Prin muntii Țarcu

În sfârșit am nimerit și noi un culoar de vreme bună. De câteva săptămâni încerc să ajung cu bicicleta pe la munte, în Cheile Carașului, sau pe Semenic, dar vremea nu a fost deloc de partea noastră. Eh, nici acum nu am ajuns. De data asta, mama natură aducea vreme frumoasă, dar am preferat să urcăm pe Munții Țarcu spre zone mai liniștite și să dormim o noapte la cort, dar fără biciclete, Why not. Punem la punct ultimele detalii și ne strângem pentru drum Liviu, Mely, Roxana şi cu mine! Personal, când știu că a doua zi plec undeva și fac ceva interesant, nu pot dormi aproape deloc. Din fericire nu a fost cazul și acum, am adormit instant și m-am trezit plin de energie. Am plecat de sâmbătă dimineața și în jurul orei 10:45 am fost la intrarea în traseu, și... inevitabil am dat nas în nas cu aglomerația din weekend. Pentru a ajunge-n Ţarcu, baza de pornire cea mai bună o constituie Șaua Jigoria. De aici se pornesc diverse trasee spre  Muntele Mic, Poiana Mărului sau Cabana Cuntu. La Cuntu ne-am oprit pentru a lua apă rece de la izvor și pentru o mică gustare, apoi am urcat în continuare spre Țarcu. Am adăugat în planul nostru o plimbare pe creasta Munţilor Țarcu şi o parte din Munţii Godeanu. Ni s-a părut ideal traseul la început însă grija că tot traseul greu îl voi face cu aproape 20 de kilograme în spate (echipament, cele necesare pentru două zile pe munte, apă etc.) greutatea rucsacilor ne-a făcut să ne răzgândim repede. Obiectivul în acest caz a rămas să ajungem la Stația Meteo Țarcu, unde trebuia să înoptăm o noapte, înainte de a traversa Căleanu și Brusturu, o variantă de întoarcere. Și astfel s-a născut un nou traseu în circuit. 

Începem o noua drumetie. Traseul l-am mai parcurs și nu mă voi axa pe o descriere a lui.

Se vedea că era sâmbătă și că era frumos afară, pentru că era destul de aglomerat în Șaua Jigoria. Multe grupuri, familii profitând de timpul frumos, au urcat pe Țarcu. Lăsăm mașina cât de cât ferită, ceva mai sus (mai jos totul era ocupat) şi ne pregătim de drum, deja hotărâţi să urcăm spre cabana Cuntu.

Roxana înfulecă rapid un sandwich

Asadar, traseul nostru a început cu un urcuş lin pe Culmea Văratica, marcaj bandă roşie prin pădure, pe unde ne-am întâlnit și cu alți iubitori de munte, dar și cu motociclisti care făceau offroad. 

Am mers numai prin pădure, o pădure deasă și frumoasă și atât de veeeerde încât îmi colora toate gândurile. Ne bucuram că eram feriți de soare, căci altfel cam muream de cald. 

Ritmul de mers nu e spectaculos, dar e măcar constant.

O succesiune de pante alternează pădurile cu luminişuri; ajungem astfel în Poiana Şeroni, aşezată pitoresc între Vârful Şeroni (1399 m) şi Căldarea Olteana.

Aici am mai făcut încă o pauza de poze, era un punct de belvedere mult prea fain ca să nu facem asta. Deja avem o imagine largă, înălţimile Ţarcului ne sunt accesibile şi conturăm traseul imaginar de mâine.

Până una-alta continuăm drumul spre Cuntu, pentru ca la ora prânzului să ieşim în şaua largă, despădurită, unde se află Cabana (1440 m, obiectiv meteorologic).

Chiar înainte de se relua urcuşul prin pădure, aceasta coboară brusc. Așa a continut drumul până când am ajuns la Cabană, unde am făcut pauza de mâncare și odihnă.

