Rătăcind prin Ținutul Pădurenilor

 Luna lui cuptor ! Arșiță mare și miros de asfalt încins !

În consecință, hotărâm să evadăm din orașul torid și să pornim spre o regiune cunoscută și dragă nouă, Ținutul Pădurenilor. Așadar în dimineața zilei (ora 9) de 10 iulie am pornit cu emoție în frumoasa aventură, la care visam de mai multe săptămâni. Locul de pornire a fost satul Almașu Mic, din apropierea unui micuț magazin. Tot acolo   a rămas și mașina. Legat de asta, deși e un avantaj să mergi cu mașina că poți ajunge mai aproape de munte și la întoarcere nu trebuie să aștepți trenuri/microbuze etc, plus că poți lăsa o parte din bagaj, mi se pare totuși un mare dezavantaj pentru că te obligă să te întorci de unde ai plecat.

Îmagini, povești. Concret, o aventură fabuloasă pe două roți pe cele mai frumoase și neștiute „trasee” să vedem locurile din şaua unei biciclete.

Pedalăm într-un loc frumos, fără mașini. Primii 5 kilometrii au fost ușori pe asfalt până în satul Popești, urmând apoi drumul către pădure.

Locul de pornire ne întâmpină cu mult verde, parțial prin soare, dar apoi și la umbra copacilor de pe marginea drumului. Este imposibil de rezistat unei sâmbete însorite, cu cer albastru şi o vizibilitate perfectă.

De la ultimele case încep codrii de pe Valea, în care mişună sălbăticiunile, nestingherite de prezenţa oamenilor. În sat poți să  ajungi cu orice maşină, drumul fiind asfaltat şi la doar 7 km depărtare de la Peștișu Mare.

Fără prea mari eforturi pornim pe un drum forestier ce intră în pădure. Pe măsură ce înaintăm liniștea și răcoarea pădurii sunt mai intense.

Drumul către Muncelul Mic (locul cel mai îndepărtat al acestui traseu), urcă într-o altă lume, liniștitoare, fascinantă, minunată, uneori abrupt şi sinuos pe sub ramurile copacilor care ne-au protejat de soare, până la aşezarea de pe creste. 

La un moment dat când drumul se bifurcă facem dreapta şi urcăm prin pădure, fără să ne abatem de la aceasta. Aici ne bucurăm de apa rece a unui pârâiaș pe care o trecem prin filtru.

Ne înhămăm la o urcare pe coastă, prin soarele aspru, până la primul izvor aflat în dreptul unei stăne. Nu există pe traseu porțiuni expuse. Urcarea nu este întotdeauna foarte abruptă, porțiunile înclinate alternează cu cele domoale.

În drumul nostru întâlnim stâna de care pomeneam. Oprim și aici să luam apă de la fântâna aflată lângă drum.

Vegetația diferă în funcție de anotimp, poți să descoperi mereu ceva nou.

 Urcăm dealul prin stânga stânii (ca şi cum am fi continuat drumul fără să ne oprim la aceasta). În vârful dealului drumul se bifurcă iar noi ţinem drumul care o ia prin stânga acesteia şi intră în pădure. Prin dreapta se ajunge în satul Chergheș.  

Urmează o urcare abruptă prin pădurea Dumbrava iar orele prânzului ne prind pe urcare prin pădure. Am făcut un popas pentru a lua masa, bucurându-ne de o privelişte superbă. Căţărarea este accesibilă doar pe jos fiind de dificultate medie spre dificilă.

 Nu ai cum să te rătăcești, chiar dacă mai apar poteci care se intresectează cu drumul principal, rămâneți în permanență pe drumul cel mai umblat.

Drumul se linişteşte uşor şi nu ţi se va mai părea atât de greu, nici nu va fi.

După parcurgerea traseului prin pădure, și ca un ultim efort înainte de de a ajunge la un asfalt, mai urcăm un abrupt.

Privire in spate

View-ul este excelent. Tot traseul îți oferă posibilitatea de a te bucura de multele culmi care se pot observa în zare. Văi adânci, șei, curbe de nivel, poteci pe creste, toate așezate fascinant în Munții Poiana Ruscăi.

Aici am pus virgulă, ne-am oprit la pozat, filmat și mâncat.

Facem un popas la micuțul magazin Pădureanca, amenajat cu masă și bănci din lemn, apoi am plecat încetuț spre vale speriați de ploaie. 

Privire în spate

Căldura toropitoare de afară a fost încet-încet uitată. 

Graba noastră s-a  bazat de prognoza meteo nefavorabilă, care ne avertiza cu prezența fulgerelor și a Tunetelor (ne temeam să nu ne prindă furtuna).

De aici mai aveam de continuat probabil încă jumătate de traseu până în Almașu Mic. Pornim spre Poienița Tomii dar nu ajungem până acolo, după circa 4 km se desprinde un drum de pământ spre stânga pe dealul Băleșcilor apoi se coboară spre Cutin, urmând în mare parte drumuri folosite deja de localnici.

