Dacă aștepți vremea perfectă nu vei merge nici o dată pe la munte.
Noi am mers chiar daca s-au anunțat furtuni, iar traseul a fost cât să ne simțim bine, chiar puţin mai mult.
Mai jos aveți povestea.
Ideea de traseu era să pornim in principal pe drumurile forestiere din zona lacului Buhui, canton forestier Cârneală, apoi pe Valea Poneasca şi returul la maşini prin Cheile Minişului pe drumul naţional DN58, dar anumite intâmplări au făcut ca lucrurile să stea altfel:
• Traseul a inceput de la: Valea Minişului - Valea Poneasca - Poneasca - Canton forestier Cârneală - Lacul Buhui - Valea Minişului.
După atâtea ture în ultimii ani prin Banatul Montan, tot mai găsesc locuri care să mă surprindă.
Un circuit mult prea frumos (pe o vreme capricioasă) pe limita teritorială a parcurilor naţionale Semenic – Cheile Caraşului şi Cheile Nerei Beuşniţa.
Traseul poate fi parcurs atât intr-un sens cât şi în celălat şi urmează în principal drumurile forestiere prin valea Poneasca şi pe lângă lacul de acumulare Poneasca (fără apă - nu a avut nici o dată), apoi continuă spre Cantonul forestier Cârneală şi prin zona lacului Buhui.
Legătura între Anina şiPoneasca se face prin Cheile Minişului, pe drumul naţional DN 58 ce trece pe sub bolta stâncoasă a versantului şi şerpuieşte pe valea râului Miniş și pe lângă lacul Gura Golumbului. Cascada Bigăr şi Izbucul Bigăr, precum şi lacurile Buhui şi Golumbul sunt locuri spectaculoase în care ai parte de relaxare şi bucurie.
Totuşi in turele noastre nu mergem pe drumuri doar să arătăm lumii doar un trak gps cu mulţi km parcurşi şi cu diferente mari de nivel, vrem să arătăm ce locuri și privelişti minunate se pot găşi.
•23 Mai 2015
La doi paşi de Paralela 45 în parcarea din apropierea Cascadei Bigar. O poveste cunoscută de majoritatea participanților prezenţi.
După cum bine se ştie NU trebuia să ajungem cu maşinile până în acest loc, însă o ploaie puternică s-a abătut pe noi imediat ce am ajuns în Anina. În timp ce aşteptăm cuminţi în maşini să se mai domolească (rupere de nori nu alta), şi cum acet lucru nu părea că s-ar întâmpla prea curând, pleacă o mașină și cei din interiorul ei precizând că se vor întoarce doar se duc până la Bigăr până ce se opreste ploaia. Majoritatea nu ştiau de ce se pleacă, și de aici au început să curgă plecările crezând că așa trebuie fără ca cineva să întrebe ceva. Așa am ajuns toţi până aici, nu visam eu că se plănuieste altceva. Abia aici am aflat că erau câțiva vorbiți între ei şi doreau să facă un traseu prin altă parte. Poate ăsta le era planul de la început sau poate că nu, și doar ploaia le-or fi dat alte idei, nu stiu, cert e că planurile mele au fost oarecum deja date peste cap pentru că nu trebuia să pierdem timp venind până aici. Între timp s-au mai luat și alte decizii şi astfel ne-am format două grupuri. Aici ne evaluam optiunile: am făcut rapid o revizuire a traseului și am stabilit plecarea din Valea Minişului şi nu din Anina aşa cum aveam stabilit.
Deocamdată micile dispute s-au mai liniștit. Am aflat și cine sunt aceeia care doresc să facă un alt traseu, dar şi cine vine cu noi. Nu toţi au fost încântați de deciziile şi schimbările apărute, vrând totuşi să parcurgă traseul pentru care au venit, cu noi, doar că dar depindeau de mașina celorlalţi. Vorba aia, nu întotdeauna se potrivesc planurile făcute acasă cu cele de la piață.
După ce te zbați să faci ceva... vine unul şi îți dă toate planurile peste cap și, tot el este acela care se simt ofensat sau are tonul ridicat. Au fost vre-o 3-4 dar nu mai contează. Pe viitor trebuie evitate astfel de întâmplări. Ploaia "bat-o vina", că de la ea a plecat totul...! dar las'că-i bine, este loc pentru toată lumea şi fiecare merge pe unde vrea.
