Totul a pornit de la o zi care amenința să fie una de monotonie urbană. Inițial, am urmărit cu atenție rețelele de socializare, sperând că vreunul dintre colegii de pedală va anunța o ieșire sau va propune un traseu pentru weekend pe grupurile noastre. Când am văzut însă că e liniște totală, împreună cu Roxana, fiica mea, care nici ea nu voia să-și petreaca ziua acasă, am hotărât să ne creăm propria aventură. Am ales rapid o destinație care să ne scoată complet din rutină: Munții Poiana Ruscă, cu obiectivul clar de a cuceri Vârful Rusca. Traseul ar fi fost asa: Valea lui Liman - Valea Sasa - Cornul Ruschii - Vf. Rusca - Tăul Ursului - Valea Stâlpului și Luncani de jos. O tură de mountain bike pe acest masiv este o adevărată aventură în doi, unde efortul urcărilor lungi este răsplătit de bucuria de a împărtăși muntele. Prognoza nu era de partea noastră; se anunțaseră ploi care pe mulți i-ar fi făcut să dea înapoi. Însă de data aceasta nu am mai ținut cont de avertizări. Experie...
DOZA DE OXIGEN, LA O ARUNCĂTURĂ DE BĂȚ DE TIMIȘOARA
V-am zis că vine primăvara? V-am zis! Ne-am luat rămas bun de la iarnă, și primim cu bratele deschise primăvara. Liniștea spartă de ciripitul unei păsări, susurul unui pârâu sau adierea vântului peste un lan de grâu, dau dependență. Până la urmă, liniștea este un concept artificial, abstract, care nu elimină prezența sunetului. Imaginează-ți văi de râuri curate ori lacuri liniștite, înconjurate de zeci de soiuri de arbori, răsunând de cântecul sutelor de specii de păsări. Da... destule motive pentru a ieși la o plimbare, şi cu atât mai frumos dacă e cu prietenii. Lansez eu ideea – Daaa! confirmă câteva voci. Neapărat să luați și bicicletele! Este mai liniștit și mai puțin poluat. Verdele primăverii întins pe zeci de kilometri de dealuri și văi, pomi înfloriți și soare cât cuprinde, din zori până seara.
Se spune că dacă n-ai fotografiat, înseamnă ca n-ai văzut nimic.
Revin constant, pentru a trăi iar și iar același vis de care nu mă satur. Şi aventura începe. Am pornit așadar 5 persoane spre lacul de acumulare de la Dumbrăvița, apoi pe drumul de centură spre Localitatea Covaci. Am ales traseul prin pădure, cel marcat cu triunghi rosu, oprind din loc în loc pentru câteva poze. Zilele de primăvară încep să își intre tot mai bine în drepturi. Soarele să ne încălzească, să înflorească tot prin jurul nostru.
Când ne gândim la liniște ne vin în minte astfel de imagini. Ei bine! La ieșirea din Covaci insistăm pe un drum de pietriș, aparent bunicel dar nu foarte lung, ţinând traseul pe lunca pârâului Măgheruș.Și tot mergând, începe şi greul! Nu a fost o alegere tocmai inspirată știind că în urmă cu doar 2-3 zile a plouat. Porțiuni inundate, foarte multe bălți și noroi, asta am întâmpinat.
PoPas la fântâna de pe imaș. Ne-am potolit setea, ne-am şters transpiraţiile şi am continuat cum era firesc…
Doar tăngile oilor, cântatul păsărelelor sau lătratul câinelui se putea auzi - aer curat, peisaje de poveste, și mult verde. Oile pasc liniștite! N-au grijă că vine seara, le-îngrijește un păstor.
Drumul ne-a scos până în apropiere de satul Murani. Aici am reușit să eficientizăm la maxim timpul întorcându-ne. Cotim la dreapta, cotim la sânga și pe liziera unei păduri de salcâm, ne-am îndreptat încet încet spre Cerneteaz.
