Traseul şi Povestea...
Fotografii din traseu:
Având în vedere ultimele zvâcniri ale iernii, se cuvine să sărbătorim venirea primăverii cu o ieșire la munte. Am tot fost în Retezat dar asta nu înseamnă că am văzut tot ce era de văzut...he-heei până acolo mai e cale lungă. Era început de săptămână și gașca se gândea deja la un nou traseu pentru sâmbătă. Eu nu am mai făcut mișcare de vre-o două săptămâni iar ei își doreau să facă un traseu pe la nu știu ce lac. Mă uit pe trasee și constat că l-am făcut, ceea ce pentru mine nu mai prezintă interes. Sunt așa multe locuri noi de văzut încât nu mă mai atrage să repet un traseu deja cunoscut (doar în cazul lipsei de inspirație 😀). Weekendul se anunţa bunicel din punct de vedere meteo aşa că hai la mişcare, de ce nu, aveam de recuperat. Nu am fost niciodată la lacul Zănoaga şi mă gândeam că ar fi momentul să lucrăm în direcţia asta. Ş-apoi dacă omul e curios din fire, eu sunt şi mai curios când vine vorba de trasee noi.
După ce am studiat puţin variantele, accesul la Lacul Zănoaga se poate face prin două căi: pornind de la Gura Zlata, trecând Cioaca Aradeșului și șaua Lacului Zănoaga sau pe cea de-a doua cale, care pleacă din Gura Apei, ajungând la Vârful Zlata, apoi spre Șaua Iancului. Ar mai fi un traseu de la Lunca Berhina și urcă la Crucea Trasnitului, dar acesta ar fi mai dificil ca efort. Ai de coborât printre jnepeni pe Valea Judele destul de abrupt, după care trebuie să urci la fel de abrupt tot ceea ce ai coborât, până în terasa Zănoagei.
Am ales să urcăm pe cel cu punct de pornire Gura Zlata din mai multe motive: aveam în calcul și vârful Pecuiu prin Șaua Muncel, traseul nu conţine pasaje periculoase dar... după tot felul de calcule am zis că şi aşa nu fusesem niciodată prin partea aceea a Retezatului, deci merită să încercăm spre lacul Zănoaga.
După o noapte în care nu prea am dormit deloc bine, mă decid cu greu să mă dau jos din pat. Îmi fac însă curaj și sar direct în hainele cu care merg la munte…! Nu zăbovesc mult, nici cafea nu beau și plec la locul de întâlnire, nu de alta dar, am de mers circa 10 min pe jos până acolo. Plecarăm de dimineață cu trei mașini din Timișoara, pentru că avem drum lung până la Gura Zlata. Parteneri de tură au fost: Liviu, Paul, Ion, Mely, Daciana.
Cabana Gura Zlata e uşor de găsit, iar pentru a pleca pe traseu, maşina se poate lăsa într-o parcare micuţă de 3-4 maşini chiar de pe drumul spre Cabana Academiei Gura Zlata. Facem ultimele pregătiri și plecăm voioși spre destinația de astăzi, încă nehotărâți dacă spre vârful Pecuiu prin Șaua Muncel sau Lacul Zănoaga.
Traseul se desprinde din DJ685 un drum care în 500 m urcă la Casa Academiei. Triunghi Roșu este traseul de legătură între Cabana Gura Zlata și Lacul Bucura, trecând pe la Lacul Zănoaga și Culmea Judele, cu vederi frumoase asupra Căldării Bucura și Vârfului Peleaga.
Am trecut podul peste Râul Mare şi am continuat la dreapta pe malul estic a văii spre Ocolul Silvic, apoi punctul de control Gura Zlata (Academia).
Weekendul acesta e și primul weekend în care mă jucam cu un GPS nou achiziționat. Si chiar dacă mie personal îmi plac hărțile și îmi place să descopăr locuri noi prin intermediul lor (sau chiar fără ele) trebuie să recunosc că și GPS-urile au avantajele lor, mai ales la turele de bicicletă. Principalul avantaj e ca poți pune pe el și poți urma track-uri de la oamenii chiar s-au chinuit să facă un traseu cât mai frumos, căci una e până la urmă să mergi pe o sosea asfaltată și una e să mergi pe un single trail.
După pod traseul continuă la dreapta, trecem pe lângă clădirea Ocolului Silvic Retezat, şi ţinem drumul (în total ~ 500m) până ajungem la punctul de control Gura Zlata (Casa oamenilor de ştiinţă).
E frumos afară, deşi dimineaţa e frig.
Si vestitorii primăverii, ghioceii, și-au scos armatele, atacând pajiștile de la poalele pădurii. O frumusețe! Ne-am oprit să furăm niște ghiocei… în poze, cum altfel!? 😛
Trecem prin faţa Cabanei Academiei, pe lângă punctul de control Gura Zlata. Aici am făcut cunoştinţă cu doi câini prietenosi, apoi ne-am urmat drumul. Sunt câinii care stau acolo, chiar dacă nu era nimeni. Mai erai doi în libertate păstrând distanța și încă doi închiși într-un țarc.
Zmotocesc un pic un ditamai câinele care venise lângă mine, iar pe cel mic îl gonesc pentru că se ținea după noi. “il gonesc eu dar nu scăpăm așa ușor de el, mama lui era pe potecă și ne arăta traseul!”
Deci, vom trece de Casa Oamenilor de Știință, cotim la dreapta, și la aproximativ 200m vom traversa pârâul Zlata pe un podeț. Locul e, semnalizat cu un stâlp indicator.
