Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr
Dacă aștepți vremea perfectă nu vei merge nici o dată pe la munte.
Noi am mers chiar daca s-au anunțat furtuni, iar traseul a fost cât să ne simțim bine, chiar puţin mai mult.
Mai jos aveți povestea.
Ideea de traseu era să pornim in principal pe drumurile forestiere din zona lacului Buhui, canton forestier Cârneală, apoi pe Valea Poneasca şi returul la maşini prin Cheile Minişului pe drumul naţional DN58, dar anumite intâmplări au făcut ca lucrurile să stea altfel:
• Traseul a inceput de la: Valea Minişului - Valea Poneasca - Poneasca - Canton forestier Cârneală - Lacul Buhui - Valea Minişului.
După atâtea ture în ultimii ani prin Banatul Montan, tot mai găsesc locuri care să mă surprindă.
Un circuit mult prea frumos (pe o vreme capricioasă) pe limita teritorială a parcurilor naţionale Semenic – Cheile Caraşului şi Cheile Nerei Beuşniţa.
Traseul poate fi parcurs atât intr-un sens cât şi în celălat şi urmează în principal drumurile forestiere prin valea Poneasca şi pe lângă lacul de acumulare Poneasca (fără apă - nu a avut nici o dată), apoi continuă spre Cantonul forestier Cârneală şi prin zona lacului Buhui.
Legătura între Anina şiPoneasca se face prin Cheile Minişului, pe drumul naţional DN 58 ce trece pe sub bolta stâncoasă a versantului şi şerpuieşte pe valea râului Miniş și pe lângă lacul Gura Golumbului. Cascada Bigăr şi Izbucul Bigăr, precum şi lacurile Buhui şi Golumbul sunt locuri spectaculoase în care ai parte de relaxare şi bucurie.
Totuşi in turele noastre nu mergem pe drumuri doar să arătăm lumii doar un trak gps cu mulţi km parcurşi şi cu diferente mari de nivel, vrem să arătăm ce locuri și privelişti minunate se pot găşi.
•23 Mai 2015
La doi paşi de Paralela 45 în parcarea din apropierea Cascadei Bigar. O poveste cunoscută de majoritatea participanților prezenţi.
După cum bine se ştie NU trebuia să ajungem cu maşinile până în acest loc, însă o ploaie puternică s-a abătut pe noi imediat ce am ajuns în Anina. În timp ce aşteptăm cuminţi în maşini să se mai domolească (rupere de nori nu alta), şi cum acet lucru nu părea că s-ar întâmpla prea curând, pleacă o mașină și cei din interiorul ei precizând că se vor întoarce doar se duc până la Bigăr până ce se opreste ploaia. Majoritatea nu ştiau de ce se pleacă, și de aici au început să curgă plecările crezând că așa trebuie fără ca cineva să întrebe ceva. Așa am ajuns toţi până aici, nu visam eu că se plănuieste altceva. Abia aici am aflat că erau câțiva vorbiți între ei şi doreau să facă un traseu prin altă parte. Poate ăsta le era planul de la început sau poate că nu, și doar ploaia le-or fi dat alte idei, nu stiu, cert e că planurile mele au fost oarecum deja date peste cap pentru că nu trebuia să pierdem timp venind până aici. Între timp s-au mai luat și alte decizii şi astfel ne-am format două grupuri. Aici ne evaluam optiunile: am făcut rapid o revizuire a traseului și am stabilit plecarea din Valea Minişului şi nu din Anina aşa cum aveam stabilit.
Deocamdată micile dispute s-au mai liniștit. Am aflat și cine sunt aceeia care doresc să facă un alt traseu, dar şi cine vine cu noi. Nu toţi au fost încântați de deciziile şi schimbările apărute, vrând totuşi să parcurgă traseul pentru care au venit, cu noi, doar că dar depindeau de mașina celorlalţi. Vorba aia, nu întotdeauna se potrivesc planurile făcute acasă cu cele de la piață.
După ce te zbați să faci ceva... vine unul şi îți dă toate planurile peste cap și, tot el este acela care se simt ofensat sau are tonul ridicat. Au fost vre-o 3-4 dar nu mai contează. Pe viitor trebuie evitate astfel de întâmplări. Ploaia "bat-o vina", că de la ea a plecat totul...! dar las'că-i bine, este loc pentru toată lumea şi fiecare merge pe unde vrea.
