Play la idei Vine o vreme când a lăsa pe mai târziu, pe „data viitoare” devine un risc pe care cu greu ni-l mai asumăm. Uneori n-o mai facem, că prea am amânat o viaţă timp de o viaţă, așa că m-am abonat la Lunca Timișului în această toamnă 🙂, și am făcut plimbări frumoase cu bicicleta cercetând anumite cotloane, locuri care pot spune că, s-au strecurat în sufletul meu și se cuibăresc acolo pentru mult timp. În timp ce mie îmi place să merg pe trasee, alții poate preferă șoseaua. O bicicletă de munte poate să te ducă unde una cursieră nu ajunge – în pădure. Am pedalat printre pomii plini de culoare și am trecut prin mai multe sate, precum și alte locuri mai vechi sau mai noi, neștiind când ajung acasă. Încerc să trag de mine zi de zi pentru a merge mai departe, altă alternativă neavând. După cum am mai menționat, fac ieșiri pentru că „îmi place să merg cu bicicleta, și revin constant pentru a trăi iar si iar același vis de care nu mă satur, pentru că îmi amintește de copilărie, pentr
Dacă vremea tot se anunţă însorită la acest final de săptămână, o destinaţie ideală pentru weekend este pe drumul de la Bocsa, prin Ocna de Fier și Dognecea, la nici două ore de mers cu mașina de Timișoara, noi însă am mers și de data asta cu trenul. Este un "Replay", o provocare pe care încercăm să o acceptăm în fiecare an. “Mă bucur când este soare, pentru că și dacă nu m-aș bucura, tot ar fi soare.” Aici am descoperit un loc al liniștii, un loc departe de poluare și aglomerație urbană. Apele din Munţii Dognecei au fost utilizate în scop industrial, pe văile lor construindu-se lacuri de acumulare pe care le vom încerca să le vizităm. Vom începe cu lacul Vârtoape pe Valea Ferendia, apoi vom urca pe Culmea Moșului pe la popasul Crucea Fierului. De acolo ieșim la o carieră de piatră având în dreapta valea în care se află Ocna de fier. Aici ne despărțim de câțiva dintre participanți, ei coborând către Dognecea iar noi o luăm la vale oprindu-ne la Ocna de Fier, în ideea că vom urca înapoi după ce vom vizita lacul Dănilă și muzeul de mineralogie. Cât timp unii stăteau și se răcoreau cu o bere la birtul din sat, alții ne-am dus să luăm apă proaspătă la izvorul de la intrare în localitate, apoi ne-am oprit pentru o scurtă vizită la muzeul de mineralogie Constantin Gruescu. Am plecat apoi spre lacul Dănilă, pe Valea Moraviţei. Ne-am întors până la o intersecție de drum. De aici pornim în urcare către coama munților Dognecei pe același drum forestier pe care am coborât. După nici o oră suntem sus pe coamă și dăm pedale știind că în partea stângă avem valea Dognecei pe care urmează să coborâm. Din când în când pădurea tăiată ne deschide frumoase peisaje către zona de câmpie. La un moment dat luăm primul drum care coboară spre stânga ca să coborâm la Dognecea, unul de taf, o coborare "in Cap”, care ne duce într-o albie de pârâu destul de tehnică dar apoi suntem imediat într-un drum forestier, asa că la vale. Aici sunt două lacuri, unul mai mare, chiar lângă drumul de acces pe valea Dognecei, iar cel de al doilea, ascuns între dealuri, dar nu prea departe. Cele două lacuri comunică printr-un pârâu.Coborâm prin vale pe malul drept al pârâului Cauna Mică (apa ce alimenteaza lacul) și ajungem la Lacul Mic. Lacul era o data împânzit de nuferi albi și roz, de aici și denumirea de Lacul cu Nuferi, dar, din păcate au dispărut de ceva vreme. Ajungem și la Lacul mare, apoi poposim o vreme la magazinul din sat. Nu pierdem foarte mult timp și urcăm ușor pe asfalt spre Crucea Fierului. După un scurt popas ne îndreptăm spre drumul de întoarcere la Bocsa, acelasi pe care am urcat de dimineață. Mai există o coborâre către Bocșa, ce-a de asfalt, dar o preferăm pe cea de macadam de pe Valea Ferendia, Ajungem la Bocșa, și așteptăm în gară trenul pentru întoarcrea la Timișoara..
