Am avut grijă să nu treacă prima lună de toamnă nesărbătorită. Pentru mine septembrie a venit un pic prea devreme…când aș fi vrut să mai profit de serile lungi de vară și de relaxare, a venit toamna cu o scurtă răcorire, ba chiar mai mult, fiind descrisă pe site-urile meteo ca startul unei perioade cu temperaturi mai scăzute și cu ploi și furtuni în V-SV și în cea mai mare parte a țării. Am avut o fereastră de 2 zile mai călduroase, după o săptămână umedă și foarte urâtă. AȘA ȘI ?!...Ce să facem, unde să mergem? Am reușit să o conving pe Roxana că i-ar prinde bine o ieșire, la fel cum și mie mi-ar prinde și mai bine... O zi, doar noi doi, departe de lume, nu am mai ieșit de mult împreună. Încă de la început simțim soarele arzător, dar nu comentăm nimic ;)... De frica nămoalelor nu prea aveam chef să pedalez pe câmp, dar vremea frumoasă m-a terorizat o dimineață întreagă ca să mergem. Traseul inițial ar trebui să fie acesta: Traversăm pădurea Verde, apoi Giarmata spre Bencecul de Sus până la Herneacova și retur vom stabili atunci, depinde cum vor fi drumurile pe câmp.
...deci, am plecat! Imediat după bariera de la capătul străzii de la Muzeu Satului, începe un drum forestier lejer, frecventat de multe persoane (de la copii până la persoane în vârstă), iar primul lucru pe care l-am făcut, a fost să traversăm pădurea spre lacul de acumulare Dumbrăvița.
Turul a inclus o oprire și la lac, așa cum procedăm de obicei.
O poză, două apoi mai pierdem timpul și pe lângă lac.
Viața pe lacul de acumulare. S-au înmulțit rățuștele
La fel și lebedele...
Porumbeii privesc de sus
După plimbăreala din pădure stabilim de comun acord direcția în care să continuăm și plecăm la drum prin zone de tufăriș inundabilă de pe lângă lac și zone de vegetație scundă de câmp.
Pare rezolvată problema nămoalelor. Până în prezent nimic iar atunci când vom da de ele o să căutăm o soluție sau o să ne întoarcem
Orice călătorie, afară de cea pe jos înseamnă a merge şezând şi a vedea numai ceea ce ţi se dă. Deocamdată mergem la Giarmata Vii.
Dacă la pizeerie este închis facem un popas aici...
Mâncați, băuți și odihniți o luăm din loc spre Herneacova ceea ce avea sa fie ținta turei. Există mai multe popasuri pe traseu de unde poți cumpăra fructe, mâncare, băuturi.
De aici încolo adio "civilizație" :), iar spre bucuria noastră nu mai dăm decât peste un ATV nervos tareee, cu motorul turat la maxim, și un băiat cu o trotinetă electrică ce stătea cu nasul în telefon.
Drumul este uscat în cea mai mare parte, de noroi nici nu se pune problema iar vântul lipsește cu desăvârșire. Să tot biciclești pe o astfel de vreme. Nici n-ai zice că e septembrie la cât de cald este afară... incredibil, mai ales pentru aceasta zonă.
Bencecul de Sus. Aici, ca și în restul satelor din zonă, nu prea vezi țărani stând "la taină" pe la porți ca prin alte sate. Ulițele sunt pustii. Pedalăm ca printr-un sat fantomă. Singura "gălăgie" e lăsată doar de motoarele și atv-urile care "terorizează" zona. Tot la cinci munte se auzeau sau întâlneam un grup de ATV-uri sau motocicliști. Pe toata lungimea traseului, peste tot pe unde am trecut am văzut urme de ATV, răscolesc zona, pădurile și poienile din jur. Nu e prima dată când un ATV trece pe lângă noi cu maximul de viteză. Am crezut că e un concurs pentru că nu înțelegeam ce e cu graba asta... chiar mi-a creeat emoții la cum a mers, nu a avut nici o treabă că suntem și noi pe acolo. Nu am nimic cu ei dar dacă ar depinde de mine, eu le-aș interzice în totalitate. E un punct de vedere strict personal.
Nu este apă pe traseu iar primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne hidratam cu ceva rece. Dacă era liniște și bine în acest sat, acum nu mai e, chiar și la birt se turează motoarele
Pornim spre aceste peisaje minunate ale Bencecului într-un cadru prietenesc, pedalăm, dar ne și concurăm...
Cel mai bun este mereu în față. Se merge mult si bine printr-un peisaj superb.
La marginea pădurii
Încep să-și facă apariția din ce în ce mai multe ATV-uri - tocmai ce au trecut prin fața noastră dar nu am ținut neapărat să le fac poze.
pe unde?....p'acolo?!?!
În față avem Domeniul Herneacova, în rest dealuri și păduri superbe cu puncte de belvedere cu panorame bestiale.
Lipsește iarba de pe deal din cauza drifturilor făcute de ATV-uri... Se tot vorbeste că în alte țări, ATV-urile pot circula pe drumurile forestiere numai dacă au permisiunea ocolului silvic care administrează acel teren. La noi când ?
