Contraste de Toamnă...
Vreme bună, cer senin. Cam asta era prognoza de weekend. A venit toamna și în Munții Almajului…Aţi simțit? Soarele şi-a slăbit puterea, iar seara începe să-şi facă apariţia mai devreme decât o aşteptăm. Pe nesimţite, transformările s-au petrecut, trecerea a fost subtilă şi iată-ne în ultimile zile de octombrie. Plecăm din Timișoara în jurul orei 6:30, duminică dimineața cu trei mașini către Eftimie Murgu, pe direcția Moravița E70, Oravița DN57, Valea Minișului 57B, Bozovici, după ce am reprogramat cu Mely tura pentru această zi. Găsim tovarăși de tură pe Roby, Florin, Paul cu Ioana și Mihai, care era puțin în întârziere dar ne-a ajuns la Gradinari! Acolo am oprit la brutăria satului. Pentru a ajunge se mai poate alege fie drumul naţional DN 58 Reşiţa - Anina, apoi pe DN 57B spre Bozovici şi DJ 571F la Eftimie Murgu, fie pe drumul european E70, de la Caransebeş spre Băile Herculane până la intersecţia de la Iablaniţa, de unde se ia spre dreapta pe DN 57B către Bozovici şi, în final, spre stânga, pe DJ 571F, la Eftimie Murgu (Rudăria). Munții Almajului reprezintă o zonă frumoasă de biciclit dar e destul de puțin abordată de amatorii de drumeții. Doar câteva zone polarizează interesul. Putem să ne încumetăm, cu bicicleta sau cu cortul în spate, să traversăm crestele sinoase și destul de joase ale Almajului, trecând din Țara Almajului, în Valea Dunării, urmărind însă cu atenție labirintul de drumuri forestiere al acestor munți.
O lumină caldă, pe deasupra satului. Soarele e sus și ne bate în lentilă.
Ajungem și în Oravița, continuăm să urcăm spre Marila, apoi coborăm și ajungem pe Cheile Minișului.
Culorile toamnei sunt în oferta zilei. Savurăm peisajul.
Oprim la Paralela 45 (la Bigăr). Savuram apa, peisajul.
Admirăm Cascada Bigăr, sau ce a mai rămas din ea
Ne pornim către Țara Almajului. Trecem de Bozovici, și ajungem la Eftimie Murgu (Rudăria).
În Eftimie Murgu se ajunge pe un drum local ce se ramifică din drumul național Oravița - Bozovici - Iablanița. Aici, la poalele Munţilor Almăjului, se află Morile de apă de la Rudăria. Numele de Rudăria vine de la râul Rudărica, râul care traversează satul. Localitatea în prezent Eftimie Murgu, se află la câţiva kilometri de Bozovici, și la 170 km de Timișoara.
După ce am lăsat mașinile undeva prin centrul localității, urcăm pe vale spre celebrele mori de apă, și poveștile se țin după noi...
Primii 4 km de drum de pe valea Rudăriei sunt asfaltați, accesul fiind astfel posibil cu orice mijloc de transport, în orice anotimp.
Oprim la moara Friz, una dintre mori. Avem baftă și întălnim la fața locului o femeie care avea de măcinat la moară: "Vine iarna și vreu să am fănină în saci pană atunci!" ne spune.
Aici are și o mică tarabă cu diverse sortimente de băuturi din care ne invită să gustăm
Stăm la taclale și gustăm câte puțin din bunătățile expuse spre vânzare.
Tabloul acesta era completat de susurul apei venind încet dinspre moară.
După ce am gustat câte o țuiculiță, ne explica ce și cum e cu moara, de fapt s-a născut cu morile, a crescut cu ele și le înțelege, știe ce le trebuie ca să macine făină bună.
Oamenii locului spun ca în morile de la Rudaria, secretul unei făini bune ar consta în faptul că bobul este măcinat de pietre cu o viteză mică, față de viteza morilor acționate electric, și că au obținut dintotdeauna o făină cu un gust deosebit.
Mecanism arhaic dar eficient. Roata morii angrenează un ax, ce transmite mişcarea pietrei de moară de sus. Boabele de grâu sau porumb puse în coş sunt scuturate de „şocot” şi, trecute prin „postăviţă”, ajung în gura pietrei de moară. Boabele sunt măcinate prin frecarea cele două pietre.