Imediat ce am părăsit drumul de asfalt 708D, a și început o ploaie puternică, cu fulgere și tunete de scurtă durată, de vară, aversă. Ploua, mărunt. No', prea i-am lăudat pe ăștia de la Meteo, au zis ca azi nu ploua. Cu toate că prognoza meteo s-a adeverit, am scăpat ca prin minune, reușind să ne îndepărtăm cu ușurință la vale, lăsând-o în urma noastră. Traseul continuă cu o coborâre prin pădure, iar starea drumului este destul de bună, în schimb am reușit să facem o pană cauzată de un spin.

De aici a început partea cea mai frumoasa, de coborâre, pe drumul îngust cu pământ și bolovani, ca la un maraton de cross-country. Traseul se continuă spre localitatea Cutin, situată mai jos pe vale.

Ajungem în Cutin

Ne-am bucurat de drumul prăfuit prin sat, pe strada mare. Localnici nu prea am văzut, doar la o singură gospodărie.

Am trecut repede pe lângă casele și gospodăriile din Cutin ca printr-o localitate adormită, pornind spre satul următor, Dumbrava, pe direcția drumului cu pietris .

 Satul Dumbrava

Din acest punct până în satul următor, Nandru, trebuie să ținem direcția stângă în intersecția ce va urma. 

De la cele două indicatoare, am pornit pe drumul din stânga către Nandru (nu exista indicator)

Urmează un drum liniștit, cu o ușoară pantă de coborâre, însă foarte plăcut și liber.

Fără nici o problemă de orientare am ajuns la Nandru foarte repede, iar de acolo am am început să pedalăm pe asfalt până la Peştiş.

Aici gata, gata să gresim, pornind pe un alt drum de legătură dintre Nandu și Muncelu Mic, dar ne-am prins repede si ne-am întors.

De la indicatorul cu numele comunei Nandru și până în centrul localității Peștișu Mare a fost o coborâre în mare viteza, pe un drum asfaltat. 

Ajuns pe drumul judeţean care leagă Deva de Hunedoara, am virat înapoi spre Almaşu Mic

De la indicatorul rutier spre Almașu Mic a început o porțiune de urcare destul de lungă și obositoare, apoi am finalizat cu o coborâre până în sat. Mai aveam foarte puțin și nu ne grăbeam deloc.

Am revenit la mașină înainte ca ziua să apună. La întoarcere… tot habar nu aveam unde punem cortul, dar văzusem un teren îngrădit, o rulotă și niște oameni lângă, și Mely s-a gândit să îi întrebăm dacă nu ne lasă să punem acolo. Nu era chiar locul de vis pe care ni-l doream, dar nu prea mai aveam timp de mofturi. Zis și făcut. Am întrebat, am primit acceptul, și ne-am apucat să punem cortul.

Albastrul cerului se ferea după nori. Undeva departe ploua. Privim încântaţi acest spectacol, nemaicontând că noaptea îşi face încet intrarea, pentru noi timpul s-a oprit în loc, iar liniştea ne-a cuprins. Am încheiat seara frumos, cu o supă calda la primus, la taina, cu povești interesante și am făcut planul pentru ziua următoare.

Lumina blândă a dimineții. 

A doua zi (duminică) după o noapte mai răcoroasă la cort, un soare plăcut ne întâmpină. A fost frumos, păcat că a ținut o singură seară. Am strâns lucrurile și cortul atunci când ne-a gonit căldura spre un loc mai răcoros la umbră,

 Ne-am luat "la revedere" de la gazdele locului, am plecat la drum, dar nu prea departe. Planul era să ne găsim un loc unde să punem hamacul și să ne bucurăm timp de câteva ore nu doar de peisaj - statul in hamac e foarte confortabil. Decizia am luat-o după ce a dat căldura în noi și a trebuit să adunăm corturile.

O zi cu bicicleta prin imprejurimi, prin locuri frumoase. Altă zi, stat în hamace la umbră în locuri frumoase. Aici am petrecut destul de mult timp, la răcoare. Este minunat! E multă liniște în pădure, perturbată doar de acordurile liniștitoare ale naturii: ciripitul pasărilor și din când în când și de câte o mașină ce trecea pe drum

Cam așa a fost weekend-ul trecut prin Ținutul Pădurenilor. Ne-am bucurat din plin de traseu, atât în ​​sus, cât și în jos. Un traseu frumos, nu foarte greu, cu urcări abrupte spre și în satul Muncelu Mic, la sfârșitul căruia te şimţi alt om… mai calm, mai bun, mai puternic. Fiecare munte nou pe care îl urc pe bicicletă, e mai frumos decât precedentul, chiar dacă uneori îți vine să spui că ”ce poate fi mai frumos de-atât?”.Abia aștept să mă reîntorc în acest loc, care m-au impresionat cu frumusețea ei și sper să putem parcurge și alte trasee.