Cândva un drum mai bun. Upps, nu ne gândeam că vom mai avea surprize. Am apucat într-o zonă... nu stiu dacă mlăștinoasă, însă plină cu apă și nu găseam soluții să trecem fără ca să nu ne udăm la picioare.
Până la căderea serii avem la dispoziție câteva ore bune pentru a nu rata partea cea mai frumoasă. Soarele încet coboară, tot mai jos spre asfințit, iar pe luncă răsfirate, oile pasc liniștit.
Câteva străduțe ne ajută să ajungem în centru Cerneteazului, până la un magazin. Nu zăbovim prea mult căci ar fi păcat să pierdem razele de soare ce se întrezăresc timide.
Mai încolo, lângă vale, paște iarbă-un ied sfios, alături de-o capră. Pare un tablou așa frumos!
Cerneteaz
Un bătrân pod peste Bega Veche, salvat şi readus la viaţă. Un monument istoric, la Cerneteaz, primul pod de promenadă din judeţ.
Podul de cărămidă construit de catre administratia austriacă, la jumatatea secolului al XVIII-lea, multă vreme se ştia de „podul turcesc”
Cam pe fugă aceasta tură, dar dar cum nu avem nimic mai bun de făcut, a fost o idee bună să ieșim şi să pedalăm!Pentru mine, traseu turistic înseamă mers pe jos sau pe bicicletă. Când eşti pe jos - bicicletă, altfel se simte lumea, împrejurimile, natura, tot ce vrei. Vă invit şi pe voi să descoperiți locurile deosebite pe care le are Timisoara, o idee excelentă pentru o zi de weekend.
Ceva spontan și trebuia sa fie doar o plimbare scurtă prin pădure. Aici aveţi filmul
„Stonehenge-ul” de la Uzina de Apă din Timișoara are o vibrație aparte, aproape mistică, ideală pentru a marca începutul unei aventuri. „Aceasta este imaginea victoriei noastre: șase prieteni, șase biciclete și o zi de neuitat care s-a încheiat exact așa cum trebuie. Dar, ca să ajungem aici, la acest zâmbet colectiv de pe malul apei, a trebuit să începem de undeva mult mai „pietros” și cu o formulă incompletă.” Totul a început sub semnul unei dimineți înorate, cu acea nerăbdare tipică plecărilor care promit libertate. Locul ales pentru plecare nu putea fi unul mai simbolic: Pietrele de la „Stonehenge”, în parcul de lângă Uzina de Apă din Timișoara. Acolo, printre coloanele de piatră ce par să păzească parcul, ne-am adunat cinci. Era acea forfotă plăcută, a glumelor matinale și a strângerilor de mână care pecetluiau planul zilei. Plecarea a fost pură, pe două roți. De la „Stonehenge”, ne-am urcat pe biciclete și am ales libertatea digului de pe malul Begăi. Primul popas strategic a...
Peste culmile dacice între Boșorod și Târsa Uneori, cele mai frumoase călătorii încep cu un plan eșuat. Totul trebuia să fie despre o tură alături de un grup de prieteni vechi. Însă, cu ceva timp înainte de momentul plecării, am primit vestea care m-a lăsat pe dinafară: «Nu am fost invitat». Pe moment, gustul a fost amar. Am înțeles, poate au vrut o echipă mică, sau nu a fost loc în mașină, deși invitația inițială a fost clară. Dar, în loc să las bicicletele în casă, fără km, am decis că acea zi nu va fi pierdută. Mi-am reorientat planurile pe ceva mult mai ambițios decât o simplă rulare pe asfalt: o incursiune în inima dacică a Hunedoarei, pe un traseu dur, autentic și spectaculos, între Boșorod și Târsa. Așa s-a născut această aventură de 55 de kilometri și 1848 de metri diferență de nivel. Din dorința de a transforma un refuz într-o victorie personală și din ambiția de a le arăta celor dragi că 'aurul' muntelui se găsește acolo unde drumul devine greu. Cei care nu au avut...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.