Pană să ajungem la Cuntu suntem invadați zgomotul și numarul foarte mare de ATV-uri, din fata cărora trebuia sa ne ferim, veneau cu viteza mare pe aceeași potecă pe care și noi mergeam. Au trecut acele vremuri când ei ne depășeau prin lateral reducând în același timp și viteza 

Pe la ora 11 am ajuns la cabană. Era totul atât de verde, ne bucurăm super mult că în sfârșit am ajuns.

Este o zona foarte frumoasa, în care... de data asta ne-am simțit ca niște intruși. ”Acum nu mai urcă munții doar cei care mergeau pe jos, acum urcă și cei cu ATV-uri, și cei cu motociclete”. Motocicliști care fac circuite peste tot în munți fără reguli, fără să respecte trasee bine definite, distrugând tot în urma lor. 

Dacă pe potecă a trebuit sa ne ferim din calea motoarelor, aici se ascultată muzică la maxim (manele). Am asistat la spectacolul acesta în Munții Țarcu. E păcat. 

Sunt pline pădurile și pășunile de „iubitori de natură” motorizați. Merg în „haită” de multe ori 10 - 20  de motoare, sau chiar mai multe, cele mai multe neînmatriculate. S-a întâmplat la urcare-a pe Nedeea, acum au fost pe puțin 30. Putoarea lăsată în urmă de la eșapamente, trebuie să o inspirăm și aici din păcate.

Poza artistica cu Roxana, la Cuntu. Dacă avea o cola în loc de apă, aproape că era bună de reclamă. Defapt NU era apă în sticlă...

Ne-am lăsat bețele și rucsacii și ne-am așezat la umbră, gata să ne punem pe mâncare. Tuica lui Mely am savurat-o afară pe iarbă, bucurându-ne de faptul că eram acolo.

Deodată s-a făcut și aceea liniște de care duceam dorul. ATV-urile au urcat pe Țarcu

Aici e treabă serioasă, Liviu pregătește pe micuța lui sobă să frigă, ceva piept de porc, dar flăcările şi fumul au efect împotriva musculiţelor care ne-au înnebunit pe toţi .

Lenevim pe aici vre-o oră. Până la urmă unde era graba? Voiam să ne bucurăm de tot ce era în jur, că eram acolo, nu să simțim că eram doar în trecere.

Revenind la traseu. Cu burţile pline am lăsat cabana Cuntu în urma noastră și am continuat să urcăm spre Tarcu. Urcușul a fost greuț, în sensul că devenea destul de susținut plus că aveam și ditamai rucsacii în spate.

Cărarea se desparte în două pentru a se reuni sus de tot. Noi alegem să urcăm pe varianta din stânga, cea care o ia pe versantul Căldării. Drumul este mult mai bun și evităm să mergem prin pietre și bolovani

Momentan soarele arde cu putere, iar cerul albastru ne permite panorame generoase în toate direcţiile, dar cea mai frumoasă imagine este cea a Căldărilor Ţarcului – circurile glaciare prin care urmează să ne întoarcem.

Ce bine era în pădure! Cu cât urcăm, deja începea să se deschidă o panoramă frumoasă a împrejurimilor.

Am mai făcut câteva pauze scurte pe drum pentru mici gustărele. Chiar ne întâlnisem cu mai multe grupuri de oameni și tineri care deja coborau, în timp ce noi mai avem destul. Adevărul e că nici nu voiam să ajungem prea repede sus.

Mergem liniștiți, povestind și urmărind soarele cum se duce cu pași repezi la culcare. Nici noi nu mai avem chiar mult până la locul mult visat.

Punct de belvedere spre vf. Brusturu,  șub cerul tot mai plumburiu. 

Rucsacul mi se pare tot mai greu, așa că avem nevoie de câte o pauză

Niște nori mai amenințători veniţi dinspre Retezat începură să își facă prezența și vântul se întețise puțin, însă nimic grav. Când în sfârşit ne convingem că acestia nu vin peste noi, o luăm la pas spre vârf pentru orice eventualitate.

Poate că am mai fi stat, dar nu numai că ne ajunge oboseala, însă ne dau de furcă acele musculiţe care apar pe munte când nu bate vântul, mai agresive ca ţânţarii din păduri.

