Muntii Sureanu

 Fie că ne mișcăm sau alegem să stăm pe loc, viața este în continuă mișcare. Pentru a fi în echilibru cu ea, trebuie să alegem și noi să mergem mereu mai departe! 🚴‍♀️🚴🚴‍♂️ Așadar, profităm de zilele fierbinți ale verii, și mergem din nou în munți. Grupul.... foarte restrâns. 2 băieți și o fată, într-un loc unde nu am mai fost niciodată. Ne-am găsit... dar toți trei plini de curaj și dorință de aventură, și cum spuneam, sâmbătă dimineața, cam pe când răsărea soarele desigur, cu o mică organizare, după ce a venit Mely să mă ia, urcat în mașină șiiiii.... să îi dăm bătaie.. Cursa noastră începe în Timișoara și ne îndreptam spre Hunedoara, în munții Șureanu, urmând să rămânem și o noapte la cort. Traseul pe biciclete începe din satul Petros, dar mai întâi am urmat șoseaua DN 66, venind cu mașina dinspre Hațeg până la Baru. De aici avem parte de un drum forestier ciclabil cu o pantă medie pe Valea Streiul. Apoi începe distracția: vreo 700 m neciclabil până în zona alpină pe un drum de exploatare spre Șaua Steaua Mare, Vârful Tampu, Vârful Rudele și Vârful Porumbelu Mare. De acolo și până la cota 1705 avem un drum bun, alternând cu câteva pushbike-uri.

Și cum putem spune că a fost o experiență pe cinste, zic că ar fi frumos să împărtăsim și vouă trăirile noastre deloc de ignorat. 

Traseul  pornește din comuna Baru, la intersecția dintre Valea Streiului și DN 66 (care șerpuiește de-a lungul văii) și continuă  înspre amonte prin satul Petros.

Având mai multe variante la dispoziție, am ales să facem un traseu circuit pornind din satul Petros. Lăsăm mașina într-un loc ferit de la marginea drumului, apoi păstrăm drumul de pe aceeași vale circa 30 km. E bine să începem tura noastră cât mai devreme, pentru a face un circuit mai amplu şi mai interesant. Apoi vom pedala mai relaxaţi prin vale, dar mai ales pe Culme. Mă întrebam dacă voi face față traseului lung.

Aici am văzut că fix la câțiva metri spre dreapta e o poieniță, o zonă mică super ok pentru a pune cortul strict peste noapte, cum avem nevoie noi. Nu mai spun de un alt loc care este un pic mai în față. Acolo ai și râul lângă, să te speli un pic la nevoie, deci e mult mai ok. E cert că dacă vii sâmbătă seară e posibil să găsești locurile frumoase ocupate, dar în zonă sigur se găsește un loc ok de campare.

Vremea se arată foaaaarte bună, dar faptul că probabil o să murim de cald în creastă nu prea mă încântă prea tare.

După vre-o 8 kilometri, brusc ne sar în față stâncile Lolei. Pe sub ele Streiul curge învolburat și incredibil de curat. Un pic mai sus, chiar lângă drumul forestier ce urcă pe lângă râu, țâșnește din pământ apa aburind de rece a unui izvor. 

Pe vale mai întâlnim câte o casă veche de lemn, folosită de localnici ca adăpost pe timp de vară, când își strâng fânul pentru vitele din gospodării, dar întâlnim și clădiri noi

Puteam opta să folosim mașina pentru primii 7  kilometrii, până  când un drum se desprinde spre stânga (peste  râul  Strei) spre Valea Rea. Aici păstrăm traseul şi mergem înainte, NU stânga.

La umbra munților  !

Reușim să avem un ritm destul de bun pe urcare însă uneori trebuie să ne dăm din drum. Oricum, valea este destul de mult umblată, în special de camioane, dacă e să mă iau după numărul mare de urme pe care din păcate le-am văzut pe traseu. Abia după vreo 25 de kilometri apar câteva barăci ale unor lucrători forestieri.

Cursul superior al râului Strei, amonte de Baru, mai este cunoscut sub denumirea de Râul Petros. Se formează într-o zonă în care nu întâlnești nici țipenie de om, un pic mai jos de pășunea Bătrâna, de lângă vârful cu același nume, înalt de 1793 de metri. Nu ajungem până acolo.

