Petrecerea timpului în natură este una din pasiunile mele, motiv pentru care caut să găsesc constant locuri noi de vizitat, precum și locuri în care nu am mai fost demult. La chemarea lui Marius (Dale Cannon), am mai explorat un pic Parcul Naţional Cheile Nerei - Beuşniţa. Un trip la tunele și spre cascade la fel de frumos, pentru mine, ca cel din 2015 (aici)... când am mai fost. Ne dorim să descoperim cascadele Beușniței si lacul Ochiul Bei în culori de toamnă și e o plăcere să revi. Nici nu știu cu ce să încep. Poate cu natura care este la ea acasă: aici găsești o mulțime de trasee de cicloturism, trasee de trekking, cascade, lacuri si cavități închise publicului (avene şi peşteri) despre care am mai scris și cu alte ocazii. Și, bineinteles, râul Nera care de-a lungul timpului, a sculptat munții și și-a creat niște chei extraordinar de frumoase! Popasul cel mai indicat pentru a parcurge comod toate traseele zonei, este Sasca Montană (la fel de bine poţi înnopta în Sasca Română). Am plecat de dimineaţă cu maşinile din Timișoara spre Sasca Montană (eu în mașina cu Ion, Ioana cu Marius și Mihai singur) şi de acolo am pornit pe rând, mai întâi pentru a parcurge porţiunea “La Tunele” şi apoi spre Lacul Ochiul Beiului, terminând cu cascadele de la Beușnița.
Un colt de poveste al Banatului montan
În ziua de duminică, 11 octombrierie 2020, când coborâm din maşină în centrul satului Sasca Montană şi ne dezmorţim oasele, vremea seamănă mai degrabă cu o primăvară. Începem aventura din această localitate încântătoare (unde lăsăm mașinile), spre Sasca Română. Primii km, nu sunt offroad, răgaz să îți așezi ritmul pentru forestierul din chei, apoi am urmat poteca care ne-a dus până la traversarea râului Nera.
La scurt timp după intrarea în traseu întâlnești și primul pod peste apă. Cu un aspect virgin și sălbatic, Cheile Nerei impresionează cu peisajele sale uluitoare, unice în Romania.
Am trecut râul Nera pe podul îngust, suspendat, legănat, cu podea din scânduri din lemn - o senzație originală să-l traversezi - și așa am ajuns la intrarea în chei
Ajungem la o bifurcație de drum. Pentru tunele o luăm pe cel din dreapta
Zona La Tunele este printre cele mai frumoase porţiuni de pe traseul Cheile Nerei. O succesiune de 7 tunele, care se parcurge în aproximativ un ceas până la Podul Bei
Nu este un traseu periculos, însă e nevoie de încălțăminte adecvată și un pic de atenție.
Este spectaculos pe firul apei însă și pe sus ai priveliști minunate.
Photo credit Marius.
De asemenea, există zone înguste ale potecii care trec peste stâncă și unde este amplasată o coardă metalică. Să te poți susține, ai nevoie de mâini libere.
În cei 2 km trailul te poartă în mare parte sus pe marginea stâncii (nu este ciclabilă această porțiune, dar cu grijă am putut căra bicla cu mine), cu o scurta incursiune, oarecum ciclabila, jos pe malul râului.
Nu-i nimic periculos atâta timp cât nu te grăbești și ești atent. Traseul e frecventat de turiști de toate vârstele, adulți, copii și chiar animale de companie.
Photo credit Marius
La Tunele este un tronson tare fain de cca. 2 km (între primul tunel și până la stâlpul cu indicatoare, Podul Bei, unde începe forestierul spre Ochiul Bei) care este străbătut pe o potecă ce te plimbă pe marginea stâncilor de însoțesc râul Nera, porțiune după care drumul continua pe forestier.
Photo credit Marius
Noi am traversat fără probleme tunelele. Pe jos sunt destul de multe pietre și pe alocuri câteva bălți, însă dacă ai la tine o sursă de lumină, le poți ocoli.
Înaintam veseli în răcoarea pădurii, printr-o umbră deasă și întunecată pe alocuri. Poteca este când la nivelul apei, când la înălțime, îngustându-se destul de mult în unele zone.
