Lăpușnicu Mare - Poiana Roșchii

 Prin Platoul Leordiş-Pleşiva, de la Lăpuşnicu Mare .

Ultimul timp am tot fost prin Hunedoara, da, parcă tot aici prin munţii noştrii e mai bine. Scotocind printre turele pe care le am în munții Aninei, am descoperit amintiri (pentru a câta oară!) şi am trăit emoţii plăcute şi senine, fărâmele unor vremuri, cărora prefer să le spun „de demult”. Chiar dacă am mai fost prin acești munți (aici), mereu redescoperim trasee noi și acest lucru e minunat. Traseul pe care îl prezint în rândurile ce urmează este unul spre înălțime care are startul şi sosirea în acelaşi punct. Plănuiam să ajugem cumva pe vârful Leordiș de unde să coborâm înapoi. Şi pentru că la drum e bine să pleci informat, am adunat toate informaţiile legate de Lăpuşnicu Mare, Platoul Leordiş-Pleşiva și vârful Leordiș, atât de necesare. Pregătirile le-am făcut în orele târzii ale nopţii dinanitea plecării, un traseu dus-întors pe munți mai micuți, aparent lung de vreo 24 de kilometri, dar în ceea ce priveşte lungimea acesta urma să fie scurtat în timpul turei și la faţa locului, având în vedere că nu ne doream să ne prindă noaptea. Prezentul traseu poate fi parcurs fie din comuna Lăpuşnicu Mare sau Moceriş, fie din Cheile Minişului, de lângă barajul acumulării Gura Golumbului (Cabana Cerbul). Am ales traseul dinspre Valea Almajului, din satul Lăpuşnicu Mare, întrucât dinspre din Cheile Minişului, drumul se prezintă foarte luuung pentru o drumeție dus-întors de o singură zi, iar dacă vrei poteci adevărate, drumuri faine, peisaje frumoase, comunităţi izolate, simplitate şi natură... aici trebuie să le cauţi... Musai GPS! Aceşti munţi sunt relativ joşi, iar traseul străbate şi te poartă printr-o succesiune de poieni (Peșterii, Lupului, Roșchii), cu doline, văi, mărginite de culmi împădurite. 

Nu putem încheia acest material fără câteva poze din minunata plimbare. Normal că pozele, şi nu numa, sunt făcute să fie văzute şi de alţii.

Lăpuşnicu Mare .

Aici am găsit un loc unde să putem lăsa mașinile

Dimineața, aceeași vreme superbă de săptămâna trecută, nu era nici cald, nu era nici frig. Pur și simplu vreme perfectă. La 10 eram debarcaţi, echipaţi corespunzător, mai precis la ora aia plecam pe traseu. 

Trecem de ultima gospodărie și pornim mai departe spre culme. Necunoscutul se aşternea la picioarele noastre sau, mai bine zis, se ridica deasupra capetelor noastre. Aici urmăm un drum forestier vechi care iese din localitate şi care traversează acești munți. Marcaj nu există, dar vom da de triunghi albastru mai sus. Știam unde merem, însă nu bănuiam cum va fi drumul până sus. Gheaţa de pe prima parte a urcării ne cam îngreuna mersu, dar ne-am descurcat, punând colțarii.

De la drum în stânga, captez parcă din depărtări un susur de apă, inițial discret și potolit, apoi tot mai clar și intens.

Primele cercetări, crezând că pe aici trebuie să mergem, după ce am întâmpinat o problema de navigare / localizare a gps-ului, dar salvarea a venit de la noul ceas fenix 6.

Cea mai grea parte a trecut repede. După zece minute ne-am oprit să scoatem colțarii. 

La urcare mă tot uitam. Fotografiez din treacăt Biserica Ortodoxă din centrul satului. Citeam undeva că cea mai veche biserică din Ţara Almăjului, fiind declarată monument de cultură şi monument istoric. Mă încumet și la un zoom până spre Svinecea Mare din Munții Almăj. Am fost în octombrie, anul trecut (vezi aici)

De pe aici au început serpentinele.

Cum pe dealuri nu se zăreau decât urme anemice de zăpadă, prin urmare cărările erau mocirloase.

