Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr
Ca să poţi vedea frumuseţile Nerei trebuie să treci prin ele. Tunelurile de la Sasca Română pot fi o frumoasă alternativă pentru iubitorii de natură care doresc să ajungă la Podul Bei, punctul de plecare pentru multe alte trasee prin Parcul Național Cheile Nerei.
Nera izvorăște din platoul Semenicului și...( este unul din râurile importante din Banatul Montan) curge în partea de sud a Munţilor Aninei prin cheile cu acelaşi nume şi reprezintă limita spre Munţii Locvei. Cel mai important afluent al ei este Minişul care primeste pe stânga pârâul Poneasca. Ceilalţi afluenţi, mai puţin importanţi, sînt: Valea Rea şi Beul cu Chichiregul. Toţi însă străbat numai calcare şi formează chei sălbatice. Imediat de la Sopotul Nou Nera se avântă cu forță printre munții așezați ca o barieră în drumul ei spre Dunăre, dând astfel naștere la Cheile Nerei, ce se întind pe 22 km (pân'la Sasca Română) fiind și cele mai lungi chei din țară. Pădurea deasă de prin apropierea Nerei dă și ea uneori aspectul unei jungle sălbatice foarte frumoase. Parcurgerea cheilor se pot face fie pe jos pe poteca marcată care la un moment dat se mută de pe un mal pe altul necesitând traversarea albiei Nerei, fie cu bărci pneumatice puse la dispoziţie de firmele de rafting.
Încep prin a prezenta filmul din frumoasa tură.
Traseul la care m-am rezumat împreună cu alți biciclişti și pe care în continuare am să-l descriu, pornește din localitatea Sasca Montană sau chiar din Sasca Română. Se trece puntea suspendată urmând malul drept al Nerei, apoi pe poteca săpată în stâncă şi situată la, 5 m deasupra Nerei, se trece prin cele şase tunele săpate în stâncă, primul, tunelul Mare fiind şi cel mai lung, se ajunge la Podul Beiului. De la confluenta Văii Beiului cu Nera, se poate vedea Dealul Caraula cu stâncile şi grohotişulile sale.
Pentru a ajunge în Sasca Montană ai nevoie de o mașină pentru că nu există tren sau alt mijloc de transport. Noi am ajuns din Oravița pe biciclete (până aici am călătorit cu maşinilel din Timișoara) traversând Ciclova Română, Ilidia, Socolari, Potoc și Sasca Montană.
Parcurgerea pe biciclete (atât cât s-a putut) a traseului de la Sasca Montană are o lungime de aproximativ 5 km și poate fi parcurs în aproximativ 1 oră până la Podul Bei. Poteca săpată în stâncă pe care am urmat-o este marcată din loc.
Trecând Podul Bei şi cotind la stânga, urmăm cursul râului în amonte pe un drum de căruţă fără prea mult efort. Mergând pe Iângă apa limpede şi rece a Beiului, se trece prin poiana de la Morile Potocului, apoi pe lângă Cantonul şi Păstrăvăria de pe Bei, după care se ajunge, la Cascada Văioagă, Lacul Ochiul Beiului și Cascada Beușnița. Situația pe teren este mai complicată așa că o explic mai în detaliu la pozele respective.
De la Tunele, pân'la Cascada Beușnița.
De aici începe totul.
Autogara din Oravița este punctul de plecare în tură dar și locul unde ne-am lăsat mașinile in siguranța (cu acordul celor de la autogară)
Dimineața devreme pe o căldură deja infernală pornim spre Sasca Montană
Ritmul a fost unul destul de alert, ceea ce a dus la distanțe destul de mari intre noi.
Socolari
Sasca Montană, s-a lăsat cu o pauză
Casa verde
Potecă dragă potecă
Înainte de tunele întâlnim un panou informativ
Atunci când ieșim din pădure ies la iveală priveliști de neuitat
Întâlnim primul minitunel prin care trecem.
Înaintăm cu ușurință pe poteca îngustă săpată în stâcă la mai bine de zeci de metrii deasupra albiei râului
Se merge în coloană, locul este destul de îngust, uneori chiar și cu pasul piticului și foarte aplecați să nu ne lovim la cap.
Zona la tunele este printre cele mai frumoase porțiuni de pe traseul Cheile Nerei
Ultimul tunel și cel mai lung dinspre Podul Beiului ce are aproximativ 40 m
După aproximativ o oră ieșim din ultimul tunel. Am ajuns la Podul Beiului. Aici stau rangeri unde platesti intrarea in parcul național, o taxa de 5 roni de persoană. Ne tragem puțin sufletul, nu ca ar fi fost greu traseul dar e necesară o regrupare.
Indicatorul spre Sasca Română arată 1h30, noi însă am făcut ceva mai puțin. Aici se mai poate ajunge și cu mașina prin satul Potoc (pe drumul care se vede în față). Ne hidratăm puțin după care ne pregătim să continuăm.
Ne aflăm la intersecția a trei trasee care mai de care mai frumoase. După ce am treversat Podul Beiului și am cotit la stanga am dat de niște panouri și indicatoare ce ne îndrumă spre diferite locații. Tot pe aici Nera primeste pe dreapta un afluent important, Beiul.
De la Podul Bei mergând pe Iângă apa limpede a Beiului, se trece prin poiana de la Morile Potocului, apoi pe lângă Cantonul și Păstrăvăria de pe Bei, după care ajungem la Ochiul Beiului. Drumul forestier de pe valea Beiului, se poate parcurge și cu masina.
Până la păstrăvărie avem cca 5 km, apoi începe poteca până la Ochiu Beiului și Cascada Beușnița.