Ce-ar fi mers niște bericioaice brumate!!! mmm :)))... da' cine dracu' era nebun să le care până acolo. Nu apucăm să ne bucurăm prea mult de priveliște că se aud motoare turate care vin de jos... facem o poză și plecăm relativ repede să evităm să inhalăm gaze lăsate de eșapamente.
Zona e frumoasă, sunt locuri ideale pentru relaxare și conexiune cu natura. Singura problemă este apa, aceasta lipsind cu desăvârșire de pe traseu.
Am intrat în zona de echitație... De aici ne-am întors în Timișoara, dar nu fără să oprim la Domeniu Herneacova unde am băut o bere și am mai stat puțin să ne relaxăm.
La circa 37 km de Timișoara, aproape de Cramele Recaș, Domeniul Herneacova își întâmpină vizitatorii cu un parc de aventură, restaurant, zonă de echitație și spații pentru diferite evenimente.
Se pot face plimbări inclusiv cu bicicleta pe traseele amenajate din pădure iar gândul că ne vom răcori cu o bere rece ne face și mai "sportivi".
Vreme numa' bună de stat la terasă... O bere, și încă una, un suc, câteva poze și cam asta a fost distracția. Și uite-așa trece o oră în care ne relaxăm... Nu-i de-ajuns, dar e un început! Jur că aș fi stat acolo toată ziua ;) Berea a fost rece, rece... ce să mai, cine dracu să mai aibă chef de pedalat?!?... eu sigur nu :) Dar ce să-i faci, trebuia să plecăm odată și odată de acolo, așa că începem să ne urnim. În tot acest timp eram cu privirea spre doi căței micuți :))))
Liste de preturi, tarife Herneacova le găsiți AICI Mai admirăm puțin zona și ne ducem acum către Herneacova. Buuuun... let's go! că mai avem destul. Drumul începe cu o "cățărare" scurtă până pe la ieșirea din pădure, o pantă numa' bună pentru încălzire, apoi o coborâre lină până în sat.
Ajungem repede în sat, doar până la biserică.
Aici lăsăm asfaltul care continuă spre Cramele Recașului și o luam la dreapta pe un drumeag evitând străzile principale mai periculoase fără să știm dacă am ales bine sau rău să finalizăm tot pe un drum de pământ.
Încet, încet... dar repede totuși către pădure....
În scurt timp ne bucurăm de răcoarea pădurii...Drumul ne va duce prin pădure către lacul de la Ianova...
Până aici am mers pe un alt drum paralel, dar acum urmează partea pe care nu o mai putem evita. Așa arata un drum prin pădure (încă de la intrare) la câteva zile de la ploaie... Am mers pe acest drum de prea multe ori si nicicând nu arăta ca acum, putem merge pe biciclete, acuma fost nevoie să le cărăm pe sus din cauza câcatului ăsta de noroi... carry bike, nu poți trece nici măcar la pas fără să nu te încarci... darămite cu bicicletele.. Toate dealurile și pădurile sunt brăzdate în fel și chip de ATV-uri. Alții ca să evite noroiul, fac alte trase prin iarbă.
Nămolul se termină brusc.
Suntem la liziera pădurii iar un peisaj frumos ne întâmpină...
Lacul de la Ianova
Ne-am mai oprit doar pentru puțină odihnă și a alimenta cu apa.
Stăm ce stăm, mai exact cât mâncăm doi covrigi și o luam din loc încet încet spre ceea ce avea sa fie finalul traseului. Singura prăvălie/ crâșmă din sat este undeva la dreapta. Nu s-a prea întâmplat să trecem fără să nu oprim. De data acesta rămâne "out of order". Se lasă seara iar noi mai avem destul de mult din drum.
De cum intrăm în sat, hop o gașcă de cățeluși ne iese în cale: trei căței milogi tare. Mai oprim o dată să ne jucăm puțin cu ei și să terminăm covrigii - Roxana împarte în mod egal covrigi cu ei.
Pe drum mai tragem un cadru cu drumul văzut în asfințit. Soarele nu mai are putere și încet, încet se se face nevăzut.
Găsim drumul ăsta spre Giarmata cum nu se poate mai bun. Înaintăm în forță căci știm că nu mai este mult până se ascunde soarele complect, iar noi nu avem nici un far și nici frontală asupra noastră. Din Giarmata mare ne întoarcem ușor spre Giarmata Vii. Traseul este același pe care am venit, pe lângă aeroport. Înaintăm încă vreun kilometru-doi și se lasă întunericul peste noi însă nu mai aveam mult până în sat unde aveam străzile luminate, la fel și drumul până în oraș. Foamea ne mână tare, tare... mai ales pe Roxana (prietenii știu de ce) 😀 care mă face să depun ceva efort ca să mă țin după ea...
A fost exact genul nostru de weekend. Tura a fost destul de ușoară și relaxantă și a avut 75 km. Locuri frumoase, vreme bună și o poftă de mâncare monstruasă la ajungerea în oraș :) Ne oprim din pedalat în Piața Unirii, la Pinocchio, unde am băgat ca sparții o pizza mare ca să recuperam ce-am dat jos 😀 foamea asta...
Momentul în care obosiți mâncăm pizza și multumiți de frumoasa tură și de vremea frumoasă, am pornit apoi spre casa...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.