Cum luăm înălţime şi ieşim treptat din pădure, apar şi primele peisaje încântătoare. Venind din stânga se bifurcă la stânga un drum ce urcă spre o culme, iar alte două cotesc la dreapta! Ambele drumuri din dreapta ajung spre Tâlva Curmăturii: unul urcând ușor pe o curbă de nivel ocolind dealul, iar celălalt spre înălțime traversând dealul Cornilor

Pe aici traversăm dealul Cornilor spre Tâlva Curmăturii

Din loc în loc, scurte opriri pentru admirarea peisajului sunt inevitabile.

Poteca ne scoate lângă un sălaş, împresurat de pruni, care amplifică pitorescul locului, apoi se pierde.

Un excelent loc de belvedere în care zărim și vf Cârșa Morii 849 m în stânga. 

Un teren de joacă uriaș pentru cei pasionați de MTB. Sute de kilometri de trasee de bicicletă în orice direcție ți-ai îndrepta privirea.

Cel de-al doilea drum îl vedem mai jos.

Atâta am mers lungind-o pe dealuri de ni s-o făcut foame. Aşa că ne-am oprit într-o curbă mai răsărită

Odihniți şi îndestulaţi după o scurtă pauză, am plecat mai departe.

De aici printre crăcile pomilor ne desfătăm o vreme cu peisajul incredibil spre Munții Almăj și chiar mai departe spre Arjana și restul de vârfuri din Munții Cernei.

Acesta ar trebui să fie Vârful Tâlvei 792 m

În dreapta avem Valea Lăpușnic.

Şi care, de altfel, s-a produs. O tură de iarnă e tură de iarnă. Dacă am crezut că vom avea o tură fără zăpadă se pare că ne-am înșelat, de acea pregătirile trebuie să fie minuţioase (adică să cuprindă mult mai mult decât strictul necesar), 

Este posibil ca pe anumite rute, să ni se alăture de nicăieri un marcaj turistic, care să ne ghideze o bucată de drum, pentru ca apoi să ne părăsească în același mod, subit.

Traseul către vârful Leordiș urcă prin Poiana Roșchii, așa că continuăm în direcția vârfului Leordiș cu gândul că poate, poate vom reuși.

Ieşim treptat din pădure și iată-ne ajunși în Poiana Roşchii, aria protejată din Munţii Aninei. Un loc de răscruce pentru numeroasele poteci şi drumuri ce străbat Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa şi Munţii Aninei.

Vremea se arăta perfectă, cu soare, chiar dacă puțin rece

Aici regăsim obiective cunoscute precum Vârful Leordiș (1160 m) cel mai înalt punct. 

Un nou popas îl facem aici de unde analizăm creasta din fața noastră din care face parte și Vf. Leordiş. Am parcurs deja vreo nouă kilometri, ce păreau că se lungesc cu fiecare pas făcut, mai ales că zăpada creştea şi creştea.  

Având în vedere ora întârziată dar și cei 4 km pe care îi mai aveam de parcurs până pe vârf, am lăsat așadar aceasă traversare pentru altă dată așa că aici decidem pur și simplu întoarcerea. Povestim un pic și începem coborârea înapoi. Iarna e destul de greu să te încumeți la o tură lungă dar acuși acest lucru devine posibil. 

Urma o coborâre prin același loc pe care am urcat, dar o parte de pe ultima bucată a acestei coborâri e mai dificilă, alunecoasă, in rest e într-o stare excelentă.

Aveam o sete zdravănă și m-am oprit la un ceai. Ziua trece pe nesimțite cu vreme bună și cer acoprit cu nori, uneori reapare și soarele. Cam asta era prognoza de weekend.

Cu noaptea pe aproape, mărim ritmul pe coborâre și, surprinzător, în circa două ore și jumătate ajungem jos în Lăpușnicul Mare cu oarecare regret că nu am reuși să ajungem și pe vârful Leordiș. Au fost circa 17 kilometri și probabil unul din cele mai faine trasee de drumeție de prin Banat. Plecăm spre Timișoara trecând prin Anina iar drumul pe aici mă face să mă gândesc la multe alte variante în zone mai puține bătute de mine. Trecem apoi prin Reșița și facem un popas la Pzzeria Arena din Bocșa Română, unde punem la loc caloriile consumate pe care le udăm cu bere din belșug...