Beiul ia naștere din apa ce izvorește din izvoarele carstice ale Beușniței, la care se adaugă și izvorul de la Ochiul Beiului, nu se strânge din pârâiașe de suprafață, tocmai de aceea are o apă limpede și cristalină.
Pe la jumătatea drumului ne-am oprit pentru a vedea cascada La Vaioagă. Fiți atenți pentru că este doar un panou micuț la drum, altfel probabil o ratați.
Cascada la Văioagă
De la Păstrăvărie am pornit spre lacul Ochiul Beiului însă nu înainte de a poposi la Campingul Valea Beiului de unde am servit câte un păstrăv la grătar. Aici la Campingul de lângă Păstrăvărie se poate campa și se poate lăsa mașina. Atenție, că păstrăvăria se ocolește prin stânga. Când ajungeți la gard se observă o potecă pe care trebuie să o urmezi. Fiind o proprietate privată nu e voie prin curte, scrie și pe gard.
O micuță cascadă înainte de lacul Ochiul Beiului.
Din acest loc, după ce se trece podețul se poate intra și pe traseul triunghi albastru, apar indicatoare spre Cascada Beușnița.
Ochiul Beiului. Lac carstic care este alimentat de un curs de apa subteran care prin fenomenul de exurgență iese la lumina zilei pe fundul colinei în care s-a format lacul. Din acest loc se poate face și traseul spre Cascada Beușnița, care se afla la circa 1,5 km în amonte pe Râul Beușnița.
Mai sus de Ochiul Beiului se află albia Beiului care este seacă, numit Beiul Sec. Traseul continuă pe Valea Beiului Sec iar după o oră se ajunge la ruinele Cantonului Silvic Delamea (Beiul Sec). De aici prin partea de nord a Poienii Gura Racăjdeanului, se intră în pădure, se ajunge în Poiana lui Marcu, de unde pe Valea Padina Seacă se ajunge la Crivina și în continuare pe DN 57B se ajunge la Anina. Pe valea Beului Sec, traseul este mai dificil deoarce nu există o cale clara de parcurs, traseul fiind chiar prin valea seacă a râului, iar timpul aproximativ de parcurs ar fi de 8 h, distanţa aproximativă de parcurs: 19 km
Bicicleta care a făcut posibilă deplasarea mea în această tură.
Atenție, dați o mai mare atenție deplasării deoarece pe parcursul traseului se merge pe lângă firul apei care... e numai cascade.
Cascada Beușnița.
Tot ce pot să vă spun este că e bine să ajungeți într-o perioadă potrivită din an, adică nici după prea multe ploi dar nici intr-o perioadă foarte secetoasă, e posibil să o găsiți secată și uscată și nu mai are același farmec.
Drumul de întoarcere îl facem spre Socolari pe dealurile Socolari, pe la ruinele Cetății Ilidia. O zonă mai puțin umblată însă destul de interesantă, iar mai departe spre Ilidia, Ciclova Română și Oravița.
Ajunși cu bine înapoi la Mașini
Zona întreagă merită vizitată...daca tot ajungeţi aici. Cheile Nerei sunt superbe. Le-am parcurs de mai multe ori. Zona este de o salbaticie si frumusete extraordinară iar traseul este uşor de parcurs. Vipere nu am întâlnit.. din fericire! De aici ne asteaptă un drum cam luuung spre casă după o zi frumoasă de pedalat.
S-a așternut iarna și aici cu ale ei veșminte înghețate, și pline de mister. Prin urmare am luat iarăși drumul muntelui. Planul e destul de simplu, sâmbătă dimineața pornim spre Ilova, până la capătul satului (mai aproape de poalele munților). Frig aici în această dimineață -20 °. Și totuși asta nu ne-a împiedicat absolut deloc să ne bucurăm de o tură de trekking în natură. De îndată ce oprim maşina, căutăm să nu pierdem prea mult timp și să plecăm. Pornim la drum pe traseul desenat spre dealul Piatra Ilovei, situat în partea sud vestică a munților Țarcu din apropierea satului Ilova. Relieful regiunii este accidentat, vârful fiind situat la 874 m altitudine. Colegi de tură: Mely și Liviu Călătorii în pandemie Suntem la altitudinea de 490 m, la poalele vârfului Piatra Ilovei, şi suntem decişi să urcăm până în vârf. Ilova: strada principală Așadar, ne-am stabilit plecarea de aici De la ieșirea din sat se cotește la stânga și se intră pe un drum posibil plin de noroi, am avut noroc că er
Munţi, munţi, munţi! Altceva? Tot munţi. Ultima ieşire din luna Ianuarie ne poartă paşii spre Vârful Babei (1833 m alt.) din Munţii Cernei, o tură care s-a desfăşurat în condiţii de iarnă primăvăratică. Din nou provocare, descoperire și distracție. M-a mâncat tălpile să încerc ce nu am reuşit în urmă cu două săptămâni. Vorba aia! Vrei traseu ? Îl faci ca lumea, de la cap la coadă, pricipalul e să ai vreme bună, nu mai contează când te întorci dacă ai frontală. Am aşteptat, fără nicio grijă, să văd cum vremea se anunţă faină cu câteva zile înainte de weekend. Şi chiar aşa a fost. Zic băi...nu se poate, cât noroc pe capul meu! Asta a fost! Pentru că aveam intenţia de a face traseul, pornim de dimineaţă din Timişoara, şi iată-ne în Cornereva, sâmbătă la 9:30, departe de oraşul zgomotos. Parcăm maşina ca de obicei în Zmogotin, cătunul îconjurat de dealuri supebe dar şi de un alb care îşi clăteşte prospeţimea în soarele cald, şi împeună cu alţi 11 începem să urcăm pe un crac ce ies
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.