Și tot urcăm și urcăm, mai aruncăm un ochi în spate și în jur, belind ochii la tot ce se deschidea în jurul nostru, iată că ajungem și-n creastă.

Între timp s-au spart și norii, ieșind din nou soarele. După o serie de urcuşuri în serpentine, ajungem la staţia meteorologică de lângă Vârful Ţarcu (2190 m) şi facem un popas chiar pe vârf, pentru niște poze.

Este momentul când ne amintim de tura de hăt, acum patru ani, când am făcut traversarea cu bicicleta din Șaua Iepii ( aici ), una dintre turele memorabile.

A venit și momentul să ne retragem, căutând un loc unde să ne punem cortul. Înnoptăm undeva între vârful Țarcu și vârful Bodea.

Ne instalăm unde altundeva decât aici. Găsim loc fain de cort lângă potecă mai la scut în dosul unui dâmb. Instalăm tabăra și ne facem comozi.

În poză nu am reușit să prind ceea ce surprindea ochiul nostru, dar vă asigur că se vedea suuuuuperb. Îmaginea ne convinge că e locul ideal unde să începem dimineaţa.

La apus și la răsărit spectacolul culorilor e incredibil, nuanțele pe care le capătă cerul părând uneori ireale. Iubim apusurile. Îtr-un final seara se încheie „romantic” sub lumina puternică a soarelui, care apune încet. 

La ceas de seară, mâncăm rapid o supă caldă și bem o cafea făcută la primusul lui Mely, apoi am mai făcut o ultimă plimbare până la stația meteo pentru a face rost de apă. Meteorologul de serviciu, ne întâmpină cu bunăvoinţă, în compania acestuia urmând să stăm la taclale mai multe minute.

Se făcuse un pic friguț așa că ne-am scos gecile și le-am luat pe noi.

S-a întâmplat să ne bucurăm de compania acestui motan al naibii de simpatic (pe care îl găsim de fiecare dată la stația meteo), și care ne-a însoțit până la corturi.

Ultima geană de lumină…Și cam așa s-a încheiat prima zi de traseu, o zi frumoasă de vară pe munte. Nu am stat până târziu, ne-am pregătim de somn, căci eram destul de obosiți după drumul din ziua respectivă, iar a doua zi va urma traversarea vârfurilor Bodea, Căleanu și Brusturu. Dacă vremea va fi la fel, cu siguranță o să fie o experiență faină! :) Poate că am mai fi stat să privim, dar nu numai că suntem cu toţii frânţi, dar și vântul e tot mai insistent. Cum am închis ochii, ne-a luat somnul și duși cu Mos Ene am fost.

Noaptea a trecut prea repede. Am petrecut o noapte liniştită în apropierea staţiei. Am dormit pe reprize dar am dormit suficient de bine încât să mă simt refăcut. Ne trezim pentru răsărit, la 5.45, mișunam pe afară pentru a întâmpina soarele care, în cele din urmă, s-a arătat.

Superb, nu-i asa? :) Ne-am trezit cu priveliște și-o lumină atât de caldă încât părea că toți munții se scaldă în ea. Am prins cel mai frumos răsărit vre-o dată la munte. Merită 100% trezitul la 5 dimineața

Dacă nu ne aminteam că mai trebuie să și respirăm, ne sufocam de la prea multă frumusețe.

Peisajele văzute la orele dimineții erau superbe, parcă se scăldau perfect în lumina tot mai puternică a soarelui, care parcă începuse să acapareze aproape tot. ”E foarte frumos să fiu aici... A trecut mult timp de când nu am mai făcut asta. Abia acum simt că a trecut mult timp de când nu am mai ieșit cu cortul.”

Suim repede Vârful Țarcu unde prindem semnal GSM şi începe şedinţa de telefoane pe la cei dragi...

Aici ne mai delectăm cu imaginea înălţimilor ce ne împresoară: Munţii Retezat şi Parângul, ghicit prin pâclă undeva în ultimul plan. Mult mai aproape, Godeanu prelungit apoi cu Cernei. Aveam parte numai de splendori, în orice direcție în care ne uităm, abrupturile erau ametitor de frumoase.