Pentru moment nu plouă (şi suntem aproape gata să plecăm) însă norii de deasupra noastră spun cu totul altceva. Vom merge indiferent de ce va fi şi vom vedea.
Plecăm mai hotărâţi ca nici o dată. Din experienţă stiam ca nu va ploua toată ziua şi aveam de gând sa ne strecurăm cu tactică şi răbdare printre reprizele de ploaie.
Pornim înapoi pe Valea Minisului pân'la intrarea din valea Poneasca. Aici cotim la dreapta în ciuda ploii (care deja a început mărunt) dacă tot am venit până aici, nu mai puteam da înapoi.
Intrăm pe valea Poneasca. Încă o ploaie, fulgere şi descărcări elctrice. Este a doua sau a treia torențială din dimineața asta. Pedalăm rapid în căutarea unui scut oferit de copacii de pe marginea drumului. Nu ajută foarte mult insă reușim să luăm pe noi pelerinele şi plecăm mai departe.
Băltoace formate în doar câteva minute de la ploaie.
Păcălim într-un fel sau altul adâncimea bălţii ocolind pe margine fără să ne luăm apă la opinci.
Am ținut-o tot aşa prin băltoace o bucată bună de drum, practic până ce a început urcarea.
Urcarea e pietroasa şi apoi un plai înierbat, şanse minime deci pentu noroiul lutos. Drumul musteste de apă, am prins 3 ploi torenţiale.
Aşa dar scăpăm și de ploaie și iată-ne urcând serpentinele drumului de contur de pe versantul stâng al lacului de acumulare Poneasca (fără apă) care nici o dată nu a fost umplut din cauza inchiderii și ulterior dezafectării centralei de la Crivina după anii 1990.
Un mic respiro şi o regrupare.
Aici sunt drumurile de contur ale lacului de pe versantul stâng și drept ce se intâlnesc, noi am venit pe cel din stânga.
Cabană silvică la coada lacului Poneasca ce părea destul de părăsită, nu ne-am oprit.
Pedalăm cot la cot pe drumuri de pietriş, intrând şi ieşind din valuri de ceaţă umedă, bucurându-ne de scurte momente de soare.
După o regrupare avută in acest loc, valul ne-a dus mai departe urmând drumul din dreapta, călcat de maşini atât de bun incât nici nu am observat când am ratat celălat drum mai puțin vizibil pe care trebuia să mergem.
Am continuat în amonte o bună vreme fără să îmi pun problema că aș putea să mă fi rătăcit, și fără să arunc măcar o privire pe GPS.
Au apărut și primele baraje naturale care ne-au incetinit. Drumul a inceput să fie un fel de albie, pe aici curgea apa și era tot mai dificil de mers pe bicicletă chiar și de impins bicicleta. Tocmai am realizat că nu suntem pe drumul cel bun, şi că va trebui să ne întoarcem pân'la prima cotitură, acolo se afla şi intersecția de drum pe care defapt am ratat-o. Aici suntem pe drumul care duce pe Valea Bârzavei iar noi trebuie să ajungem la cantonul Cârneală.
Partea bună e că de aici am fost mai atent acordând o mai mare importanță GPS-ului, nu de alta dar pierdeam timp prețios pe dute -vino şi nici traseul pe sensul acesta de mers nu ne avantajează foarte mult. Dacă am fi plecat din Anina am fi fost pe coborâre, aşa avem foarte mult de urcat.
De pe la jumatatea zilei a fost o excelentă zi plăcută cu soare si cu chef de pedalat.
Urcarea lejeră ne duce şerpuind printre imaginile superbe spre cantonul Cârneală, iar soarele începe și încălzeste bine și e chiar plăcut să pedalezi.
Urcarea lejeră ce ne duce spre cant. Cârneală ne incălzeste bine și e chiar plăcut plăcută.
După ploaie, cu pământul mustind de apă şi cu frunze abia înmugurite în pădurea de fag prin care urcăm.
Dintr-acolo am venit si asteptăm pe cei rămaşi mult în urmă.
Cu rucsacii în spate şi la deal prin iarba udă, ne mai încurcă şi nişte arborii doborâţi de furtună.
Pe traseu pana la cantonul Cârneală avem parte de foarte multe ballti, unele chiar foarte adânci se semanau cu niste mini-lacuri.
