Vremea frumoasă continuă, așa că hai la plimbări cu bicicleta!
În weekend am mereu chef de „ceva bun”, nu că n-am mânca bun în tot restul săptămânii, dar parcă în weekend am cel mai mare chef de pizza, poate și o bere 🙂 iar bicicleta este unul dintre cele mai bune mijloace prin care te poți bucura în tihnă de aceste lucruri, fie că e vorba de un traseu scurt și plin de provocări, fie că îți dorești un traseu mai ușor, care să îți ofere bucuria de a admira peisajul din jur. Așadar autoritățile județene au deschis temporar un nou punct de trecere a frontierei pe pista de biciclete care leagă Timişoara de Zrenjanin și pentru prima dată se poate merge pe toată lungimea ei de la un capăt la altul. Lipsa unui punct de trecere al frontierei până acum, a făcut imposibilă utilizarea pistei pe toată distanţa, așa că n-am stat mult pe gânduri și am decis că ar fi o ocazie faină să ne aventurăm pe acest traseu. A fost o idee spontană, seara mi-a venit, dimineața am plecat (24 septembrie 2022, să fie cu noroc!). Nu sunt un mare iubitor de pistă dar chiar și așa, o data în viață merge făcut și acest traseu, nu se știe când vor mai fi astfel de înțelegeri între cele două orașe. Vara aceasta ma prins pe picior greșit, ca să zic așa, nu prea am avut cine știe ce ieșiri cu bicicleta în afară de ce-a din luna iunie de la Balaton (aici). Cristi a fost cam absent în ultimul an, dar l-am convins și ne-am pornit amândoi spre ţara vecină să mâncăm o pleșcăviță 100% sârbească de la mama ei din Serbia. M-am trezit de dimineață, mi-am băut cafeaua dar plecarea a fost puțin întârziată de faptul că aveam pană la bicicletă și a trebuit să o rezolv, astfel că am reușit să ne punem la drum doar pe la zece și jumătate. Plăcerea simplă de a pedala nu se compară cu nimic altceva, însă pentru adevarate aventuri pe două roți, este important să ții cont de niște elemente esențiale. Am plecat din Modern și ne-am oprit întâi la un magazin din apropiere să cumpăr două camere de schimb, să am pentru când voi face pană, astfel nu a fost nevoie să mai bat drumul până la Dechatlon. Am omis totuși ceva foarte împortant, mâncarea și batoane pentru drum. Speram că vom găși ceva popasuri pe la Sârbi.
Am început traseul de pistă de la Badea Cârțan de la pod de lângă piață adică, plecând spre sud-vest, adică pe malul stâng al Begăi. După cei 12,5 km de încălzire de acasă până aici (cu un vânt puternic din fată), la podul de la Utvin, ne-am oprit la barieră doar să verific ceva pe telefon. În spalele meu părea că s-a format o coloană. Au mai fost care au oprit...dar până la urmă au plecat, iar cei mai mulți în special cursieriști, au continuat fără să se oprească.
Tura începe lejer. Afara e soare, dar un pic răcoare, și mă gândesc că ar fi trebuit să-mi iau un fes pe cap, sub cască. Mai era și vânt puternic.
Nu voi descrie traseul (destul de plictisitor, cu aspect de periferie, cu multe câmpuri și maidane), ci mai mult elementele de luat în seamă dacă iți propui un tur cu bicicleta pe pistă. Pe traseu din partea română se găsesc opt refugii laterale, fiecare dotat cu băncuţă, coş de gunoi şi loc pentru parcarea bicicletei. Înafară de Pod Popas de la Utvin și Livada de la Sânmihaiu Român, pista nu trece prin nici o localitate, iar pentru a-ți procura alimente și apă trebuie să te abați puțin. În cazul în care nu mai poți continua, singura opțiune este întoarcerea, nu prea ai variante de tren.
S-a incalzit repede însă, chiar dacă mai bătea vântul
La doi pași de pistă zărim satul Uivar, iar ultima localitate dinspre România spre Serbia este Otelec. Localități de unde poți cumperi dacă ai nevoie de ceva.
După Sânmihaiu Român, pe alocuri buruienile au ieșit prin asfalt, cam ca și aici. Asta pentru că stratul de asfalt e subțire și că nu există vreo fundație de beton sub el.
Aici trecem pe sub podul de la Otelec.
Porțiunea din apropierea graniței pare destul de întreținută, după cum se vede pe aici a trecut o freză.
Cu 2 kilometri înainte să se termine pista încă există un indicator vechi, scris cu vopsea, care spune că intri pe fâșia de protecție și că ești pasibil de amendă dacă megi mai departe. Libera trecere este doar pentru data de 24 și 25 septembrie și doar 12 ore pe zi. Treaba e cât se poate de simplă, după această dată riști să fi amendat dacă teci de acest idicator. Totuși, pista continuă și poți să treci lejer cu viteză pe lângă el, fără să-l vezi.... nu exista vreo barieră pe asfalt sau vreun alt indicator care să te anunțe din nou că NU AI VOIE să mergi mai departe.
Borna de pe vremea RSR
După foarte scurt timp, după ce ai trecut de punctul mobil de control, fără să îți dai seama, se trece granița din România în Serbia
Doar o mică întrerupere de pistă și acest indicator ne atrage atenția că suntem pe fâșia dintre cele două țări.
Asfaltul e ceva mai bun decât la noi dar au apărut și acolo fisuri și a fost peticit pe alocuri.
Imediat în apropiere apare un turn vechi de la paza de frontiera din Serbia...