Este bine să ai cu tine și apă pentru că nu prea ai de unde să iei în chei. Eu am luat din râu, dar am filtrat-o printr-un filtru special.
Odată ajunşi la Podul Beiului, intrarea era liberă - mă așteptam să plătim o taxă de intrare în chei (taxa acces în parc – 5 lei/adult). Păcat, nu-i o sumă mare și sunt destui oameni pe aici. Speram să fie ferită zona de zgomotul și de aglomerația pe care le regăsim la majoritatea obiectivelor turistice. Cei care ajung cu maşina o pot parca fie la intrarea în podul Beiului, fie pot înainta 5 km pe drumul forestier ce duce spre păstrăvăria din Valea Bei.
Podul Bei este o intersecție de unde se pleacă în mai multe direcții iar până aici poți ajunge și cu mașina.
Pe aici am venit. În această variantă de traseu - am parcurs întregul sector La Tunele de cca. 2km, după care am intrat pe forestierul pe care l-am urmat până la Ochiul Beiului (marcaj bandă galbenă).
Trecând Podul Bei, cotim la stânga, Urmăm cursul râului în amonte fără prea mult efort, pe un drum bătătorit de mașină ce şerpuieşte prin pădure şi te poartă de-o parte şi de alta a Beiului, răsfăţați cu o porţie zdravănă de noxe de la maşini.
Podul Bei - Sunt 6,4 km km până la Ochiul Bei şi, pe parcurs, din cauza ploilor, era noroi, dar nu a prezentat mari probleme.
Am continuat spre Păstrăvărie, pe Valea Beiului, de data asta pe biciclete. Este un forestier pe care l-am găsit foarte potrivit pt. bike, destul de lat, cu o textura bine închegată piatra /pământ, mie mi-a plăcut fain la pedală.
Trailul prin pădure este o plăcere - însoțit de sunetul apei ce curge prin decorul verde, răcoros. Pe la jumătatea drumului, cam o oră de la Podul Beiului e o cascadă de care poți lesne să treci, mai ales dacă vii cu mașina.
Am oprit pentru a coborî câţiva metri la Cascada La Văioagă.
Un indicator îți arată că trebuie să cobori puțin ca să vezi minunăția - o cascadă nervoasă care formează un mic lac unde vara cred că e rost de bălăceală.
Splendorile naturale din Cheile Nerei. Cascada La Văioagă nu e foarte mare și nici deosebit de spectaculoasă, însă faptul că-i mai ascunsă de ochii vizitatorilor, face din ea unul din locurile acelea în care simți că te poți conecta cu natura. Simți liniștea pădurii și respiri odată cu freamătul ei.
La circa o jumătate de ceas de la cascadă, e locul de campare și imediat păstrăvăria. Totuși indiferent de traseul offroad ales, este foarte recomandat ca să treci prin acest loc. Continuând spre păstrăvărie, poţi alege dacă amâni răsfăţul unui păstrăv proaspăt la grătar pentru întoarcerea de pe traseu. Păstrăvăria se ocoleşte prin stânga pe la o barieră din dreptul locului de campare, sau urmând indicatorul de pe poartă, pe o potecă (îngustă) Fiind proprietate privată, nu avem voie să intrăm prin curte. Oricum, scrie pe gard.
Drumul spre lacul Ochiul Beiului ne-a scos în cale și o micuţă cascadă.
De la Ochiul Beiului apar indicatoare spre Cascada Beuşniţa (marcaj cruce roşie). Acolo scrie că facem 1/2 h, dar în 15-20 de minute se ajunge. Atenţie că pe tot parcursul traseului se merge pe lângă firul apei, care e numai cascade-cascade. De aceea se şi numesc de fapt cascadele Beuşniţei. Căci nu e doar una.
Mic și cochet lacul Ochiul Beiului, pare unul din locurile care nu are nevoie de retuşuri pentru a da bine în poze, iar după trecerea lui pe cele două podețe mici din lemn poate fi cam tricky să gășesti rapid continuarea trailului spre cascada Beușnița.
Ochiul Beiului a cărui nuanță de turcoaz, are o apă extrem de clară, pe fundul căruia pot fi zărite și pietrele învăluite de plante, nu îngheaţă niciodată datorită izbucului care îl alimentează mereu cu apă proaspătă...