Ne întoarcem să luăm micul dejun la cort.

Chiar dacă ne-am trezit devreme a doua zi, am preferat să ne bucurăm de odihnă. Am luat un mic dejun, și am băut o cafea (făcută la primus) cât să ne mai inviorăm. Strângem tabăra, încărcăm totul pe umeri şi plecăm abia pe la 10:00. 

Vârful Bodea 2169 m 

Vremea era la fel de caldă, poate chiar un pic mai caldă, dar era perfectă pentru plimbări pe munte. Trecem de Vârful Bodea, apoi traversăm Șaua Plaiului 2075 m și ţinem creasta într-un urcuş susţinut, lung şi destul de obositor. Facem o primă oprire pe vârful Căleanu.

Vârful Căleanu 2196 m. Satisfacția era la cote maxime, zâmbetul la fel.

Cum dimineaţa ne-a întâmpinat cu o vreme superbă şi caldă, după urcarea în forţă ne permitem câteva momente să admirăm peisajul în lung şi-n lat. Drumul continuă apoi în stânga la vale pe o şa, după care inevitabil, va trebui să traversăm Vârful Brusturu, pe lespezi, de care îmi era cel mai teamă.

Admirăm prăpăstiile. Imaginile oferite sunt deosebite, un amestec de culmi, creste, văi, ape, cărări, boltă senină şi ceţuri de orizont.

Tocmai ce-ai urcat un vârf trebuie să-l cobori şi să te apuci de următorul. Ne continuăm traseul cu o coborâre printre pietre, și ajungem într-o nouă şa, iar de aici începe urcuşul pe Vârful Brusturu Este o portiune de coborât mai mult sau mai putin pe stancărie, care mă ducea cu gândul la Arjana și chiar mă gândeam că trebuie să ajungem din nou acolo prin munții Cernei.

O privire în spate. Noi venim de acolo de sus.

Momentan soarele arde cu putere, iar cerul albastru ne permite panorame generoase în toate direcţiile

Acolo o să întâlnim lespezi de piatră.

Roxana nu e chiar în apele ei, acuză dureri de genunchi ce o afectează destul de mult la mers.  Încerc s-o încurajez și să-i ofer o pastilă din bagaj, dar încă nu are nevoie.

Reluăm urcuşul! Traversăm porțiuni cu lespezi, defapt Brusturu este așa tot .

De coborât, sunt și porțiuni mai abrupte unde trebuie avută mai multă grijă. Nu este o zonă deloc dificilă, dar ca de obicei asta nu înseamnă că nu trebuie atenție. Dar vremea este frumoasă şi vizibilitatea maximă, aşa că nu avem probleme de orientare; totuşi, în condiții de ceaţă, lucrurile nu ar fi la fel de clare aici.

Ne apropiem! Și savurăm momentul! De aici marcajul nu mai e evident, dar se poate urmări destul de clar. Pe vârful ăsta sunt câteva momâi (acele piramide de piatră). Ne-am mișcat destul de repede, puțin înainte de 12 am ajuns. Singura pauza făcută fiind de 2 minute pentru a bea apa și pentru poze.

„Nu munții îi cucerim, ci pe noi înșine.”

Continuăm să coborâm pe poteca străjuită de lespezi şi jnepeniş. Avem de gând că, dacă tot suntem în zonă, să ajungem și pe la cabana lui Dunca, într-un loc pentru care îmi făcusem deja planuri de mai mult timp. 

De la coborarea de pe Brusturu sunt două trasee care pot fi urmate, primul pornind prin dreapta, pe marcaj cruce roșie, și duce spre cabana lui Dunca (și pe care ar fi fost bine să îl urmăm), și al doilea care duce prin Căldarea Olteana, prin care am mai fost ( aici ). O luăm deci prin stânga renunțând la traseul ce duce spre cabană și pornim pe o ușoară urcare. 

Prin lespezi și  jnepenis

Până la urmă nu am urmat nici unul din cele două și am ales o altă variantă sperând sa fie mai scurt, eventual mai ușor. O luăm deci prin stânga și pornim pe o ușoară urcare pe un deal. Urmează pajişte alpină. Traseul este nemarcat şi începe cu un urcuş nu foarte greu spre dreapta.