Şi uite aşa dând din pedale am ajuns la cantonul Cârneală
Cantonul Cârneală
Surprinzător de bine arată acest canton. Poate cel mai frumos si bine ingrijit dintre cele pe care le-am vazut in plimbarile mele cu bicicleta pe drumurile forestiere.
Imediat dupa acest canton avem parte de o portiune de drum rectiliniu foarte bun in directia noastra spre lacul Buhui
Ultima dată am fost aici când am fost la Cascada Bigar, dacă nu îți faci drum special pe aici nu prea ai cum să vii doar in trecere fiind situat la vre-o 3 km de Anina
O poiană extrem de vrumoasă. Stăm puțin aici si continuăm pe drumul superb prin pădure
Exista un traseu de contur al lacului ce se poate face intr-un traseu uşor dar şi cu bicicleta.
Luând viteză la vale, mă opresc brusc la ieșirea din pădure atunci când zăresc in depărtare Anina.
Am ieşit la DN 58, intre Anina şi Steierdorf, o localitate componentă a oraşului Anina.
De aici inapoi la mașini.
Timpul zboară şi iată-ne pe drumul naţional DN 58 ce şerpuieşte pe valea râului Miniş și pe lângă lacul Gura Golumbului.
Ultima dată am trecut pe aici când am fost la cascada Bigar.
Lacul de acumulare Poneasca trebuia să asigure apa necesară funcționării termocentralei de la Crivina (Anina) spre care era transportată apa prin intermediul conductei de metal ce poate fi vazută şi astăzi pe marginea soselei ce parcurge Valea Minișului.
Toamna se numără kilometrii în șa și dovlecii! Pe 19 septembrie 2026, am lăsat mașina în parcarea Lidl din Jimbolia și am pornit pe biciclete, împreună cu fiica mea, Roxana, spre Festivalul Dovleacului de la Kikinda. Deși planul inițial era să plecăm mai devreme alături de un grup mai mare de prieteni, o mică întârziere ne-am obligat să pedalăm pe cont propriu până la graniță. La vama Lunga am fentat rapid coada de mașini, ne-am intersectat cu alți bicicliști timișoreni și am format un pluton de cinci pe pista excelentă spre Serbia. Prima oprire obligatorie la intrarea în oraș a fost pe celebra stradă cu boltă naturală. Este un loc absolut magic, unde coroanele copacilor se întâlnesc deasupra șoselei și formează un tunel vegetal spectaculos, perfect pictat în nuanțe timpurii de toamnă. Nu am putut rezista fără să tragem pe dreapta pentru o scurtă sesiune de poze. De acolo, am plonjat direct în atmosfera vibrantă a festivalului din centrul orașului, printre meșteșugari, arome irezi...
Există ture de bicicletă care îți rămân întipărite în minte nu doar pentru kilometrii parcurși, ci pentru atmosfera lor specială. Exact așa a fost tura de vineri, pe care nu o pot numi altfel decât „Octombrie Magic”. A fost o aventură de toamnă veritabilă în Munții Poiana Ruscă, trăită în formulă de trei: eu, fiica mea Roxana și soțul ei, Flavius. Pentru ei doi, o bună parte din acest traseu a fost o premieră absolută, iar cifrele înregistrate la final pe GPS au confirmat că nu ne-am jucat: 73 de kilometri și 1264 de metri diferență de nivel. Planul inițial era simplu: să nu plecăm cu noaptea-n cap, dar nici mai târziu de ora opt din Timișoara. Însă, cum socoteala de acasă nu se potrivește mereu cu cea din teren, am reușit să pornim abia în jur de ora nouă. O întârziere care avea să ne coste mai târziu, având în vedere că trecerea recentă la ora de iarnă scurta considerabil ziua. Am prevăzut de la bun început că ne va prinde noaptea pe drumul de întoarcere, și exact așa s-a și întâmpla...
O zi de ascensiune către un vârf cunoscut, urcat și râvnit de mulți bicicliști, dar care pentru mine a însemnat o adevărată aventură de peste 10 ore și o reușită memorabilă — revenirea pe un traseu pe care îl mai parcursesem și în primăvara anului 2014. Evocarea oricărui loc vizitat trezește inevitabil o sumedenie de amintiri: peisajele care mi-au rămas întipărite pe retină, potecile ascunse sau întâmplările trăite la fața locului( îți poți aminti și povestea turei din 2014 aici ). Nemaiavând stare acasă într-o zi frumoasă de noiembrie, am căutat coechipieri de munte și am luat legătura cu Alida și Caius. Totul s-a legat brusc și oarecum neașteptat. Odată confirmată echipa, am bătut în cuie planul zilei: plecăm de la Mănăstirea Maria Radna, intrăm pe Valea Milovița din localitatea Milova și urcăm prin pădure peste Vârful Ivanița (707 m) până pe cel mai distinctiv vârf al zonei, Vârful Highiș (799 m) . Pentru întoarcere am ales creasta principală pe marcaj bandă roși...