Pentru moment nu plouă (şi suntem aproape gata să plecăm) însă norii de deasupra noastră spun cu totul altceva. Vom merge indiferent de ce va fi şi vom vedea.
Plecăm mai hotărâţi ca nici o dată. Din experienţă stiam ca nu va ploua toată ziua şi aveam de gând sa ne strecurăm cu tactică şi răbdare printre reprizele de ploaie.
Pornim înapoi pe Valea Minisului pân'la intrarea din valea Poneasca. Aici cotim la dreapta în ciuda ploii (care deja a început mărunt) dacă tot am venit până aici, nu mai puteam da înapoi.
Intrăm pe valea Poneasca. Încă o ploaie, fulgere şi descărcări elctrice. Este a doua sau a treia torențială din dimineața asta. Pedalăm rapid în căutarea unui scut oferit de copacii de pe marginea drumului. Nu ajută foarte mult insă reușim să luăm pe noi pelerinele şi plecăm mai departe.
Băltoace formate în doar câteva minute de la ploaie.
Păcălim într-un fel sau altul adâncimea bălţii ocolind pe margine fără să ne luăm apă la opinci.
Am ținut-o tot aşa prin băltoace o bucată bună de drum, practic până ce a început urcarea.
Urcarea e pietroasa şi apoi un plai înierbat, şanse minime deci pentu noroiul lutos. Drumul musteste de apă, am prins 3 ploi torenţiale.
Aşa dar scăpăm și de ploaie și iată-ne urcând serpentinele drumului de contur de pe versantul stâng al lacului de acumulare Poneasca (fără apă) care nici o dată nu a fost umplut din cauza inchiderii și ulterior dezafectării centralei de la Crivina după anii 1990.
Un mic respiro şi o regrupare.
Aici sunt drumurile de contur ale lacului de pe versantul stâng și drept ce se intâlnesc, noi am venit pe cel din stânga.
Cabană silvică la coada lacului Poneasca ce părea destul de părăsită, nu ne-am oprit.
Pedalăm cot la cot pe drumuri de pietriş, intrând şi ieşind din valuri de ceaţă umedă, bucurându-ne de scurte momente de soare.
După o regrupare avută in acest loc, valul ne-a dus mai departe urmând drumul din dreapta, călcat de maşini atât de bun incât nici nu am observat când am ratat celălat drum mai puțin vizibil pe care trebuia să mergem.
Am continuat în amonte o bună vreme fără să îmi pun problema că aș putea să mă fi rătăcit, și fără să arunc măcar o privire pe GPS.
Au apărut și primele baraje naturale care ne-au incetinit. Drumul a inceput să fie un fel de albie, pe aici curgea apa și era tot mai dificil de mers pe bicicletă chiar și de impins bicicleta. Tocmai am realizat că nu suntem pe drumul cel bun, şi că va trebui să ne întoarcem pân'la prima cotitură, acolo se afla şi intersecția de drum pe care defapt am ratat-o. Aici suntem pe drumul care duce pe Valea Bârzavei iar noi trebuie să ajungem la cantonul Cârneală.
Partea bună e că de aici am fost mai atent acordând o mai mare importanță GPS-ului, nu de alta dar pierdeam timp prețios pe dute -vino şi nici traseul pe sensul acesta de mers nu ne avantajează foarte mult. Dacă am fi plecat din Anina am fi fost pe coborâre, aşa avem foarte mult de urcat.
De pe la jumatatea zilei a fost o excelentă zi plăcută cu soare si cu chef de pedalat.
Urcarea lejeră ne duce şerpuind printre imaginile superbe spre cantonul Cârneală, iar soarele începe și încălzeste bine și e chiar plăcut să pedalezi.
Urcarea lejeră ce ne duce spre cant. Cârneală ne incălzeste bine și e chiar plăcut plăcută.
După ploaie, cu pământul mustind de apă şi cu frunze abia înmugurite în pădurea de fag prin care urcăm.
