gugu este ceva deosebit: poți surprinde cu privirea o parte din Munții Țarcu, o mare parte din Godeanu, putin din Retezatul de Sud, dar si o bună parte din Retezat (Vârful Retezat, Vârful Bucura, Vârful Peleaga și Vârful Păpușa)
„Nu munții îi cucerim, ci pe noi înșine”. E foarte plăcut să stai pe vârf și să privești totul de la înălțime, mai ales când este o vreme așa frumoasă. Parcă ar merge o bere.
Am admirat, am făcut câteva poze dar, având în vedere că "vârful e doar jumătatea drumului" am pornit pe drumul de întoarcere. Mă bucur că nu mai este urcare, dar picioarele nu sunt încă pregătite de coborâre. O las încet și mă bucur că alternez musculatura solicitată. Luăm poteca de pe creasta principală coborând spre vârfurile Merila Mare (2170m), și Merila Mică (2130m), acestea fiind vârfurile dinainte de Vf. Gugu pe marcaj cruce rosie dacă se urcă din sens invers.
Ne aflăm desupra lacului Gugu. O ultimă privire!
În direcția noastră de mers vom avea în partea stângă, valea adâncă a râului Șes, dincolo de care se află munții Țarcu, iar în partea dreaptă valea Branul.
Traseul se continuă străbătând acest platou urmând stâlpii de marcaj turistic și apoi ajunge într-o vale de tip ravenă cu bolovăniș și pietre.
Coborâm această vale și zărim înaintea noastră înspre dreapta puțin culmea care ne va indica direcția spre Vf. Branu
Un scurt popas în Șaua Branu
Privire în spate spre Șaua Branu.
Continuăm urcușul până în vârful Branu
Vârful Branu. Un vârf nemarcat, care uite – este chiar aici lângă noi.
Parcurgem spre nord-est creasta iar în spate rămâne tot mai evident Vârful Gugu, care se distinge foarte ușor.
Vârful Gugu - aici cu zoom
După ce trecem și de Vârful Branu, ne blocăm într-un jnepeniș.
Nu reușim să străbatem marea de jnepeni și facem cale întoarsă până în Șaua Branu, de unde coborâm la Gura Apelor (marcaj cruce roșie). Același traseu pe care îmi făcusem planuri de urcare dar... nu am mai urcat. Prin urmare, traseul montan Barajul Gura Apelor - Refugiul Branu - Vârful Gugu, este complet marcat (cruce roșie), în zona golului alpin existând stâlpi de orientare.
Coborâm spre refugiu dar... fără ca să ne mai oprim, urmăm poteca spre stânga care urcă ușor o perioadă, apoi să coboară destul de abrupt și ajunge la drumul de la Gura Apelor.
Traseul continuă prin zona de jneapăn și ienupăr până la intrarea în pădure.
De la refugiu și prin pădure până la Gura Apelor, durează cca 2 h.
Am găsit toate fructele de pădure (afine, frăguțe, mure, zmeură) Roxana se tot oprea să le adune, astfel am mâncat și eu din fiecare.
Pe forestier până la Lăpușicu Mic, mai avem puțin până la mașini dar deja eram obosiți și abia așteptam să ajungem.
Surpările fac ca acest drum să rămână închis autovehiculelor.
În jur de ora 18:25 eram la mașină, în apropiere de zona unde trebuie trecut Lăpușnicu Mic, prin vad, iar la ora 19:00 eram deja în mșini în drum spre casă. O tura pe munte cu adevărat reușită în Munții Godeanu. Dincolo de peisajele absolut spectaculoase pe care le oferă asupra Munților Godeanu și asupra „vecinilor” Retezat și Țarcu, Vârful Gugu atrage și prin numeroasele legende care îl atribuite ca fiind muntele sacru al dacilor. Per total a fost o acțiune zic eu reușită, având în vedere că în cele două zile s-a reușit parcurgerea completă a traseului propus. Am avut parte și de o vreme foarte bună, fără ploi, astfel încât ne-am putut bucura de peisaje frumoase. Indiferent că este iarnă sau vară nu uitați să consultați prognozele meteo. Chiar dacă am depus un efort considerabil pentru a căra rucsacii grei, chiar dacă picioarele și spatele au resimțit poate efortul, bucuria este cu siguranță mult mai mare, cel puțin la mine așa a fost. Traseu parcurs în doua zile: prima zi, Lapusnicu Mic - refugiu Gugu (Branu) - Lacul Gugu 8 h. Ziua 2, Lacul Gugu - Vârful Gugu, Șaua Branu, Vârful Branu - Lacul Gura apei, 10:00 ore. Este un traseu cu diferență mare de nivel, dar deosebit de frumos pe care îl recomand.
Unul dintre aceste locuri de vis se află la doar două ore de mers cu mașina de Timișoara, în apropiere de oraşul Anina, Caraș-Severin. Vorbim despre Cheile Gârliștei, de departe aceste chei sunt cele mai sălbatice din câte am avut privilegiul să străbat până acum. Ele impresionează datorită unor porțiuni cu Versanții foarte abrupți care se ridică din apa râului cu acelaşi nume şi au o lungime de aproximativ nouă kilometri. Încep de la ieșirea din orașul Anina, și se termină cu aproximativ un kilometru înainte de a intra în satul Gârliște. Pot fi accesate din orașul Anina sau din satul Gârliște. Cheile Gârliştei, de-o frumuseţe aparte cu locuri mirifice și peisaje unice. Mely, cel care mă pune în temă cu vreo trei-patru zile înainte că ar fi veme frumoasă de o drumeție. Întrucât nu am alte planuri iar vremea se arată a fi una frumoasă chiar şi pentru bicicletă, accept şi mă gândesc la un traseu inedit în Munții Aninei. Ce altceva poate fi mai frumos în această perioadă a anului
Zi de vineri, evident însorită pentru a face în ciudă celor care se duc la muncă... Mely vine și de data asta cu ideea să mergem cu cortu peste noapte, că știe el un loc frumos și liniștit unde a mai fost. Printre aceste locuri se găsește și Poiana Mărului, locul unde se spune că se respiră cel mai curat aer. Eu am preferat mereu locurile liniștite în care mă pot bucura cu adevărat de timpul petrecut acolo, iar ideea unei excursii cu cortul, în aer liber, este întotdeauna binevenită, pentru că vreau să mă bucur de vremea de afară, de soare. Vreau să mă bucur de lucrurile spontane și nu programate. Nu te-ntâlnești prea des cu șansa să te poți deconecta de freamătul cotidianității. Nu toata lumea se dă în vânt după contactul apropiat cu natura. Mulți nu și le permit. Iar și mai mulți nu le considera o prioritate, sau nu le vad ca pe un obiectiv de bifat pe lista lucrurilor de făcut până la o anumită vârstă. Alteori, motivele sunt dintre cele mai neașteptate. Toate se concentrează în jur
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.