Apa râului Rudăria este direcționată prin canale săpate (ierugi) care alimentează cu apă morile de pe o parte și de alta a râului. Toate morile de la Eftimie Murgu au o singură ciutură (toată orizontală) și sunt construite în principiu din lemn.
Morile care nu se află la drum, sunt bine semnalizate prin indicatoare și puse în valoare de alei comode de acces... Ansamblul de mori se află pe valea Rudăriei, de-a lungul cursului apei, pe o lungime de 3 km, în sat și în afara satului. Sună frumos numele morilor, botezate fiind după numele proprietarilor, Firiz, Pătoanea, Prundulea, Popeasca, Bațolea, Trăiloanea, Viloanea, Batolea, Răscoanea, Vamulea, Prundulea, Baniana, Laiaţa etc.
U podeț se deschide în fața, care ne trece pe malul celălalt
Aici găsim alte indicatoare către mori, atât spre stânga cât și spre dreapta
Fotografia de mai sus surprinde un peisaj rural unic. Morile de apă din Valea Almăjului sunt în general mici.
Drumul de acces este asfaltat şi s-au amenajat poteci spre mori.
Morile sunt din lemn, acoperite cu şiţă, iar instalaţiile au acelaşi principiu tehnic, constructiv şi funcţional: turbina cu apă.
Pe aici, oamenii s-au obişnuit să se descurce singuri, aşa că sprijinul rămâne gospodăria proprie.
Morile sunt încă functionale.
Ajunşi la Trăiloanea, ne lăsăm cuprinşi de „forfota asurzitoare a pietrelor de moară, îngânată de murmurul surâzător al apei de munte”.
Aici, poți vedea cum grânele, sunt măcinate, poți vedea cum morile de apă cu ciutură de la Rudăria sfidează timpul şi tehnologia modernă. Localnicii folosesc morile de apă să facă făină de mălai, sau de grâu, care are un gust unic, asta datorită procedurii de măcinare care este foarte lentă. Grăunţele de porumb sunt zdrobite de pietrele care se rotesc cu o turaţie mică.
Aria naturală reprezintă o zonă cu chei, abrupturi, stâncării, cascade, văii; cu vegetație ierboasă de stâncărie, pajiști, tufărișuri și păduri.
Se spune că morile de apă sunt păzite de Adam şi Eva, două stânci cu înfăţişare omenească, care se află undeva sus pe Cheile Rudăriei
Râul ce străbat cheile înguste şi stâncoase pe care se află morile, este o apă liniştită, fără violență sau intensitate, cu o diferenţă de nivel aproape neobservabilă, care nu ar fi fost în stare să pună în mişcare o roată. Şi totuşi, oamenii locului, cu multă răbdare şi ingeniozitate, au făcut imposibilul posibil.
Ultima moară pe care o vizităm e ce-a de la Tunel
Aici apa vine prin munte, printr-un tunel săpat de oameni.
Ciutura este pusă în mişcare prin căderea liberă a apei. Roata acţionată de forţa apei este inima morii. Roata morii la rândul ei angrenează un ax, ce transmite mişcarea pietrei de moară de sus.
Moara de la tunel
Pe firul apei copacii ne întâmpină semeți, aducând umbră și răcoare.
Muntii Almajului reprezinta o zona destul de puțin abordată de amatorii de drumeții. Doar câteva zone polarizează interesul. Putem să ne încumetăm, cu bicicleta sau cu cortul în spate, să traversăm crestele sinoase și destul de joase ale Almajului, trecând din Țara Almajului, în Valea Dunării, urmărind însă cu atenție labirintul de drumuri forestiere al acestor munți.
Ne putem bucura însă de adevărate zone de sălbăticie în acești munți, și de liniște
Pădurile şi poienile ce acoperă culmile unduite, își schimbă culorile asortându-se după fiecare anotimp
Continuam sa mergem pe vale in sus.
Trecem de Cantonul Halanga, și urcăm pe vale până ajungem la intersecția unde se despart cele doua ape.
Parcurgem circa 10 km până în locul în care râul se desparte în 2 brațe: Rudăria Mică (în dreapta, cum urcăm dinspre Eftimie Murgu) și Rudăria Mare (în stânga). Fiecare dintre aceste văi poate fi folosită ca drum de acces. Putem urca pe aici spre vârf, pe o pantă destul de abruptă, care ne scoate sub creastă.
Noi am urcat pe Rudaria Mică și descrierea traseelui o facem tot pe aici. O să ne întoarcem pe Rudăria Mare.
