Prima pedalare de toamnă 2021: Baru - Valea Bărişor - Refugiul Tulișa - Vf. Mic în Retezat, pe poteci și drumuri alese cu grijă ce îți dezvăluie peisaje de poveste.
Marcaj : Cruce galbenă pe fond alb
Timpul de mers : 4½ - 5 ore.
După ani la rând în care am tot revenit în masivul Retezat preponderent în aceleași 2, 3 zone, iată că m-am orientat spre un loc nou. De ce este Retezatul un loc special? fiindcă…sălbăticia și frumusețea peisajelor îți taie respirația.
Deși prin grădini a venit toamna, pe munte e încă vară în septembrie - mai ales la peste 1500 de metri. Temperaturile din timpul nopții sunt rezonabile în general, așa că ne-am propus o tură cu dormit la cort. Aventura noastră a început încă de la Centrul de informare turistică Baru (aflat la DN66) - unde eu împreună cu Mely am ajuns pe la ora 10. A venit și Ovidiu și a ajuns odată cu noi, deși a venit cu mașina lui.
„in tune with the existence”
Prima aventură din toamnă, pe un traseu situat pe versantul nordic al Retezatului de est, urmărind firul văi Barișorului până la refugiu turistic din vf. Tulișa. Un alt traseu superb ce are ca punct de plecare localitatea Baru. Vezi aici (traseul se poate parcurge și în alt sens) Pregătiți de plecare
Pornim de la Centrul de informare turistică Baru (aflat la DN66), pe o stradă paralelă cu DN66. Urmăm această stradă spre vest până la podul peste Valea Bărușorului, unde un indicator ne îndrumă să cotim spre stânga (marcajele lipsesc)
Urmăm drumul pentru mai bine de 500 m, vom trece pe sub calea ferată și vom alege să continuăm pe drumul din stânga, asfaltat ieșind din satul Baru
Drumul asfaltat se termină la iesire din sat și continuăm urcarea ușoară de-a lungul pârâului Bărușor.
De fapt drumul e evident. Primele culmi se vedeau destul de departe și știam că pe una din ele trebuie să urcăm și noi. Nu am mai fost niciodată pe-aici, dar știam că trebuie să fie un traseu cruce galbenă. Din păcate n-am găsit începutul acelui traseu, decât acel indicator de la pod, așa că n-aveam ce face decât să urcăm "la nimereală". Traseul folosește exclusiv drumuri și poate fi parcurs cu o bicicletă de munte.
Drumul ne scoate din localitate, într-un peisaj frumos cu fânațe și pâlcuri de copaci, până la o răscruce de drumuri, unde traseul părăsește Valea Bărușorului pe un drum spre stânga.
A VENIT TOAMNA !
Începând cu jumătatea lui septembrie, fiecare sătean își ia animalele și coboară din munte spre câmpie, unde vor ierna.
Aici traseul părăsește Valea Bărușorului pe un drum spre stânga (est), care trece valea pe un pod și începe urcarea prin pădure pe versant destul de accentuat. Locul este marcat cu un stâlp indicator.
Drumul intră în pădure şi-ncepe să urce nemilos cu o pantă abruptă unde marcajele (cruce galbenă) abia se disting, dar ne mișcăm binișor și ajungem curând la golul alpin.
Urcăm deci prin pădurea de foioase câștigând altitudine. De aici apar primele semne cruce galbenă, mai vizibile și aplicate doar în sensul de urcare.
Pe acest tronson sunt instalate indicatoare rutiere și borne. Drumul face mai multe serpentine - schimbăm uşor direcţia spre stânga (Est).
Retragerea animalelor de pe munte, spre câmpie, pentru iernat
Toamna, animalele sunt destul de grase ca să reziste efortului pe care-l presupune un drum atât de lung.
Cam așa e prin pădure – în linii mari. Mă simt foarte bine și mai am timp să admir și pădurea verde și tăcută din jurul meu.
Câștigăm altitudine dar nu ne putem da seama cât mai avem de mers. Poteca mai intră și pe curbă de nivel pentru distante scurte, apoi trecem pe la marginea refugiului.