Șir indian pe poteci şi cozi la fotografiat, parcă am fi în vârf de sezon, mai ceva ca îmbulzeala din autobuze. De la lac, imediat după al doilea podeț, se urcă câțiva metri destul de înclinat, să zic 50-60 m de pushbike (nu prea-s ciclabili) după care drumul continuă lin până la cascada Beuşniţa, urmând marcajul cu bandă albastră. În realitate nu faci mai mult de jumătate de oră și traseul este foarte ușor și bun și de bicicletă. Printre copaci, pe firul apei apar şi alte cascade mai mici ale Beuşniţei, una mai faină că cealaltă.
Pe principiul cu cât mai multă apă, cu atât mai bine ies fotografiile şi cu atât mai mare e încântarea. Cascada Beușnița (cea la care se oprește toată lumea) de unde fără bike am făcut un detour pâna la cascada Beușnița 2. În jurul cascadei înalte de 15 metri e un microclimat tare plăcut.
Ne opream de multe ori pe malul râului, admirând micile cascade și pietrele uriașe. Inconvenientul este că, dacă vi să faci Cheile Nerei într-o peioadă în care n-a plouat mai deloc (aşa cum e indicat ca să nu ai probleme pe traseu din cauza apei), Cascada Beuşniţa e posibil să fie secată, şi nu mai are acelaşi farmec. Aşadar, cel mai bine e să ajungi în zonă într-o perioadă potrivită, adică nici după multe ploi, dar nici în perioadă foarte secetoasă.
Am avut timp berechet să urc, să casc gura, să mă bucur de peisaj și să admir cascada și tot ce oferă natura în cele mai frumoase momente ale zilei... mi-a plăcut mult…chestiune de gustibus.
Cascada Beușnița 2. Am fost norocoşi că am prins câteva firicele de apă pe toate cascadele vizitate.
Cascadele Beușniței se varsă peste stâncile-i înverzite, sfârșind într-o liniște deplină la baza abruptului. Probabil nu multă lume știe de o a doua cascadă care este la doar câteva minute deasupra celei la care ajunge și se oprește toată lumea.
Nu sunt cele mai mari sau cele mai spectaculoase cascade din țară noastră, însă sunt, cu siguranță, unele dintre cele mai pitorești, vărsările ei albe de apă formând un contrast incredibil cu mușchiul verde ce îmbracă stâncile de dedesubt, precum și cu depunerile roșiatice de argila din jur.
Vărsările ei albe de apă formează un contrast incredibil cu mușchiul verde ce îmbracă stâncile de dedesubt, precum și cu depunerile roșiatice de argilă din jur.
Travesăm apa și continuăm pe malul stâng până la Beușnița 1, apoi retur spre lacul Ochiul Beiului si continuarea forestierului pietruit spre păstrăvărie unde o să facem un popas.
Pe aici am coborât de la Beușnița 2
Aproape de Lacul Ochiului Beiului aveam și Cetatea Ildia, unde nu am ajuns. La întoarcere ne-am oprit la păstrăvărie să mâncăm, căci deja muream de foame. Ne-am potolit pofta cu o porție de păstrăvi la grătar și o bere.
Apoi din nou la pedale pe drumul spre Podul Bei.
Înainte de a pleca din Cheile Nerei, văzusem asfaltul ca variantă de înlocuire pt. trailul tricky din La Tunele, așa că pe drumul spre Sasca Montană am făcut un mic ocol prin Potoc.
Drumul spre Potoc
Uitându-mă în spate .
După o incursiune pe asfalt prin satul Potoc, apusul ne prinde din urmă. Am ajuns în Sasca Montană, și la capătul unei ture pe care am savurat-o pe deplin, foarte relaxantă, imagini frumoase și aer curat.
Noi nu ne-am propus prea multe de la acest traseu, ci doar să ne bucurăm de spectacolul cheilor. Și ne-am bucurat din plin. La Tunele-Văioaga-Ochiul Beiului și Beușniţa ar fi cel mai popular traseu din Cheile Nerei, fiind plăcut, lejer şi practicabil de orice categorie de vârstă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.