După urcușul constant prin vale, nu mai durează mult și se ajunge la un foișor, locul potrivit pentru un popas în liniștea naturii.

Primul popas

Privire în spate. De la foișor în stânga începe un traseu destul de greoi spre vârful Porumbelu Mare 1204m. Și aici păstrăm traseul şi mergem înainte, NU stânga.

Am mâncat un pic din ce mai aveam în traistă, apoi am luat în primire drumul pietruit de pe Valea Streiului. 

Încă de pe vremea stăpânirii austro-ungare există o linie ferată îngustă cu care se coborau buștenii. Am reușit să dăm de o porțiune de drum unde se mai vedeau traversele.

Drumurile sunt destul de clare, pedalabile 100%, iar priveliștile din jur merită tot efortul. Lăsând în urmă foișorul, continuăm forestierul ce urmărește permanent albia mai tot timpul zgomotoasă a pârâului. 

Culoarea verii, azi ! Sincer ne aşteptam să fie mai multă umbră. E o vale umbrită foarte multe ore pe parcursul zilei, însă nu chiar atât de multă!!

Sfârșitul lunii iulie ne găsește în plină vară, cu un maxim de verdeață și poieni multicolore, iar munții Șureanu este unul din locurile ideale pentru o călătorie montană de vară. Un traseu prin aceste locuri cred că este mereu o idee bună.

Mai sus cu trei – patru kilometri, ascunsa dupa molizi inalti, undeva pe dreapta, se zareste o cabana forestiera.

Cabana forestieră. Încă cinci kilometri și valea se despica în două: din stânga coboară Pârâul Cald, iar în dreapta începe Valea Rovinelor. Din punct de vedere științific, se spune că aici se formează Streiul.

Pe drumul de la cabana forestieră nu mai era foarte bun drumul, fiind spart de la rotile camioanelor. Până aici traseul a fost ușor, aproape plat și cred că este ideal pentru cei care vor o plimbare mai scurtă. După ce trecem de câteva barăci ale unor lucrători forestieri, drumul începe să șerpuiască iar panta începe să se asprească.

Așa se explică existența unui drum într-o zonă atât de sălbatică. Traseul urmează malul pârâului Cald înspre amonte circa 1 km, apoi părăsim firul văii. Ești practic la 30 de km de orice așezare umană.

Am parcurs drumul luuung pe Valea Strei până când acesta se afundă. În zadar, am încercat să găsim vreo urmă de potecă dar nimic. Nimic de speriat aici, dar trebuie puțină atenție mai departe. Singurul loc pe unde putem urca versantul este pe firicelul unui pârâu, aşa că am început cu grijă urcarea, dar era mult mai abrupt decât până acum. Urcăm noi ce urcăm, înjurăm mama ei de apă, că tare enervantă e, şi îi dăm încet înainte. O vreme tocmai bună de urcare, însă mugetul vântului s-a dublat în acel moment. Acum sunt șanse 40% de furtună cu averse (se auzeau tunete undeva departe). Orice ar fi, furtuna nu trebuie să ne prindă pe creastă, fără posibilități de retragere. 

Bucurie maximă!! În sfârşit, am scăpat de apă! Am luat în primire drumul spre stânga, eh, şi cum îi dădeam noi aşa în sus la deal sistematic, aud ca prin transă pe Mely, care era un pic mai sus de mine: Ia uite!! Un drum la dreapta!!!

Ajungem deasupra unui loc de belvedere...Priveliștea se deschide și spre alte vârfuri. Pierdem vreo câteva minute cântărind situația, pentru că traseul pe care îl avem în vedere nu e tocmai unul pe care vrei să te prindă ploaia. În niciun caz în vârf.

Din fericire, norii s-au îmbunat și ne-au lăsat în pace. Și am așa o senzație că am fi murit de cald dacă culmea era scăldată în soare.

După un hei rup susţinut, am simţit că nu mai am aer, aşa că a trebuit să mă opresc. Încercăm pe acolo la dreapta spre culme. Am urcat așadar destul de curioși pe traseu, neștiind exact ce ne va aduce. 