Nu după mult timp suntem sus. Ulterior am aflat că am urcat vârful Oltina 1840 m. Vedem spre Muntele Mic ca nişte dealuri enorme şi împădurite cu văi frumoase. 

Aici am făcut un popas de odihnă, am mâncat și am stat întinși. Chiar aș fi dormit un timp, vremea fiind foarte plăcută și cu atâta liniște în jur...În felul acesta am putut admira în totalitate Brusturu, prăpastiile și Căldarea dintr-un alt unghi.

Ne realimentăm cu apă şi ne reluăm traseul într-o coborâre, mai pe iarbă, mai pe urmele lăsate de animale. Lăsăm în urmă vârfuri şi şei, si coborâm până la marginea pădurii.

Traseul coboară tot mai mult și nu e chiar simplu să ne dăm seama cum trebuie mers. Am tot dezbătut pe unde ar fi mai bine... Dacă spre dreapta se zărea un drum, în stânga se zărea o stână de ciobani. Coborâm spre stânga pentru că este mai aproape de locul unde trebuie să ajungem. 

Vârful Oltina 1840 m

O privire în spate - venim de pe creasta ce închide orizontul. Ei bine, de aici reluăm traseul printr-o pădure neumblată, fără marcaj, fără potecă, din care am crezut că nu ieșim prea curând. Pentru noi a fost pe alocuri enervant și din cauza faptului ca era o bătălie continuă cu pierderea de altitudine. Parca îmi venea sa fac cale-ntoarsă, numai pe aici nu voiam să cobor :(

Când am văzut că nu avem potecă, începuse să devină puțin creepy. Ca sa nu mai zic de genunchiul meu, a început să mă înțepe. Dar ajungem jos într-o frumoasă vale unde se amestecă apa, pădurea, muntele și cerul. Toată tărăşenia până în valea Olteana, ne-a luat cam trei ceasuri dar părea interminabil. O luăm în susul Pârâului Olteana până ajungem la un pod pe care îl traversăm.

Mai departe am mers spre Valea Șucului (drumul care duce spre Poiana Mărului) oprindu-ne des să ne mai odihnim picioarele

Într-un final, am ajuns la finalul traseului, la confluența cu pârâul Șucu. Când am dat de drumul ce duce la Poiana Mărului am crezut că ne iau tălpile foc mărind considerabil ritmul. Glumesc! Am continuat pe acel drum la stânga, apoi ne-am oprit după un timp, pe iarbă, și am stat la margine de drum, timp în care Mely s-a gândit să ne facă viaţa mai uşoară, plecând după camionetă. A găsit salvarea într-o mașină ce urca către Șaua Jigoria. Mai erau 2-3 km, nu erau multi însă s-a instalat oboseala și era tot mai greu. Eu mă simțeam foarte bine și în afară de ceva oboseală, chiar îmi priește tura. Am stat acolo cam jumatate de ora până când ne-am urcat în mașina lui Mely, timp în ne-am și schimbat de hainele transpirate, iar pe lângă noi au trecut o mutime de ATV-uri, unii incetineau, alții ca sa lase impresie accelerau, lăsând în acelasi timp în urma lor un nor de praf. În drum spre Jigoria în masină totul este foarte bine, nu mai simțeam nimic.
Ăștia au fost Munții Țarcu, și mă bucur că am reușit să vă arăt o parte din ei. Sper că v-au plăcut, de ce nu, poate o să reușiți să ajungeți și voi aici. Dacă vreți să vizitați Muntii Țarcu, nu pot decât să vă îndrum să o faceți! Sunt trasee spectaculoase. Traseele prezentate nu implică dificultăţi deosebite pentru a fi parcurse în timpul verii şi pe vreme bună. Însă pe vreme nefavorabilă unele trasee (mai ales în golul alpin) pot deveni periculoase şi dificil/imposibil de urmat în siguranță. Și de fiecare data încheiem tura cu așteptarea următoarei ture.