Ne punem în mișcare spre locul de întâlnire cu băieții din Bocșa și Reșița. Până la întâlnirea cu ei, ne-am reunit și cu cei veniți cu mașina până aici.
Dupa ce ne-am aprovizionat cu apă, o luăm ușor din loc având sprijinul poliției pentru o bună deplasare până la intersecția spre Ocna de Fier.
Aici s-a reunit grupul și plecăm circa patruzeci de persoane, ușor in ascensiune spre Ocna de fier, pe asfalt, drum care urcă și se intersectează apoi cu un forestier care ne duce prin valea Ferendia spre lacul Vârtoape şi Vârtop. Lacul Vârtop de pe Valea Ferendia a fost, acum este colmatat integral și nu mai există.
Valea Ferendia este intr-o continua ascensiune pana la Crucea Fierului
Lacul Vârtoape ne cheamă... începem coborârea spre „marea descoperire”.
Popas în apropierea lacului Vartoape
Nu m-am putut abține să nu cobor și eu câteva minute până pe malul lacului și să fac câteva poze, chiar dacă acest lucru l-a făcut Roxana.
Lacul îşi afişează splendoarea, lucind în lumina soarelui. Totul e minunat în jur astfel că din loc în loc ne oprim şi facem câte o rotaţie stânga-dreapta, să putem cuprinde din priviri întregul spectacol oferit de Natură.
Totul e nou pentru noi. Ne simţim liberi. Nu ştim exact încotro să ne îndreptăm, dar asta nu contează, stiam doar că străbatem valea Ferndia ușor în ascensiune spre drumul județean (DJ586). Am convenit mai multi să exploram acest frumos drum pe care nu am mai fost până acum.
Ajungem și la drumul județean (DJ586), vom coti la dreapta și vom ține drumul până la popasul Crucea Fierului, însă nu înainte de o scurtă regrupare.
Soarele e tot mai stăpân pe cerul albastru, așa că trebuie să ne ascundem la umbra lăsată de copaci. Acest drum din macadam face legătura între Reșița și Ocna de Fier dar și cu Dognecea
Pe traseu
Bifurcația de mai multe drumuri de la Popasul Crucea Fierului
Popasul Crucea Fierului.
În continuare urcăm spre Culmea Moșului pe drumul forestier care pleacă imediat de lângă popasul Crucea Fierului.
Cu fiecare pas pe care îl facem, cu fiecare metru pe care îl urcăm în șa, priveliştea din jur se deschide din ce în ce mai mult.
Ajungem la o cariera de piatră.
Din când în când pădurea tăiată ne deschide frumoase peisaje către zona Ocnei de Fier
De partea cealaltă a văii cu ale sale dealuri verzi, îşi afişează splendoarea, pe care sper că vom ajunge vre-o dată.
Urcăm, ne oprim, privim, mai urcăm puţin, ne amuzăm, apoi coborâm. Alții urcă mai departe și nu se mai întorc... aici ne despărțim de câțiva dintre participanți. Nu am cunoscut motivul dar era clar ca nu mai doreau sa vină mai departe.
Luăm primul drum care coboară spre dreapta ca să ajungem la Ocna de Fier, localitate cu tradiție în minerit. Dăm de un drum forestier pe alocuri destul de tehnic, pe care va trebui și să îl urcăm.
Ne regrupăm, apoi ne îndreptăm împreună spre centru satului.
Biserica si birtul imediat în dreapta.
Izvorul de la care luăm apă proaspătă
Alături de izvor se află și un poapas unde, ne asezăm la umbră.
Muzeul de Mineralogie Estetică a Fierului (Ocna de Fier, str. Vale, nr. 113) O casă tipic-bănăţeană, nu foarte mare, supranumită „Casa Binelui”, pe a cărei faţadă este fixat un panou care oferă informaţii despre traseul turistic tematic. Am sunat cu sfială la poarta casei, și ne-au întâmpinat două doamne, una dintre acestea cred că era nepoata d-nului Gruescu.
