De paste pe imas

DOZA DE OXIGEN, LA O ARUNCĂTURĂ DE BĂȚ DE TIMIȘOARA

V-am zis că vine primăvara? V-am zis! 
Ne-am luat rămas bun de la iarnă, și primim cu bratele deschise  primăvara. Liniștea spartă de ciripitul unei păsări, susurul unui pârâu sau adierea vântului peste un lan de grâu, dau dependență. Până la urmă, liniștea este un concept artificial, abstract, care nu elimină prezența sunetului. Imaginează-ți văi de râuri curate ori lacuri liniștite, înconjurate de zeci de soiuri de arbori, răsunând de cântecul sutelor de specii de păsări. Da... destule motive pentru a ieși la o plimbare, şi cu atât mai frumos dacă e cu prietenii. Lansez eu ideea – Daaa! confirmă câteva voci. Neapărat să luați și bicicletele! Este mai liniștit și mai puțin poluat. Verdele primăverii întins pe zeci de kilometri de dealuri și văi, pomi înfloriți și soare cât cuprinde, din zori până seara. 

Se spune că dacă n-ai fotografiat, înseamnă ca n-ai văzut nimic.

 Revin constant, pentru a trăi iar și iar același vis de care nu mă satur. Şi aventura începe. Am pornit așadar 5 persoane spre lacul de acumulare de la Dumbrăvița, apoi pe drumul de centură spre Localitatea Covaci. Am ales traseul prin pădure, cel marcat cu triunghi rosu, oprind din loc în loc pentru câteva poze. Zilele de primăvară încep să își intre tot mai bine în drepturi. Soarele să ne încălzească, să înflorească tot prin jurul nostru.

 Când ne gândim la liniște ne vin în minte astfel de imagini. Ei bine! La ieșirea din Covaci insistăm pe un drum de pietriș, aparent bunicel dar nu foarte lung, ţinând traseul pe lunca pârâului Măgheruș. Și tot mergând, începe şi greul! Nu a fost o alegere tocmai inspirată știind că în urmă cu doar 2-3 zile a plouat. Porțiuni inundate, foarte multe bălți și noroi, asta am întâmpinat.

 PoPas la fântâna de pe imaș. 
Ne-am potolit setea, ne-am şters transpiraţiile şi am continuat cum era firesc… 

 Doar tăngile oilor, cântatul păsărelelor sau lătratul câinelui se putea auzi - aer curat, peisaje de poveste, și mult verde. Oile pasc liniștite! N-au grijă că vine seara, le-îngrijește un păstor.

 Drumul ne-a scos până în apropiere de satul Murani. Aici am reușit să eficientizăm la maxim timpul întorcându-ne. Cotim la dreapta, cotim la sânga și pe liziera unei păduri de salcâm, ne-am îndreptat încet încet spre Cerneteaz.

Cândva un drum mai bun. Upps, nu ne gândeam că vom mai avea surprize. Am apucat într-o zonă... nu stiu dacă mlăștinoasă, însă plină cu apă și nu găseam soluții să trecem fără ca să nu ne udăm la picioare. 

Până la căderea serii avem la dispoziție câteva ore bune pentru a nu rata partea cea mai frumoasă. Soarele încet coboară, tot mai jos spre asfințit, iar pe luncă răsfirate, oile pasc liniștit.

Câteva străduțe ne ajută să ajungem în centru Cerneteazului, până la un magazin. Nu zăbovim prea mult căci ar fi păcat să pierdem razele de soare ce se întrezăresc timide.

 Mai încolo, lângă vale, paște iarbă-un ied sfios, alături de-o capră. Pare un tablou așa frumos!

Cerneteaz

Un bătrân pod peste Bega Veche, salvat şi readus la viaţă. Un monument istoric, la Cerneteaz, primul pod de promenadă din judeţ.

Podul de cărămidă construit de catre administratia austriacă, la jumatatea secolului al XVIII-lea, multă vreme se ştia de „podul turcesc”

 Cam pe fugă aceasta tură, dar dar cum nu avem nimic mai bun de făcut, a fost o idee bună să ieșim şi să pedalăm! Pentru mine, traseu turistic înseamă mers pe jos sau pe bicicletă. Când eşti pe jos - bicicletă, altfel se simte lumea, împrejurimile, natura, tot ce vrei. Vă invit şi pe voi să descoperiți locurile deosebite pe care le are Timisoara, o idee excelentă pentru o zi de weekend.

Ceva spontan și trebuia sa fie doar o plimbare scurtă prin pădure. Aici aveţi filmul