Lăsăm spre stânga poteca care duce în rezervație și intrăm pe valea Radeșu Mare, traversăm apa pârâului Zlata, şi ne înscriem în urcuş pe lângă pârâul Turcului, pe care-l trecem de trei ori pe nişte punţi amenajate..
Traversăm apa pârâului Zlata
Ne asteptă un traseu de 4-5 ore, asa cum ne anunța un indicator pe care l-am reperat imediat ce am plecat de la punctul de control.
Un panou informativ ne anunţă că suntem în preajma ultimelor păduri primare neafectate din Europa.
Era aşa de supeeerb… daaa, încă o poză și mă duc !
La un moment dat trecem peste un pod natural. Minunat!
Marcajul de pe copaci este vizibil
Afară deja e cald și soare... Poate un pic prea cald! Avem noroc că nu e zăbuşeală, aerul e fresh şi asta ne antrenează cu spor!
Exact cum se ghicea şi de pe hartă, prima parte a urcuşului prin pădure este abruptă, iar serpentinele strânse, rucsacii grei din cauza rachetelor şi căldura scot untul din noi spre golul alpin.
La un moment dat părăsim cursul apei şi urcăm pe culmea din dreapta pe care o vom urmări de acum încolo.
Tare nehotărât traseul ăsta: ba pe o parte ba pe alta a râului.
După ultimul podeţ şi după ce părăsim firul văii, urmează un lung urcuș pe Cloaca Porumbelului. Panta începe să crească, uşor-uşor la început, după care din ce în ce mai mult
Drumul e din ce în ce mai frumos. Aici sus rucsacii parcă devin mai uşori, şi nu din cauza pauzei în care mai mutam din greutatea din spate în stomac, ci vorbisem că nu mai cărăm rachetele, și le ascundem după un copac căzut, pentru că în mod sigur nu vom avea nevoie de ele, urmând să le recuperăm la întoarcere.
Urmează un parcurs frumos printre copaci, pini, poieni, care dă un farmec aparte peisajului şi aşa deosebit, apoi facem o mică pauză. Luăm o mică gustare - un ou fiert pe care ni-l oferă Daciana, şi pornim mai departe pe o panta destul de susținută.
Mai în glumă mai în serios ne întrebăm dacă chiar avem vreo şansă să ajungem la Lacul Zănoaga
Privim cerul, norii, fiecare cufundat în propriile gânduri. În sfărșit vedem niște creste asupra munților Retezat - Vârful Radeșul Mic în fundal.
Încep să simt că a meritat toată urcarea asta. Poteca prin pădure este bine marcată, doar ca într-o anumită zonă este foarte multă pădure doborâtă de vânt! Ne odihnim un pic și rămânem fără cuvinte în fața șirului de copaci căzuți.
Aici avem o frumoasă privelişte asupra Rezervatiei Stiințifice Gemenele. Eram curioşi cât mai avem, ceasul deja spunea că urcăm de aproape 4 ore şi nici urmă de vreun alt indicator sau să ieşim în gol alpin, dar, mult nu cred că era! Deşi urcuşul care se arată în faţă încearcă să ne demoralizeze, urcăm încă puţin şi ne oprim. Nu avem nici prea mult timp de stat pe gânduri, aşa că în lipsa unui bănuţ „dăm cu piatra” care ne spune că e mai bine să ne întoarcem, nu de alta, dar urcuşul devenea tot mai greu, tot mai alunecos pentru cei fără colţari. Aproape că făceam cu toţii plecăciuni involuntare ( zăpada topită s-a transformat în gheaţă ).
S-a terminat şi cu urcarea noastră… ! Încet, încet am reușit să trecem, ocolind cu greu, atât la dus, cât și la întors. Din cauza vântului ce a bătut în ultima săptămână, și aici se pare că a bătut cu destulă putere încât a doborât zeci de brazi, scoși din rădăcini, sau rupți de la bază.
Am plecat mai departe cu pulsul încă crescut până într-un loc de popas, apoi am dat de câinii care... erau în față, alte ori mergeau alături de noi.
Trebuie spus că am făcut și o pauză un bushcraft! Terminăm ce mai aveam de mâncat prin rucsaci. Până mâncăm şi ne strângem lucrurile ascultam vîjîit tot mai puternic creeate de vânt. Posibil în golul alpin să fi bătut cu destulă putere.
Aşa că ne luăm rucsacii şi pornim la drum. Nu mă pot abţine să mă întreb dacă asta este una din turele care încep prost şi se termină şi mai prost …
Ajungem din nou la podețul pe care nu- am avut curaj să trec. Când mă refer la „podeţ” mă gândesc la acele scânduri aflate la ceva distanţă una de alta. Majoritatea bucăţilor învechite de lemn se clătinau bine de tot sub picioare, sau lipseau. Iar jos era apa.
Desigur, ajunsi înapoi la maşină, la cabana Academiei Gura Zlata, şi-a făcut apariţia lângă noi, cine altcineva decât…cățeluşa și puiul ei! Şi eu care îmi făceam, pe traseu, griji pentru ea şi pui, când ea era de mult acasă. Traseul propriu-zis, este marcat cu triunghi roşu, având o lungime de aproximativ 10 km, altitudinea de 1350 m şi se urmăreşte de la Gura Zlata. Marcajul este foarte bine realizat. Per ansamblu traseul este ușor din punct de vedere tehnic dar este destul de lung și asta mă face să spun că ai nevoie de un strop de condiție fizică pentru asta.
Este important ca înainte de pornirea în drumeție să vă interesați de starea traseelor, deoarece unele dintre ele pot fi temporar închise/blocate sau impracticabile. Atenţie !!! sunt multi copaci doboraţi pe potecă. În rest, cam atât - drum bun departe de urși vă doresc!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.