Curtea - Fărăşeşti -Poieni Strâmbu- Bătrâna -Valea lui Liman-Româneşti-Curtea: O poveste de toamnă cu push-bike și „suc de prune” Ne-am dat întâlnire într-o sâmbătă de toamnă, pe 24 octombrie, în parcarea hotelului Baron din Timișoara, cu un plan clar: tura Românești – Poieni Strâmbu – Bătrâna. Dar cine suntem noi, de fapt? Suntem pur și simplu bicicliști pasionați de aventură și de libertatea pe care ți-o dau cele două roți. Am pornit la drum nouăsprezece suflete până la Fărășești, un sat aflat la vreo zece kilometri de Curtea, localitatea unde ne lăsasem mașinile. Aici, traseul nostru s-a separat de trei dintre colegi, doi băieți și o fată, care au preferat să pedaleze într-un ritm mai lejer. Cum dinamica grupului nostru cerea un alt tempo, ne-am despărțit strângându-ne mâinile și asigurându-ne că se vor descurca de minune, mai ales că aveau un GPS la îndemână. Am rămas astfel șaisprezece – o singură fată și restul băieți. Ținta noastră era clară și ambițioasă: voiam să ne căț...
O dorință mai veche împlinită pe două roți „Drumurile dificile duc mereu spre destinații frumoase.” Acesta a fost motto-ul nostru pentru o nouă evadare în natură, gata să dăm multe pedale spre drumuri noi. Într-o zi de sâmbătă, pe 2 iunie 2018, conform planului stabilit de acasă, ne îndreptam spre Munții Poiana Ruscă. Aveam un obiectiv clar și ambițios: să urcăm cu bicicletele până pe Vârful Rusca (1355 m), iar la întoarcere să coborâm prin Luncanii de Jos, trecând pe la Tăul Ursului. Am ajuns la punctul de plecare, Complexul Turistic Valea lui Liman, în jurul orei 8:40. Pentru a ne bucura de o tură cât mai relaxantă la început, am pornit la drum puțin înainte de ora 9:00, chiar din parcarea complexului. Am intrat pe drumul de legătură spre Poieni-Strâmbu, traversând Valea lui Liman într-o ascensiune constantă de circa 6 kilometri. Odată ajunși la capătul acestei urcări, ni s-a deschis în față Valea Șasa. A urmat o coborâre plăcută de aproximativ 2 kilometri, până în dreptul unui podeț...
Era o primăvară ca oricare alta, dar pentru mine, acel aprilie a venit cu o schimbare neașteptată. Roxana, fiica mea, a decis că a sosit momentul să facă un pas mare și să se mute. A fost decizia ei spre o nouă etapă în viață, un drum pe care îl susțin cu toată inima, chiar dacă a lăsat un gol uriaș în casă. Odată cu ea a plecat și Maxx, cățelul „nostru”, de care eram extrem de atașat. Cum nimic nu ar mai fi fost la fel fără un blănos în familie, casa părând brusc prea liniștită, am știut că trebuie să fac ceva. Viața cu un cățel este minunată, dar presupune și asumarea unor responsabilități uriașe, așa că m-am asigurat că aleg câinele potrivit. Căutam un suflet activ, dar adaptabil, un partener loial care să iubească natura la fel de mult ca mine. Așa a început căutarea care ne-a condus la ea. Când am văzut-o prima dată — un ghemotoc de energie cu ochi inteligenți și blană sârmoasă — am știut instant că ea este piesa lipsă din puzzle-ul nostru. Am numit-o Sara. Primele zil...