Ieșim din pădurea de foioase direct la pășune, unde trecem pe lângă mai multe sălaşe
Zona are aspect de gol alpin, nu forestier.
Dar drumul e destul de evident și îl urmăm simțind tot mai mult efortul. Până aici am avut doar de urcat. Dar deși simțeam efortul, simțeam în același timp că îmi voi intra în ritm imediat ce voi reusi sa manânc ceva.
Întâlnim un dulău rătăcit probabil de la vre-o stână, în timp ce alți fugăreau pe sus ceva animal. Cainele nu e violent, îsi vede de traba lui.
Aici se află un stâlp indicator care ne anunță că mai avem doar 10 minute, însă până la refugiu mai avem mai bine de 2 km în urcuș.
Zona are aspect de gol alpin, nu forestier.
Urcuş nemilos, printre pietre.
Culmea principala, acoperită în mare parte cu pajiști punctate de unele stâncării izolate
Marcajele mai rare sunt greu de urmărit.
La următoarea ramificaţie ţinem tot stânga. Continuăm pe drum și atunci când apar primele conifere ar trebui să vedem refugiul aflat într-un pâlc de molizi.
Apar și brazi mai înalți – Căutăm cu privirea înspre stânga refugiul. Trecem însă, lăsând-ul în stânga și ne vedem de drum. La un loc de popas improvizat era un drum mai putin umblat care cobora ușor la refugiu. De fapt este o cabană în toată regula, și era cineva acolo că vedeam fum, si se zareau utilaje si un ratrap.
Mai urcăm puțin, după ce putin mai jos am întâlnit omul cu drujba și un camion deja încărcat, pregătit să coboare.
Pe aici am urcat iar putin mai jos drumulețul se strecoară printre portiuni defrișate ce arata urat.
Deși puteam să urcăm și pe Tulișa, privim în direcția opusă, și schimbăm direcţia spre stânga (Est)
...şi coborâm abrupt prin dreapta vârfului Mic (1529 m)
Deviem puţin de la potecă și oprim să mâncăm, înainte de a merge mai departe.
Liniște, vreme bună și recompensa a fost o superbă priveliște. Cum o fi să pui cortul chiar aici pe vârf? Nu vrem să aflăm și urcăm puțin mai sus să ne bucurăm de priveliştea unui punct de belvedere
Ne lăsăm bagajele și urcăm astfel spre primul vârf, vârful Mic (1529 m) – de unde peisajele spre creasta principală se deschid larg. Pe acolo am venit. Privire spre masivul Tulișa. Noi voiam să mergem mai întâi spre Tulișa, apoi pe vârful Mic și apoi pe creasta Muncelului de unde urma să coborâm spre sate.
Ajunși pe vârf, merită să ne deplasăm dus-întors cale de câțiva metri pentru a observa și din alte unghiuri interesante. Fiecare munte nou pe care-l urc, e mai frumos decât precedentul. Ar putea fi vorba doar despre o iluzie, o impresie sau doar dorința mea inconștientă de a fi așa.
Suntem pe vârful Mic pentru câteva poze cu peisaje spectaculoase pe fundal!. În jur se vedeau mai mulți munți: Șureanu, Lotrului. Admiram toate culmile pe care munții ni le prezintă, dar cel mai spectaculos arăta spre creasta înaltă a Parângului.
Piscul Oborocii. Pe fundal se vedea inclusiv Parângul Mare.
Vedere spre Straja, 1868 m.
S-a făcut ora 4 așa că plecăm, lăsând totul în urmă așa cu l-am găsit. Putem opta fie sa ne întoarcem pe același drum, sau, de ce nu, să continuăm pe Creasta Muncelului pană la drumul asfaltat DJ 666, apoi spre Merişor, satul situat aproape de DN 66.