În odaia-muzeu a d-nului Constantin Gruescu ne putem familiariza cu numeroase mostre (de care mulți dintre noi nici nu am auzit până acum) de granaţi, galenă, pirită, calcopirită, blendă, stibină, hematit, oligist, magnetit, limonit, silicaţi, sulfaţi, carbonaţi, cuarţ, calcedonie, opal etc.
Printre exponate se regăsesc piese din multe zăcăminte din ţări diverse ale Europei, Asiei, Africii şi Americii, în urma numeroaselor schimburi şi achiziţii,
Plecăm mai odihniți spre lacul Dănilă
Lacul Dănilă
Pornim în urcare către coama munților Dognecei
După nici o oră suntem sus și de aici urmăm culmea știind că în partea stângă avem valea Dognecei spre care o sa coborâm, iar în dreapta câmpiile de vest și cumva satul Doclin.
Suntem sus pe coamă și dăm pedale, pe un drum fain dar destul de circulat. Găsim utilaje care lucrează pentru a moderniza drumul.
Ajungem la intersecția cu un drum spre stânga. Pe aici o să coborâm la Dognecea. Îmi aduc aminte că data trecută foarte greu s-a găsit acest foretier, salvarea venind de la GPS
Lacul mic (Lacul cu Nuferi)
Lacul Mare de la Dognecea (in stanga)
Lacul Mare Dognecea
Pe malul Lacului Mare exista o pensiune numita "Colt de Rai",
Dognecea
Un nou popas la magazinul din sat
Ajunși la intersecția de la Crucea Fierului, urmăm drumul din dreapta, mai urcăm puțin apoi ne dăm la vale
Pornim pe Valea Ferendia doar la vale
Doar asfalt pana la Bocsa
Un dezastru, drumul între Ocna de Fier și Reșița, e plin de gropi.
Ne vitaminizăm cu câteva fructe pe care le cumpărăm de la magazin
Unul dintre aceste locuri de vis se află la doar două ore de mers cu mașina de Timișoara, în apropiere de oraşul Anina, Caraș-Severin. Vorbim despre Cheile Gârliștei, de departe aceste chei sunt cele mai sălbatice din câte am avut privilegiul să străbat până acum. Ele impresionează datorită unor porțiuni cu Versanții foarte abrupți care se ridică din apa râului cu acelaşi nume şi au o lungime de aproximativ nouă kilometri. Încep de la ieșirea din orașul Anina, și se termină cu aproximativ un kilometru înainte de a intra în satul Gârliște. Pot fi accesate din orașul Anina sau din satul Gârliște. Cheile Gârliştei, de-o frumuseţe aparte cu locuri mirifice și peisaje unice. Mely, cel care mă pune în temă cu vreo trei-patru zile înainte că ar fi veme frumoasă de o drumeție. Întrucât nu am alte planuri iar vremea se arată a fi una frumoasă chiar şi pentru bicicletă, accept şi mă gândesc la un traseu inedit în Munții Aninei. Ce altceva poate fi mai frumos în această perioadă a anului
Zi de vineri, evident însorită pentru a face în ciudă celor care se duc la muncă... Mely vine și de data asta cu ideea să mergem cu cortu peste noapte, că știe el un loc frumos și liniștit unde a mai fost. Printre aceste locuri se găsește și Poiana Mărului, locul unde se spune că se respiră cel mai curat aer. Eu am preferat mereu locurile liniștite în care mă pot bucura cu adevărat de timpul petrecut acolo, iar ideea unei excursii cu cortul, în aer liber, este întotdeauna binevenită, pentru că vreau să mă bucur de vremea de afară, de soare. Vreau să mă bucur de lucrurile spontane și nu programate. Nu te-ntâlnești prea des cu șansa să te poți deconecta de freamătul cotidianității. Nu toata lumea se dă în vânt după contactul apropiat cu natura. Mulți nu și le permit. Iar și mai mulți nu le considera o prioritate, sau nu le vad ca pe un obiectiv de bifat pe lista lucrurilor de făcut până la o anumită vârstă. Alteori, motivele sunt dintre cele mai neașteptate. Toate se concentrează în jur
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Părerile dumneavoastră.