Incepem sa urcam pe acest drum, ce traverseaza zone de padure extrem de deasa. Paraiase curg uneori chiar prin mijlocul drumului, spaland pietrisul si lasand santuri in urma.
Drumul începe sa urce, î pante mai lungi și face câteva bucle pe coastele muntelui.
In cele din urma apare în stânga și scopul nostru: vârful Svinecea Mare (1224 m altitudine pe harti), dar nu asta ne-a atras aici. Ca sa ajungem acolo, ar trebui să urcăm destul de pieptis cca 50 de minute pe jos.
Track-ul GPS ce îl aveam eu făcut, continua pe drumul forestier și înconjoară tot masivul. Majoritatea au decis sa abandonăm urcarea pe vârf luând o pauza în acest loc in care să mancăm apoi mai vedem. Mi se întâmplă destul de rar să fiu nevoit să renunț pe parcursul unui traseu, ca și pe Rusca, am abandonat urcarea pe vârf din cauza condițiilor meteo, numai că de data asta ne-am pornit in tura cam târziu. Drumul care ne-a luat 3 ore până la Eftimie Murgu, plus că am mai pierdut timp vizitând ansamblul de mori din cheile Rudariei
Vedem vârful Svinecea Mare și Svinecea Mică. Peisajul din această parte a munților este dincolo de imaginație,
După ce am decis sa abandonăm urcarea pe vârf am continuat mai departe
O plimbare în mijlocul naturii, printre copacii plini de frunze ruginii, te va face să te bucuri de frumusețea acestui anotimp și te va ajuta să evadezi din viața urbană plină de agitație și poluare.
Privire în spate
Ajungem nu după mult timp într-o zonă mai deschisă, deasupra văii. Cumva în spatele nostru, se zărește deja vârful, punctat de stâncării calcaroase.
Oprim pentru un popas scurt în apropiere de o stână.
Ale noastre meleaguri mioritice
Urmăm drumul încă 10 minute pentru a mai câștiga altitudine deși pare că ne îndepărtează de ținta drumeției.
Apucăm la stânga pe ultimul urcuș, pe un drumeag de căruță ce vine de undeva din stânga, intrând în pădure.
În zona acestui vârf ajung mai multe drumuri forestiere ce străbat ținuturile Almajului, drumuri pe care poți ajunge și cu mijloace auto, scutind oboseală și timp. Noi am pornit dinspre nord, din satul Eftimie Murgu, însă accesul se poate face (mult mai lung) și dinspre comuna Ieșelnița, situată pe malul Dunării.
Imediat vom da de o bifurcație de drumuri și urmăm cu încredere cel mai puțin umblat, din stânga. El însoțeste drumul până în vârf.
Peisajul de toamnă este plin de culori frumoase ce îți încântă privirile și te ajută să te relaxezi.
Coborâm foarte ușor pe partea estică a vârfului până ajungem la o bifurcație.
Suntem sub abrupturile calcaroase zărite la începutul traseului, pe care le avem în stânga însă pădurea închide vederea spre vârf. Putem urca pe aici spre vârf, dar pentru că orele de lumină au rămas puține, iar noapţiea se apropie, am renunțat. Ne doream să ajungem la mașini pe lumină, așa că apucăm pe drumul din dreapta care ne coboară în Valea Rudăria Mare...
Începem să coborâm pe acest drum, ce traversează zone de pădure extrem de deasă.
Ne împungem în drumul pe care am urcat din valea Rudăria Mică, cotim la dreapta și în coborâre ușor, ajungem la Eftimie Murgu exact la lăsarea întunericului. Ultimii km de asfalt i-am parcurs totuși la lumina farului.
Cheile Rudăriei, arie protejată, oferă oricând peisaje extrem de frumoase: căderi de apă, stânci și păduri fantastice. Traseul, ales metodic, a cuprins drumuri în zona munților Almajului precum înconjorul vârfului Svinecea Mare 1224 m. Un traseu perfect de weekend, în teorie…dar și în practică! Cățărări pe dealuri, și coborâri mai abrupte nu au lipsit, iar plăcerea de a pedala s-a simțit la tot pasul. Peisajele și frumisetea zonei au creeat senzația unui tablou viu, nemărginit, care, te îmbie la drumeții în care toamna încă își păstrează culorile, străduindu-se din greu să nu lase loc iernii albe.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.