Treptat, pe partea stângă apar abrupturi
De aici, drumul şerpuieşte la vale, apoi se pierde din nou în pădure. La un moment dat drumulețul se bifurcă și am pornit mai departe pe varianta greșită - în cele din urmă ne-am întors unde bănuiam că ar fi drumul corect și am ieșit în el. De ajuns am fi ajuns pe Piscul Oborocii 1474m dar, deși asta ne costa ceva timp, era în același timp o aventură tare drăguță, dar dacă greșești o culme sau intri greșit pe o vale, ai toate șansele să pierzi foarte mult timp. La intrarea în pădure trebuie ținut drumul din stânga, părăsind marcajul banda roșie (nefiind semnalizat) astfel duce pe sub vârful Piscul Oborocii, restabilind direcţia generală Nord-Est a traseului spre Creasta Muncelului. Așa că trebuia să fim atenți și la orientare. Am preferat varianta asta ca să vedem și un alt traseu (nemarcat), pe care l-am considerat mai direct.
După ce am intrat pe drumulețul corect (creasta Muncelului), au urmat mai multe sus-jos-uri prin pădure traversând vârful Muncelu (1360 m), apoi vom avea doar coborâre.
Începem coborârea precaută, şerpuind la NE prin pădurea de fag orientându-ne uşor înspre în jos şi la stânga
Ieşim într-o poiană mare unde avem vederi frumoase asupra văilor.
Putin mai jos drumulețul se strecoară printre mici porțiuni defrișate. Dăm și aici de oameni cu drujba tăind arbori. Păreau de prin partea locului și probabil tăiau pentru nevoile lor
Într-un parcurs frumos, ieșim la drumul asfaltat DJ 666 ce leagă satul Merișor și Valea Jiului de Vest (Lupeni şi Vulcan) Aici schimbăm direcţia spre stânga (Nord) şi coborâm abrupt
Drumul judeţean „666” are aproape 20 de kilometri şi pleacă de pe DN 66, din dreptul localiăţii Crivadia, trece, asfaltat, prin Merişor (localitate de pe versantul nord-estic al Retezatului), urcă până la cota 1000 peste un picior al masivului amintit, apoi coboară spre localitatea Dealu Babi, ajungând în Valea Jiului de Vest, la Vulcan.
Pe final ajungem din nou la „civilizaţie”, intersectăm drumul naţional și în câteva minute suntem înapoi la punctul de plecare din localitatea Baru.Traseul este frumos, bineinteles. În sat am reușit să găsim un magazin deschis și să luăm niste bere rece. Deși efortul mersului se terminase pe ziua aceasta, urmau greutatile serii si ale noptii, pe care trebuia sa le invingem cat mai bine. Pornim spre zona unde voiam să punem corturile, unde să avem și semnal.
Astfel, după circa 1 oră, după ce am analizat cu atenție zonele unde sa punem corturile, ne oprim să instalăm tabăra intr-un loc deja cunoscut...din muntii Șureanu. Parca acest loc e cel mai bun chiar și fara semnal.
O adevărată aventură să stai la cort. Fiecare avem un hobby, o plăcere a noastră personală, o nebunie curată. Nu e deloc comod! Nu e ca și când ai intrat într-o cabană încălzită, unde poți să scoți hainele ude de pe tine să te bucuri de reușită. Tot ce trebuie este să te lași purtat de acele gânduri acele sentimente și să-ți trăiești viața așa cum este ea.
Tare interesant și gândul că te afli în preajma unui pârâu, atât de departe de alți oameni, dar atât de frumos.
Începea parcă să sufle vântul, dar ne-am mișcat bine, reușind să montăm corturile înainte de lăsarea întunericului.
Când te oprești din mers, corpul nu mai are motive să producă prea multă energie, așa că te răcești rapid și ar fi indicat să mai pui ceva pe tine
Noaptea a trecut într-o clipită pentru mine, căci imediat ce-am intrat în cort, am adormit buștean. Temperaturile din timpul nopții sunt mai scăzute decât cele din timpul zilei.. dar a fost ok, sacul de dormit și-a făcut datoria. Cum pățesc la fiecare asemenea aventură, dimineața m-am trezit mult mai devreme de data asta, pe la 7, după circa 10 ore de somn! Nu mi-a venit să cred că am reușit să dorm atât de bine, probabil și din cauza oboselii, dar m-am bucurat că a fost așa - e atât de plăcut să fii în sacul de dormit - dacă nu simți frigul de afară! Răcoarea dimineții nu te îndeamnă deloc să ieși mai repede din sacul de dormit. O facem totuși pe la ora 8, ne apucăm de împachetat, apoi duși am fost, spre… casă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.