În revărsatul zorilor, plecăm la drum spre Moneasa (munții Codru Moma) trei persoane cu stări de spirit diferite, eu și Mely grupaţi în maşina lui Iont și împreună redescoperim această frumoasă zonă la pas în care până acum am mai fost de două ori, ambele au fost cu bicicleta și în cazul tuturor am îmbinat căutarea peisajelor naturale, imposibil de parcurs pe jos în drumeții de o singură zi. Situați la o distanță de circa 3h cu mașina, distanța trebuie luată în calcul și la dus și la întoarcere în plus se mai adaugă și timpul petrecut pe munte. Dacă anul trecut în toamnă am fost spre culmi domoale din Platoul Carstic Vașcău, acum prima idee avută era vârful Pleșu 1112 m dar fiind destul de îndepărtați de noi, munții Codru Moma sunt destul de dificil de abordat în tură de o zi, așadar, am studiat de acasă zona pe hartă şi am descoperit că putem face un tur destul de drăgut de jur împrejur fără să fie nevoie să ne întoarcem pe acelaşi drum, adică o buclă perfectă pe Vârful Izoiu, în așa fel încât să nu ne prindă noaptea pe munte.
Aici se află intersecția dintre traseul de dus și cel de întors. Noi am plecat prin dreapta și ne-am întors prin stânga 🙂
Bătea un vânt lin care parcă aducea înapoi primăvara de mult uitată…Ziua începe pe aleile din Moneasa bucurându-ne din plin de razele soarelui.
Identificăm ușor intrarea pe traseu. Aici va trebui să urcăm.
Urcușul din prima parte este pieptiș. Urcăm susţinut dar apoi mai alternează și cu câteva porțiuni scurte pe curbă de nivel după care din nou la deal…
Opriri dese, pentru mici amintiri fotografice și fiincă nu am vrut să forțăm nici o clipă. Traseul ajunge la o clădire a unui bazin de apă. Ocoleşte clădirea şi începe să urce, ceva mai abrupt, circa 15-20 minute.
Poteca bine conturată, urcă curând, pe partea stânga, ajungem la o dolină mare, apoi la gura neagră a Avenului Izoiu Mare (un puţ natural de 34 m).
Avenul Izoiu Mare. Găsim perimetru parțial izolat cu o balustradă din scânduri, însă nu e de joacă, o cădere poate avea urmări neplăcute...
Primele semne ale primăverii. Traversăm o poiană mare cotind la stânga şi ieşim într-o pădure rară.
Urcuşul scade în intensitate, marcajul iese în teren deschis, urmând curba de nivel de pe liziera unei păduri tinere, până în dreptul unui indicator.
Crucea galbenă (Tr. Moneasa - Valea Boroaia - Creasta Principală) continuă înainte, spre creasta principală, iar marcajul nostru, bandă albastră, ne îndeamnă să cotim spre stânga.
Ocolim Vârful împădurit Dealu Mare, şi ajungem în teren deschis, la liziera pădurii în dreptul unui indicator. Aici întâlnim marcajul în circuit punct galben ( Valea Seacă - Moneasa - Cabana Izoi - platoul carstic Tinoasa - Platoul Izoi - Vârful Izoi)
Poposim puțin lângă stâlpul indicator, apoi decidem să o luăm pe scurtătură nemarcată care traversează platoul, către o stână părăsită.
Mergem susținut, dar e timp berechet de privit. Avem prima priveliște cu creasta complet albă a Munților Bihor. Nici că ne puteam dori o zi mai frumoasă...
Golul alpin e și el destul de generos, mai ales cu stânele, minim una pe vale.
Coborâm deci pantele dolinelor spre stâna abandonată din mijloc, în timp ce admirăm pâlcurile de brândușe.
Acum la început de primăvară noi ne bucurăm doar de câteva brândușe.
Facem o scurtă pauză de odihnă şi de împrospătare a moralului.
Trecem pe lângă cabana meteo Izoi, acum cabana turistica, (altitudine 703 m), înscriindu-ne în continuare pe drumul forestier din spatele ei, cu direcţia sud.
Facem stânga și urcușul nostru se domolește, în timp ce străbatem păduri de foioase care abia încep să se trezească la viață.
Pe un panou apare denumirea de Cabana Gaudeamus - Izoi (Universitatea Vasile Goldis din Arad). Deși e închisă și nu e nimeni în jurul ei se vede că este întreținută.
Începem să urcăm spre creasta principală a acestor munți scunzi, moment în care apare zăpada. Marcajul este suficient de bun, la fel și intersecțiile sunt bine semnalizate nelăsând loc de confuzii.
Ador locul acesta pentru liniștea pe care o oferă.
Găsim încă un anunț în care suntem avertizați că traseul este închis. Decidem că lucrurile nu pot fi atât de grav pe acest traseu „închis”
Plimbarea pe drumul forestier e foarte plăcută. Cotim curând la dreapta, urmând drumul care se îngustează până ce devine potecă.