„Dacă nu poți zbura, fugi. Dacă nu poți fugi, mergi. Dacă nu poți merge, târăște-te. Orice ai face, trebuie să mergi înainte.” Cuvintele lui Martin Luther King par scrise special pentru zilele de toamnă târzie, când lumina e puțină, timpul e strâns, dar dorul de ducă e prea mare ca să rămâi în casă. Ziua tot mai scurtă ne îmbie la trasee blânde, prin zone mai puțin umblate, unde foșnetul pădurii devine singurul partener de drum. Însă pe bicicletă, în Munții Zărandului, termenul „blând” capătă rapid nuanțe de aventură pură. Ceea ce pornește ca o plimbare liniștită sub soarele palid de noiembrie se transformă, la prima pantă serioasă, într-un test de voință unde pushing-ul prin covorul dens de frunze uscate dă dreptate citatului: important e să înaintezi, indiferent de ritm. Filmele, pozele sau descrierile text redau doar o mică parte din experiența trăită într-o astfel de aventură. Trebuie doar să scoți bicicleta la o tură pe munte ca să te poți bucura cu adevărat de farmecul acestor m...
Clisă friptă şi pită picurată! De data aceasta revin cu o poveste de toamnă, mai exact o pedalare din 15 noiembrie 2014, pe care am organizat-o la inițiativa lui Meleag Florin (Mely). Aventura a început într-o sâmbătă, pe la jumătatea lui noiembrie. Ne-am adunat cu toții în Gara de Nord din Timișoara la ora 7:00, iar la 7:39 am luat trenul spre Radna – o călătorie care a costat doar 9,5 lei de persoană și 3 lei pentru bicicletă. Vremea a ținut cu noi și, pe o zi frumoasă de toamnă, am pornit din Lipova spre Paniova, peste dealuri și hăt departe, prin locuri mai puțin umblate. Am pedalat prin satele din jur – Șiștarovăț, Labășinț, Crivobara și Secaș – bucurându-ne de un traseu relativ ușor, fără urcări istovitoare. Singura porțiune care ne-a pus ceva mai mult la încercare a fost urcarea dintre Șiștarovăț și Secaș, însă restul drumului s-a așternut în pante line, perfecte pentru admirat peisajul. Odată ajunși în Paniova, a urmat momentul mult așteptat, tot la inițiativa lui Mely: o...
Sunt multe locuri pe hartă unde ajungem prea rar sau chiar deloc, iar Munții Șureanu s-au încăpățânat multă vreme să rămână pe această listă a datoriilor mele drumețe. Pentru mine, Șureanu era muntele învăluit în mister despre care nu știam mai nimic, în afară de faptul că adăpostește vechile cetăți dacice și acea spectaculoasă Fundătură a Ponorului unde, deși îmi propun în fiecare an, nici până acum nu am reușit să pun piciorul. Dorința de a schimba acest lucru și de a explora aceste plaiuri m-a determinat să preiau inițiativa și să organizez această drumeție. Am strâns rândurile și am pornit devreme din Timișoara pentru o călătorie de aproximativ trei ore cu mașina. Drumul a curs lin, iar după ce am trecut de Grădiștea de Munte, șoseaua s-a îngustat, șerpuind strâns dar bine întreținută până într-o parcare frumos amenajată, unde asfaltul se oprește pentru a face loc muntelui. Ceasul arăta puțin după ora 10:00 când am oprit motoarele și am făcut prima numărătoare oficială a grupului p...
Gândul de a merge cu cortul peste noapte mi-a surâs imediat, mai ales că pe listă se afla un loc frumos și liniștit, testat în trecut. Printre aceste destinații de suflet se numără și Poiana Mărului, o zonă legendară despre care se spune că ar ascunde cel mai curat aer. Propunerea a fost imediat aprobată, fără prea multe discuții. Am preferat mereu locurile retrase în care mă pot bucura cu adevărat de fiecare clipă, iar o escapadă spontană în aer liber este întotdeauna binevenită când vrei să prinzi din plin razele de soare. Îmi place să mă las purtat de lucrurile spontane, nu de cele programate la milimetru. Până la urmă, nu te întâlnești în fiecare zi cu șansa de a te deconecta complet de freamțul obositor al cotidianității. Realitatea este că nu toată lumea se dă în vânt după un contact atât de apropiat cu natura. Mulți nu își permit luxul acestui timp liber, iar și mai mulți nu văd o noapte la cort ca pe o prioritate sau ca pe un obiectiv de bifat pe lista lucrurilor de făcut până ...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Gânduri de pe traseu? Lasă un comentariu și spune-mi cum ți s-a părut această aventură sau ce alte poteci frumoase ai descoperit! Păstrăm un ton respectuos și prietenos.