Urcușul ne scoate pe culmea munților unde se întâlnește marcajul triunghi roșu. La început pare ok, apoi vegetația devine mare, e clar că n-a mai trecut nimeni pe aici de mult, însă nu băgăm foarte mult de seamă lucrul ăsta pentru că avem încă 10 minute de urcuș și ieșim biruitori în lupta cu vegetația.

Eram foarte concentrat să nu dăm de vre-un urs pe aici pe sus, dar când am văzut o vacă la păscut, m-am mai liniștit. Erau vre-o două poate chiar mai multe. Întâlnim cărări mai bătute, încercăm să mergem pe ceea ce e mai evident. Părem că mai degrabă ne depărtăm spre dreapta, iar noi de fapt trebuie să urcăm spre stânga. Am continuat în sus cam pe unde simţeam noi că e bine, fără să ne abatem foarte mult.

Yuhuuu! În sfârșit priveliștea căutată. După încă ceva urcuş şi muuuulte ore de la plecarea de la maşină… ieșim în cele din urmă în golul alpin, undeva la granița cu județul Alba. Copacii se răresc imediat și, după o foarte scurtă coborâre, ieșim într-o mică șa. Descoperim că trebuie să continuăm spre stânga 

Conform gps-ului dincolo de drum ar trebui să fie județul Alba. Din acest punct trebuie verificat GPS-ul la orice intersecție cu un alt drum secundar.

Mă odihnesc și admir peisajul. Ce liniște și frumos e totul! Chiar dacă cerul e înnorat și nu așa spectaculos cum mi-aș fi dorit, sunt bucuros că am reușit să găsim locul și să ajungem aici. Azi dimineață eram în Timișoara, acum aici. Chiar a meritat drumul lung.

După ce ne clătim suficient ochii, pornim pe drumul de întoarcere. Nu există altă variantă decât în sus!  Sperăm ca acesta să ne ducă înapoi pe un traseu mai ok decât cel pe care am urcat ultima porțiune însă aici avem un drum de culme cu suișuri și coborâșuri

 Traseul urcă trecând ușor pe lână vârful Steaua Mare 1730 m, apoi  coboară spre NE, ieșind în  Șaua, Steaua Mare, păstrând culmea (marcaj triunghi roșu) însă până acum nu am găsit nici un marcaj. .

Munţii Şureanu, un cadru natural de excepţie!

De jur împrejur suntem flancați de alți munți.

Eh, totul pare mai logic și mai ușor de înțeles odată ce ai ajuns sus și ai avut o privire de ansamblu asupra locurilor. Reţeaua de drumuri, ce leagă aceste aşezări, formează un labirint şi permite accesul cu bicicleta pe înălţimile din jur.

De când am intrat pe drumul de culme, am ținut-o într-o veselie, urcând şi coborând. Creșterea și descreșterea în altitudine se fac uneori pe bicicletă, alteori pe jos, deoarece pantele sunt foarte susținute, și, între noi fie vorba, după o zi în care doar am urcat, momentele astea nu fac decât să sporească foarte mult oboseala

Traseul coboară ușor spre șaua Steaua Mare.

Suntem la răscruce de drumuri: drept înainte poteca urcă spre nord către vârful Steaua Mică 1665 m, de unde se poate continua pe creastă, apoi printr-o curba spre stânga (vest) șe ajunge și pe vârfurile Godeanu 1656m și Muncel, vârfuri pe care deja am fost (vezi aici)

Cum era vorba aia ...la înălțime e mai puțin aglomerat? Nu o mai cred. 😅😅😅 Am dat de foarte mulți cai!

Mai departe alegem drumul din stânga (marcaj banda albastră), spre vârfurile Tampu, Rudele și Porumbelu Mare.

La coborâre am mai mers și pe lângă (deh, apa și-a făcut de cap și a rupt drumul). Cu alte cuvinte, cobori încet și ești atent la cărare-forestier plin de piatră!

Traversam Vârful Tampu 1493 m

O nouă urcare spre vârful Rudele

Caborând de pe vârful Rudele într-o mică șa, urcăm din nou pe vf. Porumbelu Mare.