În timp ce urcăm mai aruncăm câte o privire în spate.
Lucrurile sunt încă lejere deoarece cele mai multe trunchiuri se pot ocoli prin stânga, pe un versant aproape neatins, fără să nu mă îndepărteze însă de marcajul ce ține linia crestei.
După parcurgerea a trei sferturi din traseu ajungem într-un final în Creasta Principală într-un loc de belvedere. Așadar reușim să vedem o parte din munții Zărandului și mai departe spre Munții Poiana Ruscă și Munții Banatului
Loc din care se poate vedea dezastrul în toate direcțiile. Arbori rupți ca scobitorile, ravagii naturale lăsate de o furtună. Un peisaj ce se schimba constant. Acum înțelegem că închis deschis închis.
De aici, reuşim cumva să avem priveliste către satele de la poalele munților: Slatina de Criș, Nădălbești, Susani etc.
Pentru a păstra nivelul de energie, am făcut pauza de masă pe aici și oricum s-a nimerit să fie înaintea ultimei urcări… O pauza ce a durat în jur de 10-15 minute, suficientă cât să mâncăm și să ne hidratăm pentru a continua mai departe.
Marcajul urcă mai accentuat, traversând zone când mai împădurite, când mai golaşe, până ce din dreapta apare marcajul, bandă roşie al crestei principale (Tr. Vf. Balateasa - Vf. Pleşu - Vf. Izoiu -Vf. Balatruc -Vf. Arsurii - Vf. Moma). Urmăm ambele marcaje, în urcuş, până pe Vârful Izoi (1098 m). Nu-i de mirare că înaintarea noastră își pierde din elan, prin pădure întâlnim arbori căzuți în potecă, rădăcini întoarse în aer, am întâlnit și mai jos dar nu avem de ales decât să escaladăm cu atenție sau să ocolim fără prea mari probleme căci prin rămuriş e aproape imposibil.
Ajungem în partea de sus a urcării și după cum se vede, abia la ora 14 poposim pe Vârful Izoiu (1098 m). Aici ia sfârşit traseul bandă albastră.
Am fi mers mai departe, însă decidem că în condițiile date din teren ar fi mai bine să ne retragem. Renunţăm deci la Vârful Pleşu (1112 m), cel mai înalt din masiv, oarecum consolaţi că oricum priveliştea n-are cum să se schimbe.
Facem o fotografie lângă panoul ce-l marchează pe Izoiu – zis și „vârful Izei”, apoi facem cale întoarsă pe același traseu spre locul unde se întîlnesc banda rosie și banda albastră. Decidem că ar fi mai interesant o coborâre pe traseul spre stânga, decât so luăm fix pe unde am venit.
Plecăm la vale pe un drum acoperit de un strat gros de zăpadă. Am reușit să dibuim ușor continuarea traseului, marcajul fiind bada roșie apoi din nou banda albastră. Prindem parcă aripi și nu mai oprim doar pentru a bea o gura de ceai
Norocul nostru a fost că niște scutere au străbătut locurile cu puțin timp în urmă și a tasat zăpada.
Ajungem la o răscruce de drumuri unde se află o clădire abandonata. Nu am idee ce a fost. In orice caz e păcat că sunt lăsate de izbeliște.Punctul galben ar fi o varianta spre Valea Seacă și Moneasa însă recalculăm distanțe și timpi și alegem să continuam momentan pe crucea galbenă care traversează poiana, pe o potecă plina de pietricele.
Regăsim punctul galben și îl urmăm pe acesta, pentru a încheia circuitul printr-o coborare destul de abruptă pe cumpănă apelor, pe Valea Seacă
Peisajul acesta minunat ne-a absorbit cu totul.
Coborâșul pe această vale e mai lin ca și pe prima jumătate a circuitului și e lung de aprox. 3,5 km. Doar spre ultima parte e mai abrupt.
Privire în spate
Ajungem la final de traseu
Întâlnim în curând primele case, de pe albia Pârâului Pietros, apoi intrăm pe ulița din Moneasa ce ne scoate la șoseaua principală. De aici nu mai avem mult până la mașină.
Deși zona e foarte frumoasă, destul de accesibilă și reprezintă locul ideal pentru a scăpa de agitația cotidiană, nu prea există turiști
🙂 Așa a fost weekendul nostru pe Vârful Izoiu. Parcursul, pe cât de frumos, necesită totuşi un minimum de efort. O zi din weekend, cu temperaturi plăcute, bucurându-ne din plin de razele soarelui pe tot parcursul zilei însă nu m-am putut gândi să găsim pe acest traseu din Munții Codru Moma atât de multă zăpadă. Traseul în sine nu este nici prea greu nici prea ușor și nici foarte spectaculos acum la început de martie când pădurea și totul este atât de cenușiu. Ritmul de mers a fost unul foarte bun, iar pauzele au fost date mai mult de hidratare. Si uite așa am combinat o tură de primăvară, cu brândușe prin Platoul Izoi-Tinoasa, cu o tură veritabilă de iarnă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.