Dintr-acolo am venit si asteptăm pe cei rămaşi mult în urmă.
Cu rucsacii în spate şi la deal prin iarba udă, ne mai încurcă şi nişte arborii doborâţi de furtună.
Pe traseu pana la cantonul Cârneală avem parte de foarte multe ballti, unele chiar foarte adânci se semanau cu niste mini-lacuri.
Şi uite aşa dând din pedale am ajuns la cantonul Cârneală
Cantonul Cârneală
Surprinzător de bine arată acest canton. Poate cel mai frumos si bine ingrijit dintre cele pe care le-am vazut in plimbarile mele cu bicicleta pe drumurile forestiere.
Imediat dupa acest canton avem parte de o portiune de drum rectiliniu foarte bun in directia noastra spre lacul Buhui
Ultima dată am fost aici când am fost la Cascada Bigar, dacă nu îți faci drum special pe aici nu prea ai cum să vii doar in trecere fiind situat la vre-o 3 km de Anina
O poiană extrem de vrumoasă. Stăm puțin aici si continuăm pe drumul superb prin pădure
Exista un traseu de contur al lacului ce se poate face intr-un traseu uşor dar şi cu bicicleta.
Luând viteză la vale, mă opresc brusc la ieșirea din pădure atunci când zăresc in depărtare Anina.
Am ieşit la DN 58, intre Anina şi Steierdorf, o localitate componentă a oraşului Anina.
De aici inapoi la mașini.
Timpul zboară şi iată-ne pe drumul naţional DN 58 ce şerpuieşte pe valea râului Miniş și pe lângă lacul Gura Golumbului.
Ultima dată am trecut pe aici când am fost la cascada Bigar.
Lacul de acumulare Poneasca trebuia să asigure apa necesară funcționării termocentralei de la Crivina (Anina) spre care era transportată apa prin intermediul conductei de metal ce poate fi vazută şi astăzi pe marginea soselei ce parcurge Valea Minișului.
Unul dintre aceste locuri de vis se află la doar două ore de mers cu mașina de Timișoara, în apropiere de oraşul Anina, Caraș-Severin. Vorbim despre Cheile Gârliștei, de departe aceste chei sunt cele mai sălbatice din câte am avut privilegiul să străbat până acum. Ele impresionează datorită unor porțiuni cu Versanții foarte abrupți care se ridică din apa râului cu acelaşi nume şi au o lungime de aproximativ nouă kilometri. Încep de la ieșirea din orașul Anina, și se termină cu aproximativ un kilometru înainte de a intra în satul Gârliște. Pot fi accesate din orașul Anina sau din satul Gârliște. Cheile Gârliştei, de-o frumuseţe aparte cu locuri mirifice și peisaje unice. Mely, cel care mă pune în temă cu vreo trei-patru zile înainte că ar fi veme frumoasă de o drumeție. Întrucât nu am alte planuri iar vremea se arată a fi una frumoasă chiar şi pentru bicicletă, accept şi mă gândesc la un traseu inedit în Munții Aninei. Ce altceva poate fi mai frumos în această perioadă a anului
Zi de vineri, evident însorită pentru a face în ciudă celor care se duc la muncă... Mely vine și de data asta cu ideea să mergem cu cortu peste noapte, că știe el un loc frumos și liniștit unde a mai fost. Printre aceste locuri se găsește și Poiana Mărului, locul unde se spune că se respiră cel mai curat aer. Eu am preferat mereu locurile liniștite în care mă pot bucura cu adevărat de timpul petrecut acolo, iar ideea unei excursii cu cortul, în aer liber, este întotdeauna binevenită, pentru că vreau să mă bucur de vremea de afară, de soare. Vreau să mă bucur de lucrurile spontane și nu programate. Nu te-ntâlnești prea des cu șansa să te poți deconecta de freamătul cotidianității. Nu toata lumea se dă în vânt după contactul apropiat cu natura. Mulți nu și le permit. Iar și mai mulți nu le considera o prioritate, sau nu le vad ca pe un obiectiv de bifat pe lista lucrurilor de făcut până la o anumită vârstă. Alteori, motivele sunt dintre cele mai neașteptate. Toate se concentrează în jur
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.