Și, uite așa o bere, o vorbă, o rută frumoasă

Septembrie, Duminică

 După o săptămână la finalul căreia ai privilegiul weekendului liber dar te simţi­ copleşit de oboseală și se întâmplă să nu mai ai chef de nimic sâmbătă... și nici cu cine. Așa că duminică nu vrei să începi şi să termini ceva, şi să te gândeşti că, oricum trece, vine luni și o iei de la capăt. Iar luni să te enervezi că s-a mai dus un weekend întrebându-te când naiba s-a dus şi de ce n-ai simţit deloc. Nu e bine  nicicum, așa că o să încerc să respir mai intens măcar pentru o oră, și roiu acasă...!  Traseele noastre locale sunt la doar câteva mișcări de pedală distanță. Mi-am propus o șmecherie scurtă dar bălăriile pe care le visam eu la plecare nu s-au potrivit deloc cu ceea ce avea să urmeze! Am lăsat picioarele să pedaleze, ochii să se minuneze, și am ajuns până în Lunca Timișului. E greu până plec, pe urmă nu mai contează. Din nou singur, din nou pe trasee umblate.

Prea multe cuvinte nam de spus, așa  că n-o să mai ard gazul de pomană cu prea multe detalii căci am mai povestit și alte dăți. Un traseu de pustă fără urcări, excelent și foarte plăcut. Mă leagă amintiri plăcute de aceste locuri.

Moșnița Veche.

M-am pus în mișcare la o oră destul de târzie din oraș (puțin după ora 15) fără o țintă precisă. Din sat iau în considerare orice drum de câmp mă va duce către Albina. Voiam să ajung spre Lunca Timișului dar nu pe drumuri circulate intens de mașini.

Ajung la marginea satului trecând printr-un așa zis cătun, locuit 100% de țigani. Coșmeliile și căsuțele de lemn și chirpici sunt la ele acasă aici. În sat răsunau manelele iar șmecherii mai mari stăteau la poartă butonând mobilele.

Gata cu rahaturile astea, să revenim la traseu. După ce abia am găsit ieșirea spre câmp, vreme în continuare bună, poftă de pedalat și peisaj de câmpie! Drumul pe câmpul întins îmi încălzește musculatura și mă face să transpir destul cât să îmi doresc să merg cât mai departe.

Se merge bine, mă ajută și vântul puțin.

În zare deja se văd primele case de la Albina

Norii-s  încă pufoși...dar cu nuante razboinice. 

Chiar dacă am plecat târziu de acasă, aveam destul timp la dispoziție și pentru o relaxare. De la marginea satului pornesc spre o cârciumă, magazin ceva. Muream să beau ceva... 

Ciulinul -  foarte răspândit în locuri necultivate, pe câmpuri și pășuni uscate sau pe marginea drumurilor. În ciuda aspectului său neprietenos au și ei farmecul lor

Găsesc repede ce căutam și comand... ce?... normal că bere :)) Tre' să fi tâmpit să bei apă după atâta efort ;).

Aici părăsesc drumul județeam ce duce la Buziaș (DJ592) și cotesc la dreapta spre Uliuc. Nu îmi place acest drum, destul de periculos, se circulă cu viteză foarte mare 

Pe undeva pe aici am cotit-o la dreapta și m-am îndreptat spre Timiș pe un drum de pământ. Vânt din spate, soare mult și nicio mașină 😀.

Ajung la dig și urmez Lunca Timișului la stânga. Continui pe lână firul apei până la podul de la Uliuc, apoi fac stânga către sat.

Aș fi putut veni și pe aici...

Drumul e relaxant si foarte pitoresc.... Mai o văcuță, mai o oaie s'un cățel... numai oameni nu. Ce bine! Ce liniștitor :).

Timișul

Aici am cotit-o la stânga după calea ferată și m-am îndreptat spre sat.

Plin de pescari pe Timiș. Am văzut pescuind chiar și de pe pod.

Moment de relaxare și la Uliuc. Poposesc la prima crâșmă pentru o bere rece. E ultima pauză din această tură. 

Dau bătaie mai departe trecând podul pentru a ajunge pe malul drept al Timișului. 

Timișul destul de secat

Trec și de pod și sunt iar călare! Pe malul drept de data asta.

Poți să te plimbi în voie, să iei o gustare, să admiri priveliștea sau să descoperi plante neobișnuite.

Totuși, în weekend am întâlnit mulți oameni la plimbare prin Lunca Timișului, iar atmosfera e liniștită și plăcută atunci când nu se aud motoare turate. Lunca Timișului pare să fie una dintre principalele distracții ale tinerilor. Aici câteva grătare, vaci, oi, tote într-o luncă deosebit de frumoasa și verde.

Toate bune și frumoase până când am simțit că am roata moale! Acest lucru schimbă datele problemei și sun nevoit să trag linie aici. Gândul că trebuie să întorc (pe jos) mă enervează la culme dar n-avem ce face. Pentru moment am încercat să bag câteva pompe. M-am  gândit că poate nu e pană, poate doar a pierdut aer pe la valvă sau ceva. Am umflat-o și părea să țină, am mers câteva sute de metrii până să se desumfle iar. Partea interesantă e că nu aveam cameră de schimb, și nici petice ca să o pot repara. Cam astea fiind spuse, o iau cătinel împingând bicicleta către Giroc (una dintre comunele lipite de Timișoara) și îl sun pe Cristi, poate vine în întâmpinarea mea cu o cameră, altfel mă va prinde miezul nopții pe drum. Ziua nu mai e așa de lungă iar soarele mai are foarte puțin până apune complect, așa că grăbesc pasul încercând să scurtez drumul lui Cristi către mine...Mai mult, mergând ajung în apropiere de mini-terasele Atelier22garden și Sasha’s Pub de la marginea pădurii din Giroc, când în dreptul meu a oprit o mașină. Era tot un biciclist și având suporții montați pe mașină s-a oferit să mă ducă până în sat. Așa am reușit să ajung mai aproape de oraș. Poate voi ajunge vre-o dată să-i întorc favorul...cine știe! Mă întâlnesc într-un final cu Cristi pe strada Girocului cu Lidia, mi-a adus două camere ce le-a găsit prin rucsaci. Am tras undeva la marginea trotuarului pe un petec de iarbă si am schimbat camera. Am umflat-o și părea să țină, am mers cred doi km până să se desumfle  iar. N-am vrut sa accept că e din nou pană, am umflat-o iar, am mai mers un km și s-a desumflat iar. Am zis să mai încerc încă o dată, și treaba se repeta… s-a desumflat  iar – o înlocuiesc cu ce-a de-a doua cameră adusă de Cristi dar nu ține nici aia. Bănuiesc ca au fost sparte amâdouă și cine știe de când stăteau ele prin rucsac. Pare să fie o învățătură de minte și să nu mai plec fără scule, precum și o cameră de schimb pentru bicicletă (nu se știe niciodată când o să ai nevoie de ele). Cam asta a fost dupămasa mea de weekend! Frumos și de data asta.... la mai multe!