Explorând locuri prin care am mai fost...
După o serie de weekenduri în care am fost convins că schimbarea sezoanelor e la ușă, dar până la ele, am reușit să mai rupem un weekend neașteptat de cald în șaua bicicletei. Parcă nu putem intra în iarnă, fără o ultimă haiducie de bicicleală prin satele de pe lângă Lugoj. Ziua a început matinal, am plecat din Timișoara în jur de ora 08:00, opt oameni, în patru mașini: eu cu Florin, Mely cu Bogdi, Marius cu Ioana și Roby cu Daciana, și pe la 9:00 am ajuns în Tapia, primul sat după Lugoj. Și când nu ești singur, ci împarți ziua cu prietenii, tura e cu atât mai reușită... Deși am avut parte de o zi perfectă mă gândeam dacă nu ar fi fost mai bine să alegem un munte. Au fost totuși și bucăți faine, cum ar fi coborârea spre Junești, Surducul Mic, sau de la km 52 către Crivina.
Evadăm o zi în Lugoj, locuri în care am mai fost: iată câteva fotografii selectate la întâmplare
Toamna nu este un motiv de ratat, este timpul să călătorești 🙂
Lăsăm mașinile în Tapia. Frunzele galbene sunt încă în așteptare aici. Ea va veni odată cu valul de frig anunțat pentru săptămâna aceasta.
Deși încercam să evităm traficul și să prindem un drum secundar, după o pauză de un corn la Lugoj, ne urnim în cele din urmă din loc și plecăm spre E673, alegem până la urmă să pedalăm pe lângă tiruri zgomotoase care ne atenționează claxonând din când în când.
Drumul din Lugoj e mai puțin spectaculos, dar începe pe o redutabilă urcare până la ieșirea din localitate, numai bună pentru a scoate sufletul din noi.
O zi de noiembrie neașteptat de blândă (deocamdată). Aici o scurtă pauză de regrupare.
Pe dealuri au început să se metamorfozeze ușor și verdele matur și să cedeze locul primelor acorduri de toamna.
Soare, momente fără trafic și asfalf perfect pe o variantă ocolitoare. Trăim aceeași senzație pe care o ai dimineața când te urci în sa, și știi că poți să alegi drumul și direcția pe care vrei să pedalezi.
Pe drum nu pot să nu mă mir cât de mult s-a dezvoltat toata zona, de cât de multe clădiri au apărut de ultima dată când am fost pe aici.
Kilometri curg prin peisaje frumoase.
Dacă până acum am mers încet, acum am putea să ne bucurăm de faptul că mai departe mergem la vale.
La bifurcația unde se desparte drumul.
Urcarea urmată de o coborâre la fel de serioasă. Nu sunt lungi, dar pe unele bucăți, picioarele noastre le simt...
Primii care au urcat dealul...Când ne reluăm drumul, o facem cu uşurinţă căci îi dăm la vale.
Ultimele raze de soare. Minunea nu ţine mult, căci norii acoperă şi descoperă într-o agitaţie continuă. În mai puțin de o jumătate de oră, după ce soarele s-a ascuns sub un nor mare cenușiu ce plutea deasupra caselor și îmbrăca totul într-o haină tristă și melancolică, și frigul se făcuse simțitor. Așa că cel mai bine este să ai cu tine (chiar dacă doar de rezervă) o bluză/geacă pe care să o îmbraci dacă ți se face frig. Recunosc că nu am avut nevoie pentru că a fost destul de cald, însă asta nu înseamnă că nu exista în rucsac :).
Facem pauză mai lungă la terasa unui magazin sătesc din Botinești. Micile gâturi cer pauze de hidratare. După ce am aflat oricum că oferta magazinului era compusă majoritar din conserve, biscuiți și bomboane etc - am schimbat planul din mers și ne-am luat câte o cafea și ceva întăritor. În funcție de preferințe, mai poți găsi o cola sau snack-uri.
Ne ținem de drumul nostru și ușor, ușor ne vedem ajunși la barajul lacului Surduc,
Lacul Surduc în toată spendoarea lui
Oprim și la singurul magazin comunal din Fârdea, care are cam de toate: aici luăm și ceva de mâncare, apoi am pornit lejer la deal, către Hăuzești.
Păcat că la întoarcere nu mai avem parte de aceeaşi perspectivă de vis, căci norii au acoperit-o în cea mai mare parte. De altfel, ne dăm seama că aceasta e regula generală chiar şi în zilele frumoase: dimineaţa este o splendoare, apoi vin nori.
Pedalăm relaxați, trecem și de micul sat ținând drumul de pe vale. Ne-am îndepărtat privind doar înainte
Mereu apare câte un drum în fața ochilor noștri. Ne invită să privim înainte, mereu înainte...
Drumurile prin vale sunt oricum numai drepte nu...
Noi și pustiul, și vre-o doi câini ce ne lătrau din stânga.
Ultima ascensiune mai notabilă a fost aici.
Când temperaturile se apropie vertiginos de zero grade și atunci când te congelezi după fiecare coborâre, partea de plăcere din ciclism e redusă considerabil.
Chiar și fără soare în a doua jumătate a drumului, a fost o zi perfectă cu temperaturi plăcute.
Aici avem o schimbare de direcție la dreapta, către Lugoj.
Cu lăsarea serii și a frigului, pauzele au fost mai rare spre deloc. Suntem într-un fel de sprint spre mașini.
Ei bine, ultimile momente din aventura noastră sunt fără îndoială, pentru mine, un exercițiu al răbdării. Fără îndoială nerăbdarea mea are de-a face cu apropierea destinației finale (Tapia). Dăm timpul încă puțin înainte și iată-ne pe ultimii 2-3 kilometri înainte de a ajunge la sfârșitul de pedalat. Un ultim sprint și ajungem la timp și la mașini, și așa se termină o tură. Așa a fost ieri aici. A fost distractiv, interesant și frumos! Tabloul a fost completat și cu câteva ore bune de soare cu raze calde, aproape fierbinți. Încă, vara și toamna se ţin de mână. Zilele toamnei sunt numărate și îmi pare că am prins ultimul tren astăzi. Nu știu în acest moment cum arăta ziua de mâine, sper doar că vom mai avea zile frumoase de toamnă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.