La vreme de seara. Cu răsuflarea tăiată, ajungem la o stână unde (împinși de un sentiment de urgenţă), regândim traseul. La indicațiile ciobanilor vom profita de timpul de lumină rămas pentru a ajunge cât mai repede în vale, astfel că renunțăm la ultima bucată și ne întoarcem înapoi pe unde am venit... nu foarte mult, doar până la primul drum ce merge spre dreapta. Vom ajunge la o altă stână, iar de acolo un alt drum spre stânga ne va scoate mai repede în vale. Deja suntem un pic nervoși că acuș, acuș apune soarele iar noi încă suntem pe culme, și nu pare să se termine sub nicio formă. Dar, ce să-i faci, după cum bine se știe, traseul de culme e destul de obositor (mai ales pe final de tură) pentru că în permanență urci și cobori.

Pe măsură ce coborâm, traseul se afundă în pădure pe valea Răchițelii până atinge firul văii Streiului, astfel că instinctul şi buna orientare ne-au ajutat să ajungem jos destul de repede... unde suntem pe drumul deja cunoscut. "Pur si simplu atât de simplu." 😊 Coborârea spre satul Petros a fost una de viteză, iar ultimii kilometri au fost parcurși la lumina frontalelor.

Nu cred că m-am uitat nici măcar o dată la ceas. În cele din urmă iată că a venit și întunericul și încheiem tura cu bucurie finalizând un traseu frumos. Alegem un loc bun de odihnă şi uite așa am ajuns să ne montăm cortul la frontală - nu era chiar locul de vis pe care mi-l doream în lunca Streiului, dar nu prea mai aveam timp de mofturi 🥰🤩 Pe lângă noi mai erau și alte corturi, iar ce mă bucură cel mai mult e că nu au ascultat muzică care să ajungă la noi. Am putut dormi. După aprox. 8 h 45 de traseu putem să spunem că a fost o zi superbă, cu un traseu genial, şi uite, nu ne-a plouat deloc! Per total, am adunat 66 de km cu o diferență de 1600 m din care vreo câțiva km de pushbike și jdezeci de poze cu peisaje superbe.

Cortul fiind pus, bicicletele puse și ele la odihnă, iar afară era complet întuneric, eu am zis că mănânc rapid ceva mă bag la somn. Apăi ce altceva să mai fac, era trecut de 23? Că m-am trezit patru ore mai târziu... asta e altă poveste. Admir frumoasa lună plină, si mă mai bag un pic în cort pentru încă o porţie scurtă de somn, nu de alta dar tare e bine să leneveşti în cort fără să ai ceva presant de făcut la prima oră.

Dimineața pe malul Râului Strei, cam pe când răsărea soarele! M-am trezit pe la 7 dar am stat în cort până pe la 8.

Mi-a luat ceva să mă mobilizez, dar până la urmă am reușit.

Am început cu o cafea.

Grea canicula asta! Deja se făcuse cam cald și trebuia să caut umbră. Dacă ar fi fost la fel și în tura de ieri, nu știu cum am fi scos-o la capăt. Hmmm…. peste câteva ore probabil va fi crunt pe acolo.

Între timp, veneau din ce în ce mai mulți oameni, iar alții plecau, dar ce mi-a plăcut foarte mult a fost că toată lumea era super civilizată. Nimeni nu țipa, nimeni nu urla, nu se auzea muzica, mai mare dragul să văd că oamenii știu să se bucure de natură și de liniște, și să-i respecte și pe ceilalți.

Hamacul poate fi un accesoriu la îndemână pentru relaxare la umbră.

Ne-am relaxat la malul apei, la umbră, chiar aveam nevoie după toate aventurile prin care am trecut pe munte. Am stat în hamac, am ascultat aapa cum curgea, păsările și insectele încât nu ne mai venea sa plecăm. 

Duminică adunăm cortul, spre dupămasă și plecăm din Petros către Caransebeș căci avem poftă de pizza. A fost o tură de o zi, de data asta cu odihnă la cort/hamac până a doua zi dupămasa. Ar fi fost foarte obositor dacă trebuia să ne întoarcem în aceeași zi acasă. Traseul a fost superb, am avut parte de vreme bună (deşi la un moment dat credeam că o să vină ploaia), de norişori pufoşi cu poftă de dans şi peisaje spectaculoase. Vom păstra aici amintirea acestor zile frumoase care s-a încheiat frumos. 😊

Grad de dificultate: grad mediu de dificultate, efort fizic susținut numai pe unele etape ale traseului, care necesită o condiție fizică și orientare bună.