Aici aveam de așteptat până ce ne scana buletinele. Cred că am stat vre-o 40 de minute bune. Pe întreg traseul era plin de oameni care se deplasau în ambele direcții, adică unii veneau iar alții mergeau. Cei care mergeam eram mai mulți.
Am pierdut mult timp așteptând să ne scaneze buletinele. Au fost unii veniți și cu o jumătate de oră în urma noastră și au trecut în timp ce noi cei din față așteptam. Se adunau buletinele de la mai mulți și nu le scanau în ordinea în care au fost adunate. Scanarea a mers rapid din ce am reușit să îmi dau seama, dar nu știu de ce țineu buletinele mai mult decât era nevoie.
Sunt multe porțiuni unde pista e acoperita de nisip sau pietriș. Acest lucru poate cauza probleme mari biciclistilor, mai ales celor care sunt pe cursiere.
Ajungem în dreptul unui pod unde prima impresie era că se termină pista.
Traseu foarte frumos, cu peisaje minunate, necesită și o bună pregătire fizică pentru efort prelungit deoarece sunt mulți km pe care trebuie să-i parcurgi într-o singură zi plecând dimineața.
Bega oferă un peisaj sălbatic, unic, la fel cum e si la noi din partea cealaltă a Uzinei de Apă.
Râul Bega izvorăște în Munții Poiana Ruscă și se formează prin unirea a două brațe Bega Luncanilor și Bega Poieni în dreptul localității Curtea. Traversează orașele Făget și Timișoara și orașul sârbesc Zrenjanin apoi se varsă în râul Tisa lângă localitatea Titel.
Aici traversăm podul apoi facem dreapta pe malul stâng, și așa mergem până la final.
Pe toata lungimea traseului, peste tot pe unde am trecut ne-am intersectat, am depășit sau am fost depășiti de alți bicicliști.
Am zărit și două lebede pe Bega
Prima oprire de când am trecut frontiera a fost la Zitiște. Cristi părea extenuant și dădea semne de oboseală, a fost prima lui tură după mult timp, nu a mai pedalat în ultimul an și nici nu a mâncat de dimineață decât foarte puțin înainte de plecare. Urmărind traseul Doar ce am plecat, la vre-o 2 km de aici, am făcut pană. Am umflat-o și nu părea să țină, așa că am înlocuit camera. Am mai continuat pe pista pană la km 73 al traseului și am oprit din nou la o bancă. Având în vedere starea lui Cristi, era tot mai epuizat și avea nevoie de ceva dulce, am decis să ne întoarcem după o scurtă pauză, chiar dacă mai aveam foarte puțin până la Zdreneanin.
Călătoria nu s-a desfășurat conform planului dar sunt sigur că am luat decizia bună de-a ne întoarce. Pe drum am oprit la Zitiște la un magazin Gomex, să luăm de mâncare, dulciuri, fructe, bere și suc. Ne-au prins bine, că nu luasem nimic la noi.
Bicicletele au rămas pe jos, nu le-am mai pus în rastel, defapt nici nu cred ca erau potrivite pentru bicicletele noastre
Nu m-am putut abține să nu beau o bere la foc automat în fața magazinului. Asta numa’ așa, de antren! Am plecat apoi la o bancă de pe marginea pistei să mâncăm. Era ora 16.
Revenind la traseul de pistă, ne așezăm pe aceeași bancă pe care am mai stat o dată. Dacă atunci ne gândeam să mergem până la magazin, acum am fi fost și mâncați și băuți și cu siguranță am fi ajuns la Zdreneanin. Eram convins că nu voi găsi un magazin la sat să pot plăti cu cardul. Contează doar că se simte mult mai bine Cristi după ce a mâncat și putem ajunge cu bine acasă.
Ne-a prins destul de bine pauza asta dar cel mai bine lui Cristi. Am stat cam 40 de minute, momente de contemplare și relaxare. Încă era soare puternic (și încă mulți bicicliși mergeau spre Zdrenjanin). Nu știu cum se face că pe-aici foarte mulți au avut pană.
Pe la ora 17 lumea a început să dispară și am realizat că e timpul să pornim la drum. Avem 22 de km și după calcule mele într-o oră ar trebui să fim la frontieră. Libera trecere e doar până la ora 20 deci, avem timp suficient.
Ne-am întors pe același traseu de pistă. La întoarcere cu greu am reușit să țin pasul cu Cristi, parcă s-au inversat rolurile. Mai avem cale lungă până la Livada Bănățeană așa că era musai și o pauză, e prima de la Zitiște. La frontieră nu a durat nici un minut, s-a trecut foarte repede de această data.
Așadar, spre final poposim la Livada Bănățeană. Am avut destule motive să ne bucurăm de un suc rece, bere nu nu mai voiam... tot ce voiam era ceva dulce.
După mai bine de 8 ore de mișcare și 133 de km pe gps (doar până la livadă, nu și până acasă). În total am parcurs 150 de km azi (așa zice Garminul). Acasă am ajuns pe la ora 10 seara plin de praf și mort de foame. Și mai mult, Cristi a ajuns bronzat pe mâini și pe față! Ca o concluzie, turul (pe pistă) nu are nimic spectaculos, și am aflat, pe pielea noastră că dacă mergi fără mâncare, un sandwich, batoane și apă, nu ai de unde să le cumperi doar dacă te abați până într-una din localitățile din apropierea pistei. E un drum care „se merită” făcut în echipă, e mult mai interesant decât unul solitar. 🙂
Curând (sper) să fie deschisă măcar la o lună odată sau în fiecare weekend, și-atunci va fi o alternativă bună pentru iubitorii de pistă să parcurgă acest traseu mai des în tara vecină.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.