Postări

Se afișează postări din iunie, 2022

Dincolo de hărți - Călătorim și povestim aventuri de tot felul

Circuitul culmii Rosia Noua...

Imagine
  Ca parte a unui tur de o zi, ne-am întors în Munții Zarand,  un lanț muntos situat în partea de vest a României.  Zona este mai puțin frecventată, făcând-o ideală pentru cei care caută o aventură montană mai liniștită, departe de aglomerația altor destinații turistice. Traseul are ca punct de plecare comuna Petris.  Am descoperit acest loc aproape din întâmplare, cu mulți ani in urmă. U neori, trecutul și prezentul se întâlnesc în cele mai neașteptate feluri, iar poveștile continuă să fie scrise!   Este un traseu accesibil, de dificultate medie, ce atrage atenția prin sălbăticia peisajelor și diversitatea naturală, dar include porțiuni mai abrupte, pante moderate și secțiuni cu teren accidentat. Este recomandat drumeților cu o condiție fizică bună și cu echipament adecvat pentru munte. Diferența de nivel este de peste  10 66 m , iar lungimea de aproximativ 44 km.  Am plecat dimineața devreme, la ora șapte, din Timișoara.  Cu toate că a...

D'la mare

Imagine
Nici o vară fără mare!  A venit, în sfârșit, vara și deja ne gândim la vacanță, stând și visând, întrebându-ne oare cum ar fi să fim pe plajă chiar acum, la început de sezon... După ce muncești un an întreg, este și normal ca visezi la un concediu așa cum ți-l dorești, fără griji și fără nervi. Nu întotdeauna socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg, însă unele lucruri pot fi controlate și chiar evitate. Deși ne plac absolut călătoriile cu bicicleta, aventurile în munți și drumețiile lungi, există ceva îngăduitor la o vacanță la plajă care o face atât de specială. A trecut ceva vreme de când nu am avut vacanță la plajă, dar asta nu ne-a împiedicat să visăm cu ochii deschiși la malul mării. În sezonul estival, litoralul României este asaltat de foarte mulți turiști... nu-mi doream asta. Cum nu poți să ai plaja ta privată să stai ca șeful și să nu te frece nimeni la melodie, am căutat să evit atmosfera de anul trecut din luna august când nu ai unde să pui cearșaful...Am ...
< ÎNAPOI LA PRIMA PAGINĂ

< DESPRE MINE

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner