Tura celo 4 lacuri

Banatul de munte – Ocna de Fier, Dognecea
O zi plină de natură alături de cunoscuți sau prieteni, pe cărările munţilor, respirând aer curat, ascultând foşnetul frunzelor mângâiate de vânt.  Cu toate că am mai fost (aici) prin acest loc, îl tot alegem pentru că nu e așa abrupt și pentru că încă mai sunt trasee pe care vrem să le descoperim. Dorinţa de a descoperi alte trasee decât cele pe care le stiam deja, ne îmboldeşte şi ne face nerăbdători să le străbatem împreună 22 de bicicliști în această zi -16 mai 2015. Startul a fost dat într-o superbă zi de sâmbătă. Ne-am întâlnit dimineața în gară, putin dupa ora 7:00 de unde am luat trenul cu destinatia Bocșa Română. Ocupăm un colțișor al vagonului iar după vreo două ore de mers, am coborât în gara Bocşa Romană.  Iată câteva dintre atracțiile pe care zona ni le oferă și pe care noi încercăm să le parcurgem:  Lacul Dănilă și lacul Vârtoape pe care le găsim la Ocna de fier: nu sunt multe lucruri de făcut pe lângă lac, dar apa în sine e o terapie. Găsim pescari pe malul apei, așteptând să scoată pestele . La obârșia pârâului Dognecea sunt două lacuri de baraj, în pădure la 465 m alt. Lacul Mic (sau Lacul cu Nuferi). Este alimentat de paraul Cauna Mică și se varsă prin parau spre Lacul Mare. Un pic ferit de privirile drumeților. Lacul Mare Dognecea (sau Lacul La Zid) s-a format pe pârâul Dognecea, în amonte de comuna Dognecea, la alt. de 400 m în aval de Lacul Mic. Ideal pentru picnic, camping sau câteva ore de relaxare. Așadar, pornim spre toate aceste obiective dar și spre unele noi. În partea a doua a taraseului vom explora poteci și drumuri pe unde încă nu am mai fost.
Cu amintirile, eu trăiesc în trecut, cu suferințele în prezent și cu bucuriile în viitor. Dar traiesc, și asta tot este ceva!
Bucurați-vă de căldură, timpul nu așteptă!

Am avut o primăvară extrem de frumoasă. A fost o perioadă dintre acelea când totul merge ca uns, când toate decurg aşa cum te aştepţi şi îţi doreşti ca acest parcurs să continue la nesfârşit, nimic să nu se schimbe.

F I L M U L

Ne-am pus pe pedalat și-am ținut-o glonț până la prima intersecție cu un drum secundar de unde continuă un forestier. Prin urmare, continuăm pe un drum pe care am mai fost și cu altă ocazie, dar din sens invers. Este calea ce-a mai dreaptă spre Ocna de Fier. 

Ajungem la drumul de asfalt, iar de aici suntem la o aruncătură de băț de Ocna de fier.

Din nou suntem destul de numeroși! Peisajul se repetă - 22 de biciclete. Nu prea este circulație prin acest loc, foarte rar trece căte o mașină, fapt pentru care mergem cât se poate de relaxați pe mijlocul drumului.

La o curbă pronunțată spre stânga oprim lângă un izvor amenajat. Ne răcorim și ne așezăm la masă. 

Câteva sute de metri pe drum în sus, spre centru, în Ocna-de-Fier, se poate vizita Muzeul de Mineralogie Estetică a Fierului – Constantin Gruescu.

După ce ne aprovizionăm cu apă proaspătă, continuăm către centrul satului, până la o inersectie.

În intersecția din centru virăm la dreapta, pe o uliță în direcția lacului Dănilă. După circa 3 km de drum destul de dificil vom ajunge la lac. 

O altă intersecție unde vom reveni și vom începe să urcăm pe drumul din stânga spre Culmea Mare apoi la Dognecea, dar, dupa ce vizităm lacul Dănilă

Constrânși de împrejurări, ne mai udăm la picioare, nu avem ce face. Aveam poteca în stânga noastră însă pe aici e mai fun.

Avem un drum foarte bun în comparație cu data trecută când am fost pe el. 

De îndată ce treci de zona cu case şi ajungi să intri în pădure, urmărind drumul vei ajunge să descoperi un lac. Ai pătruns într-o altă lume. Locul respiră calm, frumuseţe şi linişte. Simţi puterea cu care te cheamă, te atrage, te ademeneşte  

Lacul Dănilă! 
Mă desprind cu greu, dar trebuie să ne continuam drumul. Plec însă mulţumit pentru că am reușit să revăd acest loc în care am mai fost în iunie 2014.

Ne întoarcem la intersecția din comuna Ocna de Fier și începem să urcăm pe drumul spre Dognecea.

Vom face  o escapadă pe Munţii Dognecei spre Lacul Mic. Sunt munți destul de accesibili, ce se prezintă ca o unitate montană joasă, cu altitudini de dealuri.

După un urcuş susţinut de circa 3 km de la lacul Dănilă, ajungem la drumul de culme.

Ne indreptăm spre punctul cel mai înalt al acestor munti, spre  Culmea Poeții.

După circa 4,5 km, părăsim drumul de culme si ne angajăm pe o coborâre prin pădure printre mărăcini şi crengi uscate, încercăm să ajungem la Dognecea 

Urmează o coborâre în trepte

Printre copacii tineri, proaspăt înfrunziţi, urmăm poteca ce coboară spre vale.

Un moment de recunoastere.

Această coborâre oferă o privelişte unică, de sus,

Fiecare coboară cum poate, unii în două picioare, alţii în patru "labe", unii mai rapid, alţii mai anevoios. Important este că am ajuns cu toţii jos,

Coborăm intr-o vale unde s-au facut defrisări, de unde se căra lemnul taiat. Cum am mai spus si prin alte comentarii, taietorii de lemne sunt prezenți peste tot. Smecherii au exersat tehnica tăierii și defriseaza din locuri greu accesibile, departe de drumuri. Când ajungi să vezi, deja în spatele lor se întinde pustiul ca si aici. Ultima dată când am fost prin acest loc erau copaci.  

De îndată ce trecem prin pădure urmărind drumul pe marginea pârâului Cauna Mică, vom ajunge la un lac, apoi la un al doilea lac, apoi descoperim un sat care il poți crede izolat complect de lume, Dognecea, o fosta asezare miniera, simțindu-te parca într-o poveste din alt timp.

După cica 4 km de unde am părăsit culmea, ajungem la Lacul Mic sau Lacul cu Nuferi. Nuferi nu mai există din anul 2011 sau 2012. Se zvoneste ca s-au facut populări cu crap și fitofag care apoi ar fi mâncat toţi acei nuferi (sau cel putin aşa spun „gurile rele”). Cam greu de crezut, dar realitatea e că în acest fost colţ de rai, nu mai există nici măcar o frunză de nufăr! 

Lacul de acumulare este format în spatele unui baraj zidit în piatră, construit în anul 1750 și este alimentat de pârâul Cauna Mică. Se varsă prin pârâu în Lacul Mare din Valea Dognecei.

Pășim pe stăvilar și ne plimbăm privirea pe apa lacului în amonte. Lacul este dominat de o liniște relaxantă, înconjurat de păduri de carpen şi de fag (un pic ferit de privirile drumeților), din păcate, nuferi nu mai sunt aici.

Cercetăm fiecare colţişor, apoi il pozam. Fiecare îşi trăieşte în tăcere propriul moment de relaxare.

Facem obişnuitele poze şi o luăm la vale, către Lacul Mare.

Lacului Mare de la Dognecea (aflat la o distanţă de 2-300 metri de Lacul Mic). Aveam să remarc că deși dă bine in poze, oprim doar aci la stăvilar pentru că îl gasim împrejmuit cu gard de sârmă. Pe partea cealaltă a lacului, zărim o pensiune „Colț de Rai” unde se poate ajunge traversînd stăvilarul.

Nu mai pierdem foarte mult în acest loc, ce era de văzut s-a văzut și plecăm la magazinul din sat locul unde ne-am făcut obicei să oprim întotdeauna când ajungem aici.

După douăzeci și șase de kilometri și câteva pante care ne-au făcut să bem aproape toată rezerva de lichide, am ajuns și la a doua parte a traseului, cea pentru care venisem. Noi facem popas afară la magazinul din sat pentru masa de prânz timp în care ne-am cinstit și cu bere. Eu speram să refac rezerva de energie pentru următoarea urcare care avea să urmeze, iar Roxana… cu suc. Apă am avut la discretie la izvorul din apropiere de unde ne vom umple bidonasele la plecare.

A fost o pauza mai lunga, în care cei înfometați chiar au mancat.

Jumătatea de oră a trecut cât ai clipi, dar suficient cât să ne cam moleșească. Nu-i bai, ne luăm apă proaspătă de la izvor și ne revenim, apoi plecăm spre partea a doua a traseului!

A doua parte a traseului începe frumos cu o ascensiune de undeva din apropierea magazinului. Urcăm de această data pe versantul opus, pe drumul ce duce către vf. Cioaca Lupac, dar nu ajungem până acolo. 

Încă suntem la faza de push bike, panta e totuși destul de mare.

Trecem pe lângă cimitirul din Dognecea. 

Traversăm sălaşe, livezi şi poieni pe deasupra de Lacul Mare spre drumul de culme  

Singurul lucru de care era să uit e că cineva a reușit să rupă lanțul pe urcare. Da a rupt lanțul dar s-a remediat repede și ne-am continuat urcarea. 

Traseul de culme este foarte frumos.

Scanând atent zona din viteza pedalatului singura chestie de relativ interes pentru mine a fost aceasta, a doua parte a traseului, eram pentru prima dată pe aici. 

Soare era încă destul cât să nu se simtă rece transpirația urcușului ceva mai susținut de pe final. Mai departe vom merge doar pe coborâre.

Coboram pe valea Ferendia, pe la poalele Dealului cu același nume și oprim în dreptul Lacului Vârtoape (sau Ferendia), aflat în stânga drumului pe pârâul Moravița, la o altitudine de 265m. Este ultimul obiectiv din lista noastră de astăzi. Ar mai fi un unul de relaxare, dar pentru el vom hotărâ când vom fi ieșiți din pădure și vom ajunge în Bocșa. 

Destinația finală este să ajungem la gară, dar pentru ca era prea devreme, s-au făcut propuneri să dăm o fugă și până la Lacul Medres. Nu prea era acceptata ideea de toata lumea, plus că trebuia să mergem până in Bocșa Montana. Am decis că un popas la Pizzeria Arena ar fi mult mai potrivit. 

Decizia a fost unanimă să așteptăm trenul la Pizzeria Arena, apoi, în ritmul roţilor de tren ne îndreptăm spre casă.

De retinut! Cea mai bună PIZZA.

Și pentru că de obicei închei cu niște concluzii, vreau să spun că și de data asta am avut o zi faină în care am vizitat 4 lacuri, potențiale puncte de atracție turistică din regiunea Banatului, și o vreme incredibil de senină pentru prima jumătate din zi apoi a fost cu foarte multi nori. Și dacă mulți oameni sunt fericiți făcând doar o plimbare în parc, eu sunt fericit când am parte de acțiuni în locuri ce încep acolo unde parcurile se termină, unde simți că începe cu adevărat Viața. Un stil de viață care mi se potrivește.

GPS info: 49km, ascent 840m, altitudine maximă 581m, profil: asfalt + puţin macadam + pământ